Almanahul familiei creştine (III). “Căsătoria mixtă” - e o problemă?

III. “Căsătoria mixtă” - e o problemă?

Iubirea existentă între doi oameni nu mai ţine cont de frontierele confesionale. Totuşi, în acest caz, s-ar putea ivi următoarele întrebări:

• Ne căsătorim în faţa preotului catolic sau în faţa celui necatolic?

• Pot să ia parte ambii preoţi?

• În ce Biserică vor fi botezaţi şi crescuţi copiii noştri?

• Unde vom merge mai târziu la slujbă? De care comunitate vom aparţine?

Biserica Catolică şi comunităţile ecleziale evanghelice (bisericile evanghelice) s-au apropiat în ultimii ani şi decenii. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre unitatea deplină în credinţă. De aceea, şi problemele celor căsătoriţi mixt şi care sunt ajutaţi de Bisericile lor.

1. Căsătoria mixtă (catolico-evanghelică)

Evanghelicii nu au nici o problemă în această privinţă. Greutăţile existente până în prezent au fost înlăturate.

În Biserica Catolică pentru încheierea unei cununii cu un creştin evangelic este necesară o permisiune, care în Germania o poate da parohul locului. Partea catolică primeşte următoarele întrebări:

• Promiteţi că veţi trăi şi mărturisi credinţa catolică?

• Sunteţi conştient că aveţi datoria de a lăsa copiii dvs. să fie botezaţi şi educaţi în religia catolică?

• Promiteţi că vă veţi strădui să împliniţi această poruncă după puterile voastre?

Partea evanghelică este informată despre datoriile şi promisiunile părţii catolice.

2. Dispensa de formă

Obligativitatea formei înseamnă: Căsătoria e validă dacă cei doi s-au căsătorit în faţa preotului catolic şi a doi martori. Evanghelicii recunosc validitatea cununiei chiar dacă ea s-a încheiat în faţa stării civile. De aceea, într-o căsătorie mixtă trebuie încercată cununia bisericească în faţa preotului catolic în biserica catolică. La cununie poate participa şi pastorul evanghelic.

Dacă părţii catolice este imposibilă cununia în faţa preotului catolic sau a diaconului, episcopul locului poate dispensa de această formă. Pentru aceasta trebuie să existe un motiv grav, iar pe de altă parte partea catolică este obligată să respecte datoriile ca la oricare cununie: adică botezarea şi creşterea copiilor în credinţa catolică etc. Aceasta dispensă va fi cerută de către parohul catolic de la episcopul său.

Personal am avut un caz similar: un tânăr romano-catolic din parohie a cunoscut o tânără evanghelică din Cehia. Tânăra s-a prezentat la mine şi m-a invitat la cununia ei. Cunoscând prescripţiile i-am invitat pe amândoi care au semnat că vor respecta datoria de a boteza copiii şi a-i creşte în credinţa catolică. Motivele miresei erau următoarele: renunţând la familie, la patrie, la comunitatea în care crescut consideră că este datoare la un mic gest vizavi de ceilalţi. Episcopul a acordat dispensa imediat. Au trecut mulţi ani de atunci. Copiii au fost botezaţi în biserica noastră, unul din băieţi este ministrant, iar fata lor s-a înscris la pregătire pentru sacramentul Mirului. Mama, rămânând evanghelică, frecventează mai des biserica noastră decât soţul catolic.

3. Formele posibile de cununie religioasă:

• Căsătoria în faţa preotului catolic într-o biserică catolică.

• Căsătoria în faţa preotului catolic într-o biserică cu participarea pastorului evanghelic, aşa-numita căsătorie comună sau căsătorie ecumenică.

• Căsătorie evanghelică în faţa pastorului evanghelic în biserica evanghelică cu dispensa episcopală.

• Căsătoria evanghelică în faţa pastorului evanghelic în biserica evanghelică cu participarea preotului catolic cu dispensa episcopală, aşa-numita căsătorie comună sau căsătorie ecumenică.

Înainte de a porni la celebrarea sfintei Căsătorii, mirii se vor duce la preotul catolic care-i va informa conform obiceiului locului şi a hotărârilor Conferinţei Episcopale. În Austria există în fiecare decanat un loc unde mirii sunt informaţi şi pregătiţi pentru acest sacrament de o comisie din care fac parte: un sociolog medic, jurist o familie tânără etc., nelipsind şi un preot desemnat de episcop. Primul pas este apoi publicarea intenţiei lor într-un panou bisericesc aflat în incinta bisericii sau potrivit uzanţelor locale şi diecezane.