sâmbătă, 13 august 2011

Almanahul familiei creştine (XV). A învăţa să crezi împreună cu copiii

XV. A învăţa să crezi împreună cu copiii

Educaţia religioasă nu începe atunci când copiii pun întrebări în mod conştient, ci începând de la naştere... poate chiar în perioada sarcinii.

Copiii află.

- Părinţii mă iubesc aşa cum sunt eu. Mă iau în braţe, mă mângâie, îmi dau de mâncare, vorbesc cu mine.

- Seara, mă duc la pat, îmi dau un pupic şi-mi fac un semn pe frunte.

- Atunci când sunt bolnav, se îngrijesc de mine şi rămân lângă patul meu.

“Eu ştiu că bunul Dumnezeu

a făcut lumea cu păsări şi plante,

dar cel mai bun lucru pe care l-au făcut

sunt eu” (Gaby)

Aşa sau ceva asemănător copiii află, găsesc în familia lor gingăşie, dragoste, încredere şi fidelitate. Şi toate aceste experienţe sunt înainte de toate experienţe religioase. Cu mult înainte de a povesti copilului ceva despre Dumnezeu, copilul a aflat ce este mai important despre Dumnezeu: Dumnezeu mă iubeşte. În el sunt cuprins cu toată dragostea. Mă pot încrede în el. El este fidel, rămâne mere în apropierea noastră. Copilul învaţă să creadă prin tata şi mama.

Copiii retrăiesc

* Părinţii se roagă cu noi, ei mulţumesc lui Dumnezeu, când se bucură ei cer de la Dumnezeu, când sunt în necaz ei şi alţi oameni.

* Părinţii ne binecuvântează când ne aşezăm în pat sau pleacă din casă.

* Avem în locuinţă tablouri, desene şi cărţi care ne povestesc despre Isus şi despre alţi oameni care au încercat să trăiască ca el.

* Duminica, ne întâlnim cu alţii în biserică şi sărbătorim împreună sfânta Liturghie.

* Părinţii se gândesc cum ar putea să ajute alţi oameni care sunt bolnavi, care sunt nevoiaşi sau care sunt flămânzi.

-----------

Părinţii, prin cuvânt şi exemplu, sunt pentru copii primii vestitori ai credinţei şi martori pentru copiii lor. Dar există astăzi din ce în ce mai mulţi părinţi care prin copiii lor vin în contact din nou cu credinţa şi Biserica. Cu ei văd altfel lumea şi se minunează cu ei văzând minunea creaţiei. Prin copii şi întrebările lor se petrece de multe ori o nouă întâlnire cu Dumnezeul credinţei şi lumii noastre.

“Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea şi-a pierdut gustul, cu ce se va săra? La nimic nu mai este bună decât numai să se arunce afară şi să fie călcată de oameni” (Matei 5,13).

A se citi şi episodul binecuvântării copiilor: Matei 19,10-17.

A povesti despre Isus

După moartea lui Isus, primii creştini au început să povestească altor oameni despre spusele lui Isus şi cele întâmplate cu el. Aceste evenimente au fost mai întâi povestite prin viu grai şi apoi au fost scrise. Le putem găsi în Noul Testament. Mesajul lui Isus a îmbucurat pe mulţi şi le-a dat curaj să se străduiască a trăi creştineşte. Tata şi mama pot povesti copiilor că Isus i-a iubit într-un mod deosebit pe copii.

Există multe cărţi cu poze, Biblii pentru copii, postere şi cântece care îi pot ajuta să-l înţeleagă pe Isus. Puteţi căuta în librarii, în biblioteci şi chiar la parohie cărţi folositoare pentru copii. Nu pierdeţi ocazia şi folosiţi asemenea prilejuri de a procura copiilor asemenea material care rămâne în memoria copiilor voştri.

A se ruga cu copii în familie

Când părinţii cu copiii lor se roagă, prin rugăciunea lor încep o discuţie cu Dumnezeu, îi mulţumesc, îl preamăresc, îl laudă şi-i spun cererile şi grijile lor. Tot ce i-a încântat, ceea ce au trăit sau chiar i-a supărat îi pot povesti lui Dumnezeu.

Când e vorba de copii mai mici, e bine ca părinţii să repete anumite propoziţii.

Unii părinţi vor formula rugăciuni libere. Cu timpul, copiii se vor deprinde cu acest mod de a se ruga. Există şi alte forme de a se ruga: a cânta un cântec, a povesti o istorioară biblică care se poate comenta şi chiar a privi un tablou. A se ruga nu e legat de anumite timpuri, dar e bine să se introducă timpuri de rugăciune. Timpurile pot fi diferite. Pentru mulţi, seara este ocazia cea mai bună, după cină, a se ruga la masă sau în camera copiilor, să se povestească întâmplările zilei.

"Cu cât rugăciunea devenea mai interioară şi mai evlavioasă, cu atât mai mult am început să zic mai puţin. Până la urmă am devenit tăcut" (Soren Kierkegaard).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu