Duminica a şasea de peste an - Anul C

Duminica a şasea de peste an - Anul C

(Pentru copii)

A fi fericit

La început

Introducere – Iubiţi copii ! Când cineva îşi serbează ziua de naştere, este felicitat şi i se spune: „La mulţi ani!” Când voi faceţi un lucru important în şcoală sau participaţi la un concurs, părinţii, învăţătorii şi instructorii spun adesea: „Mult succes! Multă fericire!” Ce înţelegem prin cuvântul „fericire”? Aţi fost voi vreodată cu adevărat fericiţi? Vă amintiţi cumva de acest lucru? Poate Crăciunul trecut când vi s-a îndeplinit vreo dorinţă? Sau poate aţi căpătat o notă bună la şcoală? Există felurite moduri de fericire şi de a fi fericit. Să vedem câteva exemple:

1. Un copil: A fi fericit înseamnă avea un computer în camera proprie.

2. Un copil: Fericirea constă în a se juca la computer totdeauna când vrei.

3. Tatăl: Fericirea înseamnă a avea o maşină care merge repede.

4. Mama: Fericit e acela care are câteva ore pe săptămână „libere de familie”

5. Un copil: Fericit e acela care primeşte mulţi bani de buzunar şi care-şi cumpără cât vrea.

Am putea continua lista aceasta.

Să stăm în linişte şi să medităm ceea ce ne face fericiţi. 

(Tăcere)

Actul penitenţial: Isuse Cristoase,

- Am dori să fim fericiţi şi să posedăm fericirea. Doamne, miluieşte-ne...

- Cunoaştem timpuri nefericite şi triste. Cristoase, miluieşte-ne...

- Nu ne simţim bine când dorinţele noastre nu sunt imediat împlinite. Doamne miluieşte-ne...

Evanghelia: Luca 6,17-18a.20-22 (prescurtat şi prezentat mai târziu)

În multe poveşti şi istorioare se vorbeşte despre fericire: despre oameni care-şi caută fericirea şi care după multe căutări au reuşit s-o găsească. De multe ori sfârşesc aceste istorioare cu această propoziţie: „Şi au trăit fericiţi şi mulţumiţi...” Despre televizoare, computere şi maşini performante nu se vorbeşte.

(Predicatorul poate povesti ceva în acest sens...)

Şi în evanghelie este vorba de a fi fericit. Isus vorbeşte despre fericirea oamenilor şi începe propoziţiile sale prin cuvântul: „Fericiţi...”. (Se poate citi evanghelia)

Fericiţi cei săraci

Isus are o părere interesantă despre sărăcie. Când vorbim despre săraci, ne gândim la oameni care flămânzesc, care sunt în războaie la cei trişti sau singuratici. Sigur că Isus nu găseşte potrivit şi corect condiţiile în care trăiesc oamenii. Sigur că Isus nu vrea prin aceasta să ne mângâie numai ca aceştia vor ajunge în împărăţia cerească. El vrea să fie alături de aceştia şi să-i ajute.

A fi sărac în faţa lui Isus nu înseamnă numai „a nu avea nimic”, ci „a fi deschis pentru Dumnezeu”. Computerul, televizorul sunt de multe ori o piedică de a fi aproape de Dumnezeu. De multe ori nici nu ne dăm seama cât suntem de dependenţi de acestea şi de aceea nu găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri. Ne dăm seama mai târziu că în ciuda acestor lucruri nu suntem fericiţi. A fi fericit înseamnă altceva decât a avea de toate.

Când Isus spune: „Fericiţi cei săraci”, vrea să ne amintească faptul că inima noastră nu trebuie să fie stăpânită de lucrurile lumeşti. Aceste lucruri să ne servească drept mijloc spre a fi aproape de Dumnezeu şi de oameni. Hai să încercăm săptămâna aceasta!

Duminica a cincea de peste an – Anul C

Duminica a cincea de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Să aruncăm mrejele din nou

(Luca 5,1-11)

Lipsa succesului la noi – şi la Simon şi însoţitorii săi

Cunoaştem cu toţii asemenea situaţii: ne-am străduit cu toate puterile şi totuşi fără succes. De exemplu: Cineva învaţă cu sârguinţă la şcoala şi, când e vorba de tema de acasă, primeşte o notă slabă. Vrei să faci un cadou părinţilor tăi un tablou făcut de tine, dar nu-ţi reuşeşte. Speri să bagi un gol, dar nu reuşeşti. Se pot da multe exemple în acest sens (...) Mulţi oameni renunţă şi spun: efortul meu nu are nici un sens, mai bine renunţ.

Cam aşa au decurs lucrurile la Simon Petru şi însoţitorii săi. Ore întregi au stat noaptea pe lac. Au aruncat mrejele la timpul potrivit şi au încercat să prindă peşte. Căci din asta trăiau. Dacă se întorceau fără peşte asta însemna ca rămâneau poate fără mâncare sau nu aveau ce să mai vândă. Toata truda era în zadar. Obosiţi şi extenuaţi se întorc spre mal. Acolo îşi curăţă mrejele şi se pregătesc pentru următoarea noapte în speranţa succesului.

O pescuire minunată – la cuvântul lui Isus

Între timp apare Isus. Cu siguranţă că auziseră de el. Căci în Cafarnaum, locul de baştină a lui Petru, Isus săvârşise câteva minuni. Şi de aceea îi oferă barca lui – în ciuda eforturilor din ultima noapte – pentru ca Isus, fiind mai departe de mal, să poată vorbi mulţimilor. Atunci Isus le zice pescarilor să meargă pe lac şi să arunce încă o dată mrejele. Petru începe să se mire. Ce rost avea, că doar noaptea trecută nu au prins nimic! Cu atât mai puţin se putea pescui în timpul zilei. Nu ar fi mai bine ca să adune noi puteri pentru noaptea viitoare? Ce poate şti Isus, băiatul lemnarului, despre pescuit?

Ceva totuşi îl îndeamnă pe Petru să meargă pe lac. „Dacă tu spui, voi arunca mrejele – zice lui Isus. Chiar dacă perspectivele nu sunt aşa de roze, chiar dacă am renunţat, Petru va încerca încă o dată. Şi va fi răsplătit din belşug: Barca lui Petru şi a însoţitorilor lui s-a umplut până la refuz.

Încurajarea lui Isus şi încrederea lui Petru au produs schimbarea hotărâtoare. Petru simte că bărbatul din Nazaret este cineva deosebit. Isus îl cheamă pe Petru şi-i spune că, de acum, să nu pescuiască peşti, ci oameni. Ca apostol, Petru a câştigat mulţi oameni pentru Cristos. Astfel, el a devenit pescar de oameni.

Să ne amintim de încurajarea lui Isus – vizavi de Petru şi de noi

În această privinţă scena de pe lac s-a repetat şi în viaţă. Petru a predicat mult şi a vorbit cu mulţi oameni şi totuşi câteodată erau puţini care-l ascultau. A voit să facă mult bine, dar nu a reuşit întotdeauna. A încercat să mijlocească între oameni, dar ei nu au vrut să se împace întotdeauna. Însă de fiecare dată îşi amintea de cuvintele lui Isus: „Mergi pe lac! Acolo aruncaţi mrejele pentru pescuit!” Acest lucru l-a încurajat pe Petru şi de aceea era conştient că este însoţit de binecuvântarea lui Isus.

Şi noi avem nevoie de cineva care să ne încurajeze. Petru şi însoţitorii săi s-au lăsat convinşi de cuvintele lui Isus şi au încercat din nou. Dumnezeu va duce efortul şi bunăvoinţa noastră spre succes – cu ajutorul lui Dumnezeu.

Duminica a patra de peste an – Anul C

Duminica a patra de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Experienţe amare

Luca 4,21-30

Lui Isus nu i-a mers altfel ca şi altora dinaintea lui şi după el. Oamenii din Nazaret sunt impresionaţi şi-l admiră, dar în acelaşi timp sunt neîncrezători şi au îndoieli conform zicalei: e unul de-al nostru, este băiatul lemnarului! Mulţi oameni au trebuit şi trebuie să aibă asemenea experienţe; de multe ori începe de la şcoală când cineva are note excelente. Apar invidia şi răutatea, încep să-l bârfească şi să-l izoleze. Mai târziu la facultate sau şcoli superioare sau la politicieni istoria se va repeta.

Povara talentelor

Desigur există şi talentaţi antipatici care îi consideră proşti pe ceilalţi şi care nu-i ajută pe cei mai slabi. Poate că aţi avut şi voi un asemenea exemplar care părea că le ştie pe toate. E şi normal pe de o parte că mulţi devin invidioşi şi mânioşi pentru că se simt complexaţi. Asemenea copii talentaţi de multe ori se plictisesc şi îşi pierd câteodată răbdarea.

Puterea încrederii

La Isus mânia oamenilor merge aşa de departe încât sunt în stare să-l omoare; îl scot în afara oraşului şi vor să-l arunce de pe vârful colinei. De ce? Pentru că el le spusese adevărul şi care suna astfel: Pe cei care te cunosc şi care nu se încred în tine nu-i poţi ajuta! Apoi le aminteşte de două exemple din Vechiul Testament în care profeţi i-au ajutat pe străini şi nu pe semenii lor. Cei care îl înconjurau devin şi mai nervoşi; ei vor ca Isus să facă minuni şi să vindece bolnavi. Dar asta nu funcţionează pentru că ei nu au încredere. Multe cercetări ne demonstrează că medicii şi terapeuţii pot avea succese când pacienţii lor se încred în ei şi cred că se pot vindeca.

Puterea Nazarineanului

Şi Isus? De ce nu face vindecări spectaculoase ca oamenii să creadă în el? Ar fi totuşi prea simplu şi nu ar schimba nimic. Isus nu este un magician, el vrea să-i ajute pe oameni să nu se lase descurajaţi şi să nu cedeze. De aceea, Isus pleacă. Nu se lasă intimidat, provocat şi nici cuprins de frică. Pune punct, pleacă şi nimeni nu-l opreşte. Poate că simt ca totuşi e unul este mai tare decât ei.

Rugăciunea credincioşilor

...alcătuită de copii.

Duminica a treia de peste an – Anul C

Duminica a treia de peste an – Anul C

(Pentru copii)

La început

Iubiţi copii, mă bucur că aţi venit la sfânta Liturghie. Atunci când persoane importante preiau o funcţie nouă, la început ţin o cuvântare. În acesta cuvântare îşi expun planurile şi ţelurile lor. Poate vă aduceţi aminte că la sfârşitul anului 2008, Barack Obama a fost ales preşedintele Statelor Unite ale Americii şi, mai târziu, a ţinut un discurs în faţa a mii de americani entuziasmaţi. Tot la fel şi Isus, înainte de a-şi începe activitatea, începe să vorbească în public şi anume în oraşul său Nazaret. Ceea ce a vestit rudelor şi concetăţenilor săi vrem să vorbim la predica de azi.

Predică

Evanghelia: Luca 4,14-21

Dragi copii, fiecare zi primim veşti bune şi rele. Indiferent unde am fi dacă citim ziarele sau stăm în faţa televizorului sau stăm într-o sală de aşteptare peste tot auzim noutăţi din toată lumea. Nu ne interesează toate şi nici nu vrem să auzim sau să vedem. De exemplu, sora mea, Rodica, s-a ascuns în spatele televizorului atunci când la televizor erau prezentate scene triste, imagini cu oameni răniţi, case distruse sau animale care suferă.

Şi voi? Cum vă merge când ascultaţi ştirile: ce ascultaţi cu plăcere ? Există ceva care vă face trişti sau de care vă este frică ? (---)

Cred că nimeni nu vrea să suporte atâtea catastrofe, certuri şi nenorociri. Fiecare îşi doreşte o lume dreaptă şi paşnică.

Vestea ce bună este prezentă – totuşi unde rămâne Răscumpărătorul?

O asemenea lume este posibilă? Putem noi, oamenii, să facem o asemenea lume? Această întrebare frământa de mult timp şi pe poporul israelit. Profeţii săi spuneau: Aceasta lume este posibilă pentru că va veni Dumnezeu. El va vindeca toate. Apoi apare o lume nouă, o lume în care Dumnezeu domneşte: Împărăţia lui Dumnezeu. Şi ei îşi închipuiau că Dumnezeu va veni în lume printr-un om. Veacuri de-a rândul au meditat iudeii despre acest om. Deseori au  vorbit despre el şi şi-au închipuit cum va arăta el. Altădată îl descriau prin diferite tablouri: va fi ca Moise, un eliberator, ca David, un principe al păcii, un Mesia, un fiu al lui Dumnezeu.

Multe generaţii aşteptau pe acest Mântuitor. Apoi a venit Isus şi a ţinut aceasta cuvântare: 

(Aici se va citi evanghelia).

Este chiar Isus?

Cred că Isus i-a surprins pe ascultători: pe de o parte, se aşteptau să le ţină o predică lungă, pe de altă parte, el le serveşte o frază, o simplă frază. Şi care e această frază? Este fraza rostită de profetul Isaia care se referă direct la Isus. Da, el este Mântuitorul cel dorit şi aşteptat! Cu el începe eliberarea oamenilor, cu el începe împărăţia lui Dumnezeu să devină o realitate.

Într-adevăr: Isus se ţine de cuvânt!

Totuşi ceea ce-l deosebeşte pe Isus de ceilalţi oameni e faptul că el se ţine de cuvânt. Pentru că era plin de Duh sfânt a putut realiza acest lucru.

Isus intră altfel în istorie: fără ameninţări sau cereri ca Ioan Botezătorul sau anumiţi farisei. Nu, Isus îi iubea şi îi cunoştea pe oameni. El ştia că nu ameninţările îi ajută pe oameni, ci dragostea. Şi a dăruit această dragoste tuturor care o voiau: astfel, el i-a mângâiat pe cei săraci, a mers la leproşi, i-a iertat pe păcătoşi, i-a vindecat pe orbi şi pe paralizaţi, i-a încurajat pe cei trişti, i-a invitat pe copii la el, nu se ruşina să stea la masă cu cei de la marginea societăţii. Şi toţi cei care observau aceste lucruri au putut spune că aici se întâmplă ceva minunat şi astfel „gustau” ceva din împărăţia lui Dumnezeu.

Depinde de noi dacă există veşti bune!

Această împărăţie a lui Dumnezeu care a început cu Isus trebuie să se răspândească în toată lumea. Dumnezeu doreşte ca noi, eu şi tu, să ne ajutăm. Nimeni nu este prea mic sau lipsit de importanţă. Fiecare are posibilitatea să devină folositor altora; căci fiecare are ochi să vadă nedreptatea, sărăcia şi pe cei care sunt la marginea societăţii, mâini cu care poate mângâia şi împărţi, o gură care poate să zică: Iartă-mă sau să şoptească cuvinte de mângâiere, urechi care sunt atente la strigăte de ajutor.

Aţi remarcat faptul că fiecare avem posibilităţi să lucrăm pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să avem grijă ca veştile cele bune să se răspândească întotdeauna.

Duminica a doua de peste an – Anul C

Duminica a doua de peste an – Anul C

(Pentru copii)

Talentele noastre spre binele altora

Introducere

Atunci când sărbătorim sfânta Liturghie se aduna felurite categorii de oameni: mari şi mici, bătrâni şi tineri şi aşa mai departe. Ceea ce ne uneşte este credinţa în Isus Cristos. De aceea vrem să împărţim împreună, cu Isus Cristos însuşi care ni se dăruieşte în cuvântul său şi în semnele pâinii şi vinului.

PREDICA

Lectura: 1Corinteni 12,4-11

Este ceva frumos când oamenii, copii sau maturi, pot să facă ceva bun: să picteze tablouri, să facă ceva folositor etc. Fiecare om, cred eu, poate să facă ceva bun. Şi cred că, dacă v-aş întreba pe voi, sunt sigur că fiecare ar putea da un răspuns cel puţin mulţumitor.

A se compara cu alţii

Câteodată bunele talente ne pot duce la consecinţe rele pentru sine şi pentru alţii. Aceasta începe deja la copiii de la grădiniţă: eu pot să cânt mai bine ca tine, eu pot să sar mai bine ca tine, eu pot să pictez mai bine ca tine, eu pot să marchez mai multe goluri ca tine. Maturii fac acest lucru mai des şi sunt mai rafinaţi decât copiii: fata noastră este mai inteligentă decât a vecinei. Bărbatul meu are o meserie mai bună.

Cine se compară cu alţii îi fac pe alţii mai mici. Prin aceasta ne uităm cu dispreţ la ei. Câteodată vrem prin aceasta să ne simţim mai bine. Şi apoi căutăm la alţii greşeli şi slăbiciuni pentru a le acoperi pe ale noastre.

Dar se poate întâmpla şi reversul. Mai ales cei maturi văd numai ceea ce alţii pot mai bine. Şi prin aceasta ei se simt prost.

O comunitate trăieşte din talente diferite

O asemenea comparaţie a existat şi printre primii creştini. Paul ne povesteşte diferitele daruri, talente existau în Corint. Tradus în limbajul modern: unii se pricep la îngrijirea bolnavilor, unul este un bun orator, altul are o credinţă mai puternică etc. Până astăzi este valabil că o comunitate e compusă din oameni care pot face diferite lucruri, lucrări bune: să cânte la cor, să citească un text biblic, să organizeze ajutoare pentru oameni aflaţi în nevoi, alţii care se descurcă cu copiii etc. Tocmai aceste deosebiri sunt foarte importante. Dacă toţi ar şti numai să cânte sau numai să citească ar fi plictisitor.

Darurile (talentele) noastre sunt de la Dumnezeu

Paul spune că un lucru nu e voie să se întâmple: ca cineva să se laude cu talentele sale. Fiecare om trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea ce poate şi are. El nu ne dăruieşte aceste talente şi calităţi ca noi să ne lăudăm şi să ne considerăm importanţi. Noi primim acestea pentru folosul altora. Acestea ne ajută la creşterea vieţii comunităţii.

Paul a scris acestea acum 2000 de ani. Multe s-au schimbat în aceasta perioadă, dar un lucru rămâne important pentru noi. Este bine să fie deosebiri între oameni. Este bine ca fiecare dintre noi să aibe caracteristici diferite. Numai un lucru nu trebuie să se întâmple: să ne lăudăm şi să ne facem mai importanţi decât suntem.

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Dumnezeu ne dăruieşte tuturor daruri multe pentru ca să fim de folos altora. Să ne rugăm lui:

- Păzeşte-i pe cei care fac binele de mândrie şi dispreţ...

- Ajută-i pe toţi oamenii să-şi descopere darurile primite...

- Dăruieşte oamenilor din comunitatea noastră simţul prieteniei...

- Dăruieşte bolnavilor îngrijitori buni şi primeşte pe răposaţi în slava ta...

Botezul Domnului - Anul C

Botezul Domnului - Anul C

(Pentru copii)

Ce spun evangheliile despre Ioan?

Cred că Ioan a fost personalitate interesantă. Ce ştiţi voi despre ei (--) A botezat. L-a botezat şi pe Isus. El a aflat şi ne-a arătat: Isus este mai mult ca mine - El este mai tare ca mine. Eu botez numai cu apă. Isus botează foc şi Duh sfânt. Duhul Sfânt coboară asupra lui. Vorbeşte un glas din ceruri. A remarcat cineva ce spune acea voce? (...) „Tu eşti Fiul meu iubit, pe tine te-am ales”.

Botezul lui Isus şi botezul nostru

Şi noi am fost aleşi de Dumnezeu prin botez. Eram încă mici când am fost botezaţi. Cine dintre voi ştie ce vârstă aveaţi atunci? (..) Noi suntem lui Dumnezeu foarte importanţi! Aşa de mult, încât la botez ne-a ales drept copiii lui. Şi această fără ca noi să fi făcut ceva pentru aceasta.

Odinioară veneau mulţi la Iordan pentru a fi botezaţi. Oare cine a participat la botezul vostru? (..) Părinţi, bunici, naşi, rude. Sunt copii care sunt botezaţi chiar în timpul sfintei Liturghii. Întreabă-ţi părinţii cine a fost botezat ultima duminică (...) Prin botez intrăm în comuniune cu Biserica, a celor credincioşi. Isus nu a fost botezat pentru sine însuşi, Botezul înseamnă începutul activităţii sale înainte de a predica şi a vindeca. Isus ne spune şi nouă; am nevoie de tine ca de un om care ajută, ca de un om prietenos şi iertător. Ai fost botezat şi tu pentru aceasta!

Suntem unşi

Tu ai fost şi uns la botez. Cristos înseamnă „cel uns”. După botez urmează şi ungerea cu sfânta Crismă. Cristos-crismă. Noi toţi suntem creştini unşi. La multe răni ne folosesc unguentele şi uleiul. Dar mai ales atunci când suntem răniţi în suflet. Ne doare mult când cineva râde de noi sau suntem pedepsiţi pe nedrept. În acel moment Cristos vrea să ne ungă, să ne vindece, să ne mângâie şi să ne întărească.

La botez Isus avea 30 de ani. La noi vine botezul chiar la începutul vieţii noastre. Noi trebuie să ne integrăm treptat. Pentru a putea sluji lui Dumnezeu şi oamenilor ne trebuie curaj, perseverenţă şi conştiinţă de sine. Poate că şi acesta este un motiv de ce suntem unşi la botez.

Isus - Fiul lui Dumnezeu

Despre Isus auzim la botez: Isus este mai mare şi mai important decât Ioan. El este mai mare şi mai important decât noi. De aceea el ne poate ajută. El este mai tare decât răul care ne ameninţă uneori. Noi putem să ne încredem în Dumnezeu ca într-un tată bun, ca într-o mamă bună. Căci înşişi părinţii nu ne pot ajuta şi salva întotdeauna. De exemplu, de la moarte. Prin botez suntem prietenii lui Dumnezeu pentru totdeauna, în viaţă şi după moarte.

Epifania Domnului - Anul C

Epifania Domnului - Anul C 

(Pentru copii)

La început

Există mulţi oameni care sunt în căutare. În căutarea unui lucru care să dea vieţii o orientare. A caută înseamnă a porni la drum, a merge pe drumuri noi. Cei trei magi pe care-i vom întâlni astăzi au realizat acest lucru. Ei au urmat hotărârea lor atunci când au văzut steaua. Au pornit la drum fără să ştie unde-i va conduce steaua.

Dacă noi mergem cu atenţie prin viaţă vom află că steaua din Betleem străluceşte şi asupra vieţii noastre. Ea vrea să ne conducă la Isus. În actul penitenţial să-l chemăm şi să-l rugăm pe Isus că să ne ajute să nu pierdem din vedere steaua lui care vrea să ne călăuzească.

Recunoaştere

Isuse! Odinioară steaua a condus pe cei trei magi la ţine şi astfel căutarea lor s-a împlinit la ieslea ta.

Doamne, miluieşte-ne!

Isuse! Şi noi suntem în căutarea aceleia care da vieţii noastre orientare. Fă că ea răsărind să strălucească şi pentru noi.

Cristoase, miluieşte-ne!

Isuse! Cei trei magi ţi-au oferit daruri bogate: aur, smirnă şi tămâie. Şi totuşi ei au aflat că de fapt ei au primit daruri de la ţine. Fă că noi să recunoaştem că apropierea ta de noi este un mare dar pentru noi.

Doamne, miluieşte-ne!

PREDICĂ

Evanghelia: Matei 2, 1-12

Interesant! Sunt oameni care au de toate ce-şi doresc şi totuşi le lipseşte ceva. Am putea spune despre cei trei înţelepţi pe care noi îi numim cei trei regi. Biblia îi numeşte înţelepţi, învăţaţi, cititori în stele, dar noi rămânem la termenul de regi. Regii sunt oameni despre care spune că au de toate ce-şi doresc. Dar, de fapt, cei trei îşi dau seama independent de ceilalţi că ceva nu e suficient în viaţă lor. Ei doresc mai mult. Ei poartă în inimile lor dorul după acela care îi face într-adevăr bogaţi, ceea ce umple viaţă lor. Şi îşi dau seamă că încă nu l-au găsit în ciuda averii lor.

Ei caută să liniştească dorul lor prin ştiinţă. Şi totuşi chiar acum rămân deschise întrebări. Şi astfel ei pornesc la drum spre tărâmuri necunoscute. Urmează steaua şi se încredinţează ei. Sunt gata s-o urmeze. Steaua nu-i dezamăgeşte, ea îi duce la ţel: un grajd, o iesle şi un copil înăuntru. Ei află că acest copil le poate dărui mai mult decât au adus ei. Acest copil dăruieşte viaţă, o viaţă deplină. O viaţă care pe care nici cele mai mari ameninţări nu o pot stinge. Cel care îşi pune încrederea în copil îşi da seamă că acest lucru are urmări. Biblia ne povesteşte că ei s-ai întors acasă pe altă cale. Nu aveau voie să povestească unde se află copilul.

Bucuria de a dărui mai departe

Şi noi ne-am întâlnit în aceste zile de Crăciun cu Isus din iesle. Ne-am deschis inimile chiar la ieslea lui Isus din biserica noastră. Isus ne invită să mergem acasă pe altă cale. Asta nu înseamnă că trebuie să mergem acasă pe un drum necunoscut, ci înseamnă ca noi să ne bucurăm de întâlnirea noastră cu el şi această bucurie s-o împărtăşim şi altora. Aceasta au făcut şi cei trei magi. Au vestit tuturora ce au văzut şi au simţit. Să le urmăm şi noi exemplul. Să fim şi noi darnici faţă de unele iniţiative ale parohiei noastre.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.

Duminica a doua după Crăciun - Anul C

Duminica a doua după Crăciun (Anul C)

(Pentru copii)

Isus a venit ca martor

Evanghelia: Ioan 1,1-18

(Un ministrant aduce un celular care sună şi-i dă părintelui care răspunde: „Vă rog, nu în timpul Liturghiei!”)

După ce mergeţi acasă, ce povestiţi despre Liturghia de azi? (...) Dacă se întâmpla ceva neobişnuit, aşa cum aţi remarcat la început, acest lucru rămâne în memorie şi vrem să îl povestim şi altora. Dar nimeni nu ar putea spune ce am rostit la Rugăciunea zilei. E normal. Dacă se întâmplă ceva deosebit, atunci e vorba de foc, de flăcări, despre care vrem să povestim cât mai repede. „Închipuie-ţi cum ardea!” sau „N-ai auzit ce mi s-a întâmplat la şcoală?”

În schimb, limbajul biblic are expresia: a da mărturie. Martor este cineva care a văzut ceva şi povesteşte judecătorului. Mai folosim cuvântul martor ocular pentru că respectivul a observat ceva cu proprii ochi.

Ioan, primul martor

Cuvintele mărturie şi martor le întâlnim azi mai des în Evanghelia după sfântul Ioan. Ce este deosebit în ceea ce ne povesteşte? Ce vrea să ne relateze Ioan?

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament. El este aproape de Dumnezeu şi a aflat că vine Mesia. Acest fapt îl fascinează enorm de mult, iar gândul acesta nu-i dă pace. El trebuie să repete acest fapt. Atunci când Isus stă în faţa lui, recunoaşte în mod solemn: „El care vine după mine este înaintea mea pentru că el a fost înaintea mea” (Ioan 1,15) Spus mai pe înţelesul tuturor, Isus este Dumnezeu, el există din veşnicie. Eu sunt numai o creatură de a lui. Ioan era martor pentru Isus, el ştia că acest bărbat este Fiul lui Dumnezeu. El dă mărturie despre el indiferent ce gândea lumea.

Ca şi creştini, suntem chemaţi să dăm mărturie universală.

Dacă noi suntem martori, nu este numai ca în sala de judecată. Noi povestim în cuvinte ceea ce am văzut, dar şi prin faptele noastre.

Simple cuvinte nu sunt de ajuns. „A da mărturie” înseamnă a schimba viaţa noastră, ca să trăim aşa cum ne-a poruncit Isus. Sunt convins că puteţi da exemple cum putem fi martori pentru Isus (...).

Poate vă gândiţi că e greu să fii bun, să ajuţi pe alţii, să te rogi cu bucurie şi să mergi la biserică, dar până la urmă este ca şi în celelalte privinţe: dacă suntem cu adevărat convinşi de Isus, atunci putem da mărturie despre Isus, da noi trebuie să o facem pentru că interiorul nostru ne obligă.

Pentru toţi e valabil: Suntem chemaţi să fim martori pentru ca să dăm mărturie despre Isus-Lumină ca să ajungă şi alţii la credinţă. Şi apoi putem povesti mai mult despre Liturghia de azi decât acel apel telefonic deranjant de la început.

Isus este lumina lumii, iar noi putem fi martorii săi.

Rugăciunea universală

Să ne rugăm lui Dumnezeu care ne-a chemat să dăm mărturie:

- Întăreşte-i pe Sfântul Părinte, pe episcopi şi pe preoţi. Fă ca ei să fie martori vrednici de crezare ai iubirii tale.

- Ajută pe oameni să-şi orienteze viaţa după învăţătura ta şi nu după maximele lumii acesteia.

- A da mărturie este roditor pentru credinţă. Fă ca mulţi oameni să devină creştini.

- Primeşte pe răposaţi împărăţia ta cerească.

Părinte ceresc, cuvântul tău veşnic s-a făcut trup. Ţie ţi se cuvine toată lauda şi mărirea în toţi vecii vecilor.

1 ianuarie 2010

1 ianuarie 2010

(Pentru copii)

Isus ne însoţeşte în noul an!

Introducerea:

Vă salut cu drag pe toţi la sfânta noastră Liturghie din noul an. Cred ca sunteţi încă puţin obosiţi, căci nu a fost simplă scularea din pat. Dar este bine să sărbătorim sfânta Liturghie la începutul anului. Vrem să-l lăudăm pe Dumnezeu, să-i mulţumim şi să-i cerem ca anul 2010 să fie un an binecuvântat. Isus Cristos vrea să ne însoţească pe drumul vieţii noastre.

Astăzi este o zi deosebită pentru biserică. E clar că sărbătorim începutul unui an nou. Dar mai e ceva. Astăzi este a opta zi de la naşterea lui Isus – este sărbătoarea Maicii Domnului. Dacă privim mai atent, remarcăm faptul că totul este legat împreună. Căci, odată cu naşterea lui Isus, Dumnezeu a aşezat un început nou. El a devenit om ca să ne însoţească în viaţă. Maria ne-a născut pe Isus, ea a spus „Da” mesajului îngeresc, ea s-a încrezut în Dumnezeu şi astfel ea aparţine cu siguranţă de acest început nou.

Evanghelia: Luca 2,16-21

Maria şi Iosif în grajd, copilul în iesle, păstorii se grăbesc spre Betleem. Acestea sunt tablouri ale Crăciunului. În toate povestirile e vorba practic de un lucru: Isus vine în lumea noastră. El vine la noi, ia parte la viaţa oamenilor şi vrea să ne însoţească în viaţa noastră.

La prima vedere pare de necrezut. Cum poate să se întâmple aşa ceva? Cum poate veni Dumnezeu la oameni? Aceste întrebări şi le-a pus şi Maria când a venit îngerul la ea să-i vestească faptul că ea îl va aduce în lume. Cu toata nesiguranţa Maria a spus: „Da”. A crezut în cuvântul lui poate după un timp de gândire. Dar s-a încrezut şi a crezut.

Maria ne dă curaj

Pentru că Maria a crezut, noi sărbătorim solemnitatea Maicii Domnului. Mulţumim Mariei în mod deosebit. Ea ne încurajează ca să credem şi să ne încredem în Dumnezeu care ne vrea numai binele. 

Unui prieten putem spune toate, lucruri frumoase şi chiar grijile şi problemele noastre. Am adus cu mine hârtie şi creioane. Scrieţi pe ele gândurile voastre pentru noul an care a venit. Nimeni nu ştie cum va fi noul an.

(Copiii scriu ceea ce gândesc, ceea ce-i mişcă. Dacă vor, pot să şi citească în public.)

Sfârşitul catehezei

Aţi scris multe pe hârtiile voastre. Toate acestea vrem să le încredinţăm acum lui Isus. Vrem să le predăm pentru că suntem convinşi că sunt bine păstrate. Să mergem la iesle şi să le punem în iesle.... La sfârşit vrem să ne rugăm: Isuse, tu vrei să fii prietenul nostru. La începutul anului aşezăm grijile şi nevoile noastre dar şi momentele frumoase. Rămâi cu noi pentru totdeauna. Mulţumim frumos! 

Sfânta Familie – Anul C

Sfânta Familie – Anul C

(Pentru copii)

Crăciunul l-am trecut cu bine, dar...

Predica

Evanghelia: Luca 2,41-52

Ei cum aţi petrecut Crăciunul?... Care a fost atmosfera?... Se spune că această sărbătoare este o sărbătoare a păcii şi a familiei. Din păcate, constatăm că de vreo două săptămâni ziarele ne dau sfaturi cum putem evita conflictele în familie fără a ne bate capul prea tare

Biserica ne invită să privim la Sfânta Familie. Să ne închipuim cum le-a mers: copilul Isus dispare fără să spună nimic părinţilor. Maria şi Iosif îşi dau seama de aceasta mai târziu, după o zi. Oare este acest un comportament exemplar?

Mai departe: după ce îl găsesc, Maria îl ia la întrebări. În schimb, Isus dă un răspuns un răspuns puţin arogant. Şi totuşi aceasta este Sfânta Familie!

Atunci când Luca scria acest episod el a voit să spună ceva despre Isus. El a voit să le povestească faptul că Isus era un om neobişnuit, unul care, chiar fiind copil, poseda calităţi deosebite. E sigur că Luca nu a voit să-l prezinte drept consilier familial. Şi totuşi el a făcut-o. El a povestit prin acest episod despre pruncul de 12 ani care a crescut într-o familie.

Atunci când copiii nu mai pot fi copii

Pentru ca să înţelegeţi mai bine aş vrea să vă amintesc de Michael Jackson care a murit nu de mult. Michael era un copil minune. Deja ca băiat a dansat şi cântat aşa de bine încât toată lumea era mirată şi parca vrăjită de el. Şi pentru ca era aşa de bun mulţi oameni au câştigat bani mulţi de pe urma lui. Înainte de toate tatăl lui. Mai târziu povestea el într-un interviu televizat cât suferit el din cauza aceasta.

Cam aşa se întâmplă cu copiii-minune. Ei au un talent deosebit care poate fi comercializat şi care astfel devin prizonierii lumii în care nu mai există locuri de joacă şi nici găleţi de nisip. Ei sunt prinşi în lumea adulţilor, în lumea banului în care se face totul pentru a câştiga cât mai mult. Iar asta poate fi îngrozitor de greu!

Închipuiţi-vă că Isus ar fi avut asemenea părinţi. Şi încă faptul că ar fi avut televizor. O Doamne, nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva!

Din fericire, Isus nu a avut asemenea părinţi. Maria şi Iosif nu s-au gândit la ce şcoală să-l dea pentru talentul lui Isus de a vorbi.

Isus nu a avut părinţi care toată ziua erau lângă el şi-l păzeau: fii atent să nu cazi! Ţi-ai mâncat mărul? Nu ai vrea sa bei ceva? Nu-ţi murdări pantalonii! Nu te-ai pieptănat. Ai grijă, foarfecele este ascuţit nu cumva să te tai!

Isus a avut părinţi care s-au gândit la el foarte des, dar nu întotdeauna. Poate că Maria şi Iosif aveau de discutat ceva important.

A fi sfânt nu e o notă ca la şcoală

Isus nu avea părinţi care credeau că ei ar fi singurii care se poarta bine şi corect cu el. Părinţi care sunt de părere că trebuie să explice educatoarelor, învăţătorilor cum se comportă ei cu el. El avea părinţi care credeau că el este la rude sau prieteni şi de aceea nu-şi făceau griji.

Deci Isus avea părinţi normali, el crescut într-o familie absolut normală. Şi acum în ce constă sfinţenia?

Totul!!! A fi sfânt nu înseamnă notă pe care o primeşti la şcoală. A fi sfânt nu înseamnă: Excelent cu plus! A fi sfânt înseamnă a fi iubit de Dumnezeu şi a-l iubi pe Dumnezeu. La Crăciun am sărbătorit naşterea lui Isus. Dumnezeu a devenit om şi a crescut într-o familie. Dumnezeu şi-a încredinţat Fiul unei familii. O familie înseamnă în bună măsură o ocazie sfântă. E vorba nu numai de familia din Nazaret. Sărbătoarea de azi include toate familiile chiar şi pe ale voastre!

Sfântul Ştefan

26 decembrie 2009: „Sfântul Ştefan”

(Pentru copii)

Lectura: Fapte 6,8-10 / Evanghelia: Mt 10,17-22 (numai versetele 17-19)

Cine era Ştefan?

Era un iudeu vorbitor de limbă greacă şi aparţinea comunităţii creştine din Ierusalim întemeiată de apostoli. Pe lângă creştinii vorbitori de aramaică existau şi vorbitori de limbă greacă. Ei veneau ca şi pelerini şi rămâneau mulţi. Dacă mureau bărbaţii, văduvele lor trebuiau ajutate. Era datoria apostolilor să se îngrijească de acest lucru. Întrucât comunitatea creştea, repede aveau nevoie de sprijin. Aşa au ales din rândurile lor şapte bărbaţi care au fost hirotoniţi de apostoli diaconi.

Acestora le aparţinea Ştefan. Era tânăr şi entuziasmat de mesajul lui Isus, „plin de Duh” (Fapte 7,55). Şi-a luat misiunea în serios şi se îngrijea de împărţirea corecta a donaţiilor pentru cei săraci şi potolea certurile şi instaura pacea.

Ştefan avea duşmani

În scurt timp, Ştefan primi învoire de la apostoli să predice iudeilor greci evanghelia în limba lor. În predicile sale găsea cuvinte potrivite şi putea să convingă pe oameni că merită să creadă. Aşa a început să aducă lui Petru candidaţi la botez. El făcea mult bine şi vindeca pe cei bolnavi. Învăţătorii iudei au început să fie atenţi. Întrucât vorbea greceşte, nu-l puteau controla. Succesele lui îi făceau neîncrezători şi invidioşi. Au început să aţâţe lumea împotriva lui şi au găsit martori mincinoşi; a fost arestat şi adus în faţa consiliului suprem. Fiind plini de ură, l-au ucis cu pietre.

Ştefan a fost primul creştin care a murit pentru credinţa sa. Unul dintre duşmanii lui era Saul, care mai târziu a devenit Paul.

Crucea în faţa ochilor

Ca şi Ştefan au murit atunci şi în toate timpurile mulţi oameni din cauza persecutării lor. Chiar şi în timpurile noastre sunt ucişi creştini din cauza credinţei lor. Ziarele şi TV-ul ne relatează despre aceasta. Evanghelia ne arată că Isus era conştient ce grea este propovăduirea credinţei de către ucenici. De aceea el spunea să fie vigilenţi, asigurându-i de sprijinul său.

Viaţa şi moartea sfântului Ştefan ne aminteşte că viaţa lui Isus începe de le iesle până la cruce. Cunosc o icoană în care se poate vedea pe partea de jos un staul cu o iesle şi un drum spre deal pe care se află trei cruci. Acest tablou îl arată pe Isus dintr-o privire. De altfel şi noi privim spre cruce. Chiar dacă ieslea noastră este aşa de frumoasă şi pe care o iubim, ea nu stă pe altar. Pe altar avem crucea.

„Drumul aducător de mântuire” al lui Isus

De Crăciun se potriveşte să ne gândim la drumul „aducător de mântuire” al lui Isus. Sigur că avem greutăţi în viaţa noastră ca şi ceilalţi semeni. Totuşi aşa cum sfântul Ştefan a fost însoţit şi întărit în suferinţă, putem fi siguri că Isus ne însoţeşte când ne merge bine şi atunci când ne apasă ceva. Putem fi siguri că cu ajutorul său putem trecem peste greutăţi. În zilele frumoase vrem să fim recunoscători şi să căutăm să însufleţim pe alţii cu bucuria de crăciun.

Rugăciunea credincioşilor

Să ne rugăm împreună lui Isus a cărui naştere o sărbătorim:

-   Dăruieşte creştinilor putere atunci când sunt prigoniţi pentru credinţă...

-   Ajută-i pe cei puternici să lucreze în dreptate şi pace...

-   Fii alături de acei oameni care suferă de violenţă şi război...

-   Dăruieşte celor trişti din comunitatea noastră oameni care să-i încurajeze...

Crăciunul 2009

Crăciunul 2009

(Cateheză pentru copii)

„A dărui este ceva minunat!” (Is 9,1-6)

Ştiţi ce găsesc frumos de Crăciun? Cadourile! Să vă spun motivul? Dăruirea îl face om fericit. Ridicaţi mâna sus cine dintre voi s-a bucurat când a primit un cadou.

Poate ar trebui să facem o probă. Fireşte că nimeni nu are la sine un cadou frumos împachetat, dar eu am 20 de lei. Putem dărui şi bani. Iar 20 de lei este un cadou drăguţ pentru că se pot cumpăra mai multe lucruri. Ce aţi cumpăra voi cu cei 20 de lei? (...) Deci cine vrea să primească de la mine cei 20 de lei ? – Aşa de mulţi... Ia să văd cine mi-ar dărui ceva? Înseamnă că amândoi avem câte ceva. Eu dăruiesc cuiva 20 de lei care-mi dăruieşte ceva.

Atunci când dăruim, riscăm să nu procedăm bine. Când dăruim, nu avem voie să ne gândim dacă merită sau dacă punem vreo condiţie: „Îţi dăruiesc asta sau asta dacă tu faci asta pentru mine!” A dărui nu e ceva ca un fel de schimb de marfă. Un cadou nu trebuie să spună: „Aştept asta şi asta de la tine”. Un adevărat cadou spune: „Îţi dau ceva de la mine pentru că ţin la tine”.

Noi, creştinii, credem ca Dumnezeu este unul care ne dăruieşte cu prisos. Care ne dăruieşte totul în viaţa noastră şi prin aceasta ne spune: „Ţin la tine, te iubesc aşa cum eşti tu”. Iar când Dumnezeu ne dăruieşte ceva, nu este zgârcit. Tot ce avem este dăruit de el. Viaţa noastră, talentele noastre, plantele. Animalele şi toată creaţia. De asemenea, şi oamenii de care suntem înconjuraţi sunt un cadou al lui Dumnezeu.

De Crăciun sărbătorim faptul că Dumnezeu ne-a dăruit un cadou deosebit: el ne dăruieşte un copil, pe fiul său aşa cum a prevestit profetul Isaia: „Şi acest copil se va numi sfetnic minunat, Dumnezeu preaputernic, Părinte al veşniciei, Stăpân al păcii”. Cu acest copil, cu Isus, Dumnezeu ne dăruieşte tot ce are. Pacea lui, dreptatea şi iubirea lui.

Dacă cineva a primit atât de mult, nu trebuie să mai facă verificări. Acela poate să producă şi altora o bucurie. Iar Crăciunul este cea mai bună ocazie. Atunci când oamenii îşi dăruiesc reciproc cadouri, indirect spun: „Eu ţin la tine aşa cum eşti tu”. Aceşti oameni procedează asemenea lui Dumnezeu care ni l-a dăruit pe Pruncul Isus.

Sigur că nu aţi uitat de cei 20 de lei ai mei. Cred că-i pot dărui fără să aştept să-i primesc înapoi. La ieslea noastră observaţi o cutiuţă pentru cadouri. Banii pe care-i dăruiţi vor aduce bucurie altora. Şi apoi nu este important să ştie de la cine vin banii. Important e faptul ca ei să-şi dea seama că Dumnezeu îi iubeşte – acesta este un Crăciun adevărat. Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult încât îşi arată dragostea cu naşterea lui Isus.

A dărui este ceva extraordinar! Fiecare cadou ne aminteşte că Dumnezeu ne iubeşte la infinit şi ne dăruieşte din belşug. De aceea, vă doresc vouă tuturor să primiţi cadouri, oricât de mici ar fi ele, ca apoi să dăruiţi mai departe iubirea şi pacea lui Dumnezeu.

Crăciunul 2009

Crăciunul 2009

(Cateheză pentru copii)

„A dărui este ceva minunat!” (Is 9,1-6)

Ştiţi ce găsesc frumos de Crăciun? Cadourile! Să vă spun motivul? Dăruirea îl face om fericit. Ridicaţi mâna sus cine dintre voi s-a bucurat când a primit un cadou.

Poate ar trebui să facem o probă. Fireşte că nimeni nu are la sine un cadou frumos împachetat, dar eu am 20 de lei. Putem dărui şi bani. Iar 20 de lei este un cadou drăguţ pentru că se pot cumpăra mai multe lucruri. Ce aţi cumpăra voi cu cei 20 de lei? (...) Deci cine vrea să primească de la mine cei 20 de lei ? – Aşa de mulţi... Ia să văd cine mi-ar dărui ceva? Înseamnă că amândoi avem câte ceva. Eu dăruiesc cuiva 20 de lei care-mi dăruieşte ceva.

Atunci când dăruim, riscăm să nu procedăm bine. Când dăruim, nu avem voie să ne gândim dacă merită sau dacă punem vreo condiţie: „Îţi dăruiesc asta sau asta dacă tu faci asta pentru mine!” A dărui nu e ceva ca un fel de schimb de marfă. Un cadou nu trebuie să spună: „Aştept asta şi asta de la tine”. Un adevărat cadou spune: „Îţi dau ceva de la mine pentru că ţin la tine”.

Noi, creştinii, credem ca Dumnezeu este unul care ne dăruieşte cu prisos. Care ne dăruieşte totul în viaţa noastră şi prin aceasta ne spune: „Ţin la tine, te iubesc aşa cum eşti tu”. Iar când Dumnezeu ne dăruieşte ceva, nu este zgârcit. Tot ce avem este dăruit de el. Viaţa noastră, talentele noastre, plantele. Animalele şi toată creaţia. De asemenea, şi oamenii de care suntem înconjuraţi sunt un cadou al lui Dumnezeu.

De Crăciun sărbătorim faptul că Dumnezeu ne-a dăruit un cadou deosebit: el ne dăruieşte un copil, pe fiul său aşa cum a prevestit profetul Isaia: „Şi acest copil se va numi sfetnic minunat, Dumnezeu preaputernic, Părinte al veşniciei, Stăpân al păcii”. Cu acest copil, cu Isus, Dumnezeu ne dăruieşte tot ce are. Pacea lui, dreptatea şi iubirea lui.

Dacă cineva a primit atât de mult, nu trebuie să mai facă verificări. Acela poate să producă şi altora o bucurie. Iar Crăciunul este cea mai bună ocazie. Atunci când oamenii îşi dăruiesc reciproc cadouri, indirect spun: „Eu ţin la tine aşa cum eşti tu”. Aceşti oameni procedează asemenea lui Dumnezeu care ni l-a dăruit pe Pruncul Isus.

Sigur că nu aţi uitat de cei 20 de lei ai mei. Cred că-i pot dărui fără să aştept să-i primesc înapoi. La ieslea noastră observaţi o cutiuţă pentru cadouri. Banii pe care-i dăruiţi vor aduce bucurie altora. Şi apoi nu este important să ştie de la cine vin banii. Important e faptul ca ei să-şi dea seama că Dumnezeu îi iubeşte – acesta este un Crăciun adevărat. Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult încât îşi arată dragostea cu naşterea lui Isus.

A dărui este ceva extraordinar! Fiecare cadou ne aminteşte că Dumnezeu ne iubeşte la infinit şi ne dăruieşte din belşug. De aceea, vă doresc vouă tuturor să primiţi cadouri, oricât de mici ar fi ele, ca apoi să dăruiţi mai departe iubirea şi pacea lui Dumnezeu.

Duminica a patra din Advent – Anul C

Duminica a patra din Advent – Anul C

(Pentru copii)

Cateheză: Maria în drum spre slujirea iubirii

(Luca 1,39-45)

Scopul catehezei: Copiii să recunoască faptul că nu numai Maria, ci fiecare dintre noi poate deveni o persoană a istoriei mântuirii. Fiind sora noastră cea mai mare, ea îl aduce oamenilor pe Isus.

Maria porneşte la drum

Acest lucru se poate întâmpla şi azi: o rudă ne sună şi ne cheamă să mergem la ea. Ne urcăm în maşină şi nici măcar în două ore suntem acolo. Nu ştim cum a aflat Maria că Elisabeta ruda ei are nevoie de ajutorul ei. În schimb, ştim că drumul parcurs are o lungime de aproape 150 km. Asta înseamnă că Maria a avut nevoie cel puţin o săptămână. O săptămână pe jos timp în care Maria aude, vede şi trăieşte evenimente care înseamnă mult pentru o femeie tânără în acea epocă. Nu a refuzat să meargă pe străzile pietroase: soldaţii romani eliberau străzile fără scrupule când era vorba de demnitari; ei se uitau de sus, de pe cai, la sărmanii pietoni; toţi se temeau de brutalitate şi tâlhărie pentru că nu erau înarmaţi.

Ea merse în casa lui Zaharia şi o salută pe Elisabeta

În sfârşit, ea poate să părăsească strada, ea a ajuns la capăt. Oare la ce s-a gândit pe drum? Sigur că a avut mult timp să gândească, să mediteze chiar şi despre ceea ce a promis lui Dumnezeu. Şi acum o îmbrăţişează pe Elisabeta. Îmbrăţişarea este un semn deosebit al simpatiei. Acest gest este făcut de două femei deosebite: tânăra fată Maria care aşteaptă un copil despre care îngerul a zis că va fi fiul lui Dumnezeu; şi Elisabeta care în traducere înseamnă Dumnezeu este belşug – şi pe care el totuşi decenii întregi a lăsat-o să fie neroditoare. Cine ştie câte lacrimi de bucurie nu s-au vărsat în acele momente mai ales că absenţa copiilor într-o familie era considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu? Şi pe deasupra ea era şi femeie de preot. Pe când ei încetaseră să mai spere, iată că ea rămâne însărcinată la o vârstă în care alte femei deja îşi legănau nepoţii.

„Binecuvântată eşti mai multe decât celelalte femei”

Ceea ce se întâmplă acum este mişcător: cea care era mai în vârstă o preamăreşte pe cea tânără: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău”. Elisabeta care avea deja experienţa vieţii, care a simţit vecinătatea lui Dumnezeu îşi dă seama că această rudă a ei poartă în trupul ei pe Stăpânul lumii.

Fericită că a crezut

„Fericită este aceea a crezut că s-a împlinit ceea ce i-a spus Domnul”. Încă odată se bucură Elisabeta de încrederea rudei sale. Această încredere ar trebui s-o avem şi noi. Maria, sora noastră mai mare în credinţă, a devenit exemplu pentru toţi. La propunerea îngerului ea nu a întrebat ce primeşte în schimb pentru aceasta. Ea nu s-a lăsat mult rugată. Ea s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu.

Şi cum este când Dumnezeu cheamă astăzi? Şi cu tine are un plan! Trebuie numai să-l descoperi. El este cel care nu e indiferent faţă de oameni.

Ce vrea să ne spună Domnul?

Dumnezeu nu trimite Iulianei şi lui Ştefan nici un înger aşa cum a făcut cu Fecioara Maria sau poate totuşi. Căci trimişii lui Dumnezeu nu au aripi ei seamănă ca oamenii, ei se numesc Anişoara sau Gheorghiţă, doamna sau domnul Bişog. Dar toţi aceştia au un mesaj şi acest mesaj este pentru anumite persoane. Problema este că de multe ori aceste mesaje se izbesc de urechi surde sau de inimi foarte obosite. De aceea, trebuie să ne controlăm dacă auzim şi vedem bine. Mesajul acestei duminici: Dumnezeu ne cheamă să fim lumină pentru ca prin noi lumea să devină mai luminoasă, mai prietenoasă şi mai călduroasă.

Duminica a treia din Advent - Anul C

Duminica a treia din Advent

(Pentru copii)

Duminica a treia din Advent poartă din vechime denumirea latinească Gaudete care în traducere înseamnă: „Bucuraţi-vă!” Aveţi idee de ce se cheamă aşa? (...)

Crăciunul este sărbătoarea bucuriei. Dar ce fel de bucurie aceasta? La ce vă bucuraţi cel mai mult când vă gândiţi la sărbătoarea care se apropie? (...)

Bucuria de care a povestit apostolul Paul în scrisoarea lui este o bucurie de altă natură – şi totuşi are legătură cu ceea ne pregătim în zilele acestea pentru Crăciun: iubirea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Din închisoare apostolul Paul scrie o scrisoare în care el, într-o manieră personală, exprimă ceea ce îl mişcă şi ceea ce îi aduce mângâiere. Paul este ferm convins că el trăieşte în trupul său venirea a doua a lui Isus. Această convingere îl umple cu o bucurie care înseamnă nu numai o veselie superficială, ci bucuria că aparţine lui Cristos şi că poate să fie strâns unit cu el. Această bucurie este aşa de adâncă, încât poate să schimbe viaţa oamenilor, relaţiile între oameni, grijile lor. Condiţia pentru a avea această bucurie este încrederea fundamentală în lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră. „Domnul e aproape”, spune apostolul Paul.

Ne mai rămâne puţin timp până la Crăciun; un timp care este legat de muncă şi pregătire. Dar un lucru nu avem dreptul să uităm: Bucuria de care vorbim acum nu putem să o producem noi. Ea ne este dăruită. Bineînţeles putem să aducem bucurie semenilor noştri prin faptul că dăruim ceva. Aceste gesturi de apropiere umană sunt o expresie a bucuriei pe care o are Dumnezeu vizavi de noi: el vrea să fie aşa de aproape de noi încât vine la noi în lume ca un prunc.

Bucuria de care vorbeşte apostolul în scrisoarea sa este o adevărată bucurie de Crăciun. Această bucurie să ne însoţească nu numai în timpul Adventului şi Crăciunului, ci în tot timpul anului şi în toata viaţa noastră.

Rugăciunea credincioşilor

Plini de bucurie, ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului şi vrem să-l rugăm pe Dumnezeu Domnul nostru:

-                     Mulţi oameni sunt trişti şi nu au speranţă. Cheamă oameni care să vestească bucurie şi încredere.

-                     Mulţi oameni sunt bolnavi şi plini de îndoială. Vindecă-le trupul şi sufletul.

-                     Mulţi oameni suferă pentru că sunt trataţi nedrept. Trimite-le oameni care să promoveze dreptate.

-                     Mulţi oameni sunt in închisori. Dăruieşte-le iertare.

-                     Mulţi oameni au murit fără să fi auzit de tine. Arată-te lor ca Dumnezeu al vieţii şi iubirii.

Iubirea ta schimbă lumea. Pe tine te lăudăm şi te preamărim toate zilele vieţii noastre. Amin.

Duminica a doua din Advent - Anul C

Duminica a doua din Advent. Anul C
(Pentru copii)


Introducere

Pe drumul care duce spre Crăciun întâlnim oameni care pregătesc venirea lui Isus şi care ne însoţesc: înainte de toate Maria mama lui, apoi Ioan înaintemergătorul lui Isus. Ei sunt pentru noi mari semne de circulaţie pe drumul nostru prin Advent – oameni care vor să ne ajute ca să fim deschişi la venirea lui Isus în lumea noastră şi în viaţa noastră.

La fiecare slujbă Isus vrea să se întâlnească cu noi. De aceea vrem să cerem îndurarea şi vecinătatea lui.

Evanghelia: Luca 3,1-6

Nume importante care sunt repede uitate

Sunt sigur că cei mai mulţi dintre voi ştiu cum se numeşte preşedintele ţării şi chiar numele domnului primar. Sigur că este mai greu să ne amintim de cei care au murit acum 5 sau 10 ani. Ne vine greu şi nouă celor maturi. Cu cât mai mult trece timpul cu atât mai puţin ne amintim de numele lor.

În evanghelia de azi e vorba de nume deosebite. Unele le întâlnim mai des: e vorba de Ponţiu Pilat cunoscut în Crez; am auzit poate numele lui Irod, nu cel care a omorât pruncii din Betleem, ci fiul lui care are acelaşi nume; pe împăratul Tiberius e cunoscut mai mult de cei care studiază intensiv istoria. In vremea aceea erau nume celebre care deţineau puterea. Astăzi sunt aproape toţi uitaţi.

Ioan, premergătorul lui Isus

După ce Luca ne-a enumerat oameni importanţi ne îndreaptă privirea din palatele lor spre pustiu. Aici îl găsim pe Ioan Botezătorul care predică şi botează. Comparativ cu noi, atunci nu s-a consemnat vreo ştire despre el. Împăratul Tiberius ar fi dat din umeri dacă cineva i-ar fi vorbit despre Ioan. Poate ar fi zis: Ei, de ăştia sunt mulţi, nu-i musai să-i cunoaştem. Astăzi e invers. Azi Ioan e cunoscut mai mult decât toţi ceilalţi împreună.

Dacă-l comparăm cu celelalte nume, el nu e cunoscut pentru că ar fi avut multă putere sau influenţă. De numele lui ne amintim de el pentru că el l-a arătat pe Isus aşa cum l-a reprezentat odată un pictor: cu un deget extrem de lung . Priviţi la cel care va veni, deschideţi-vă ochii, deschideţi inimile voastre. Recunoaşteţi că Isus vrea să schimbe lumea şi viaţa noastră. El ne arată că iertarea este mai importantă decât dreptatea cu orice preţ. El preţuieşte pe toţi şi chiar pe cei care sunt ignoraţi de toţi: pe cei marginalizaţi, săraci, copii. El vesteşte faptul că fiecare om este important în faţa lui Dumnezeu.

Isus transformă lumea

Această transformare e anticipată de evanghelistul Luca. Tiberius, Pontiu Pilat, Irod era atunci în centrul atenţiei. A vorbit mult de ei, dar tot aşa de repede au fost uitaţi. Pe când despre Ioan care a trăit ascuns în pustiu ne amintim cu toţi astăzi. Unităţile de măsură ale lui Dumnezeu nu sunt unităţile de măsură ale lumii noastre: ce este important şi puternic se uită repede; dar unul care a stat pe margine nu este uitat nici măcar după 2000 de ani.

Rugăciunea credincioşilor

Dumnezeule, Ioan a pregătit pe oameni pentru venirea Fiului tău. Noi te rugăm:

·                    Pentru toţi care în zilele acestea sunt neliniştiţi şi stresaţi: ca să găsească linişte şi să nu te piardă din vedere...

·                    Pentru toţi care în zilele acestea sun singuri şi trişti: ca să găsească oameni care să-i consoleze şi să-i ajute...

·                    Pentru toţi care nu cunosc Crăciunul şi pentru care sunt importante numai cadourile: ca să poată gândi din nou la viaţa lor...

·                    Pentru toţi care au devenit indiferenţi: ca acest timp de Advent să-i ajute să meargă mai atenţi prin viaţă...