Almanahul familiei creştine (XVIII). Parabola tatălui milostiv

Almanahul familiei creştine (XVIII): Parabola tatălui milostiv

După ce am început acest almanah cu sacramentul Căsătoriei, întemeierea familiei, copiii în viaţa de familie, prima Împărtăşanie a copiilor, trecem la o nouă etapă în viaţa de familie creştină catolică, şi anume familia vizavi de sacramentul Reconcilierii cu Tatăl ceresc.

În afară de Maica Domnului, toţi, fără excepţie, am păcătuit, ne-am îndreptat atenţia de la Creator spre creatură.

„Pentru tine ne-ai creat, Doamne, şi neliniştit va fi sufletul meu până nu se va odihni în tine”, spunea odinioară marele sfânt Augustin.

Venim de la Dumnezeu şi mergem spre el.

Dacă am greşit drumul, există posibilitatea de a-l găsi şi pentru aceasta taina Penitenţei, sacramentul Pocăinţei ne este de un real folos.

Pentru început să luăm parabola tatălui milostiv de la Luca 15,11-32 şi s-o analizăm în spirit mai realist:

- Oare nu protestează pe drept fiul cel mare?

Nu este drept, spune fiul cel mai mare, care a fost întotdeauna acasă. Chiar şi noi simţim acelaşi lucru. Căci ceea ce numim dreptate ca unitate de măsură este depăşită.

- Fiul cel tânăr

S-a săturat să stea acasă. Pleacă, se bucură de plăcerile vieţii, aruncă banii în dreapta şi în stânga şi nu se gândeşte la ziua de mâine. Însă la un moment dat se termină banii. Aşa-numiţii „prieteni” l-au părăsit. Îi merge totul ca pe dos. Nu mai găseşte nici o soluţie. Se hotărăşte să meargă acasă.

- Tatăl

Când îşi vede băiatul, reacţionează ca cineva care-şi iubeşte copilul la nesfârşit ca un tată: aleargă în întâmpinarea lui, îl îmbrăţişează, îi dă o haină nouă şi sărbătoreşte cu el bucuria întoarcerii. „Căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit”.

- Fiul mai mare

Tocmai asta îl enervează. Se simte înşelat, tratat cu nedreptate. El a fost totdeauna acasă, şi-a ajutat tatăl şi merita iubirea tatălui. Şi acum vine fratele, acest pierde-vară şi tatăl nu are nimic mai bun de făcut decât să-i taie viţelul cel îngrăşat. „Nu, tată, asta e cam mult, nu este drept... şi, dacă vreţi să sărbătoriţi, nu aveţi decât... dar fără mine”.

- Tatăl

Şi ce face tatăl? Abia terminase să-şi vadă băiatul întors din depărtări şi iată că, fără să vrea, omite pe fiul care a rămas afară. Iarăşi merge afară către fiul cel mare. Aude reproşurile lui. Îl roagă să se bucure şi să sărbătorească cu ei.

- Şi noi ?

Oare fiul cel mai mare acceptă invitaţia? Merge la petrecere? Nu putem şti. Parabola nu ne mai spune nimic. Ascultătorii lui Isus şi noi înşine parcă am intrat în parabolă. Suntem şi noi care au rămas acasă şi duc o viaţă ordonată şi care nu avem nici o datorie? Cum ne comportăm noi faţă de cei care au eşuat în viaţa lor sau care sunt înglodaţi în datorii? Poate găsim puterea necesară în a-i ajuta şi a ierta dacă ne cer iertare. Suntem în stare să petrecem cu ei, să ne bucurăm cu ei?

Da, iubirea lui Dumnezeu „nu este dreaptă”. Nu o putem cumpăra, ea ne este dăruită fără nici un merit din partea noastră.

Cele 10 porunci ale lui Dumnezeu - oferte spre libertate, pentru a fi liberi

Citire din Vechiul Testament, Cartea Exodului 20,2-17.

Atunci zise Dumnezeu lui Moise:

Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul vostru care v-a scos din Egipt. Eu v-am scos din robie. De aceea : 1.

Ceilalţi zei

Să nu aveţi alţi zei afară de mine. Să nu faceţi imagini cu Dumnezeu care să fie asemenea vreunui chip din cer, de pe pământ sau în apă. Să nu vă faceţi dependenţi de ceva pe care alţii îl adoră ca pe zei. Căci eu, Iahve sunt veşnic.

În limbajul modern:

„Zeii de azi” au multe nume: succes, carieră, dominare, avuţie, hobby, frumuseţe... chiar ştiinţă, tehnică, superstiţie... Oare nu suntem fascinaţi până acolo încât ne aruncăm cu fruntea la pământ ? 2.

În numele lui Dumnezeu

Să nu spui numele lui Dumnezeu în zadar.

În limbajul modern:

În numele lui Dumnezeu oamenii abuzează zilnic de puterea lui. În numele lui Dumnezeu sunt purtate războaie, oamenii sunt asupriţi, este distrus mediul înconjurător. Însuşi Cristos a fost răstignit pe cruce în numele lui Dumnezeu. 3.

Sabatul - Duminica

Adu-ţi aminte de Sabat, sfinţeşte-l! Şase zile puteţi munci. Ziua a şaptea este zi de odihnă, este o zi sfinţită pentru Dumnezeu. În ziua aceea să nu munceşti, nici voi, nici copiii voştri, nici servitorii voştri, nici animalele voastre şi nici străinii care locuiesc la voi. Căci Dumnezeu a făcut în şase zile cerul, pământul şi marea. În ziua şaptea s-a odihnit. De aceea el a sfinţit Sabatul şi l-a declarat sfânt.

În limbajul modern :

Duminica îl eliberează pe om oboseală. Ziua odihnei, timp pentru Dumnezeu şi pentru alţii, a se bucura, a sărbători, a mulţumi, a savura prietenia lui Dumnezeu. 4.

Tânăr şi vârstnic.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi ai grijă de ei, ca să trăieşti mult timp în ţara pe care ţi-o dă Dumnezeu.

În limbajul modern:

A fi în vârstă înseamnă de multe ori: rămas în urmă, izolat, încăpăţânat: a fi tânăr însemnă: a fi deschis, dinamic, bucuros de viaţă, modern. Voi, cei în vârstă, gândiţi-vă că şi voi aţi fost odată tineri! Voi, tinerilor: gândiţi-vă că şi voi veţi îmbătrâni odată! 5.

Aproapele.

Să nu ucizi !

În limbajul modern :

Această poruncă nu este numai împotriva uciderii, ci şi împotriva a tot ceea ce ameninţă viaţa unui om: foamea, boala, războiul şi sărăcia, dar şi invidia, răzbunarea. „Să iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. 6.

Fidelitatea

Fii fidel soţiei tale şi nu distruge iubirea altor oameni.

În limbajul modern:

Iubirea se manifestă în fidelitate. A rămâne fidel faţă de tine. Celorlalţi la fel: a avea încredere, a rămâne în dialog, a fi cinstit şi atent, a manifesta interes. 7.

Proprietate

Să nu furi.

În limbaj modern:

A fura înseamnă a exploata, a mă crampona de bunurile mele, a nu împărţi şi a nu dărui. 8.

Adevărul

Să nu spui minciuni la judecată împotriva altor oameni.

În limbaj modern:

Dimpotrivă: a fi cinstit a rămâne statornic în ceea sunt, spun şi fac. A fi cinstit înseamnă şi a lua atitudine când adevărul este lezat; a semăna încredere între oameni.

9 şi 10. Libertatea.

Să nu doreşti proprietatea şi soţia aproapelui tău.

În limbaj modern:

Nu numai comiterea adulterului, ci şi dorinţa de rupe căsătoria este împotriva lui Dumnezeu şi a omului. Nu numai furtul, ci şi dorinţa de a lua ceva de la alţii este inuman.

Instalarea părintelui Iosif Mareş ca paroh la Weistrach

Instalarea părintelui Iosif Mareş ca paroh la Weistrach (4 septembrie 2011)
Foto: Josef Haslinger

Almanahul familiei creştine (XVII). Prima Sfântă Împărtăşanie

Dragi părinţi,

Peste câteva săptămâni începem pregătirea copiilor pentru Prima Sfântă Împărtăşanie în comunitatea noastră. Şi copilul dumneavoastră este invitat. Sărbătoarea Primei sfinte Împărtăşanii trebuie să devină o zi de care copilul dumneavoastră îşi va aminti mult timp cu bucurie. În curând copilul dumneavoastră va primi împărtăşania în timpul sfintei Liturghii şi cu aceasta este primit pe deplin în comunitatea catolică şi ia parte la comuniunea cu Cristos. Aceasta vrem să sărbătorim împreună cu dumneavoastră şi cu întreaga noastră comunitate.

Ca şi anii trecuţi, unii din părinţi se vor întâlni împreună în grupe. Împreună vor încerca să înţeleagă sfânta Liturghie şi însemnătatea ei pentru viaţa noastră. Gândiţi-vă poate vreţi şi dumneavoastră să luaţi parte activă la o asemenea iniţiativă. Ca paroh, v-aş sprijini cu plăcere. Copilul dumneavoastră va învăţa că împărtăşania şi sfânta Liturghie sunt foarte importante pentru viaţă. De acest lucru îşi va da seama când va vedea că şi pentru părinţi înseamnă enorm participarea la sfintele taine.

Dumneavoastră, părinţii, sunteţi în această privinţă cei mai buni îndrumători. Nu aveţi voie să fiţi numai indicatoare care sunt pe marginea drumului, în sensul că spuneţi copiilor unde trebuie să se ducă. Atunci le puteţi fi de ajutor, când mergeţi împreună şi când îi însoţiţi pe drumul credinţei. De aceea, vă invit la oficiul parohial la nişte discuţii în această privinţă. La aceste discuţii putem decide cum se va desfăşura ceremonia Primei Sfinte Împărtăşanii în biserică, dar şi acasă la dumneavoastră. Mă bucur deja de această discuţie şi de cooperarea dumneavoastră şi vă doresc tot binele.

Al vostru paroh.

*

Câteva săptămâni înainte de sărbătoare

Să întreprindem ceva cu copiii. O plimbare de seară sau de noapte. Să trăim cu ei momentele serii, ale luminii şi întunericului, vizitarea unui loc mai pitoresc unde să putem admira panorama naturii, să facem cunoştinţă cu plantele.

Să povestim istorioare. Pot fi şi poveşti educative, istorioare chiar fictive, istorioare biblice sau despre vieţi de sfinţi.

Să lăsăm copiii să vorbească şi ei mai ales despre ce este important pentru el. Să luăm serios chiar şi lucrurile mici povestite de ei.

Să ne rugăm cu copii dimineaţa şi seara o scurtă rugăciune. Să-i obişnuim cu rugăciunea fără a le impune ceea ce nu ne place nouă. Sarea e necesară în bucate, dar nu excesiv de multă.

Copiii să deseneze sau să facă lucruri mici cu obiecte din natură.

Plimbându-ne cu ei, am putea celebra Calea Cruci cu explicarea staţiunilor respective în limbajul lor.

Să ne arătăm dărnicia faţă de alţii învăţând copii că este de datoria noastră să-i ajutăm pe alţii.

*

În ziua primirii sfintei Împărtăşanii

Cu cine sărbătorim acest eveniment? Invităm prietenii sau rudele noastre? Ce vom servi la masă? Sau poate servim masa împreună cu părintele paroh? Nu strică să facem fotografii care vor avea loc pe un DVD şi astfel se imortalizează evenimentul pentru totdeauna. E important şi cum vor fi îmbrăcaţi copiii. Tradiţia mai prevede şi folosirea unei lumânări care poate a fost folosită la Botez şi care va fi folosită şi la primirea Mirului. Este recomandabil ca ei să primească diferite cadouri: o carte, o Biblie, o cruce, ceva semnificativ şi simbolic.

*

Suntem musafirii tăi

Isuse,

m-ai invitat la masa ta.

Îţi mulţumesc pentru aceasta.

Însă nu m-ai invitat numai pe mine.

Am văzut mulţi oameni

la aceeaşi masă comună:

bătrâni şi tineri,

veseli şi trişti,

sănătoşi şi bolnavi,

bogaţi şi săraci.

Noi toţi suntem musafirii tăi.

Noi vrem să fim unul pentru altul,

pentru că tu ne iubeşti fără deosebire.

Hermine Konig

Almanahul familiei creştine (XVI). Se apropie Prima Sfântă Împărtăşanie

XVI. Se apropie Prima Sfântă Împărtăşanie

Problema care se pune: cu cine stau la masă?

Să stau la masă cu ăla? Nu! Niciodată!

 

* La şcoală:

Nu, niciodată la masă cu ăla.

M-a minţit de atâtea ori.

Chiar şi mama îmi spune acelaşi lucru.

Nu, nu vreau stau ăla la masă.

El nu s-a spălat niciodată... de la el mă umplu de purici.

 

Acasă:

Nu, niciodată nu i-aş invita la masă.

Nici noi nu mergem la ei.

Cu ei la aceeaşi masă?

Mi-ar fi ruşine.

Tatăl este un escroc.

A fost şi la puşcărie.

Aşa că nu cu fiecare.

 

În Galileea acum două mii de ani Matei a scris:

Cu evazioniştii,

Cu trădătorii

Care ţin cu romanii,

Cu păgânii, cu cei necuraţi

Cu ăştia la masă?

Nu! Niciodată.

 

Asta e contra Legii.

Asta e contra lui Dumnezeu.

Acesta este un păcat.

Vampirii ăştia.

Ei se gândesc numai la portofelul lor.

Se îmbogăţesc cu banii noştri.

Bandiţii ăştia.

 

Isus merge mai departe.

Pe strada în Cafarnaum

Stă un vameş in biroul său.

El se numeşte Matei.

 

Isus spune:

Hei, tu! Vino cu mine! Am nevoie de tine!

Lasă totul şi mergi cu Isus!

El spune: Vino în casa mea! Fii musafirul meu!

 

Isus vine la el cu ucenicii săi.

Stau la Matei la masă la vameş.

Isus rupe pâinea. Şi mănâncă.

 

Vin şi alţi vameşi, prieteni de-ai lui Matei

Şi iarăşi alţii care un renume prost.

Toţi se aşează la masă cu Isus

Cu ucenicii săi, cu Matei

Toţi mănâncă şi sunt bucuroşi.

 

Farizeii vin în apropiere.

Ei ştiu exact legile şi vechile prescrieri

Acest Isus!

Sunt iritaţi:

El mănâncă cu ei. El bea cu ei.

El nu poate fi Dumnezeu. În nici un caz.

Este un idiot.

 

Ei vorbesc cu ucenicii:

El învăţătorul vostru,

De ce mănâncă cu pleava societăţii, chiar cu ei?

Se uită la farizei:

Vă spun eu de ce...

Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor

Numai bolnavii

Au nevoie de mine.

 

Matei a scris toate acestea:

Ce gândeau farizeii:

Cu oameni ca aceştia la masă? Nu!

Ceea ce spune Isus:

Da, tocmai cu ei. Aşa vrea Dumnezeu.

 

(După Matei 9,9-13)

 

Doamne, Tatăl nostru, îţi mulţumim din toată inima pentru Fiul tău, Isus! El a fost prietenul celor nefericiţi. A stat la masă cu toţi care aveau nevoie de el, cu păcătoşii şi cu cei care nu voiau să ştie nimic de Dumnezeu. Te rugăm, Tată milostiv, binecuvântează-ne la masa ta şi fă ca să rămânem prieteni pentru totdeauna! Amin.

 

Minunea Bisericii

Un cetăţean german povesteşte următoarele : Am fost odată în Africa de Sud-Vest, unde am sărbătorit sfânta Liturghie. Nimeni nu înţelegea limba celuilalt. La un moment dat, când am făcut semnul crucii şi am pronunţat numele lui Isus, feţele lor creole se luminară. Am mâncat aceeaşi pâine, iar ei nu ştiau cum să-şi arate recunoştinţa lor. Nu ne văzusem niciodată. Graniţe sociale, geografice şi culturale erau între noi. Şi totuşi ne-au înconjurat braţe care nu sunt din această lume. Atunci mi-a căzut ca nişte solzi din ochi şi am început să înţeleg istoria Rusaliilor. Am înţeles minunea Bisericii.

Almanahul familiei creştine (XV). A învăţa să crezi împreună cu copiii

XV. A învăţa să crezi împreună cu copiii

Educaţia religioasă nu începe atunci când copiii pun întrebări în mod conştient, ci începând de la naştere... poate chiar în perioada sarcinii.

Copiii află.

- Părinţii mă iubesc aşa cum sunt eu. Mă iau în braţe, mă mângâie, îmi dau de mâncare, vorbesc cu mine.

- Seara, mă duc la pat, îmi dau un pupic şi-mi fac un semn pe frunte.

- Atunci când sunt bolnav, se îngrijesc de mine şi rămân lângă patul meu.

“Eu ştiu că bunul Dumnezeu

a făcut lumea cu păsări şi plante,

dar cel mai bun lucru pe care l-au făcut

sunt eu” (Gaby)

Aşa sau ceva asemănător copiii află, găsesc în familia lor gingăşie, dragoste, încredere şi fidelitate. Şi toate aceste experienţe sunt înainte de toate experienţe religioase. Cu mult înainte de a povesti copilului ceva despre Dumnezeu, copilul a aflat ce este mai important despre Dumnezeu: Dumnezeu mă iubeşte. În el sunt cuprins cu toată dragostea. Mă pot încrede în el. El este fidel, rămâne mere în apropierea noastră. Copilul învaţă să creadă prin tata şi mama.

Copiii retrăiesc

* Părinţii se roagă cu noi, ei mulţumesc lui Dumnezeu, când se bucură ei cer de la Dumnezeu, când sunt în necaz ei şi alţi oameni.

* Părinţii ne binecuvântează când ne aşezăm în pat sau pleacă din casă.

* Avem în locuinţă tablouri, desene şi cărţi care ne povestesc despre Isus şi despre alţi oameni care au încercat să trăiască ca el.

* Duminica, ne întâlnim cu alţii în biserică şi sărbătorim împreună sfânta Liturghie.

* Părinţii se gândesc cum ar putea să ajute alţi oameni care sunt bolnavi, care sunt nevoiaşi sau care sunt flămânzi.

-----------

Părinţii, prin cuvânt şi exemplu, sunt pentru copii primii vestitori ai credinţei şi martori pentru copiii lor. Dar există astăzi din ce în ce mai mulţi părinţi care prin copiii lor vin în contact din nou cu credinţa şi Biserica. Cu ei văd altfel lumea şi se minunează cu ei văzând minunea creaţiei. Prin copii şi întrebările lor se petrece de multe ori o nouă întâlnire cu Dumnezeul credinţei şi lumii noastre.

“Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea şi-a pierdut gustul, cu ce se va săra? La nimic nu mai este bună decât numai să se arunce afară şi să fie călcată de oameni” (Matei 5,13).

A se citi şi episodul binecuvântării copiilor: Matei 19,10-17.

A povesti despre Isus

După moartea lui Isus, primii creştini au început să povestească altor oameni despre spusele lui Isus şi cele întâmplate cu el. Aceste evenimente au fost mai întâi povestite prin viu grai şi apoi au fost scrise. Le putem găsi în Noul Testament. Mesajul lui Isus a îmbucurat pe mulţi şi le-a dat curaj să se străduiască a trăi creştineşte. Tata şi mama pot povesti copiilor că Isus i-a iubit într-un mod deosebit pe copii.

Există multe cărţi cu poze, Biblii pentru copii, postere şi cântece care îi pot ajuta să-l înţeleagă pe Isus. Puteţi căuta în librarii, în biblioteci şi chiar la parohie cărţi folositoare pentru copii. Nu pierdeţi ocazia şi folosiţi asemenea prilejuri de a procura copiilor asemenea material care rămâne în memoria copiilor voştri.

A se ruga cu copii în familie

Când părinţii cu copiii lor se roagă, prin rugăciunea lor încep o discuţie cu Dumnezeu, îi mulţumesc, îl preamăresc, îl laudă şi-i spun cererile şi grijile lor. Tot ce i-a încântat, ceea ce au trăit sau chiar i-a supărat îi pot povesti lui Dumnezeu.

Când e vorba de copii mai mici, e bine ca părinţii să repete anumite propoziţii.

Unii părinţi vor formula rugăciuni libere. Cu timpul, copiii se vor deprinde cu acest mod de a se ruga. Există şi alte forme de a se ruga: a cânta un cântec, a povesti o istorioară biblică care se poate comenta şi chiar a privi un tablou. A se ruga nu e legat de anumite timpuri, dar e bine să se introducă timpuri de rugăciune. Timpurile pot fi diferite. Pentru mulţi, seara este ocazia cea mai bună, după cină, a se ruga la masă sau în camera copiilor, să se povestească întâmplările zilei.

"Cu cât rugăciunea devenea mai interioară şi mai evlavioasă, cu atât mai mult am început să zic mai puţin. Până la urmă am devenit tăcut" (Soren Kierkegaard).