Meditaţie pentru duminica a XV-a de peste an (Anul C)

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos!

„Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Sau cu alte cuvinte: Ce trebuie să fac ca să ajung în rai? Cu această întrebare voia un învăţat al Legii să-l pună pe Isus la încercare.

O întrebare care astăzi este pusă foarte rar şi totuşi este întrebare foarte importantă, ca să nu zicem întrebare de bază.

Într-o staţiune misionară părintele a pus oamenilor această întrebare: „Cine vrea să ajungă în cer?” Cu puţină şovăială, o treime ridică mâna. El întreabă şi mai hotărât: „Cine vrea să ajungă în cer?” Se anunţară totuşi două treimi dintre credincioşi. Apoi mai întrebă lumea: „Cine vrea să fie sfânt?” Doi copii au răspuns cu „da”.

Problema este că pot să ajung în cer dacă sunt sfânt. Dumnezeu este sfinţenia însăşi. În el nu e nimic necurat: nici un păcat, nici o greşeală şi nici o lipsă. În epistola către tesaloniceni: „Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră”. Iar în epistola sfântului Petru citim: „Aşa cum cel care v-a chemat este sfânt, tot astfel toata viaţa voastră trebuie să fie sfântă”.

Suntem cu toţii chemaţi la sfinţenie, numai aşa putem să ajungem la Dumnezeu. Nimic necurat nu are loc în Dumnezeu.

Cum reacţionează Isus la întrebarea învăţatului Legii? Îi pune o contraîntrebare: „Ce este scris în Lege?” Şi acum vine un răspuns foarte bun care surprinde puţin, căci în această formă nu-l găsim în Vechiul Testament. Învăţatul Legii uneşte iubirea lui Dumnezeu cu iubirea faţă de aproapele.

E vorba înainte de toate de iubirea faţă de aproapele care este zugrăvită în parabola samariteanului care a practicat această iubire a aproapelui. Preotul şi levitul nu au practicat-o. Şi a doua este tot la fel de importantă: iubirea aproapelui.

Cum cunosc ei iubirea mea către Dumnezeu? De unde ştiu eu că-l iubesc pe Dumnezeu? Cum se manifestă această iubire? Trebuie să mă rog în fiecare zi 20 de rozarii şi să merg de trei ori la biserică? Are el mai multă iubire faţă de Dumnezeu ca şi alţii întrucât el se roagă mult mai cantitativ?

Iubiţi fraţi şi surori, e vorba nu de cantitate, nu e vorba de număr, e vorba de iubire.

În patru cazuri îmi dau seama cât îl iubesc pe Dumnezeu.

Zelul faţă de Dumnezeu. Sunt eu entuziasmat de Dumnezeu? Mă duc cu plăcere la biserică? Sunt în stare să mă pun în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii sale? Este Dumnezeu ceva pentru mine? Un fan al fotbalului nu este fan dacă nu este entuziasmat de fotbal. Nu pot fi fan dacă nu mă uit la meciuri. Nu pot fi entuziasmat de Dumnezeu dacă nu merg la biserică.

Al doilea caz este legat de primul. Bucuria în Dumnezeu. Un om vesel este un semn că este plin de iubirea lui Dumnezeu şi el însuşi îl iubeşte pe Dumnezeu. Un om care poartă iubirea lui Dumnezeu în inimă e conştient că Dumnezeu îl iubeşte şi de aceea este şi fericit.

Urmează al treilea. Acesta este Fidelitatea! Sunt fidel în lupta cu păcatul? Lupta împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii sale devine tot mai acută şi mai teribilă. Noi nu vrem să cădem, ci să rămânem fideli împotriva celui Rău, împotriva diavolului şi împotriva duşmanilor lui Dumnezeu. Avem cele mai bune premise, căci ni s-a promis victoria, adică Isus a învins moartea şi pe diavol.

Dacă-l iubeşti pe Dumnezeu, respecţi poruncile lui. De acest lucru aparţine Mila. Aşa cum Dumnezeu este milos, tot astfel trebuie să fim miloşi faţă de aproapele nostru. Astfel trebuie să ajutăm când alţii au nevoie de ajutor. Ceea ce aţi făcut unuia din aceştia mai mici ai mei, mie mi-aţi făcut. De aici îl recunoaştem pe cel milos. Şi samaritanul a făcut acest lucru. E vorba de iubirea faţă de aproapele pe care acesta l-a practicat. El a fost singurul care s-a ocupat de cel rănit. A avut compătimire. A avut iubirea lui Dumnezeu. Cine iubeşte aproapele iubeşte pe Dumnezeu în persoana aproapelui.

Există şi astăzi oameni care au o inimă deschisă vizavi de nevoile aproapelui. Ei săvârşesc binele (de exemplu, la inundaţii), chiar şi atunci când Dumnezeu poate este departe sau poate nu au fost atinşi de sacramentele Bisericii. Cine iubeşte aproapele iubeşte pe Dumnezeu. Şi cine îl iubeşte pe Dumnezeu, va fi mântuit şi ajunge în ceruri.

Amin. 

Pr. Iosif Mareş

Duminica Floriilor – Duminica a şasea (ultima) din Postul Mare

Duminica Floriilor – Duminica a şasea (ultima) din Postul Mare

Introducere:

Este ultima duminică din Postul Mare. Astăzi ne amintim de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Mulţimea l-a aclamat ca pe Mesia cel trimis de Dumnezeu. Astfel se împlineşte cuvântul profetului Zaharia. El îl descrie pe regele Mesia ca pe un sărac şi umil, care merge călare pe un măgăruş. Trimisul lui Dumnezeu vine altfel decât l-ar fi aşteptat oamenii care in scurt timp vor striga: Răstigniţi-l!

Mergând cu el la procesiunea de Florii ne punem întrebarea: suntem pregătiţi să-l urmăm chiar şi pe cruce? - Tăcere –

Doamne Isuse Cristoase,

- Fiul lui Dumnezeu cel viu, Doamne, îndură-te de noi.

- Trimis de tatăl pentru a ne răscumpăra, Cristoase, îndură-te de noi.

- Tu ai fost ascultător până la moartea pe cruce, Doamne, îndură-te de noi.

Predică - Forţa iubirii lui Dumnezeu
(Luca 19,28-40;22,14-23,56)

1. Măgăruşul are un rol deosebit în evanghelia de azi. El îl poartă pe Domnul înspre Ierusalim. Acesta nu este numai un episod simpatic. Are o semnificaţie mult mai mare. Conform evangheliei Isus a fost până în prezent în Galileea. De acolo vine el spre Ierusalim. Pe drumul către Ierusalim dă de înţeles ca acolo se va întâmpla ceva deosebit. Intrarea lui în Ierusalim este începutul hotărârii sale. El vine de pe muntele Măslinilor. De pe acest munte aştepta poporului Israel venirea lui Mesia. Călare pe un măgăruş tânăr intră el în oraş. Pe un măgăruş vine regele Solomon spre izvorul Ghişon care are viziunea încoronării sale . Războinicii călăresc pe cai. Măgăruşul este animalul celor săraci şi al celor care caută pacea.

În faţa Domnului şi a Regelui ucenicii îşi aştern hainele lor pe stradă şi-l aclamă ca pe Regele-Mesia.

„Pace în cer şi glorie în înaltul cerurilor!” (Luca 19,38) aclamă ucenicii la intrarea lui. Ceea ce îngerii au vestit la naşterea lui Isus se adevereşte în acest moment.

Şi totuşi respingerea lui devine tot mai vizibilă. Fariseii vor să reducă pe ucenici la tăcere. A tăcea sau a-l recunoaşte drept rege şi Mesia, aici se pune întrebarea. Întrebarea rămâne până azi.

2. Câteva gânduri sunt necesare pentru a înţelege istoria pătimirii lui Isus scrisă de evanghelistul Luca. Isus îşi începe activitatea în Galileea pe lacul Genezaret. Acolo el vesteşte evanghelia despre împărăţia lui Dumnezeu prin cuvânt şi faptă. Evangheliile descriu apoi drumul său spre Ierusalim. Este drumul către oraşul sfânt, centrul credinţei evreilor. Acolo va hotărî poporul său dacă va accepta mesajul său sau nu. Deja la intrarea în Ierusalim pare că totul merge bine. Totuşi, speranţa nu se împlineşte. Urmează vinderea lui, arestarea, condamnarea, torturarea, moartea. Acest drum îşi va găsi ţelul în învierea lui. Întâlnirile cu Domnul cel înviat sunt premisa şi motivul pentru drumul Bisericii în lume.

În descrierea pătimirii lui Isus evanghelistul Luca are remarci proprii.

Pătimirea, moartea şi învierea lui Isus trebuie de văzut ca un tot unitar. Împreună formează binefacerea cea mare a lui Dumnezeu. Ea constă din faptul că drumul lui Isus prin pătimire şi moarte duce spre fericire iar înjosirea lui spre înălţarea lui.

Isus merge pe acest drum ca şi cel drept care este condamnat pe nedrept. El merge voluntar pe acest drum. Un înger îl întăreşte pe acest drum, iar el rămâne până la sfârşit ceea ce a fost întotdeauna.

El rămâne Învăţătorul oamenilor. Aşa cum el a mers pe acest drum al încercărilor tot la fel poate şi acela care îl urmează. Ca şi Isus poate să ofere viaţa sa în mâinile Tatălui său ceresc. Isus ne învaţă cum să ne comportăm în faţa morţii. El se roagă pentru duşmani. El rămâne cel care mântuieşte care-l ajută pe slujitorul marelui preot. El vindecă poporul care stă în faţa crucii sale de necredinţă şi-l conduce la părere de rău. Oamenii îşi bat pieptul când văd ce s-a întâmplat.

Isus rămâne cel care iartă. Penultimul cuvânt în faţa morţii este cuvântul iertării pentru tâlharul din dreapta.

Astfel Luca situează în faţa pătimirii lui Isus o notă de mângâiere, de încurajare. Nu grozăvia morţii decide ci faptul că bunătatea este de neînvins, forţa iubirii lui Isus.

Aceasta iubire a triumfat asupra morţii. Noi o vom sărbători peste o săptămână. Această iubire a rămas activă până astăzi până în acest moment.

Duminica a patra din Postul Mare (Anul C)

Duminica a patra din Postul Mare (Anul C)

Salutul şi actul penitenţial

Unde am ajunge dacă fiecare ar face ce-ar vrea? Odată trebuie să se încheie. Poate la oameni – dar la Dumnezeu nu. În evanghelia duminicii a patra din Postul Mare, Dumnezeu lasă toate uşile deschise, merge în întâmpinarea celor doi fii şi-i invită la sărbătoare. Pilda povestită de Isus este valabilă şi pentru noi. Să urmăm invitaţia tatălui la ospăţ şi să acceptăm pe cei prezenţi drept fraţi şi surori.

Ca şi cel mai tânăr fecior, vrem şi noi să ne întoarcem la Dumnezeu şi să recunoaştem: Mărturisesc lui Dumnezeu...

Dumnezeu, Tatăl nostru în iubirea sa nemărginită se milostiveşte de noi, el ia asupra sa greşelile noastre şi vrea să ne reconcilieze între noi. El ne invită la ospăţul veşnic în împărăţia sa. Amin.

Evanghelia: Luca, 15,1-3.11-32

Predică

Chiar s-a întâmplat: o fată a plecat de acasă şi s-a dus la prietenul ei. După un timp oarecare se desparte de acest prieten şi vrea să vină acasă.. Stă în faţa uşii şi sună. Tatăl deschide uşa: „Vreau să vin acasă, tată!” Cu o răceală polară îi răspunde tatăl: „Piei din faţa mea! Eu nu mai am nici o fiică!” şi-i trânteşte uşa în nas. Aşa pot fi oamenii. Dar Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în evanghelia de azi.

Punctul de plecare pentru pilda tatălui milostiv şi a celor doi fii „pierduţi” este comportamentul lui Isus faţă de vameşi şi păcătoşi cărora se adresează cu prietenie şi ia masa împreună cu ei. De aceea aşa-numiţii evlavioşi îi reproşează: „De ce face el asta? Nu ar trebui să procedeze aşa!”

La indignarea acestor evlavioşi Isus răspunde prin trei povestiri, care aruncă o lumină asupra comportamentului lui Dumnezeu: pildele despre oaia pierdută, a drahmei pierdute şi a fiului pierdut.

Există pericolul de a ne deconecta uşor de pilda fiului pierdut. Vă invit la o reconsiderare a ei. Ce este totuşi aşa de neobişnuit? Nu pentru că aşa ar proceda tinerii. Asemenea lucruri se întâmplă fiecare zi. Neobişnuit este gestul tatălui, bucuria lui, mărinimia lui vizavi de ambii feciori. Tatăl a permis fiului său să plece de acasă fără ranchiună. Nici o urmă de răzbunare. I-a dat drumul, dar nu l-a scos din iubirea sa. Dragostea lui îl vede pe fiu venind de departe. Aleargă în întâmpinarea lui. Tatăl îl îmbrăţişează şi-l sărută. El nu-i aminteşte de durerea cauzată. Nu închide uşa, ba mai mult îi organizează o petrecere. Şi unicul motiv este: „Acest fiu al meu era mort şi acum trăieşte din nou, a fost pierdut şi l-am regăsit”.

Să ne amintim: Motivul acestei povestiri era faptul că cei evlavioşi murmurau împotriva comportamentului lui Isus vizavi de cei păcătoşi cu care stătea la masă cu ei. Răspunsul său era: pentru că la fel face şi Dumnezeu.

Ca şi copii, poate am avut o imagine neobişnuită a lui Dumnezeu Tatăl, poate am suferit de nevroze eclesiogene în care îl vedeam ca pe un tată care ne inspira frică. Mă gândesc la imagini de pe unele picturi din mănăstirile bucovinene. Mă gândesc la un Dumnezeu fundamentalist care pedepseşte nemilos pe cel care ar calca strâmb din slăbiciune.

Dumnezeu pe care-l arată Isus este altfel. Nu un Dumnezeu care ne inspiră teamă, care nu iubeşte viaţa, nu Isus ne-a vestit un Dumnezeu care ne caută, ne mântuieşte şi care doreşte să avem o viaţă în toată plinătatea ei.

Iată că-l avem şi pe fiul cel mare. El este furios faţă de tatăl şi de fratele lui. Pentru el celălalt frate este numai „cel de acolo”, deci nu-l numeşte nici măcar frate. El îi face reproşuri tatălui. Chiar şi aici tatăl se comportă în mod neobişnuit: nu-l lasă să stea afară, el merge la el şi plin de înţelegere şi gingăşie i se adresează: „Fiule” şi accentuează comuniunea deosebită dintre ei, care nu a fost întreruptă niciodată. Cu înverşunare reacţionează fratele amintindu-i de meritele sale. El crede că nu i-a rămas dator cu nimic. În realitate el a încetat să mai fie fiu şi frate. Legătura cu tatăl şi faţă de frate este adânc rănită. Tatăl vrea să-l readucă înapoi în casa sa. Prin răbdarea şi iubirea lui vrea să înfrângă duritatea inimii sale, îngustimea minţii. Ascultă cu mărinimie toate reproşurile fiului pentru ca şi el să fie mai mărinimos faţă de celalalt frate. Tatăl nu reacţionează cu duritate sau cu pedepse, ci aproape neputincios se apropie de fiul său şi de celălalt şi le arată toata dragostea sa.

Cum va reacţiona fratele mai mare? Cum ne-am comporta noi în locul lui? Cu cine dintre cei doi fraţi ne-am putea identifica?

Indiferent cine şi cum suntem. Iubirea lui Dumnezeu, răbdarea lui şi mărinimia lui este pentru fiecare din noi. Important e ca noi să ne simţim copii lui şi să trăim ca fraţi şi surori în Cristos. Astfel putem şi noi primi invitaţia la ospăţul Tatălui şi să ne bucurăm că avem pe Dumnezei ca tată milostiv şi că între noi suntem fraţi şi surori.

Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

De ce permite Dumnezeu?

Lectură: Exod 3,1-8a.10,13-15

Evanghelia: Luca 13,1-9

Predică

Evanghelia de azi este una puţin ieşită din comun din Noul Testament care pune întrebarea categorică: „De ce?” Pune problema nedreptăţii de care suferă omenirea. De ce? Aceeaşi întrebare o pun şi Iov cu prietenii săi; aceeaşi întrebare se pune şi azi, de ex, când un copil moare de cancer, când moare un tânăr accidentat. Vă invit să luăm ambele exemple concrete ale evangheliei.

Pilat îi ucide pe galileeni. Şi în Şiloah se dărâmă un turn omorând astfel mulţi oameni. Aceste nenorociri sunt pe buzele tuturor şi de aceea şi întrebarea: cine este vinovat? De ce trebuia să se întâmple aşa ceva? Cum poate Dumnezeu permite acest lucru?

Deja Sextus Empiricus (150 d.Cr), sceptic celebru făcea următoarea argumentaţie: Ori că Dumnezeu nu vrea să împiedice răul, deşi ar putea - deci nu este bun; ori el vrea acest lucru, dar nu poate – deci nu este atotputernic; sau el nu vrea deşi poate – deci el nu este nici atotputernic şi nici bun. Totuşi nefiind atotputernic şi nici bun, el nu mai este Dumnezeu; pentru că există răul, suferinţa, păcatul care nu sunt împiedicate de aceea nu există Dumnezeu. În faţa acestei argumentări teologii au răspuns chiar la început: Dumnezeu nu vrea suferinţa, dar el o permite pentru că respectă libertatea omului. Dumnezeu poate voi suferinţa pentru a ne ajuta. Ca exemplu putem adăuga faptul că un doctor poate amputa un deget pentru a salva mâna. În cele din urmă adevărata noastră patrie nu este aici, ci în ceruri. Însă aceste răspunsuri nu sunt mulţumitoare. Şi nici măcar Isus nu este de acord. Cartea lui Iov din Vechiul Testament nici nu încearcă să dea un răspuns la această întrebare; dimpotrivă ea respinge întrebarea. Cam la fel reacţionează şi Isus din evanghelia de azi. Pentru el este important cum reacţionăm în faţa durerii, nenorocirii, bolii. A suferi din această cauză, a fi mişcaţi de acestea poate fi singura expresie a iubirii noastre. Şi dacă iubim trebuie să fim gata să o practicăm.

Pilda smochinului. Smochinul este aproape uscat, proprietarul vrea să-l taie. Grădinarul îl plantează şi face tot posibilul pentru a-l salva. De aceea Isus face referinţă la tatăl său şi la lucrarea lui: Dumnezeu a creat această lume nu pentru a primi ceva ci pentru că a voit să-i dăruiască ceva. A făcut-o părtaşă de iubirea sa. El a venit în lume prin Fiul său pentru a o realiza.

Deci iubirea dă suferinţei un sens, ca de altfel crucii lui Cristos. Când eu, în ciuda suferinţei, nu renunţ la iubire, ea capătă o nouă dimensiune. Dumnezeu vrea să ne transforme în oameni iubitori, solidari cărora nu este indiferentă suferinţa oamenilor. Poate aceste argumentări nu sunt suficiente pentru explicarea catastrofelor, durerii, bolii şi morţii. Dumnezeu este unitatea de măsură la care ne putem şi noi măsura iubirea noastră.

Rugăciune

Dumnezeule, cine eşti tu ? – primeşte-ne în această jertfă euharistică, primeşte aceste daruri în formă de pâine şi vin şi întrebările noastre, îndoielile noastre, rugăminţile noastre. Primeşte-ne pentru ca să simţim că eşti un Dumnezeu al oamenilor de care suntem ocrotiţi, prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Duminica a doua din Postul Mare - Anul C

Duminica a doua din Postul Mare - Anul C

În numele Tatălui şi Fiului şi sfântului Duh.

„Mi se pare că este altfel. Ar trebuie de făcut o mutare”. Aceste formulări dau de înţeles că la început a fost alt proiect, altă aşezare. Cam aşa s-a întâmplat lui Petru, Ioan şi Iacob. Pe Isus nu-l văzuseră niciodată aşa. Înainte ca Isus să plece la Ierusalim, le apare într-o altă lumină. Cei trei apostoli sunt transpuşi într-o lume neobişnuită; aici pe munte Isus le este prezentat”. Acesta este Fiul meu ales, de el să ascultaţi”!

Să ne deschidem şi noi astăzi în faţa lui, să ascultăm cuvântul său şi să ne rugăm:

(Un cântec potrivit)

Rugăciunea zilei

Dumnezeule în această uzină a lumii căutăm cuvântul tău care să ne fie punct de orientare şi sprijin. Fă-ne să cunoaştem la ce ne-ai chemat. Arată-ne pe Isus Fiul tăi de care trebuie să ascultăm, care cu tine şi cu Duhul sfânt vieţuieşte în vecii vecilor. Amin.

Lectura: Fil 3,17-4,1

Evanghelia: Luca 9,28b-36

Predica

„Între cer şi pământ este mult spaţiu pentru îmbunătăţiri” – cu aceste cuvinte face publicitate Lufthansa. Mesajul publicitar este clar: pentru lucrătorii acestei firme este important ca pasagerii să părăsească pământul ca ei să-i transporte cât se poate de confortabil în paradisul concediilor.

„Între cer şi pământ este mult spaţiu pentru îmbunătăţiri” – cam aşa ar putea fi şi titlul evangheliei de azi. Ucenicii lui Isus sunt luaţi de Isus pe un munte înalt şi aici Isus le apare într-o altă lumină. Aici el se arată ca Mesia, ca om şi ca Fiu ales al lui Dumnezeu. Moise şi Ilie sunt cu el, cele doua figuri importante ale poporului lui Israel: Moise cale care a scos poporul lui Israel de sub robia egipteană; Ilie, profetul războinic care a fost ridicat la cer.

Isus, ca Dumnezeu şi Om, este confirmat: „Acesta este Fiul meu ales, pe el să-l ascultaţi”. Aici ucenicii se simt bine, aici vor să rămână, să construiască colibe. Dar viaţa obişnuită este altceva, drumul spre Ierusalim nu este chiar drumul spre cer, aici îi aşteaptă realitatea dură şi crudă.

Această clipă de fericire e suficientă pentru ca ucenicii să primească tărie şi perseverenţă. Aceste clipe vor trece, dar amintirea lor rămâne. Această istorie este denumita şi „Schimbarea la faţă a lui Isus”. „Schimbarea” nu înseamnă „a apărea mai bine” decât este. „Schimbarea” înseamnă mai mult, a se aşeza în poziţia perfectă. Pentru ucenici a fost clar că Isus este mijlocitor între pământ şi cer. Iar omul poate fi salvat dacă ascultă de el şi trăieşte după cuvântului lui. În această tensiune între cer şi pământ nu suntem lăsaţi singuri. El este cu noi şi sub noi. Noi suntem chemaţi să rezistăm în această tensiune, adică să ne lăsăm dispuşi pentru schimbări sau îmbunătăţiri.

Şi dacă însuşi Dumnezeu acţionează în timpul nostru, suspendă timpul şi locul. Cerul se deschide asupra zilei noastre obişnuite, timpul şi veşnicia se suprapun. Sunt numai clipe care ne sunt dăruite. Nu putem clădi colibe pe care să le consolidăm. Cei care sunt garanţii noştri Moise şi Ilie. Rămânem singuri şi ne cuprinde teama.

În această frică ne rămân cuvintele: „Acesta este fiul mei cel ales, de dânsul să ascultaţi”.

O scânteie a luminii divine în întunericul vieţii umane.

(Cântec potrivit: ex. Despre lumină)

Rugăciune de mulţumire

Doamne Isuse, stăpânul şi fratele nostru! Tu ni te-ai dăruit sub forma pâinii şi a vinului. Sub aceste specii ni te-ai arătat în altă lumină şi ne-ai arătat că eşti totdeauna cu noi. Îţi mulţumim ţie, care eşti garanţia vieţii, cuvântul Tatălui, iubirea sfântului Duh, care vieţuieşti şi domneşti în toată veşnicia.

Binecuvântarea

Mergeţi în pacea lui Dumnezeu!

Fiţi lumină pentru lume

Pentru ca lumea să ştie

ce este un cer nou şi un pământ nou.

În iubirea sa să vă călăuzească drumurile voastre şi să le binecuvânteze.

Să vă dăruiască pacea în inimile voastre: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Amin.

Sfântul Valentin – 14 februarie

S F I N T I

Sfântul Valentin – 14 februarie

Bărbat cu inimă

Introducere

Pentru mulţi, ziua de 14 februarie este „ziua lui Valentin”. În spaţiul românesc se doreste introducerea unei sărbători a „îndrăgostiţilor” având ca zeitate pe Dragobete. Să lăsăm la o parte aceste zeităţi, noi, românii, neavând certificat de naştere a creştinării neamului nostru, deci creştini din naştere. În această zi, care mai demult era închinată memoriei sfântului Valentin, s-a dezvoltat o tradiţie a florilor care ne duce la tema centrală a mesajului creştin: dragostea. Viaţa istorică a sfântului Valentin nu se leagă de dăruirea de flori şi inimi roşii. Ceea ce se poate afirma este faptul că Valentin era un „bărbat cu inimă” şi care din dragoste faţă de Cristos şi-a dat viaţa în veacul al treilea. „Legenda aurea”, o culegere de istorioare din evul mediu îl descrie pe Valentin ca pe un bărbat drept, curajos a cărui inimă bătea pentru Cristos chiar şi atunci când era torturat şi înainte de a muri. În credinţa în Dumnezeu în care mulţi bărbaţi şi femei au mărturisit-o, cerem şi noi astăzi binecuvântare pentru toţi care se iubesc şi pentru toţi care au o inimă pentru ceilalţi.

Doamne Isuse, tu eşti iubirea Tatălui ceresc, care a coborât pe pământ, Doamne miluieşte-ne...

Doamne Cristoase, tu eşti mărturia adevărului Cuvântului divin, Cristoase miluieşte-ne...

Doamne Isuse, tu ai avut totdeauna o inimă pentru oameni şi pentru suferinţele lor, Doamne miluieşte-ne...

Rugăciune

Atotputernice Dumnezeule, tu ai dăruit sfântului Valentin puterea şi curajul să rămână fidel în dragoste faţă de Isus până în ceasul morţii. Ajută-ne ca să trăim în credinţă şi să ne mărturisim ucenici ai lui Cristos în care iubirea ta devenit om pentru noi. Prin Cristos Domnul nostru.

Lectură

Din Legenda aurea

Valentin era un preot respectabil; împăratul Claudiu l-a chemat la sine şi i-a spus: „Valentin, de ce nu te lepezi de erezia creştinilor şi nu te închini zeilor noştri pentru ca să te bucuri de prietenia noastră împărătească?” Valentin răspunse: „Dacă ai cunoaşte harul lui Dumnezeu, nu ai vorbi aşa; tu te-ai întoarce de la zei şi l-ai adora pe adevăratul Dumnezeu care este în ceruri”. Atunci spuse unul care era de faţă: „Ce spui tu, Valentin, de sfinţenia zeilor noştri?” Valentin răspunse: „Nu zic nimic despre ei decât că sunt nişte oameni sărmani plini de necurăţie şi de păcat”. Atunci îi spuse Claudiu: „Dacă Cristos este adevăratul Dumnezeu, de ce nu-mi spui adevărul?” Valentin îi răspunse: „Numai Cristos este cu adevărat Dumnezeu; dacă crezi în el, sufletul tău va fi mântuit, împărăţia ta se va mări şi îi vei învinge pe toţi duşmanii tăi”. Şi atunci se întoarse Claudiu către cei care erau de faţă şi le spuse: „Ascultaţi, bărbaţilor din Roma, ce bine şi cu înţelepciune vorbeşte acest bărbat”. Dar judecătorul spuse: „Vai, împăratul aiurează; am vrea să vedem ce părere aveţi de acest copil”. În acel moment împăratul s-a schimbat total.

Valentin a fost încredinţat totuşi grijii unui prinţ; când a intrat în casa acestuia, a spus: „Doamne Isuse Cristoase, tu, adevărata lumină, te rog să luminezi casa aceasta pentru ca toţi care locuiesc în ea să te recunoască ca pe adevăratul Dumnezeu”. Atunci prinţul spuse: „Dacă este aşa, fă ca fiica mea, care este oarbă, să poată vedea. Dacă se va întâmpla aşa, eu voi face tot ceea cei vrei tu”. Sfântul Valentin s-a rugat pentru fiica prinţului care şi-a recăpătat vederea. Toată casa lui s-a întors la credinţă.

Împăratul porunci să i se taie capul. Aceasta s-a întâmplat prin anul 280.

P. Mărturia de credinţă a sfântului Valentin

C. Mulţumim lui Dumnezeu.

Sau

Lectura 1Ioan 4, 7-10

Evanghelia Ioan 15,9-13

Reflecţii

Biserica ne spune că, sărbătorind pe martiri şi pe sfinţi în general, îl sărbătorim, de fapt, pe Isus Cristos, căci martirii au pătimit cu el şi sunt preaslăviţi cu el. Chiar şi viaţa şi moartea sfântului Valentin a fost astfel înţeleasă de Cristos. Comportamentul lui în faţa celor puternici, tăria sa în credinţa că în Isus Cristos însuşi Dumnezeu a apărut, slujirea celor bolnavi şi a celor nevoiaşi: toate acestea erau mărturii pentru Isus Cristos. El ne face să privim mai adânc în esenţa lui Dumnezeu care este dragostea.

„Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin aceea că Dumnezeu a trimis Fiul în această lume ca noi să trăim prin el” (1Ioan 4,9). Amintirea acestui martir Valentin, dar şi obiceiul care se leagă de numele şi ziua lui să fie ca mijloc care să ne ducă la credinţă: la însuşi Dumnezeu, care este iubire şi a cărui iubire devine vizibilă între noi creştini.

Rugăciunea credincioşilor

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât i-a dăruit pe unicul său Fiu. Sfântul Valentin a dat mărturie pentru aceasta. Împreună cu el vrem să-l rugăm pe Cristos:

- Pentru toţi care vestesc această credinţă, ca să trăiască în dragostea lui Dumnezeu.

- Pentru toţi care şi-au jurat în faţa lui Dumnezeu dragoste şi fidelitate, ca să poată ţine promisiunile făcute.

- Pentru cei care au avut eşec în dragoste, ca să nu fie răzbunători, ci pregătiţi pentru a ierta.

- Pentru toţi cei care sunt în căutarea unui om care să-i iubească, ca să fie deschişi şi pentru surprize.

Toate aceste rugăciuni vrem să le cuprindem în rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus. Să ne rugăm: Tatăl nostru...

Rugăciunea finală

Dumnezeule, tu i-ai dăruit sfântului Valentin puterea de a mărturisi iubirea ta. Păstrează-ne şi pe noi în iubirea faţă de tine şi faţă de semenii noştri şi fă ca să umblăm în lumina vieţii care duce spre Isus Cristos. Prin Cristos fratele şi Domnul nostru. Amin.

Binecuvântarea

În multe locuri întâlnim în aceste zile inimioare roşii, semne ale dragostei şi, fireşte, ale tradiţiei de Sfântul Valentin. Totuşi, noi putem privi inima roşie ca simbol pentru sfinţi şi pentru curajul lor creştinesc: Valentin a fost un bărbat cu inimă. Acum, când, la sfârşitul slujbei, primim o floare, aceasta este un semn că suntem iubiţi – iubiţi de către Dumnezeu, care este însăşi iubirea. Noi implorăm binecuvântarea sa ca să putem trăi această iubire a lui Dumnezeu şi să o putem dărui mai departe.

Urmează împărţirea florilor şi un cântec potrivit momentului, apoi binecuvântarea

Dumnezeu cel bun, care l-a chemat pe sfântul Valentin drept mărturisitor al lui, să vă binecuvânteze pe voi şi iubirea voastră. Fie ca ea să înflorească, să crească şi să ajungă la maturitate. El să vă dăruiască o inimă pentru oameni. Prin mijlocirea sfântului Valentin, să vă binecuvânteze Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt.

Duminica întâi din Postul Mare - Anul C

Duminica întâi din Postul Mare - Anul C

Greva foamei

Miercurea trecută am inaugurat un timp deosebit în anul bisericesc. Cu Miercurea Cenuşii am intrat în Postul Mare.

„Plenus venter non studet liebenter”, un proverb latinesc puţin cunoscut omului din secolul al XXI-lea. Cu burta plină nu prea ai chef într-o muncă spirituală. După o mâncare copioasă se recurge la siestă fără a te putea concentra şi învăţa ca lumea. Saturaţia trupească stânjeneşte puterile sufleteşti.

În acest săptămâni şi zile înainte de Paşti mulţi creştini individual sau organizaţi în grupe vor să facă contrariul: printr-un post conştient vor să activeze spiritul uman obosit şi comod. Unii renunţă în toată perioada Postului mare la alcool, la fumat sau dulciuri, alţii postesc o zi pe săptămână. Toţi o fac având motiv să micşoreze „îngrăşarea” sufletului.

Prin această grevă a foamei ei protestează contra egoismului propriu, împotriva mentalităţii de a avea cât mai mult. Ei vor să simtă foamea pe propriul trup în semn de solidaritate cu cei săraci şi flămânzi. Ei vor să fie mai atenţi şi mai sensibili faţă de cei neajutoraţi.

Prin această grevă a foamei, provoacă o luptă împotriva superficialităţii şi lipsei de speranţă. Ei vor să trezească foamea şi dorul după o viaţă împlinită şi reuşită.

În Portugalia există o mănăstire cu multe uşi şi portaluri – numai o singură uşă este foarte mică şi anume cea de la sufragerie. Un călugăr care nu poate intra pe uşă e conştient că trebuie să se roage şi să postească pentru a putea trece pragul acelei uşi.

Nu trebuie să fim drastici. Dar dacă sfântul Vasile cel Mare prin afirmaţia sa are dreptate, că „postul ne-ar învăţa pe toţi să renunţăm la iubirea excesivă a banului şi la eliminarea duşmăniei”, înseamnă că merită să încercăm această grevă a foamei.

Spălaţi ferestrele

(Nu împiedicaţi intrarea luminii lui Dumnezeu în lume)

Există detergenţi care asigură intrarea luminii prin fereastră. Curăţenie pentru toată viaţa sa îşi doreşte Edith Stein, care a fost ucisă în anul 1942 de nazişti şi care a fost declarată sfântă în anul 1998: „Tu trebuie să fii ca o fereastră prin care străbate dragostea lui Dumnezeu în lume. Nu e voie ca geamul să fie murdar, altfel împiedici intrarea luminii în lume”.

Prin nimeni nu a putut pătrunde iubirea lui Dumnezeu aşa de bine ca prin Isus din Nazaret. El a fost fereastra decisivă prin care a intrat iubirea de oameni a lui Dumnezeu în viaţa acelora care au fost deschişi în faţa lui. După cum spune Edith Stein azi suntem noi ferestre care face posibilă intrarea luminii lui Dumnezeu în lume.

Pentru curăţirea ferestrei vieţii noastre biserica ne oferă de mult trei detergenţi activi: Postul – Pomana – Rugăciunea şi acestea în mod deosebit înainte de Paşti.

Postul – cel mai activ detergent pentru trup şi pentru suflet. Când mâncăm şi bem, în activităţile noastre, în gândurile şi faptele noastre când ne concentrăm asupra celor esenţiale şi importante, viaţa noastră primeşte contururi clare, un profil inconfundabil. Noi descoperim puterile şi talentele noastre şi simţim cum vrea Dumnezeu să vină prin noi în lume. Când ne eliberăm de straturile de grăsime care nu sunt necesare îşi pot dea seama şi alţii ce posibilităţi le oferă Dumnezeu.

Al doilea detergent: Pomana – cel mai bun mijloc de curăţit împotriva egoismului cras şi a tendinţei de a avea mereu cât mai mult. Când suntem pregătiţi să deschidem şi să permitem ca să împărţim cu alţii ce avem în plus, dobândim libertatea interioară. Ne descătuşăm de legături ce ne ţin legaţi de pământ şi ne dăm seama cât de mult au nevoie alţii de solidaritatea şi atenţia noastră. In acelaşi timp intră Dumnezeu prin noi în lume.

Al treilea detergent: Rugăciunea – cea mai bună pază împotriva hecticii şi a superficialităţii. Când în mod conştient ne luăm timp pentru rugăciune şi meditaţie ajungem la scopul vieţii noastre. Când prin rugăciunea noastră lustruim ferestrele vieţii noastre, cuvântul lui Dumnezeu poate fi activ în lume.

Postul – Pomana – Rugăciunea: acestea sunt cele trei mijloace pentru curăţenia de primăvară în casa vieţii noastre. Prin ele pătrunde iubirea lui Dumnezeu mai eficient in această lume.

Duminica a şasea de peste an - Anul C

Duminica a şasea de peste an - Anul C

(Pentru copii)

A fi fericit

La început

Introducere – Iubiţi copii ! Când cineva îşi serbează ziua de naştere, este felicitat şi i se spune: „La mulţi ani!” Când voi faceţi un lucru important în şcoală sau participaţi la un concurs, părinţii, învăţătorii şi instructorii spun adesea: „Mult succes! Multă fericire!” Ce înţelegem prin cuvântul „fericire”? Aţi fost voi vreodată cu adevărat fericiţi? Vă amintiţi cumva de acest lucru? Poate Crăciunul trecut când vi s-a îndeplinit vreo dorinţă? Sau poate aţi căpătat o notă bună la şcoală? Există felurite moduri de fericire şi de a fi fericit. Să vedem câteva exemple:

1. Un copil: A fi fericit înseamnă avea un computer în camera proprie.

2. Un copil: Fericirea constă în a se juca la computer totdeauna când vrei.

3. Tatăl: Fericirea înseamnă a avea o maşină care merge repede.

4. Mama: Fericit e acela care are câteva ore pe săptămână „libere de familie”

5. Un copil: Fericit e acela care primeşte mulţi bani de buzunar şi care-şi cumpără cât vrea.

Am putea continua lista aceasta.

Să stăm în linişte şi să medităm ceea ce ne face fericiţi. 

(Tăcere)

Actul penitenţial: Isuse Cristoase,

- Am dori să fim fericiţi şi să posedăm fericirea. Doamne, miluieşte-ne...

- Cunoaştem timpuri nefericite şi triste. Cristoase, miluieşte-ne...

- Nu ne simţim bine când dorinţele noastre nu sunt imediat împlinite. Doamne miluieşte-ne...

Evanghelia: Luca 6,17-18a.20-22 (prescurtat şi prezentat mai târziu)

În multe poveşti şi istorioare se vorbeşte despre fericire: despre oameni care-şi caută fericirea şi care după multe căutări au reuşit s-o găsească. De multe ori sfârşesc aceste istorioare cu această propoziţie: „Şi au trăit fericiţi şi mulţumiţi...” Despre televizoare, computere şi maşini performante nu se vorbeşte.

(Predicatorul poate povesti ceva în acest sens...)

Şi în evanghelie este vorba de a fi fericit. Isus vorbeşte despre fericirea oamenilor şi începe propoziţiile sale prin cuvântul: „Fericiţi...”. (Se poate citi evanghelia)

Fericiţi cei săraci

Isus are o părere interesantă despre sărăcie. Când vorbim despre săraci, ne gândim la oameni care flămânzesc, care sunt în războaie la cei trişti sau singuratici. Sigur că Isus nu găseşte potrivit şi corect condiţiile în care trăiesc oamenii. Sigur că Isus nu vrea prin aceasta să ne mângâie numai ca aceştia vor ajunge în împărăţia cerească. El vrea să fie alături de aceştia şi să-i ajute.

A fi sărac în faţa lui Isus nu înseamnă numai „a nu avea nimic”, ci „a fi deschis pentru Dumnezeu”. Computerul, televizorul sunt de multe ori o piedică de a fi aproape de Dumnezeu. De multe ori nici nu ne dăm seama cât suntem de dependenţi de acestea şi de aceea nu găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri. Ne dăm seama mai târziu că în ciuda acestor lucruri nu suntem fericiţi. A fi fericit înseamnă altceva decât a avea de toate.

Când Isus spune: „Fericiţi cei săraci”, vrea să ne amintească faptul că inima noastră nu trebuie să fie stăpânită de lucrurile lumeşti. Aceste lucruri să ne servească drept mijloc spre a fi aproape de Dumnezeu şi de oameni. Hai să încercăm săptămâna aceasta!

Duminica a cincea de peste an – Anul C

Duminica a cincea de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Să aruncăm mrejele din nou

(Luca 5,1-11)

Lipsa succesului la noi – şi la Simon şi însoţitorii săi

Cunoaştem cu toţii asemenea situaţii: ne-am străduit cu toate puterile şi totuşi fără succes. De exemplu: Cineva învaţă cu sârguinţă la şcoala şi, când e vorba de tema de acasă, primeşte o notă slabă. Vrei să faci un cadou părinţilor tăi un tablou făcut de tine, dar nu-ţi reuşeşte. Speri să bagi un gol, dar nu reuşeşti. Se pot da multe exemple în acest sens (...) Mulţi oameni renunţă şi spun: efortul meu nu are nici un sens, mai bine renunţ.

Cam aşa au decurs lucrurile la Simon Petru şi însoţitorii săi. Ore întregi au stat noaptea pe lac. Au aruncat mrejele la timpul potrivit şi au încercat să prindă peşte. Căci din asta trăiau. Dacă se întorceau fără peşte asta însemna ca rămâneau poate fără mâncare sau nu aveau ce să mai vândă. Toata truda era în zadar. Obosiţi şi extenuaţi se întorc spre mal. Acolo îşi curăţă mrejele şi se pregătesc pentru următoarea noapte în speranţa succesului.

O pescuire minunată – la cuvântul lui Isus

Între timp apare Isus. Cu siguranţă că auziseră de el. Căci în Cafarnaum, locul de baştină a lui Petru, Isus săvârşise câteva minuni. Şi de aceea îi oferă barca lui – în ciuda eforturilor din ultima noapte – pentru ca Isus, fiind mai departe de mal, să poată vorbi mulţimilor. Atunci Isus le zice pescarilor să meargă pe lac şi să arunce încă o dată mrejele. Petru începe să se mire. Ce rost avea, că doar noaptea trecută nu au prins nimic! Cu atât mai puţin se putea pescui în timpul zilei. Nu ar fi mai bine ca să adune noi puteri pentru noaptea viitoare? Ce poate şti Isus, băiatul lemnarului, despre pescuit?

Ceva totuşi îl îndeamnă pe Petru să meargă pe lac. „Dacă tu spui, voi arunca mrejele – zice lui Isus. Chiar dacă perspectivele nu sunt aşa de roze, chiar dacă am renunţat, Petru va încerca încă o dată. Şi va fi răsplătit din belşug: Barca lui Petru şi a însoţitorilor lui s-a umplut până la refuz.

Încurajarea lui Isus şi încrederea lui Petru au produs schimbarea hotărâtoare. Petru simte că bărbatul din Nazaret este cineva deosebit. Isus îl cheamă pe Petru şi-i spune că, de acum, să nu pescuiască peşti, ci oameni. Ca apostol, Petru a câştigat mulţi oameni pentru Cristos. Astfel, el a devenit pescar de oameni.

Să ne amintim de încurajarea lui Isus – vizavi de Petru şi de noi

În această privinţă scena de pe lac s-a repetat şi în viaţă. Petru a predicat mult şi a vorbit cu mulţi oameni şi totuşi câteodată erau puţini care-l ascultau. A voit să facă mult bine, dar nu a reuşit întotdeauna. A încercat să mijlocească între oameni, dar ei nu au vrut să se împace întotdeauna. Însă de fiecare dată îşi amintea de cuvintele lui Isus: „Mergi pe lac! Acolo aruncaţi mrejele pentru pescuit!” Acest lucru l-a încurajat pe Petru şi de aceea era conştient că este însoţit de binecuvântarea lui Isus.

Şi noi avem nevoie de cineva care să ne încurajeze. Petru şi însoţitorii săi s-au lăsat convinşi de cuvintele lui Isus şi au încercat din nou. Dumnezeu va duce efortul şi bunăvoinţa noastră spre succes – cu ajutorul lui Dumnezeu.

Duminica a patra de peste an – Anul C

Duminica a patra de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Experienţe amare

Luca 4,21-30

Lui Isus nu i-a mers altfel ca şi altora dinaintea lui şi după el. Oamenii din Nazaret sunt impresionaţi şi-l admiră, dar în acelaşi timp sunt neîncrezători şi au îndoieli conform zicalei: e unul de-al nostru, este băiatul lemnarului! Mulţi oameni au trebuit şi trebuie să aibă asemenea experienţe; de multe ori începe de la şcoală când cineva are note excelente. Apar invidia şi răutatea, încep să-l bârfească şi să-l izoleze. Mai târziu la facultate sau şcoli superioare sau la politicieni istoria se va repeta.

Povara talentelor

Desigur există şi talentaţi antipatici care îi consideră proşti pe ceilalţi şi care nu-i ajută pe cei mai slabi. Poate că aţi avut şi voi un asemenea exemplar care părea că le ştie pe toate. E şi normal pe de o parte că mulţi devin invidioşi şi mânioşi pentru că se simt complexaţi. Asemenea copii talentaţi de multe ori se plictisesc şi îşi pierd câteodată răbdarea.

Puterea încrederii

La Isus mânia oamenilor merge aşa de departe încât sunt în stare să-l omoare; îl scot în afara oraşului şi vor să-l arunce de pe vârful colinei. De ce? Pentru că el le spusese adevărul şi care suna astfel: Pe cei care te cunosc şi care nu se încred în tine nu-i poţi ajuta! Apoi le aminteşte de două exemple din Vechiul Testament în care profeţi i-au ajutat pe străini şi nu pe semenii lor. Cei care îl înconjurau devin şi mai nervoşi; ei vor ca Isus să facă minuni şi să vindece bolnavi. Dar asta nu funcţionează pentru că ei nu au încredere. Multe cercetări ne demonstrează că medicii şi terapeuţii pot avea succese când pacienţii lor se încred în ei şi cred că se pot vindeca.

Puterea Nazarineanului

Şi Isus? De ce nu face vindecări spectaculoase ca oamenii să creadă în el? Ar fi totuşi prea simplu şi nu ar schimba nimic. Isus nu este un magician, el vrea să-i ajute pe oameni să nu se lase descurajaţi şi să nu cedeze. De aceea, Isus pleacă. Nu se lasă intimidat, provocat şi nici cuprins de frică. Pune punct, pleacă şi nimeni nu-l opreşte. Poate că simt ca totuşi e unul este mai tare decât ei.

Rugăciunea credincioşilor

...alcătuită de copii.

Duminica a treia de peste an – Anul C

Duminica a treia de peste an – Anul C

(Pentru copii)

La început

Iubiţi copii, mă bucur că aţi venit la sfânta Liturghie. Atunci când persoane importante preiau o funcţie nouă, la început ţin o cuvântare. În acesta cuvântare îşi expun planurile şi ţelurile lor. Poate vă aduceţi aminte că la sfârşitul anului 2008, Barack Obama a fost ales preşedintele Statelor Unite ale Americii şi, mai târziu, a ţinut un discurs în faţa a mii de americani entuziasmaţi. Tot la fel şi Isus, înainte de a-şi începe activitatea, începe să vorbească în public şi anume în oraşul său Nazaret. Ceea ce a vestit rudelor şi concetăţenilor săi vrem să vorbim la predica de azi.

Predică

Evanghelia: Luca 4,14-21

Dragi copii, fiecare zi primim veşti bune şi rele. Indiferent unde am fi dacă citim ziarele sau stăm în faţa televizorului sau stăm într-o sală de aşteptare peste tot auzim noutăţi din toată lumea. Nu ne interesează toate şi nici nu vrem să auzim sau să vedem. De exemplu, sora mea, Rodica, s-a ascuns în spatele televizorului atunci când la televizor erau prezentate scene triste, imagini cu oameni răniţi, case distruse sau animale care suferă.

Şi voi? Cum vă merge când ascultaţi ştirile: ce ascultaţi cu plăcere ? Există ceva care vă face trişti sau de care vă este frică ? (---)

Cred că nimeni nu vrea să suporte atâtea catastrofe, certuri şi nenorociri. Fiecare îşi doreşte o lume dreaptă şi paşnică.

Vestea ce bună este prezentă – totuşi unde rămâne Răscumpărătorul?

O asemenea lume este posibilă? Putem noi, oamenii, să facem o asemenea lume? Această întrebare frământa de mult timp şi pe poporul israelit. Profeţii săi spuneau: Aceasta lume este posibilă pentru că va veni Dumnezeu. El va vindeca toate. Apoi apare o lume nouă, o lume în care Dumnezeu domneşte: Împărăţia lui Dumnezeu. Şi ei îşi închipuiau că Dumnezeu va veni în lume printr-un om. Veacuri de-a rândul au meditat iudeii despre acest om. Deseori au  vorbit despre el şi şi-au închipuit cum va arăta el. Altădată îl descriau prin diferite tablouri: va fi ca Moise, un eliberator, ca David, un principe al păcii, un Mesia, un fiu al lui Dumnezeu.

Multe generaţii aşteptau pe acest Mântuitor. Apoi a venit Isus şi a ţinut aceasta cuvântare: 

(Aici se va citi evanghelia).

Este chiar Isus?

Cred că Isus i-a surprins pe ascultători: pe de o parte, se aşteptau să le ţină o predică lungă, pe de altă parte, el le serveşte o frază, o simplă frază. Şi care e această frază? Este fraza rostită de profetul Isaia care se referă direct la Isus. Da, el este Mântuitorul cel dorit şi aşteptat! Cu el începe eliberarea oamenilor, cu el începe împărăţia lui Dumnezeu să devină o realitate.

Într-adevăr: Isus se ţine de cuvânt!

Totuşi ceea ce-l deosebeşte pe Isus de ceilalţi oameni e faptul că el se ţine de cuvânt. Pentru că era plin de Duh sfânt a putut realiza acest lucru.

Isus intră altfel în istorie: fără ameninţări sau cereri ca Ioan Botezătorul sau anumiţi farisei. Nu, Isus îi iubea şi îi cunoştea pe oameni. El ştia că nu ameninţările îi ajută pe oameni, ci dragostea. Şi a dăruit această dragoste tuturor care o voiau: astfel, el i-a mângâiat pe cei săraci, a mers la leproşi, i-a iertat pe păcătoşi, i-a vindecat pe orbi şi pe paralizaţi, i-a încurajat pe cei trişti, i-a invitat pe copii la el, nu se ruşina să stea la masă cu cei de la marginea societăţii. Şi toţi cei care observau aceste lucruri au putut spune că aici se întâmplă ceva minunat şi astfel „gustau” ceva din împărăţia lui Dumnezeu.

Depinde de noi dacă există veşti bune!

Această împărăţie a lui Dumnezeu care a început cu Isus trebuie să se răspândească în toată lumea. Dumnezeu doreşte ca noi, eu şi tu, să ne ajutăm. Nimeni nu este prea mic sau lipsit de importanţă. Fiecare are posibilitatea să devină folositor altora; căci fiecare are ochi să vadă nedreptatea, sărăcia şi pe cei care sunt la marginea societăţii, mâini cu care poate mângâia şi împărţi, o gură care poate să zică: Iartă-mă sau să şoptească cuvinte de mângâiere, urechi care sunt atente la strigăte de ajutor.

Aţi remarcat faptul că fiecare avem posibilităţi să lucrăm pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să avem grijă ca veştile cele bune să se răspândească întotdeauna.

Duminica a doua de peste an – Anul C

Duminica a doua de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Talentele noastre spre binele altora

Introducere

Atunci când sărbătorim sfânta Liturghie se aduna felurite categorii de oameni: mari şi mici, bătrâni şi tineri şi aşa mai departe. Ceea ce ne uneşte este credinţa în Isus Cristos. De aceea vrem să împărţim împreună, cu Isus Cristos însuşi care ni se dăruieşte în cuvântul său şi în semnele pâinii şi vinului.

PREDICA

Lectura: 1Corinteni 12,4-11

Este ceva frumos când oamenii, copii sau maturi, pot să facă ceva bun: să picteze tablouri, să facă ceva folositor etc. Fiecare om, cred eu, poate să facă ceva bun. Şi cred că, dacă v-aş întreba pe voi, sunt sigur că fiecare ar putea da un răspuns cel puţin mulţumitor.

A se compara cu alţii

Câteodată bunele talente ne pot duce la consecinţe rele pentru sine şi pentru alţii. Aceasta începe deja la copiii de la grădiniţă: eu pot să cânt mai bine ca tine, eu pot să sar mai bine ca tine, eu pot să pictez mai bine ca tine, eu pot să marchez mai multe goluri ca tine. Maturii fac acest lucru mai des şi sunt mai rafinaţi decât copiii: fata noastră este mai inteligentă decât a vecinei. Bărbatul meu are o meserie mai bună.

Cine se compară cu alţii îi fac pe alţii mai mici. Prin aceasta ne uităm cu dispreţ la ei. Câteodată vrem prin aceasta să ne simţim mai bine. Şi apoi căutăm la alţii greşeli şi slăbiciuni pentru a le acoperi pe ale noastre.

Dar se poate întâmpla şi reversul. Mai ales cei maturi văd numai ceea ce alţii pot mai bine. Şi prin aceasta ei se simt prost.

O comunitate trăieşte din talente diferite

O asemenea comparaţie a existat şi printre primii creştini. Paul ne povesteşte diferitele daruri, talente existau în Corint. Tradus în limbajul modern: unii se pricep la îngrijirea bolnavilor, unul este un bun orator, altul are o credinţă mai puternică etc. Până astăzi este valabil că o comunitate e compusă din oameni care pot face diferite lucruri, lucrări bune: să cânte la cor, să citească un text biblic, să organizeze ajutoare pentru oameni aflaţi în nevoi, alţii care se descurcă cu copiii etc. Tocmai aceste deosebiri sunt foarte importante. Dacă toţi ar şti numai să cânte sau numai să citească ar fi plictisitor.

Darurile (talentele) noastre sunt de la Dumnezeu

Paul spune că un lucru nu e voie să se întâmple: ca cineva să se laude cu talentele sale. Fiecare om trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea ce poate şi are. El nu ne dăruieşte aceste talente şi calităţi ca noi să ne lăudăm şi să ne considerăm importanţi. Noi primim acestea pentru folosul altora. Acestea ne ajută la creşterea vieţii comunităţii.

Paul a scris acestea acum 2000 de ani. Multe s-au schimbat în aceasta perioadă, dar un lucru rămâne important pentru noi. Este bine să fie deosebiri între oameni. Este bine ca fiecare dintre noi să aibe caracteristici diferite. Numai un lucru nu trebuie să se întâmple: să ne lăudăm şi să ne facem mai importanţi decât suntem.

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Dumnezeu ne dăruieşte tuturor daruri multe pentru ca să fim de folos altora. Să ne rugăm lui:

- Păzeşte-i pe cei care fac binele de mândrie şi dispreţ...

- Ajută-i pe toţi oamenii să-şi descopere darurile primite...

- Dăruieşte oamenilor din comunitatea noastră simţul prieteniei...

- Dăruieşte bolnavilor îngrijitori buni şi primeşte pe răposaţi în slava ta...

Botezul Domnului - Anul C

Botezul Domnului - Anul C

(Pentru copii)

Ce spun evangheliile despre Ioan?

Cred că Ioan a fost personalitate interesantă. Ce ştiţi voi despre ei (--) A botezat. L-a botezat şi pe Isus. El a aflat şi ne-a arătat: Isus este mai mult ca mine - El este mai tare ca mine. Eu botez numai cu apă. Isus botează foc şi Duh sfânt. Duhul Sfânt coboară asupra lui. Vorbeşte un glas din ceruri. A remarcat cineva ce spune acea voce? (...) „Tu eşti Fiul meu iubit, pe tine te-am ales”.

Botezul lui Isus şi botezul nostru

Şi noi am fost aleşi de Dumnezeu prin botez. Eram încă mici când am fost botezaţi. Cine dintre voi ştie ce vârstă aveaţi atunci? (..) Noi suntem lui Dumnezeu foarte importanţi! Aşa de mult, încât la botez ne-a ales drept copiii lui. Şi această fără ca noi să fi făcut ceva pentru aceasta.

Odinioară veneau mulţi la Iordan pentru a fi botezaţi. Oare cine a participat la botezul vostru? (..) Părinţi, bunici, naşi, rude. Sunt copii care sunt botezaţi chiar în timpul sfintei Liturghii. Întreabă-ţi părinţii cine a fost botezat ultima duminică (...) Prin botez intrăm în comuniune cu Biserica, a celor credincioşi. Isus nu a fost botezat pentru sine însuşi, Botezul înseamnă începutul activităţii sale înainte de a predica şi a vindeca. Isus ne spune şi nouă; am nevoie de tine ca de un om care ajută, ca de un om prietenos şi iertător. Ai fost botezat şi tu pentru aceasta!

Suntem unşi

Tu ai fost şi uns la botez. Cristos înseamnă „cel uns”. După botez urmează şi ungerea cu sfânta Crismă. Cristos-crismă. Noi toţi suntem creştini unşi. La multe răni ne folosesc unguentele şi uleiul. Dar mai ales atunci când suntem răniţi în suflet. Ne doare mult când cineva râde de noi sau suntem pedepsiţi pe nedrept. În acel moment Cristos vrea să ne ungă, să ne vindece, să ne mângâie şi să ne întărească.

La botez Isus avea 30 de ani. La noi vine botezul chiar la începutul vieţii noastre. Noi trebuie să ne integrăm treptat. Pentru a putea sluji lui Dumnezeu şi oamenilor ne trebuie curaj, perseverenţă şi conştiinţă de sine. Poate că şi acesta este un motiv de ce suntem unşi la botez.

Isus - Fiul lui Dumnezeu

Despre Isus auzim la botez: Isus este mai mare şi mai important decât Ioan. El este mai mare şi mai important decât noi. De aceea el ne poate ajută. El este mai tare decât răul care ne ameninţă uneori. Noi putem să ne încredem în Dumnezeu ca într-un tată bun, ca într-o mamă bună. Căci înşişi părinţii nu ne pot ajuta şi salva întotdeauna. De exemplu, de la moarte. Prin botez suntem prietenii lui Dumnezeu pentru totdeauna, în viaţă şi după moarte.

Epifania Domnului - Anul C

Epifania Domnului - Anul C 

(Pentru copii)

La început

Există mulţi oameni care sunt în căutare. În căutarea unui lucru care să dea vieţii o orientare. A caută înseamnă a porni la drum, a merge pe drumuri noi. Cei trei magi pe care-i vom întâlni astăzi au realizat acest lucru. Ei au urmat hotărârea lor atunci când au văzut steaua. Au pornit la drum fără să ştie unde-i va conduce steaua.

Dacă noi mergem cu atenţie prin viaţă vom află că steaua din Betleem străluceşte şi asupra vieţii noastre. Ea vrea să ne conducă la Isus. În actul penitenţial să-l chemăm şi să-l rugăm pe Isus că să ne ajute să nu pierdem din vedere steaua lui care vrea să ne călăuzească.

Recunoaştere

Isuse! Odinioară steaua a condus pe cei trei magi la ţine şi astfel căutarea lor s-a împlinit la ieslea ta.

Doamne, miluieşte-ne!

Isuse! Şi noi suntem în căutarea aceleia care da vieţii noastre orientare. Fă că ea răsărind să strălucească şi pentru noi.

Cristoase, miluieşte-ne!

Isuse! Cei trei magi ţi-au oferit daruri bogate: aur, smirnă şi tămâie. Şi totuşi ei au aflat că de fapt ei au primit daruri de la ţine. Fă că noi să recunoaştem că apropierea ta de noi este un mare dar pentru noi.

Doamne, miluieşte-ne!

PREDICĂ

Evanghelia: Matei 2, 1-12

Interesant! Sunt oameni care au de toate ce-şi doresc şi totuşi le lipseşte ceva. Am putea spune despre cei trei înţelepţi pe care noi îi numim cei trei regi. Biblia îi numeşte înţelepţi, învăţaţi, cititori în stele, dar noi rămânem la termenul de regi. Regii sunt oameni despre care spune că au de toate ce-şi doresc. Dar, de fapt, cei trei îşi dau seama independent de ceilalţi că ceva nu e suficient în viaţă lor. Ei doresc mai mult. Ei poartă în inimile lor dorul după acela care îi face într-adevăr bogaţi, ceea ce umple viaţă lor. Şi îşi dau seamă că încă nu l-au găsit în ciuda averii lor.

Ei caută să liniştească dorul lor prin ştiinţă. Şi totuşi chiar acum rămân deschise întrebări. Şi astfel ei pornesc la drum spre tărâmuri necunoscute. Urmează steaua şi se încredinţează ei. Sunt gata s-o urmeze. Steaua nu-i dezamăgeşte, ea îi duce la ţel: un grajd, o iesle şi un copil înăuntru. Ei află că acest copil le poate dărui mai mult decât au adus ei. Acest copil dăruieşte viaţă, o viaţă deplină. O viaţă care pe care nici cele mai mari ameninţări nu o pot stinge. Cel care îşi pune încrederea în copil îşi da seamă că acest lucru are urmări. Biblia ne povesteşte că ei s-ai întors acasă pe altă cale. Nu aveau voie să povestească unde se află copilul.

Bucuria de a dărui mai departe

Şi noi ne-am întâlnit în aceste zile de Crăciun cu Isus din iesle. Ne-am deschis inimile chiar la ieslea lui Isus din biserica noastră. Isus ne invită să mergem acasă pe altă cale. Asta nu înseamnă că trebuie să mergem acasă pe un drum necunoscut, ci înseamnă ca noi să ne bucurăm de întâlnirea noastră cu el şi această bucurie s-o împărtăşim şi altora. Aceasta au făcut şi cei trei magi. Au vestit tuturora ce au văzut şi au simţit. Să le urmăm şi noi exemplul. Să fim şi noi darnici faţă de unele iniţiative ale parohiei noastre.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.