Almanahul familiei creştine (XXIV). Slujirea în Biserică

Creştinii catolici consideră Biserica ca pe o societate mare: o Biserică având drept cap suprem pe papa. Trăirea creştină şi întărirea în credinţă se realizează în societăţi mici în comunităţi şi în parohii.

Aici se trăieşte în slujirea aproapelui şi a celui mai îndepărtat (Caritas), aici se vesteşte credinţa (predici, cateheze, discuţii...) şi este sărbătorit prin diferite celebrări (Euharistie, sacramente etc.). Pentru aceste slujiri sunt chemaţi toţi creştinii prin Botez şi Mir. În prima scrisoare a sfântului Petru, capitolul 2, versetul 9, se menţionează: „Voi sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească, o naţiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la lumină”.

Pentru realizarea acestora, Biserica are nevoie oameni care total şi chiar integral se pun în slujirea Bisericii şi a creştinilor.

Ca tânăr sau tânără, ai avut ocazia să întâlneşti o călugăriţă, sau un preot, sau pe cineva care lucrează activ în slujirea Bisericii. Poate curiozitatea te-a făcut să cunoşti asemenea persoane. Poate că ar fi bine să fii ca şi ei? Nu numai ca profesie, ci ca o datorie care mă mulţumeşte şi care asigură viitorul meu?

Romano Guardini spunea că se întâmplă de multe ori că nu ştim ce zace în noi şi de ce suntem capabili până când nu suntem chemaţi.

Preotul

Preoţia este un sacrament. Aceasta înseamnă că însuşi Dumnezeu îl ia pe om în slujire. Impunerea mâinilor de către episcop este expresia acestui lucru. Preotul este garantul voinţei lui Dumnezeu în această lume şi înainte de toate în societatea creştinilor. Misiunea lui este de a-i întări pe oameni în credinţă, de a face ca această credinţă să fie trăită, vestită şi celebrată în primirea sacramentelor. Grija lui se manifestă prin unitate şi iertare exprimată prin celebrarea Euharistiei.

Preotul merge acolo unde oamenii se nasc, acolo unde tineri sunt primiţi în comunitate, acolo unde oamenii trăiesc, lucrează şi sărbătoresc, acolo unde oamenii suferă şi caută soluţii de a ieşi din sărăcie, acolo unde oamenii mor.

El lucrează ca paroh, vicar, trimis să aibă grijă de copii, tineri, adulţi sau oameni mai vârstnici, ca profesor de religie, preot într-un spital şi altele.

Condiţii prealabile:

• relaţii personale cu Isus Cristos

• credinţă activă şi trăirea ei în Biserică

• deschis faţă de oameni

• capabil să lucreze în echipă.

• disponibilitatea de a trăi în celibat (rit latin)

• capabil de a contacta şi comunica

• disponibilitatea de a fi răspunzător şi competenţă socială

• interes în a studia teologia

Diaconul

După Conciliul al II-lea de la Vatican s-a reintrodus diaconatul permanent. Diaconii pot fi necăsătoriţi şi căsătoriţi. Ei sunt chemaţi să slujească în Biserică prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, pregăteşte creştinii pentru primirea sfintelor sacramente, el poate boteza, poate asista la cununie, poate îngropa etc.

Ordinele călugăreşti

Încă de la începuturile creştinismului au existat oameni, bărbaţi şi femei care s-au pus la dispoziţia lui Dumnezeu prin ascultare, sărăcie, castitate. Astfel au apărut diferite forme de ordine călugăreşti având diferite carisme. Mulţi călugări sunt şi preoţi şi trăiesc viaţa comunitară. Mulţi sunt profesori de religie, lucrează la Caritas, în spitale sau chiar în pastoraţie.

În Biserică există şi alte forme de slujire, chiar dacă nu se trăieşte viaţa comunitară sau trăiesc viaţa de căsătorie. Pentru asemenea persoane episcopul diecezan găseşte diferite forme de slujire în cadrul diecezei, potrivit aspiraţiilor lor. Putem da exemplu: asistenţi pastorali, responsabili cu tineretul, cu copii. Alţii pregătesc mirii pentru a putea păşi bine pregătiţi pentru viaţa de căsătorie, alţii se ocupă de deţinuţi, sau cu handicapaţi, în spitale.

Important este ca cel chemat să spună: DA!