joi, 11 noiembrie 2010

Însemnări de călătorie (III): 3-8 noiembrie 2010 - Israel şi Palestina

Providenţială este a treia călătorie din viaţa mea la care am fost invitat fără să contribui mult sau aproape cu nimic la cheltuielile necesare aferente. Acest pelerinaj este al treilea pentru mine în Ţara Sfântă. Folosesc acest termen pentru că el cuprinde atât Israelul, cât şi teritoriile autonome aflate sub autoritatea palestiniană. După cum am remarcat, există cel puţin aici, în Austria, firme de turism care caută clienţi în speranţa că şi ei, la rândul lor, vor face publicitate altora.

În enumerarea locurilor vizitate nu voi ţine cont de cronologia vizitelor, întrucât oboseala zilei, kilometrii parcurşi pe jos m-au împiedicat să fac seara notiţe despre cele vizitate. Cât priveşte fotografiile făcute, multe au fost şterse de persoane în mod involuntar.

Biroul de turism a ales 17 persoane din diferite zone din Austria printre care 3 preoţi şi doi diaconi. Înainte de plecare, am fost examinaţi, ce-i drept sumar, de serviciul de siguranţă israelian, procedură care a decurs foarte repede. Ajungând la paşaportul meu, funcţionara pune degetul în dreptul localităţii unde m-am născut şi mă întreabă ce înseamnă. Aflând originea mea, am citit pe faţa ei o oarecare bucurie sau satisfacţie. Drept recompensă, i-am servit o ştire despre originea imnului naţional israelian Hatikva, compus în anul 1877 de poetul Neftali Herz Imber, cu ocazia vizitei sale prin Iaşi. Ascultându-l cu atenţie, vom remarca asemănarea izbitoare cu cântecul popular românesc “Carul cu boi”. Ceea ce mai ştiu că în multe locuri din Moldova melodia a ajuns colind de Crăciun, bineînţeles cu alte versuri. Am ajuns noaptea târziu la un hotel aflat pe malul lacului Genezaret, având o panoramă cu adevărat biblică.

Obiectivele vizitate au fost impresionante, înălţătoare. Bineînţeles în fiecare locşor am menţionat textul biblic, iar unul dintre clerici a făcut o scurtă meditaţie. La Nazaret am vizitat locul unde era odinioară căsuţa Sfintei Familii, astăzi aflându-se în Loreto (Italia). Am vizitat Cafarnaumul unde Isus a predicat de atâtea ori despre împărăţia lui Dumnezeu. Aici am întâlnit o mulţime de pelerini din România, unii provenind chiar din zona în care m-am născut. Am citit pe bannerele lor: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La o altă biserică am întâlnit un grup de greco-catolici îndrumaţi de un preot tânăr din Eparhia de Cluj-Gherla.

Afluenţa pelerinilor fiind mare, a trebuit să mergem de două ori la Mormântul Sfânt. Înainte de aceasta, am celebrat Calea Crucii cea originală. Există multe tradiţii legate de această devoţiune scumpă atât de iubită chiar şi de către necatolici. Am vizitat Biserica “Tatăl nostru”, unde se află această rugăciune tradusă în mai toate limbile pământului. Aveam impresia că toată suflarea creştinească în duh şi adevăr se găseşte în acest lăcaş. Tot în această zonă am vizitat o bisericuţă simpatică “Dominus Flevit” (Domnul a plâns). Uitându-ne pe un geam, am trecut în revistă o bună parte a Ierusalimului asupra căruia a plâns Mântuitorul. Mergând pe drum întâlnim un grup de pelerini din Rusia care vizitaseră biserica rusească, a cărei cupolă strălucea puternic la soare. Mă gândeam în sinea mea că, dacă n-ar fi existat Gorbaciov cu perestroika şi glasnostul lui, nu putea ieşi orice rus din Uniunea Sovietică. Ultima biserică vizitată în această zonă a fost biserica naţiunilor unde se presupune că există piatra de care s-a rezemat Isus în Grădina Ghetsemani.

Ce aş putea să vorbesc despre biserica “Sfântul Mormânt”? Sute şi mii de pelerini de toate religiile ies şi intră, cei mai mulţi intrând şi la Sfântul Mormânt. Fiind extrem de mulţi pelerini, de data aceasta nu am avut timp să-l vizităm. Eu l-am putut vizita ultima dată aruncându-mă cu tot trupul pe piatra rece pe care am îmbrăţişat-o cu pietatea cuvenită. Întâmplător, am aflat că, în noaptea Învierii, după calendarul iulian (cel vechi), s-ar produce o minune în Sfântul Mormânt, în sensul că lumina ar fi adusă din cer şi că lumânarea ţinută de celebrantul ortodox se aprinde automat. Dacă ar fi de altă religie nu s-ar aprinde. Se mai povesteşte că, înainte de a intra în grotă, este controlat. Nu vreau să comentez acest lucru, însă sunt sigur că această problemă rămâne a fi discutată de teologi, după părerea mea, ea fiind pur teologică.

Alte obiective: locul unde apostolul Petru ar fi primit primatul. Mi-am adus aminte că, la ultimul dialog ortodoxo-catolic de la Viena, nu s-a putut semna nici o declaraţie comună. Betsaida, Tabgha, biserica “Adormirea Maicii Domnului”, sanctuarul “Cina cea de Taină” cu inscripţii musulmane, muntele Fericirilor cu biserica proprie, biserica din Cana Galileii şi altele. Peste tot franciscanii poartă de grijă cu atâta osârdie de aceste locuri cu adevărat sfinte.

Duminică am reuşit să mă despart de grup şi să o petrec la Betleem unde am stat ultimele patru nopţi la Hotelul Intercontinental pe teritoriu palestinean. Trecerea din Ierusalim spre Betleem s-a făcut printr-o stradă bine păzită cu control al paşapoartelor. Betleemul e despărţit de Ierusalim de un zid foarte înalt, amintindu-mi de zidul Berlinului construit la ordinul Moscovei. La Betleem m-am dus în biserică, unde am întâlnit un călugăr, pe care l-am rugat să-mi permită să concelebrez duminica în grotă, primind imediat un răspuns pozitiv. Unul din colegii de grupă mi s-a alăturat şi astfel am concelebrat în patru la ora 9 în peştera din Betleem. Atmosfera avea o încărcătură emoţională foarte puternică, gândindu-mă la acea noapte de vis (Stille Nacht) când Fiul lui Dumnezeu cel necreat coboară între creaturile sale; cel Atotputernic ia forma unui copil plăpând. Câte gânduri nu vin în asemenea momente!!! Grota era plină cu vreo zece participanţi în spatele lor fiind un poliţist care veghea să nu fim tulburaţi în celebrarea sfintei Liturghii.

Sâmbătă fusesem cu grupul în biserica păstorilor cărora li se arătaseră îngerii în noaptea de Crăciun. Chiar dacă locurile sfinte nu corespund 100% cu realitatea, aproximaţia nu diminuează importanţa şi valoarea lor biblică. Spre ghinionul nostru, ghidul nostru turistic a ignorat în cea mai mare parte a explicaţiilor sale că noi suntem turişti creştini, lansându-se în divagaţii istorice cu referiri mai mult la istoria poporului său, culminând cu ideea că Talmudul are aceeaşi valoare ca şi Vechiul Testament. Dar cu această ocazie am putut afla cu câtă străşnicie sunt păzite de către evreii ortodocşi preceptele biblice şi talmudice, multe din ele trezind ilaritate în rândul nostru. Nu vreau să intru în amănunte, dar mi-aduc aminte de cuvintele Mântuitorului cu privire la Legea veche care nu era păstrată în duh şi adevăr şi care, cu venirea lui, a devenit caducă.

Ultima seară am petrecut-o în atmosferă palestiniană. Am plecat de la hotelul nostru franciscan din Betleem, “Casa Nostra” (www.casanovapalace.com) spre un restaurant palestinian unde am făcut cunoştinţă şi cu palestinieni creştini destul de prietenoşi. Unul din chelnerii noştri, George, s-a bucurat de prezenţa noastră. Trei studente palestiniene creştine voiau cu insistenţă să vorbească cu noi, să afle cât mai multe de modul nostru de viaţă şi chiar trăirea noastră creştină. Printre altele am aflat că primarul Betleemului, potrivit constituţiei palestiniene, trebuie să fie creştin: catolic sau grec-ortodox prin alternanţă, iar relaţiile dintre palestinienii musulmani şi creştini ar fi mulţumitoare. După alte surse, emigrarea creştinilor se datorează în mare parte faptului că ei sunt în mijlocul conflictelor seculare dintre evrei şi arabi. Yerushalaim (Ierusalimul) înseamnă în româneşte Cetatea Păcii. Când se va instaura adevărata pace pe pământ?