joi, 3 decembrie 2009

Duminica întâia din Advent – Anul C

Duminica întâia din Advent – Anul C
(Pentru copii)

Introducere
Începând cu duminica de azi intrăm în timpul Adventului. Acest timp până la Crăciun este un timp deosebit, un timp de pregătire şi de aşteptare. Unii dintre voi se bucură de acest timp, alţii poate nu au răbdare şi deja numără nopţile. A aştepta nu este uşor. Avem nevoie de răbdare. De acest ne dăm seama dacă ne uităm la corona de Advent. Ea ne aminteşte că vrem să ne apropiem pas cu pas de sărbătoarea Crăciunului. Acum putem aprinde prima lumânare şi să cântăm numai prima strofă: Wir sagen euch an den lieben Advent.

Predică
Se recomandă a avea o vază cu o plantă mică care să aibă un vlăstar tânăr.
Lectura: Ieremia 33,14-16

Trebuie răbdare ca să crească o plantă: sunt sigur că ştiţi ce este necesar la creştere (--) Semănăm o sămânţă mică în pământ şi deodată apare un vlăstar care creşte încet căutând şi lumina. V-am adus aici un astfel de vlăstar: o plantă aparent mică. Tânărul vlăstar priveşte din pământ in sus. Totuşi este plin de viaţă şi devine o plantă mare. Despre acest vlăstar este vorba şi în lectura de azi (A se citi lectura)
Acest vlăstar de care e vorba în lectură este un vlăstar deosebit, nu tocmai o plantă. Profetul vesteşte un om pe care îl denumeşte vlăstar, vlăstar care va face mult bine.
O licărire de speranţă
Vlăstarul acesta va avea grijă de dreptate. El va mântui pe oameni şi toţi vor putea trăi în siguranţă.
Aceste sunt veşti bune. Căci oamenii cărora se adresează profetul au îndoieli şi sunt lipsiţi de curaj. Locuitorii Ierusalimului au fost martori la distrugerea oraşului lor şi cum a fost ocupat de oştiri străine. Chiar templul, casa lui Dumnezeu nu a fost cruţată. Şi acum nu mai au ce spune în patria lor proprie. Se simt neîndreptăţiţi.
Cuvintele profetului au fost odinioară pentru israeliţi ca o licărire de speranţă. Îşi dau seama că Dumnezeu nu i-a părăsit. El îi va ajuta şi va face ordine. Se vor întoarce liniştea şi pacea, iar templul va fi reconstruit. El va întrona dreptatea.

Isus Cristos – vlăstarul lui Dumnezeu
Noi creştinii înţelegem altfel cuvintele profetului. Pentru noi acest vlăstar este Isus care va face toate bine. El este Fiul lui Dumnezeu – vlăstar al lui Dumnezeu şi prin el vor fi mântuiţi toţi oamenii care cred şi-l iubesc. Prin viaţa şi faptele sale ne-a arătat ce înseamnă a trăi în linişte şi în dreptate. În această privinţă el ne este o pildă. El vrea să ne stimuleze ca să trăim în pace şi în duhul dreptăţii.

Pacea şi dreptatea trebuie să crească
Să ne întoarcem încă odată la acest mic vlăstar (arată încă odată mica plantă). Imaginea vlăstarului care încolţeşte şi creşte este imaginea păcii şi dreptăţii care trebuie să crească şi să înflorească. Noi trebuie să fim atenţi această plantă să crească şi să înflorească (rodească). Nu avem voie s-o călcăm în picioare sau să ne purtăm urât cu ea. Noi trebuie să ajutăm indiferent unde ne aflăm, la şcoală, în familie, ca să domnească pacea şi dreptatea. Cum putem contribui la aceasta ? Un exemplu este ca după o ceartă să facem noi primul pas către colegul nostru. Mai ales in acest timp sfânt al Adventului. Să avem grijă şi de ceilalţi care nu se pot apăra. Numai aşa creşte la noi pacea – ca un vlăstar mic. Dar din acest vlăstar mic poate sa devină o plantă mare de care se bucură toţi.

Rugăciunea universală
Dumnezeu doreşte dreptatea şi pacea. Să ne rugăm:
-                      Pentru cei puternici ai lumii: ca să aibă grijă de bunăstarea oamenilor.
-                      Pentru toţi oamenii care suferă de războaie, violenţă, ură şi duşmănie: ca să guste pacea şi iertarea.
-                      Pentru toţi oamenii care se implică în făurirea păcii şi dreptăţii în lume şi aici la noi: fă ca ei să simtă că merită osteneala lor.
-                      Pentru toţi oamenii care se pregătesc conştient pentru Crăciun: dăruieşte-le timp şi linişte în aceste zile de Advent.
Dumnezeule bun şi drept, îţi mulţumim pentru vlăstarul tău Isus Cristos care prin viaţa sa a adus pace şi dreptate pe acest pământ. Amin.

1.Wir sagen euch an den lieben Advent.
Sehet, die erste Kerze brennt.
Wir sagen euch an eine heilige Zeit.
Machet dem Herrn die Wege bereit.

Refren:
Freut euch, ihr Christen, freuet euch sehr !
Schon ist nahe der Herr.

Traducere liberă
Vă vestim Adventul cel drag.
Priviţi, prima lumânare arde.
Vă vestim un timp sfânt.
Lărgiţi căile Domnului.
Bucuraţi-vă creştinilor, bucuraţi-vă mult !
Domnul este deja aproape.

Acest cântec este specific timpului Adventului. Are patru strofe: pentru fiecare lumânare de pe coroană câte o strofă bineînţeles pentru cele patru duminici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu