Duminica a cincea de peste an – Anul C

Duminica a cincea de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Să aruncăm mrejele din nou

(Luca 5,1-11)

Lipsa succesului la noi – şi la Simon şi însoţitorii săi

Cunoaştem cu toţii asemenea situaţii: ne-am străduit cu toate puterile şi totuşi fără succes. De exemplu: Cineva învaţă cu sârguinţă la şcoala şi, când e vorba de tema de acasă, primeşte o notă slabă. Vrei să faci un cadou părinţilor tăi un tablou făcut de tine, dar nu-ţi reuşeşte. Speri să bagi un gol, dar nu reuşeşti. Se pot da multe exemple în acest sens (...) Mulţi oameni renunţă şi spun: efortul meu nu are nici un sens, mai bine renunţ.

Cam aşa au decurs lucrurile la Simon Petru şi însoţitorii săi. Ore întregi au stat noaptea pe lac. Au aruncat mrejele la timpul potrivit şi au încercat să prindă peşte. Căci din asta trăiau. Dacă se întorceau fără peşte asta însemna ca rămâneau poate fără mâncare sau nu aveau ce să mai vândă. Toata truda era în zadar. Obosiţi şi extenuaţi se întorc spre mal. Acolo îşi curăţă mrejele şi se pregătesc pentru următoarea noapte în speranţa succesului.

O pescuire minunată – la cuvântul lui Isus

Între timp apare Isus. Cu siguranţă că auziseră de el. Căci în Cafarnaum, locul de baştină a lui Petru, Isus săvârşise câteva minuni. Şi de aceea îi oferă barca lui – în ciuda eforturilor din ultima noapte – pentru ca Isus, fiind mai departe de mal, să poată vorbi mulţimilor. Atunci Isus le zice pescarilor să meargă pe lac şi să arunce încă o dată mrejele. Petru începe să se mire. Ce rost avea, că doar noaptea trecută nu au prins nimic! Cu atât mai puţin se putea pescui în timpul zilei. Nu ar fi mai bine ca să adune noi puteri pentru noaptea viitoare? Ce poate şti Isus, băiatul lemnarului, despre pescuit?

Ceva totuşi îl îndeamnă pe Petru să meargă pe lac. „Dacă tu spui, voi arunca mrejele – zice lui Isus. Chiar dacă perspectivele nu sunt aşa de roze, chiar dacă am renunţat, Petru va încerca încă o dată. Şi va fi răsplătit din belşug: Barca lui Petru şi a însoţitorilor lui s-a umplut până la refuz.

Încurajarea lui Isus şi încrederea lui Petru au produs schimbarea hotărâtoare. Petru simte că bărbatul din Nazaret este cineva deosebit. Isus îl cheamă pe Petru şi-i spune că, de acum, să nu pescuiască peşti, ci oameni. Ca apostol, Petru a câştigat mulţi oameni pentru Cristos. Astfel, el a devenit pescar de oameni.

Să ne amintim de încurajarea lui Isus – vizavi de Petru şi de noi

În această privinţă scena de pe lac s-a repetat şi în viaţă. Petru a predicat mult şi a vorbit cu mulţi oameni şi totuşi câteodată erau puţini care-l ascultau. A voit să facă mult bine, dar nu a reuşit întotdeauna. A încercat să mijlocească între oameni, dar ei nu au vrut să se împace întotdeauna. Însă de fiecare dată îşi amintea de cuvintele lui Isus: „Mergi pe lac! Acolo aruncaţi mrejele pentru pescuit!” Acest lucru l-a încurajat pe Petru şi de aceea era conştient că este însoţit de binecuvântarea lui Isus.

Şi noi avem nevoie de cineva care să ne încurajeze. Petru şi însoţitorii săi s-au lăsat convinşi de cuvintele lui Isus şi au încercat din nou. Dumnezeu va duce efortul şi bunăvoinţa noastră spre succes – cu ajutorul lui Dumnezeu.

Duminica a patra de peste an – Anul C

Duminica a patra de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Experienţe amare

Luca 4,21-30

Lui Isus nu i-a mers altfel ca şi altora dinaintea lui şi după el. Oamenii din Nazaret sunt impresionaţi şi-l admiră, dar în acelaşi timp sunt neîncrezători şi au îndoieli conform zicalei: e unul de-al nostru, este băiatul lemnarului! Mulţi oameni au trebuit şi trebuie să aibă asemenea experienţe; de multe ori începe de la şcoală când cineva are note excelente. Apar invidia şi răutatea, încep să-l bârfească şi să-l izoleze. Mai târziu la facultate sau şcoli superioare sau la politicieni istoria se va repeta.

Povara talentelor

Desigur există şi talentaţi antipatici care îi consideră proşti pe ceilalţi şi care nu-i ajută pe cei mai slabi. Poate că aţi avut şi voi un asemenea exemplar care părea că le ştie pe toate. E şi normal pe de o parte că mulţi devin invidioşi şi mânioşi pentru că se simt complexaţi. Asemenea copii talentaţi de multe ori se plictisesc şi îşi pierd câteodată răbdarea.

Puterea încrederii

La Isus mânia oamenilor merge aşa de departe încât sunt în stare să-l omoare; îl scot în afara oraşului şi vor să-l arunce de pe vârful colinei. De ce? Pentru că el le spusese adevărul şi care suna astfel: Pe cei care te cunosc şi care nu se încred în tine nu-i poţi ajuta! Apoi le aminteşte de două exemple din Vechiul Testament în care profeţi i-au ajutat pe străini şi nu pe semenii lor. Cei care îl înconjurau devin şi mai nervoşi; ei vor ca Isus să facă minuni şi să vindece bolnavi. Dar asta nu funcţionează pentru că ei nu au încredere. Multe cercetări ne demonstrează că medicii şi terapeuţii pot avea succese când pacienţii lor se încred în ei şi cred că se pot vindeca.

Puterea Nazarineanului

Şi Isus? De ce nu face vindecări spectaculoase ca oamenii să creadă în el? Ar fi totuşi prea simplu şi nu ar schimba nimic. Isus nu este un magician, el vrea să-i ajute pe oameni să nu se lase descurajaţi şi să nu cedeze. De aceea, Isus pleacă. Nu se lasă intimidat, provocat şi nici cuprins de frică. Pune punct, pleacă şi nimeni nu-l opreşte. Poate că simt ca totuşi e unul este mai tare decât ei.

Rugăciunea credincioşilor

...alcătuită de copii.

Duminica a treia de peste an – Anul C

Duminica a treia de peste an – Anul C

(Pentru copii)

La început

Iubiţi copii, mă bucur că aţi venit la sfânta Liturghie. Atunci când persoane importante preiau o funcţie nouă, la început ţin o cuvântare. În acesta cuvântare îşi expun planurile şi ţelurile lor. Poate vă aduceţi aminte că la sfârşitul anului 2008, Barack Obama a fost ales preşedintele Statelor Unite ale Americii şi, mai târziu, a ţinut un discurs în faţa a mii de americani entuziasmaţi. Tot la fel şi Isus, înainte de a-şi începe activitatea, începe să vorbească în public şi anume în oraşul său Nazaret. Ceea ce a vestit rudelor şi concetăţenilor săi vrem să vorbim la predica de azi.

Predică

Evanghelia: Luca 4,14-21

Dragi copii, fiecare zi primim veşti bune şi rele. Indiferent unde am fi dacă citim ziarele sau stăm în faţa televizorului sau stăm într-o sală de aşteptare peste tot auzim noutăţi din toată lumea. Nu ne interesează toate şi nici nu vrem să auzim sau să vedem. De exemplu, sora mea, Rodica, s-a ascuns în spatele televizorului atunci când la televizor erau prezentate scene triste, imagini cu oameni răniţi, case distruse sau animale care suferă.

Şi voi? Cum vă merge când ascultaţi ştirile: ce ascultaţi cu plăcere ? Există ceva care vă face trişti sau de care vă este frică ? (---)

Cred că nimeni nu vrea să suporte atâtea catastrofe, certuri şi nenorociri. Fiecare îşi doreşte o lume dreaptă şi paşnică.

Vestea ce bună este prezentă – totuşi unde rămâne Răscumpărătorul?

O asemenea lume este posibilă? Putem noi, oamenii, să facem o asemenea lume? Această întrebare frământa de mult timp şi pe poporul israelit. Profeţii săi spuneau: Aceasta lume este posibilă pentru că va veni Dumnezeu. El va vindeca toate. Apoi apare o lume nouă, o lume în care Dumnezeu domneşte: Împărăţia lui Dumnezeu. Şi ei îşi închipuiau că Dumnezeu va veni în lume printr-un om. Veacuri de-a rândul au meditat iudeii despre acest om. Deseori au  vorbit despre el şi şi-au închipuit cum va arăta el. Altădată îl descriau prin diferite tablouri: va fi ca Moise, un eliberator, ca David, un principe al păcii, un Mesia, un fiu al lui Dumnezeu.

Multe generaţii aşteptau pe acest Mântuitor. Apoi a venit Isus şi a ţinut aceasta cuvântare: 

(Aici se va citi evanghelia).

Este chiar Isus?

Cred că Isus i-a surprins pe ascultători: pe de o parte, se aşteptau să le ţină o predică lungă, pe de altă parte, el le serveşte o frază, o simplă frază. Şi care e această frază? Este fraza rostită de profetul Isaia care se referă direct la Isus. Da, el este Mântuitorul cel dorit şi aşteptat! Cu el începe eliberarea oamenilor, cu el începe împărăţia lui Dumnezeu să devină o realitate.

Într-adevăr: Isus se ţine de cuvânt!

Totuşi ceea ce-l deosebeşte pe Isus de ceilalţi oameni e faptul că el se ţine de cuvânt. Pentru că era plin de Duh sfânt a putut realiza acest lucru.

Isus intră altfel în istorie: fără ameninţări sau cereri ca Ioan Botezătorul sau anumiţi farisei. Nu, Isus îi iubea şi îi cunoştea pe oameni. El ştia că nu ameninţările îi ajută pe oameni, ci dragostea. Şi a dăruit această dragoste tuturor care o voiau: astfel, el i-a mângâiat pe cei săraci, a mers la leproşi, i-a iertat pe păcătoşi, i-a vindecat pe orbi şi pe paralizaţi, i-a încurajat pe cei trişti, i-a invitat pe copii la el, nu se ruşina să stea la masă cu cei de la marginea societăţii. Şi toţi cei care observau aceste lucruri au putut spune că aici se întâmplă ceva minunat şi astfel „gustau” ceva din împărăţia lui Dumnezeu.

Depinde de noi dacă există veşti bune!

Această împărăţie a lui Dumnezeu care a început cu Isus trebuie să se răspândească în toată lumea. Dumnezeu doreşte ca noi, eu şi tu, să ne ajutăm. Nimeni nu este prea mic sau lipsit de importanţă. Fiecare are posibilitatea să devină folositor altora; căci fiecare are ochi să vadă nedreptatea, sărăcia şi pe cei care sunt la marginea societăţii, mâini cu care poate mângâia şi împărţi, o gură care poate să zică: Iartă-mă sau să şoptească cuvinte de mângâiere, urechi care sunt atente la strigăte de ajutor.

Aţi remarcat faptul că fiecare avem posibilităţi să lucrăm pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să avem grijă ca veştile cele bune să se răspândească întotdeauna.

Duminica a doua de peste an – Anul C

Duminica a doua de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Talentele noastre spre binele altora

Introducere

Atunci când sărbătorim sfânta Liturghie se aduna felurite categorii de oameni: mari şi mici, bătrâni şi tineri şi aşa mai departe. Ceea ce ne uneşte este credinţa în Isus Cristos. De aceea vrem să împărţim împreună, cu Isus Cristos însuşi care ni se dăruieşte în cuvântul său şi în semnele pâinii şi vinului.

PREDICA

Lectura: 1Corinteni 12,4-11

Este ceva frumos când oamenii, copii sau maturi, pot să facă ceva bun: să picteze tablouri, să facă ceva folositor etc. Fiecare om, cred eu, poate să facă ceva bun. Şi cred că, dacă v-aş întreba pe voi, sunt sigur că fiecare ar putea da un răspuns cel puţin mulţumitor.

A se compara cu alţii

Câteodată bunele talente ne pot duce la consecinţe rele pentru sine şi pentru alţii. Aceasta începe deja la copiii de la grădiniţă: eu pot să cânt mai bine ca tine, eu pot să sar mai bine ca tine, eu pot să pictez mai bine ca tine, eu pot să marchez mai multe goluri ca tine. Maturii fac acest lucru mai des şi sunt mai rafinaţi decât copiii: fata noastră este mai inteligentă decât a vecinei. Bărbatul meu are o meserie mai bună.

Cine se compară cu alţii îi fac pe alţii mai mici. Prin aceasta ne uităm cu dispreţ la ei. Câteodată vrem prin aceasta să ne simţim mai bine. Şi apoi căutăm la alţii greşeli şi slăbiciuni pentru a le acoperi pe ale noastre.

Dar se poate întâmpla şi reversul. Mai ales cei maturi văd numai ceea ce alţii pot mai bine. Şi prin aceasta ei se simt prost.

O comunitate trăieşte din talente diferite

O asemenea comparaţie a existat şi printre primii creştini. Paul ne povesteşte diferitele daruri, talente existau în Corint. Tradus în limbajul modern: unii se pricep la îngrijirea bolnavilor, unul este un bun orator, altul are o credinţă mai puternică etc. Până astăzi este valabil că o comunitate e compusă din oameni care pot face diferite lucruri, lucrări bune: să cânte la cor, să citească un text biblic, să organizeze ajutoare pentru oameni aflaţi în nevoi, alţii care se descurcă cu copiii etc. Tocmai aceste deosebiri sunt foarte importante. Dacă toţi ar şti numai să cânte sau numai să citească ar fi plictisitor.

Darurile (talentele) noastre sunt de la Dumnezeu

Paul spune că un lucru nu e voie să se întâmple: ca cineva să se laude cu talentele sale. Fiecare om trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea ce poate şi are. El nu ne dăruieşte aceste talente şi calităţi ca noi să ne lăudăm şi să ne considerăm importanţi. Noi primim acestea pentru folosul altora. Acestea ne ajută la creşterea vieţii comunităţii.

Paul a scris acestea acum 2000 de ani. Multe s-au schimbat în aceasta perioadă, dar un lucru rămâne important pentru noi. Este bine să fie deosebiri între oameni. Este bine ca fiecare dintre noi să aibe caracteristici diferite. Numai un lucru nu trebuie să se întâmple: să ne lăudăm şi să ne facem mai importanţi decât suntem.

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Dumnezeu ne dăruieşte tuturor daruri multe pentru ca să fim de folos altora. Să ne rugăm lui:

- Păzeşte-i pe cei care fac binele de mândrie şi dispreţ...

- Ajută-i pe toţi oamenii să-şi descopere darurile primite...

- Dăruieşte oamenilor din comunitatea noastră simţul prieteniei...

- Dăruieşte bolnavilor îngrijitori buni şi primeşte pe răposaţi în slava ta...

Botezul Domnului - Anul C

Botezul Domnului - Anul C

(Pentru copii)

Ce spun evangheliile despre Ioan?

Cred că Ioan a fost personalitate interesantă. Ce ştiţi voi despre ei (--) A botezat. L-a botezat şi pe Isus. El a aflat şi ne-a arătat: Isus este mai mult ca mine - El este mai tare ca mine. Eu botez numai cu apă. Isus botează foc şi Duh sfânt. Duhul Sfânt coboară asupra lui. Vorbeşte un glas din ceruri. A remarcat cineva ce spune acea voce? (...) „Tu eşti Fiul meu iubit, pe tine te-am ales”.

Botezul lui Isus şi botezul nostru

Şi noi am fost aleşi de Dumnezeu prin botez. Eram încă mici când am fost botezaţi. Cine dintre voi ştie ce vârstă aveaţi atunci? (..) Noi suntem lui Dumnezeu foarte importanţi! Aşa de mult, încât la botez ne-a ales drept copiii lui. Şi această fără ca noi să fi făcut ceva pentru aceasta.

Odinioară veneau mulţi la Iordan pentru a fi botezaţi. Oare cine a participat la botezul vostru? (..) Părinţi, bunici, naşi, rude. Sunt copii care sunt botezaţi chiar în timpul sfintei Liturghii. Întreabă-ţi părinţii cine a fost botezat ultima duminică (...) Prin botez intrăm în comuniune cu Biserica, a celor credincioşi. Isus nu a fost botezat pentru sine însuşi, Botezul înseamnă începutul activităţii sale înainte de a predica şi a vindeca. Isus ne spune şi nouă; am nevoie de tine ca de un om care ajută, ca de un om prietenos şi iertător. Ai fost botezat şi tu pentru aceasta!

Suntem unşi

Tu ai fost şi uns la botez. Cristos înseamnă „cel uns”. După botez urmează şi ungerea cu sfânta Crismă. Cristos-crismă. Noi toţi suntem creştini unşi. La multe răni ne folosesc unguentele şi uleiul. Dar mai ales atunci când suntem răniţi în suflet. Ne doare mult când cineva râde de noi sau suntem pedepsiţi pe nedrept. În acel moment Cristos vrea să ne ungă, să ne vindece, să ne mângâie şi să ne întărească.

La botez Isus avea 30 de ani. La noi vine botezul chiar la începutul vieţii noastre. Noi trebuie să ne integrăm treptat. Pentru a putea sluji lui Dumnezeu şi oamenilor ne trebuie curaj, perseverenţă şi conştiinţă de sine. Poate că şi acesta este un motiv de ce suntem unşi la botez.

Isus - Fiul lui Dumnezeu

Despre Isus auzim la botez: Isus este mai mare şi mai important decât Ioan. El este mai mare şi mai important decât noi. De aceea el ne poate ajută. El este mai tare decât răul care ne ameninţă uneori. Noi putem să ne încredem în Dumnezeu ca într-un tată bun, ca într-o mamă bună. Căci înşişi părinţii nu ne pot ajuta şi salva întotdeauna. De exemplu, de la moarte. Prin botez suntem prietenii lui Dumnezeu pentru totdeauna, în viaţă şi după moarte.

Epifania Domnului - Anul C

Epifania Domnului - Anul C 

(Pentru copii)

La început

Există mulţi oameni care sunt în căutare. În căutarea unui lucru care să dea vieţii o orientare. A caută înseamnă a porni la drum, a merge pe drumuri noi. Cei trei magi pe care-i vom întâlni astăzi au realizat acest lucru. Ei au urmat hotărârea lor atunci când au văzut steaua. Au pornit la drum fără să ştie unde-i va conduce steaua.

Dacă noi mergem cu atenţie prin viaţă vom află că steaua din Betleem străluceşte şi asupra vieţii noastre. Ea vrea să ne conducă la Isus. În actul penitenţial să-l chemăm şi să-l rugăm pe Isus că să ne ajute să nu pierdem din vedere steaua lui care vrea să ne călăuzească.

Recunoaştere

Isuse! Odinioară steaua a condus pe cei trei magi la ţine şi astfel căutarea lor s-a împlinit la ieslea ta.

Doamne, miluieşte-ne!

Isuse! Şi noi suntem în căutarea aceleia care da vieţii noastre orientare. Fă că ea răsărind să strălucească şi pentru noi.

Cristoase, miluieşte-ne!

Isuse! Cei trei magi ţi-au oferit daruri bogate: aur, smirnă şi tămâie. Şi totuşi ei au aflat că de fapt ei au primit daruri de la ţine. Fă că noi să recunoaştem că apropierea ta de noi este un mare dar pentru noi.

Doamne, miluieşte-ne!

PREDICĂ

Evanghelia: Matei 2, 1-12

Interesant! Sunt oameni care au de toate ce-şi doresc şi totuşi le lipseşte ceva. Am putea spune despre cei trei înţelepţi pe care noi îi numim cei trei regi. Biblia îi numeşte înţelepţi, învăţaţi, cititori în stele, dar noi rămânem la termenul de regi. Regii sunt oameni despre care spune că au de toate ce-şi doresc. Dar, de fapt, cei trei îşi dau seama independent de ceilalţi că ceva nu e suficient în viaţă lor. Ei doresc mai mult. Ei poartă în inimile lor dorul după acela care îi face într-adevăr bogaţi, ceea ce umple viaţă lor. Şi îşi dau seamă că încă nu l-au găsit în ciuda averii lor.

Ei caută să liniştească dorul lor prin ştiinţă. Şi totuşi chiar acum rămân deschise întrebări. Şi astfel ei pornesc la drum spre tărâmuri necunoscute. Urmează steaua şi se încredinţează ei. Sunt gata s-o urmeze. Steaua nu-i dezamăgeşte, ea îi duce la ţel: un grajd, o iesle şi un copil înăuntru. Ei află că acest copil le poate dărui mai mult decât au adus ei. Acest copil dăruieşte viaţă, o viaţă deplină. O viaţă care pe care nici cele mai mari ameninţări nu o pot stinge. Cel care îşi pune încrederea în copil îşi da seamă că acest lucru are urmări. Biblia ne povesteşte că ei s-ai întors acasă pe altă cale. Nu aveau voie să povestească unde se află copilul.

Bucuria de a dărui mai departe

Şi noi ne-am întâlnit în aceste zile de Crăciun cu Isus din iesle. Ne-am deschis inimile chiar la ieslea lui Isus din biserica noastră. Isus ne invită să mergem acasă pe altă cale. Asta nu înseamnă că trebuie să mergem acasă pe un drum necunoscut, ci înseamnă ca noi să ne bucurăm de întâlnirea noastră cu el şi această bucurie s-o împărtăşim şi altora. Aceasta au făcut şi cei trei magi. Au vestit tuturora ce au văzut şi au simţit. Să le urmăm şi noi exemplul. Să fim şi noi darnici faţă de unele iniţiative ale parohiei noastre.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.