Almanahul familiei creştine (VII). Căsătoria - o istorie de viaţă

VII. Căsătoria - o istorie de viaţă

“Viitorul nu se aşteaptă: trebuie să mergem în întâmpinarea lui”, spune un proverb sudamerican.

Cine se căsătoreşte, are în faţa lui o istorie mobilă a vieţii: a trăi în doi, a se hotărî pentru a avea copii, a trăi împreună cu copiii, a lăsa liberi pe copii, a deveni bunici.

“Dragostea are limbajul ei propriu, căsătoria revine la limbajul ei popular”. Acest vechi proverb rusesc desemnează situaţia din primii ani. Timpul îndrăgostirii a trecut, ziua obişnuită cu limbajul ei obişnuit se întoarce. (Tinerii) căsătoriţi trebuie să constate că multe din aşteptările lor, dorinţele lor şi visele lor sunt depăşite de realitate. Acest timp al “dezamăgirii” are pe lângă experienţele amare şi părţi pozitive: ambii parteneri devin liberi de iluzii şi de “tablourile” pe care şi le făcuseră - ei pot practic acum să se descopere cu adevărat şi ca atare să înveţe iubirea. Ei pot prin aceasta să fie aşa cum sunt în realitate. Ceea ce a fascinat înainte acum devine real; ceea ce înainte rămăsese nedescoperit poate acum fascina. Căsătoriţii îşi recunosc diversitatea lor şi acceptă puterile şi slăbiciunile lor. Nu toţi reuşesc acest lucru şi, de aceea, urmează de multe ori despărţirea.

Apariţia unui copil în familie este un eveniment important şi pentru mulţi un adevărat miracol. Cei căsătoriţi devin mamă şi tată. Prin acceptarea copilului îşi exprimă curaj în viaţă, bucuria şi speranţa în viaţă. Ei sunt un cadou şi o sarcină încredinţată. Prin ei se schimbă şi legătura matrimonială.

Multe din cele care mai înainte erau de la sine înţeles posibile pot deveni limitabile sau greu accesibile: vizita spontană la prieteni, liniştea netulburată a nopţii, o ieşire la sfârşitul săptămânii. Acum e momentul ca părinţii să nu uite: că au devenit părinţi, dar au rămas căsătoriţi!

Ei trebuie să ia în serios interesele lor, necesităţile şi dorinţele lor. De aceea, este important ca să aibă un cerc de prieteni şi să activeze pe cât e posibil în diferite asociaţii. 

Tot mai multe sunt cazurile în care cuplurile nu pot avea copii din motive independente de voinţa lor. Şi această situaţie trebuie depăşită împreună.

Odată cu plecarea copiilor din familie, mai rămân de multe ori 10 sau chiar douăzeci de ani de viaţă comună. Părinţii au mai mult timp pentru ei, pot întreprinde mai multe şi chiar împlini multe dorinţe. 

Multor soţi le pare grea această situaţie. Trebuie timp pentru a se acomoda. Pensionarea aduce deseori situaţia de a se izola de alţii. Odată cu trecerea anilor, soţii devin şi mai dependenţi unul de celălalt. Starea de slăbiciune trupească şi boala cer solidaritate şi ajutor.

Mulţi soţi vârstnici rămân tineri cu nepoţii lor. Liberi de multe răspunderi, le pot oferi mai multă răbdare şi înţelegere. Ceea ce au omis la copiii lor, le posedă acum cu vârf şi îndesat: timp şi răbdare în a povesti, a citi, a se juca, a se distra.

Spaţiul de timp câştigat poate să se scurteze dacă proprii părinţi au nevoie de îngrijire şi poate că această grijă devine permanentă.

Acum avem slavă Domnului

Iarăşi mai mult timp pentru noi.

Copiii noştri au nevoie
numai din când în când de ajutorul nostru.
Adesea simţim că suntem singuri.
Practic suntem bucuroşi,
că avem timp unul pentru altul.
Doamne, ajută-ne să descoperim
cât valorăm unul pentru altul
acum şi pentru totdeauna.
Amin.