sâmbătă, 30 aprilie 2011

Almanahul familiei creştine (XI). Copilul - parte integrantă a familiei

XI. Copilul - parte integrantă a familiei
Copilul vostru, mai ales dacă este primul, aduce multe schimbări în viaţa voastră. Durează câteva săptămâni până vă veţi da seama de acest lucru: “Sunt mamă. Sunt tată. Am devenit o familie”. Aceste cuvinte trebuie repetate mai des. Împreună cu copilul dvs. vin şi experienţele de viaţă, care sunt noi şi câteodată surprinzătoare. Sunt momente frumoase în care dvs. ca părinţi puteţi să vă bucuraţi:
  • Când copilul râde la dvs. pentru prima dată şi apoi din ce în ce mai mult.
  • Când copilul vă recunoaşte vocea şi chipul şi dă din picioare când vă vede.
  • Când urmăreşte cu ochii obiecte care se mişcă şi caută să atingă obiecte colorate.
  • Dar există şi situaţii când ei constituie o problemă, iar dvs. sunteţi suprasolicitat:
  • Când copilul plânge în continuu: vă faceţi griji şi nu ştiţi să găsiţi un motiv al acestui plâns.
  • Când copilul se trezeşte de multe ori noaptea; trebuie să vă sculaţi mai des, deşi aveţi nevoie urgent de odihnă.
  • Când copilul se îmbolnăveşte şi sunteţi îngrijorat de viitorul lui.

Fiecare copil aduce cu sine un mesaj:
  • “Dumnezeu nu a renunţat la omenire (Rabindranath Tagore)
  • “Fiecare copil este ca o ţară proprie (Tanzania
  • “Copiii sunt musafiri care întreabă unde este drumul. (Coreea.
  • “Copiii sunt ca şi cărţile. Putem să scriem în ele şi putem citi din ele” (Peter Rosegger)
  • “Copiii sunt ca un pod spre cer” (Persia)
  • “Isus spune: «Lăsaţi pe copii să vină la mine şi nu-i împiedicaţi»” (Matei 9,14).
  • “Iată cât de mare este iubirea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu: ne numim copiii lui Dumnezeu şi suntem” (1Ioan 3,1).

Bucuria naşterii vreţi s-o împărtăşiţi şi părinţilor, rudelor, prietenilor, colegilor de muncă printr-un anunţ într-un ziar, sau printr-o ilustrată confecţionată de voi, sau printr-o scrisoare.
Fiecare copil este unicat. De aceea ar trebui să încercaţi să daţi anunţului de naştere “o faţă personală”, prin datele personale, primele fotografii sau prin texte care vă plac sau printr-o urare. Poate găsiţi ceva despre numele pe care l-aţi dat copilului, nume pe care l-aţi ales în comun acord.
Dacă din motive nedorite nu puteţi avea un copil (în Germania 15 până la 20% dintre familiile întemeiate nu pot avea copii) puteţi adopta un copil. Înainte de a-l adopta e bine de vizitat acele grupuri de părinţi adoptivi care se întrunesc cu experţi şi discută despre aceste probleme şi după aceea puteţi decide daca vreţi să adoptaţi sau nu.

miercuri, 6 aprilie 2011

Almanahul familiei creştine (X). A sosit copilul!

X. A sosit copilul!

Copilul dvs. a zărit lumina lumii. Toate grijile şi durerile naşterii aproape s-au uitat. Când veţi ţine copilul în braţe, veţi fi conştient: copilul dvs., băieţel sau fetiţă, este aici. Şi sunteţi conştienţi că acest copil este dependent de noi. Aşa de neajutorat şi aşa de mic. A venit la momentul potrivit. Pentru a supravieţui, are nevoie de dragostea noastră, de atenţia noastră şi mult timp.

“Acesta este trup din trupul nostru; sânge din sângele nostru”, pot să spună părinţii, gândindu-se la cuvintele Sfintei Scripturi din Geneză 2,23.

Ca mamă şi tată, trăiţi, simţiţi bucurie, mândrie şi sentimentul responsabilităţii, dar şi ceva nesiguranţă amestecat cu ceva teamă. Vă recunoaşteţi în acest copil. Numele vostru trăieşte mai departe în acest copil. Prin copilul vostru aveţi un motiv în plus să mulţumiţi lui Dumnezeu şi să-l rugaţi să binecuvânteze copilul, iar pe voi să vă ajute să puteţi împlini datoria de tată şi mamă.

A sosit timpul să găsiţi un nume pentru copilul vostru. Fiecare om vrea să aibă un nume şi dacă e posibil unul bun. Fiecare nume este o dovadă a unicităţii, a originii sale. Acest nume îl va purta toată viaţa. Întrucât la alegerea numelui nu poate participa, rămâne să decideţi dvs. după bunul gust al dvs. Nu e aşa de uşor să găsim numele cel mai potrivit. Multe nume vă amintesc de diferite persoane pe care le-aţi cunoscut. Poate vreţi să-i daţi un nume care poate fi un exemplu pentru el: femei şi bărbaţi care au devenit cunoscuţi prin iubirea lor faţă de Dumnezeu sau faţă de aproapele. Astfel, de multe ori, numele poate deveni ca un program de viaţă. În acest fel mulţi sfinţi ai Bisericii pot deveni adevăraţi patroni pentru copilul vostru: patron însemnând binefăcător.

“Fiecare copil aduce mesajul cu sine că Dumnezeu nu a renunţat încă la omenire” (Rabindranath Tagore)

“Fiecare om este o ţară proprie” (Tanzania)

“Copiii sunt musafiri care mă întreabă de drumul lor” (Coreea)

“Copiii sunt ca şi cărţile. Putem să scrie în ele şi apoi să citim din ele” (Peter Rosegger)

“Copiii sunt ca o punte spre cer” (Persia)

“Aşa vorbeşte Domnul: iată te-am scris în mâinile mele” (Isaia 49,16)

“Iată cât de mare este iubirea pe care ne-a dăruit-o Tatăl: ne numim copii lui Dumnezeu şi suntem cu adevărat” (1Ioan 3,1)