Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

De ce permite Dumnezeu?

Lectură: Exod 3,1-8a.10,13-15

Evanghelia: Luca 13,1-9

Predică

Evanghelia de azi este una puţin ieşită din comun din Noul Testament care pune întrebarea categorică: „De ce?” Pune problema nedreptăţii de care suferă omenirea. De ce? Aceeaşi întrebare o pun şi Iov cu prietenii săi; aceeaşi întrebare se pune şi azi, de ex, când un copil moare de cancer, când moare un tânăr accidentat. Vă invit să luăm ambele exemple concrete ale evangheliei.

Pilat îi ucide pe galileeni. Şi în Şiloah se dărâmă un turn omorând astfel mulţi oameni. Aceste nenorociri sunt pe buzele tuturor şi de aceea şi întrebarea: cine este vinovat? De ce trebuia să se întâmple aşa ceva? Cum poate Dumnezeu permite acest lucru?

Deja Sextus Empiricus (150 d.Cr), sceptic celebru făcea următoarea argumentaţie: Ori că Dumnezeu nu vrea să împiedice răul, deşi ar putea - deci nu este bun; ori el vrea acest lucru, dar nu poate – deci nu este atotputernic; sau el nu vrea deşi poate – deci el nu este nici atotputernic şi nici bun. Totuşi nefiind atotputernic şi nici bun, el nu mai este Dumnezeu; pentru că există răul, suferinţa, păcatul care nu sunt împiedicate de aceea nu există Dumnezeu. În faţa acestei argumentări teologii au răspuns chiar la început: Dumnezeu nu vrea suferinţa, dar el o permite pentru că respectă libertatea omului. Dumnezeu poate voi suferinţa pentru a ne ajuta. Ca exemplu putem adăuga faptul că un doctor poate amputa un deget pentru a salva mâna. În cele din urmă adevărata noastră patrie nu este aici, ci în ceruri. Însă aceste răspunsuri nu sunt mulţumitoare. Şi nici măcar Isus nu este de acord. Cartea lui Iov din Vechiul Testament nici nu încearcă să dea un răspuns la această întrebare; dimpotrivă ea respinge întrebarea. Cam la fel reacţionează şi Isus din evanghelia de azi. Pentru el este important cum reacţionăm în faţa durerii, nenorocirii, bolii. A suferi din această cauză, a fi mişcaţi de acestea poate fi singura expresie a iubirii noastre. Şi dacă iubim trebuie să fim gata să o practicăm.

Pilda smochinului. Smochinul este aproape uscat, proprietarul vrea să-l taie. Grădinarul îl plantează şi face tot posibilul pentru a-l salva. De aceea Isus face referinţă la tatăl său şi la lucrarea lui: Dumnezeu a creat această lume nu pentru a primi ceva ci pentru că a voit să-i dăruiască ceva. A făcut-o părtaşă de iubirea sa. El a venit în lume prin Fiul său pentru a o realiza.

Deci iubirea dă suferinţei un sens, ca de altfel crucii lui Cristos. Când eu, în ciuda suferinţei, nu renunţ la iubire, ea capătă o nouă dimensiune. Dumnezeu vrea să ne transforme în oameni iubitori, solidari cărora nu este indiferentă suferinţa oamenilor. Poate aceste argumentări nu sunt suficiente pentru explicarea catastrofelor, durerii, bolii şi morţii. Dumnezeu este unitatea de măsură la care ne putem şi noi măsura iubirea noastră.

Rugăciune

Dumnezeule, cine eşti tu ? – primeşte-ne în această jertfă euharistică, primeşte aceste daruri în formă de pâine şi vin şi întrebările noastre, îndoielile noastre, rugăminţile noastre. Primeşte-ne pentru ca să simţim că eşti un Dumnezeu al oamenilor de care suntem ocrotiţi, prin Cristos Domnul nostru. Amin.