marți, 9 februarie 2010

Sfântul Valentin – 14 februarie

S F I N T I

Sfântul Valentin – 14 februarie

Bărbat cu inimă

Introducere
Pentru mulţi, ziua de 14 februarie este „ziua lui Valentin”. În spaţiul românesc se doreste introducerea unei sărbători a „îndrăgostiţilor” având ca zeitate pe Dragobete. Să lăsăm la o parte aceste zeităţi, noi, românii, neavând certificat de naştere a creştinării neamului nostru, deci creştini din naştere. În această zi, care mai demult era închinată memoriei sfântului Valentin, s-a dezvoltat o tradiţie a florilor care ne duce la tema centrală a mesajului creştin: dragostea. Viaţa istorică a sfântului Valentin nu se leagă de dăruirea de flori şi inimi roşii. Ceea ce se poate afirma este faptul că Valentin era un „bărbat cu inimă” şi care din dragoste faţă de Cristos şi-a dat viaţa în veacul al treilea. „Legenda aurea”, o culegere de istorioare din evul mediu îl descrie pe Valentin ca pe un bărbat drept, curajos a cărui inimă bătea pentru Cristos chiar şi atunci când era torturat şi înainte de a muri. În credinţa în Dumnezeu în care mulţi bărbaţi şi femei au mărturisit-o, cerem şi noi astăzi binecuvântare pentru toţi care se iubesc şi pentru toţi care au o inimă pentru ceilalţi.


Doamne Isuse, tu eşti iubirea Tatălui ceresc, care a coborât pe pământ, Doamne miluieşte-ne...
Doamne Cristoase, tu eşti mărturia adevărului Cuvântului divin, Cristoase miluieşte-ne...
Doamne Isuse, tu ai avut totdeauna o inimă pentru oameni şi pentru suferinţele lor, Doamne miluieşte-ne...

Rugăciune
Atotputernice Dumnezeule, tu ai dăruit sfântului Valentin puterea şi curajul să rămână fidel în dragoste faţă de Isus până în ceasul morţii. Ajută-ne ca să trăim în credinţă şi să ne mărturisim ucenici ai lui Cristos în care iubirea ta devenit om pentru noi. Prin Cristos Domnul nostru.

Lectură
Din Legenda aurea
Valentin era un preot respectabil; împăratul Claudiu l-a chemat la sine şi i-a spus: „Valentin, de ce nu te lepezi de erezia creştinilor şi nu te închini zeilor noştri pentru ca să te bucuri de prietenia noastră împărătească?” Valentin răspunse: „Dacă ai cunoaşte harul lui Dumnezeu, nu ai vorbi aşa; tu te-ai întoarce de la zei şi l-ai adora pe adevăratul Dumnezeu care este în ceruri”. Atunci spuse unul care era de faţă: „Ce spui tu, Valentin, de sfinţenia zeilor noştri?” Valentin răspunse: „Nu zic nimic despre ei decât că sunt nişte oameni sărmani plini de necurăţie şi de păcat”. Atunci îi spuse Claudiu: „Dacă Cristos este adevăratul Dumnezeu, de ce nu-mi spui adevărul?” Valentin îi răspunse: „Numai Cristos este cu adevărat Dumnezeu; dacă crezi în el, sufletul tău va fi mântuit, împărăţia ta se va mări şi îi vei învinge pe toţi duşmanii tăi”. Şi atunci se întoarse Claudiu către cei care erau de faţă şi le spuse: „Ascultaţi, bărbaţilor din Roma, ce bine şi cu înţelepciune vorbeşte acest bărbat”. Dar judecătorul spuse: „Vai, împăratul aiurează; am vrea să vedem ce părere aveţi de acest copil”. În acel moment împăratul s-a schimbat total.
Valentin a fost încredinţat totuşi grijii unui prinţ; când a intrat în casa acestuia, a spus: „Doamne Isuse Cristoase, tu, adevărata lumină, te rog să luminezi casa aceasta pentru ca toţi care locuiesc în ea să te recunoască ca pe adevăratul Dumnezeu”. Atunci prinţul spuse: „Dacă este aşa, fă ca fiica mea, care este oarbă, să poată vedea. Dacă se va întâmpla aşa, eu voi face tot ceea cei vrei tu”. Sfântul Valentin s-a rugat pentru fiica prinţului care şi-a recăpătat vederea. Toată casa lui s-a întors la credinţă.
Împăratul porunci să i se taie capul. Aceasta s-a întâmplat prin anul 280.

P. Mărturia de credinţă a sfântului Valentin
C. Mulţumim lui Dumnezeu.

Sau
Lectura 1Ioan 4, 7-10
Evanghelia Ioan 15,9-13

Reflecţii
Biserica ne spune că, sărbătorind pe martiri şi pe sfinţi în general, îl sărbătorim, de fapt, pe Isus Cristos, căci martirii au pătimit cu el şi sunt preaslăviţi cu el. Chiar şi viaţa şi moartea sfântului Valentin a fost astfel înţeleasă de Cristos. Comportamentul lui în faţa celor puternici, tăria sa în credinţa că în Isus Cristos însuşi Dumnezeu a apărut, slujirea celor bolnavi şi a celor nevoiaşi: toate acestea erau mărturii pentru Isus Cristos. El ne face să privim mai adânc în esenţa lui Dumnezeu care este dragostea.
„Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin aceea că Dumnezeu a trimis Fiul în această lume ca noi să trăim prin el” (1Ioan 4,9). Amintirea acestui martir Valentin, dar şi obiceiul care se leagă de numele şi ziua lui să fie ca mijloc care să ne ducă la credinţă: la însuşi Dumnezeu, care este iubire şi a cărui iubire devine vizibilă între noi creştini.

Rugăciunea credincioşilor
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât i-a dăruit pe unicul său Fiu. Sfântul Valentin a dat mărturie pentru aceasta. Împreună cu el vrem să-l rugăm pe Cristos:
- Pentru toţi care vestesc această credinţă, ca să trăiască în dragostea lui Dumnezeu.
- Pentru toţi care şi-au jurat în faţa lui Dumnezeu dragoste şi fidelitate, ca să poată ţine promisiunile făcute.
- Pentru cei care au avut eşec în dragoste, ca să nu fie răzbunători, ci pregătiţi pentru a ierta.
- Pentru toţi cei care sunt în căutarea unui om care să-i iubească, ca să fie deschişi şi pentru surprize.
Toate aceste rugăciuni vrem să le cuprindem în rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus. Să ne rugăm: Tatăl nostru...

Rugăciunea finală
Dumnezeule, tu i-ai dăruit sfântului Valentin puterea de a mărturisi iubirea ta. Păstrează-ne şi pe noi în iubirea faţă de tine şi faţă de semenii noştri şi fă ca să umblăm în lumina vieţii care duce spre Isus Cristos. Prin Cristos fratele şi Domnul nostru. Amin.

Binecuvântarea
În multe locuri întâlnim în aceste zile inimioare roşii, semne ale dragostei şi, fireşte, ale tradiţiei de Sfântul Valentin. Totuşi, noi putem privi inima roşie ca simbol pentru sfinţi şi pentru curajul lor creştinesc: Valentin a fost un bărbat cu inimă. Acum, când, la sfârşitul slujbei, primim o floare, aceasta este un semn că suntem iubiţi – iubiţi de către Dumnezeu, care este însăşi iubirea. Noi implorăm binecuvântarea sa ca să putem trăi această iubire a lui Dumnezeu şi să o putem dărui mai departe.
Urmează împărţirea florilor şi un cântec potrivit momentului, apoi binecuvântarea
Dumnezeu cel bun, care l-a chemat pe sfântul Valentin drept mărturisitor al lui, să vă binecuvânteze pe voi şi iubirea voastră. Fie ca ea să înflorească, să crească şi să ajungă la maturitate. El să vă dăruiască o inimă pentru oameni. Prin mijlocirea sfântului Valentin, să vă binecuvânteze Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt.

2 comentarii:

  1. Laudat sa fie Isus si Maria!

    O predica extraordinara, binevenita, chiar necesara, in aceste timpuri in care aceasta Sarbatoare a primit alte conotatii!.

    Va rog frumos sa imi dati voie sa preiau si eu acest material si sa-l public pe blogul meu:

    http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.com/

    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate Harurile Sale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumesc pentru interes, pentru apreciere şi văd că deja aţi preluat predica şi, mai ales, că aţi precizat sursa. Vă doresc lectură plăcută şi vă mai aştept să reveniţi pe blogul acesta!

    RăspundețiȘtergere