miercuri, 12 octombrie 2011

Almanahul familiei creştine (XX). Sacramentul Pocăinţei astăzi

Spovada în confesional sau scaun de spovadă. Este forma cea mai cunoscută a spovezii. În bisericile mai vechi confesionalul este bine prezentat. Aceasta subliniază însemnătatea sărbătoririi. Preotul acţionează în numele lui Cristos şi în numele comunităţii ecleziale. După recunoaşterea păcatelor, preotul spune un cuvânt scurt pe care-l poate folosi ca bază de discuţie. Apoi prescrie o pocăinţă şi apoi rosteşte cuvintele dezlegării.
Conversaţie cu caracter de spovadă. Aceasta are loc într-un spaţiu închis, în casa parohială, pe drum, într-un pelerinaj sau chiar în confesional. Pentru mulţi atmosfera este mai personală şi mai apropiată. În timpul discuţiei penitentul îşi recunoaşte vina şi îşi arată dispoziţia de a repara ceea ce a greşit. Preotul rosteşte cuvintele dezlegării.
Oricare formă de spovadă alege, penitentul nu trebuie să-şi facă griji că ar face ceva fals. Dacă el caută cu seriozitate reconcilierea cu Cristos, orice preot îl va ajuta. Acest lucru se întâmplă mai ales la copiii care merg de prima dată la spovadă, dar şi celor tineri sau maturi, care, după o perioadă lungă, se îndreaptă către confesional.
Diferite scuze:
  • Nu e chiar aşa de rău...
  • Am avut ghinion...
  • Sunt neputincios...
  • Să mă scuz - de ce?

Sau poate:
  • M-am făcut vinovat - am rămas cu păcate pe suflet.
  • Numai spovada poate să mă ajute...

Se spune că occidentalii au pierdut noţiunea păcatului chiar şi al sacrului. Pe bună dreptate; şi totuşi există oameni şi locuri în care harul lui Dumnezeu lucrează miraculos. Mă refer la locurile de pelerinaj: Fatima, Lourdes. Cacica, Maria Radna, Altoetting, Mariazell şi chiar în prima mea parohie, Vestenthal. Nu este un loc de pelerinaj de nivelul lui Şumuleu Ciuc sau Nicula, totuşi câţi pelerini poposesc aici în fiecare zi de 13 a lunii, din mai până în octombrie, marea lor covârşitoare se spovedesc cu sinceritate. Sunt preot în această parohie din 1995 şi asist cu satisfacţie la acest fenomen cu adevărat divin. Am fost de vreo patru ori la Medjugorje, unde, deşi nu e declarat ca loc de pelerinaj, sute şi mii de oameni se spovedesc zilnic, mulţi dintre ei făcând şi o spovadă generală. Poate că omenirea vrea semne sensibile de la Dumnezeu. Duhovnicii sau confesorii pot să afirme că de multe ori asistă la „minunea” unei spovezi sincere şi a unei convertiri din inimă.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Almanahul familiei creştine (XIX). Sărbătorirea reconcilierii

Biserica cunoaşte multe posibilităţi de a ne putea împăca cu Dumnezeu şi cu aproapele, cum putem obţine iertarea păcatelor noastre şi cum putem sărbători această reconciliere.
  1. Atunci când ne împăcăm cu alţii. Voinţa este necesară pentru a reconcilierea cu Dumnezeu. „Iar când sunteţi în rugăciune, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11,25).
  2. Când renunţăm la ceva pentru a ajuta pe alţii. „Mai presus de toate să aveţi o dragoste statornică între voi, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate” (1Petru 4,8).
  3. Când ne rugăm Tatăl nostru: „şi ne iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
  4. Când citim Sfânta Scriptură. De aceea se roagă preotul după citirea Evangheliei: „Doamne, prin Evanghelia ta ia asupra ta păcatele noastre”.
  5. Când la începutul sfintei Liturghii ne recunoaştem păcatele şi preotul se roagă: „Să aibă milă de noi atotputernicul şi iertându-ne păcatele să ne ducă la viţa cea veşnică”.
  6. Când participăm la o celebrare penitenţială.
  7. Atunci când suntem botezaţi. Sacramentul Botezului este primul sacrament al iertării prin care ne întoarcem spre o viaţă în unire cu Dumnezeu şi Biserica sa.
  8. Când primim sacramentul Ungerii bolnavilor (Maslul). În inimile noastre ne facem sănătoşi şi aceasta ne dă curaj pentru viaţă.
  9. Când primim sacramentul Pocăinţei sau Spovezii.

Scurtă istorie a sacramentului Penitenţei.
Dacă aruncăm o privire în istoria Bisericii, ne putem da seama că aspectul extern s-a schimbat de mai multe ori. Dar esenţialul a rămas.
Începuturile
În primele veacuri creştine s-a primit rar acest sacrament: odată pe an sau odată în viaţă. Materia iertării sacramentale era îndeosebi aceste păcate: apostazia, uciderea, divorţul etc. Aceasta se întâmpla mai ales când acestea aveau loc în public. Păcătosul trebuie să recunoască în public păcatul său de moarte în faţa episcopului şi era exclus de la împărtăşanie timp de 40 de zile (timpul pascal). În acest timp comunitatea se ruga pentru el, iar la sfârşitul postului Paştilor se celebra sărbătoarea reconcilierii şi era primit din nou în comunitate.
Apariţia spovezii
În secolul VI a apărut obiceiul ca păcatele particulare şi publice să fie recunoscute în faţa preotului. Dezlegarea de păcate se dădea fiecăruia personal. Preotul era obligat la tăcere. Prin această formă devine clar că Isus Cristos şi Biserica sa este gata să ofere iertarea fără condiţii celor care sunt pregătiţi pentru mărturisire.
Forme diverse ale iertării păcatelor
Această schimbare a practicii penitenţei a avut drept consecinţă ca celelalte forme să fie uitate. Cine voia să meargă la sfânta Împărtășanie mergea înainte la spovadă (începând cu sec. XIII). Mulţi îşi amintesc sigur de spovada anuală sau lunară şi împărtăşania în duminica următoare. În celelalte duminici (şi zile de lucru) se mergea la Liturghie fără să se meargă la împărtăşanie. În ultimele decenii credincioşii au ajuns la concluzia că împărtăşania aparţine integral de sfânta Liturghie. Actul penitenţial la începutul sfintei Liturghii ca şi alte forme de iertare a păcatelor ne pregătesc pentru aceasta. Sărbătorirea sacramentală a iertării la scaunul de spovadă are o importanţă primordială în viaţa spirituală a creştinului. Aşa putem percepe puterea eliberatoare şi mângâietoare a iertării.