Almanahul familiei creştine (VII). Căsătoria - o istorie de viaţă

VII. Căsătoria - o istorie de viaţă

“Viitorul nu se aşteaptă: trebuie să mergem în întâmpinarea lui”, spune un proverb sudamerican.

Cine se căsătoreşte, are în faţa lui o istorie mobilă a vieţii: a trăi în doi, a se hotărî pentru a avea copii, a trăi împreună cu copiii, a lăsa liberi pe copii, a deveni bunici.

“Dragostea are limbajul ei propriu, căsătoria revine la limbajul ei popular”. Acest vechi proverb rusesc desemnează situaţia din primii ani. Timpul îndrăgostirii a trecut, ziua obişnuită cu limbajul ei obişnuit se întoarce. (Tinerii) căsătoriţi trebuie să constate că multe din aşteptările lor, dorinţele lor şi visele lor sunt depăşite de realitate. Acest timp al “dezamăgirii” are pe lângă experienţele amare şi părţi pozitive: ambii parteneri devin liberi de iluzii şi de “tablourile” pe care şi le făcuseră - ei pot practic acum să se descopere cu adevărat şi ca atare să înveţe iubirea. Ei pot prin aceasta să fie aşa cum sunt în realitate. Ceea ce a fascinat înainte acum devine real; ceea ce înainte rămăsese nedescoperit poate acum fascina. Căsătoriţii îşi recunosc diversitatea lor şi acceptă puterile şi slăbiciunile lor. Nu toţi reuşesc acest lucru şi, de aceea, urmează de multe ori despărţirea.

Apariţia unui copil în familie este un eveniment important şi pentru mulţi un adevărat miracol. Cei căsătoriţi devin mamă şi tată. Prin acceptarea copilului îşi exprimă curaj în viaţă, bucuria şi speranţa în viaţă. Ei sunt un cadou şi o sarcină încredinţată. Prin ei se schimbă şi legătura matrimonială.

Multe din cele care mai înainte erau de la sine înţeles posibile pot deveni limitabile sau greu accesibile: vizita spontană la prieteni, liniştea netulburată a nopţii, o ieşire la sfârşitul săptămânii. Acum e momentul ca părinţii să nu uite: că au devenit părinţi, dar au rămas căsătoriţi!

Ei trebuie să ia în serios interesele lor, necesităţile şi dorinţele lor. De aceea, este important ca să aibă un cerc de prieteni şi să activeze pe cât e posibil în diferite asociaţii. 

Tot mai multe sunt cazurile în care cuplurile nu pot avea copii din motive independente de voinţa lor. Şi această situaţie trebuie depăşită împreună.

Odată cu plecarea copiilor din familie, mai rămân de multe ori 10 sau chiar douăzeci de ani de viaţă comună. Părinţii au mai mult timp pentru ei, pot întreprinde mai multe şi chiar împlini multe dorinţe. 

Multor soţi le pare grea această situaţie. Trebuie timp pentru a se acomoda. Pensionarea aduce deseori situaţia de a se izola de alţii. Odată cu trecerea anilor, soţii devin şi mai dependenţi unul de celălalt. Starea de slăbiciune trupească şi boala cer solidaritate şi ajutor.

Mulţi soţi vârstnici rămân tineri cu nepoţii lor. Liberi de multe răspunderi, le pot oferi mai multă răbdare şi înţelegere. Ceea ce au omis la copiii lor, le posedă acum cu vârf şi îndesat: timp şi răbdare în a povesti, a citi, a se juca, a se distra.

Spaţiul de timp câştigat poate să se scurteze dacă proprii părinţi au nevoie de îngrijire şi poate că această grijă devine permanentă.

Acum avem slavă Domnului

Iarăşi mai mult timp pentru noi.

Copiii noştri au nevoie
numai din când în când de ajutorul nostru.
Adesea simţim că suntem singuri.
Practic suntem bucuroşi,
că avem timp unul pentru altul.
Doamne, ajută-ne să descoperim
cât valorăm unul pentru altul
acum şi pentru totdeauna.
Amin.

Almanahul familiei creştine (VI). Jubileuri

VI. Jubileuri

1 an: Jubileul de bumbac

5 ani: Jubileul de lemn

6 ani şi jumătate: Jubileul de cositor

7 ani: Jubileul de cupru

8 ani: Jubileul de tablă

10 ani: Jubileul de trandafir

12 ani şi jumătate: Jubileul de pătrunjel

15 ani: Jubileul de cristal

20 ani: Jubileul de porţelan

25 ani: Jubileul de argint

30 ani: Jubileul de perle

35 ani: Jubileul de pânză

37 ani şi jumătate: Jubileul de aluminiu

40 ani: Jubileul de rubin

50 ani: Jubileul de aur

60 ani: Jubileul de diamant

65 ani: Jubileul de fier

67 ani şi jumătate: Jubileul de piatră

70 ani: Jubileul de har (graţie)

75 ani: Jubileul bijuteriilor împărăteşti

Almanahul familiei creştine (V). Pregătirile pentru cununia religioasă

V. Pregătirile pentru cununia religioasă

Cu mulţi ani în urmă se prezentau doi tineri care aveau intenţia să se căsătorească. Prima întrebare pe care am pus-o a fost cam de când se cunosc. Răspunsul a fost cât se poate de cinstit: cam de trei săptămâni. S-au cunoscut în tren. I-am sfătuit să mai aştepte, iar ei au fost perfect de acord. 

La mine în parohie tinerii se anunţă cel puţin cu 6 luni înainte de cununia religioasă. E bine ca mirii să meargă la oficiul parohial pentru a se anunţa pentru o zi anumită, eventual şi ora fixă pentru ca părintele paroh să-i poată programa, respectiv să le poată împlini dorinţa pe cât posibil. 

Este important ca această sărbătoare să fie pregătită din timp şi cât mai amănunţit. Este un eveniment unic în istoria mirilor. Dacă e vorba de căsătorie mixtă este bine ca cele două Biserici să fie informate. 

Cei doi miri se vor prezenta la oficiul parohial unde vor fi întrebaţi asupra căsătoriei. 

E foarte important ca biserica să fie frumos împodobită. Se vor pregăti lecturile biblice, rugăciunea universală, eventual meditaţii. De asemenea, este bine să se stabilească şi partea muzicală.

Invitaţiile sunt importante. Ele fac parte din bucuria generată când două persoane, bărbat şi femeie promit în faţa lui Dumnezeu şi a comunităţii fidelitate şi iubire fermă.

Drept moto pentru aceste invitaţii se pot adăuga şi alte cugetări sau expresii, ca, de exemplu:

a) “Dragostea toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toata le îndură” (1Cor 13,7)

b) “Drumul prin viaţă poate fi parcurs mergând mână-n mână” (Eugen Ionescu)

c) “Tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru şi ţie ne rugăm: Nu ne lăsa!” (Ieremia 14,9)

d) “Daca cineva iubeşte cu adevărat, va permite celuilalt să fie aşa cum este, cum a fost şi cum va fi” (Michel Quoist)

e) “Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Matei 18,20)

f) “Experienţa ne învaţă că dragostea nu constă în a se privi reciproc în ochi, ci a se uita în aceeaşi direcţie”. Antoine de Saint-Exupery

g) “Oamenii care trăiesc din speranţă văd mai departe; oamenii care trăiesc din aceeaşi dragoste, văd mai adânc; oamenii care trăiesc din aceeaşi credinţă văd totul în altă lumină” (Lothar Zenetti)

Almanahul familiei creştine (IV). A trăi într-o căsătorie mixtă

IV. A trăi într-o căsătorie mixtă 

Discuţiile cu conţinut religios între cei căsătoriţi nu sunt totdeauna uşoare. Adeseori rămâne ideea că “noi credem în acelaşi Dumnezeu”. Această credinţă a crescut totdeauna în mod concret într-o biserică. Tradiţii catolice, ortodoxe sau evanghelice sunt adânc întipărite. Cel mai târziu la botezul copilului se pune întrebarea în care biserică să fie botezat copilul. Aici trebuie să hotărască părinţii aşa cum au promis la cununie. 

În acelaşi timp vor descoperi ceea ce au comun cum ar fi în multe cazuri obligativitatea frecventării slujbei duminicale. Adesea au loc discuţii despre agenda duminicală a familiei. Vizitarea celor două slujbe îi ajută să înţeleagă mai bine cealaltă biserică.

În acest sens iată ce scriu, în anul 1985, Conferinţa Episcopală Germană şi Consiliul Bisericii Evanghelice din Germania:

“Creştinii din diferite Biserici nu pot rezolva greutăţile şi deosebirile care s-au adunat într-o istorie atât de lungă şi dureroasă. Dar, dacă ei au respect pentru religia celuilalt, câştigă o pătrundere mai profundă a credinţei şi crează condiţii fără de care nu se poate dialoga mai departe. Dacă ei trebuie să sufere această despărţire care încă mai persistă, ei vor contribui în găsirea a noi drumuri spre ţelul unităţii în Cristos”.

Deja înfrumuseţarea bisericii, cântecele, riturile, semne şi gesturi dau ocazie la întrebări şi explicaţii. Acelaşi lucru e valabil şi la sărbătorile din timpul anului: De ce sărbătoreşte Joia Verde Biserica Catolică? se întreabă partea necatolică.

În Europa occidentală, mai ales în Germania, trăiesc mulţi mahomedani al căror număr creşte vertiginos. Dacă un catolic sau catolică se căsătoreşte cu un musulman, trebuie să ştie cum este privită la ei familia şi căsătoria. Pentru o căsătorie validă cu un musulman, budist, hindu, evreu este necesară dispensa episcopală. Dreptul matrimonial catolic aşteaptă o mare cooperare din partea necreştină în problema creşterii copiilor. Tradiţia islamică consideră copilul unui musulman drept musulman. 

Înainte de a încheia o căsătorie cu un partener necatolic sau necreştin trebuie să aibă loc nişte discuţii între parteneri pentru a se evita eventuale conflicte în timpul vieţii. Nu trebuie să uităm că există fundamentalişti, oameni care nu tolerează nimic. Recomand un film inspirat dintr-un caz care nu este unic în viaţa de zi cu zi. Titlul filmului se numeşte aproximativ: Nu fără fiica mea. După ce au trăit împreună un timp îndelungat, tatăl musulman ia copilul şi merge într-o ţară musulmană şi-l obligă să practice religia sa. Cu eforturi supraumane reuşeşte mama să-şi aducă înapoi acasă. Cu ocazia vizitei în Iordania am vizitat şi oraşul Aqaba în sudul ţării unde preotul melkit el însuşi de origine arabă mi-a povestit câte ceva din viaţa creştinilor de origine arabă.

Conclud cu ideea că, înainte de a încheia o căsătorie, să lăsăm să judece nu numai inima, ci şi mintea cât de cât.

Almanahul familiei creştine (III). “Căsătoria mixtă” - e o problemă?

III. “Căsătoria mixtă” - e o problemă?

Iubirea existentă între doi oameni nu mai ţine cont de frontierele confesionale. Totuşi, în acest caz, s-ar putea ivi următoarele întrebări:

• Ne căsătorim în faţa preotului catolic sau în faţa celui necatolic?

• Pot să ia parte ambii preoţi?

• În ce Biserică vor fi botezaţi şi crescuţi copiii noştri?

• Unde vom merge mai târziu la slujbă? De care comunitate vom aparţine?

Biserica Catolică şi comunităţile ecleziale evanghelice (bisericile evanghelice) s-au apropiat în ultimii ani şi decenii. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre unitatea deplină în credinţă. De aceea, şi problemele celor căsătoriţi mixt şi care sunt ajutaţi de Bisericile lor.

1. Căsătoria mixtă (catolico-evanghelică)

Evanghelicii nu au nici o problemă în această privinţă. Greutăţile existente până în prezent au fost înlăturate.

În Biserica Catolică pentru încheierea unei cununii cu un creştin evangelic este necesară o permisiune, care în Germania o poate da parohul locului. Partea catolică primeşte următoarele întrebări:

• Promiteţi că veţi trăi şi mărturisi credinţa catolică?

• Sunteţi conştient că aveţi datoria de a lăsa copiii dvs. să fie botezaţi şi educaţi în religia catolică?

• Promiteţi că vă veţi strădui să împliniţi această poruncă după puterile voastre?

Partea evanghelică este informată despre datoriile şi promisiunile părţii catolice.

2. Dispensa de formă

Obligativitatea formei înseamnă: Căsătoria e validă dacă cei doi s-au căsătorit în faţa preotului catolic şi a doi martori. Evanghelicii recunosc validitatea cununiei chiar dacă ea s-a încheiat în faţa stării civile. De aceea, într-o căsătorie mixtă trebuie încercată cununia bisericească în faţa preotului catolic în biserica catolică. La cununie poate participa şi pastorul evanghelic.

Dacă părţii catolice este imposibilă cununia în faţa preotului catolic sau a diaconului, episcopul locului poate dispensa de această formă. Pentru aceasta trebuie să existe un motiv grav, iar pe de altă parte partea catolică este obligată să respecte datoriile ca la oricare cununie: adică botezarea şi creşterea copiilor în credinţa catolică etc. Aceasta dispensă va fi cerută de către parohul catolic de la episcopul său.

Personal am avut un caz similar: un tânăr romano-catolic din parohie a cunoscut o tânără evanghelică din Cehia. Tânăra s-a prezentat la mine şi m-a invitat la cununia ei. Cunoscând prescripţiile i-am invitat pe amândoi care au semnat că vor respecta datoria de a boteza copiii şi a-i creşte în credinţa catolică. Motivele miresei erau următoarele: renunţând la familie, la patrie, la comunitatea în care crescut consideră că este datoare la un mic gest vizavi de ceilalţi. Episcopul a acordat dispensa imediat. Au trecut mulţi ani de atunci. Copiii au fost botezaţi în biserica noastră, unul din băieţi este ministrant, iar fata lor s-a înscris la pregătire pentru sacramentul Mirului. Mama, rămânând evanghelică, frecventează mai des biserica noastră decât soţul catolic.

3. Formele posibile de cununie religioasă:

• Căsătoria în faţa preotului catolic într-o biserică catolică.

• Căsătoria în faţa preotului catolic într-o biserică cu participarea pastorului evanghelic, aşa-numita căsătorie comună sau căsătorie ecumenică.

• Căsătorie evanghelică în faţa pastorului evanghelic în biserica evanghelică cu dispensa episcopală.

• Căsătoria evanghelică în faţa pastorului evanghelic în biserica evanghelică cu participarea preotului catolic cu dispensa episcopală, aşa-numita căsătorie comună sau căsătorie ecumenică.

Înainte de a porni la celebrarea sfintei Căsătorii, mirii se vor duce la preotul catolic care-i va informa conform obiceiului locului şi a hotărârilor Conferinţei Episcopale. În Austria există în fiecare decanat un loc unde mirii sunt informaţi şi pregătiţi pentru acest sacrament de o comisie din care fac parte: un sociolog medic, jurist o familie tânără etc., nelipsind şi un preot desemnat de episcop. Primul pas este apoi publicarea intenţiei lor într-un panou bisericesc aflat în incinta bisericii sau potrivit uzanţelor locale şi diecezane.