Almanahul familiei creştine (X). A sosit copilul!

X. A sosit copilul!

Copilul dvs. a zărit lumina lumii. Toate grijile şi durerile naşterii aproape s-au uitat. Când veţi ţine copilul în braţe, veţi fi conştient: copilul dvs., băieţel sau fetiţă, este aici. Şi sunteţi conştienţi că acest copil este dependent de noi. Aşa de neajutorat şi aşa de mic. A venit la momentul potrivit. Pentru a supravieţui, are nevoie de dragostea noastră, de atenţia noastră şi mult timp.

“Acesta este trup din trupul nostru; sânge din sângele nostru”, pot să spună părinţii, gândindu-se la cuvintele Sfintei Scripturi din Geneză 2,23.

Ca mamă şi tată, trăiţi, simţiţi bucurie, mândrie şi sentimentul responsabilităţii, dar şi ceva nesiguranţă amestecat cu ceva teamă. Vă recunoaşteţi în acest copil. Numele vostru trăieşte mai departe în acest copil. Prin copilul vostru aveţi un motiv în plus să mulţumiţi lui Dumnezeu şi să-l rugaţi să binecuvânteze copilul, iar pe voi să vă ajute să puteţi împlini datoria de tată şi mamă.

A sosit timpul să găsiţi un nume pentru copilul vostru. Fiecare om vrea să aibă un nume şi dacă e posibil unul bun. Fiecare nume este o dovadă a unicităţii, a originii sale. Acest nume îl va purta toată viaţa. Întrucât la alegerea numelui nu poate participa, rămâne să decideţi dvs. după bunul gust al dvs. Nu e aşa de uşor să găsim numele cel mai potrivit. Multe nume vă amintesc de diferite persoane pe care le-aţi cunoscut. Poate vreţi să-i daţi un nume care poate fi un exemplu pentru el: femei şi bărbaţi care au devenit cunoscuţi prin iubirea lor faţă de Dumnezeu sau faţă de aproapele. Astfel, de multe ori, numele poate deveni ca un program de viaţă. În acest fel mulţi sfinţi ai Bisericii pot deveni adevăraţi patroni pentru copilul vostru: patron însemnând binefăcător.

“Fiecare copil aduce mesajul cu sine că Dumnezeu nu a renunţat încă la omenire” (Rabindranath Tagore)

“Fiecare om este o ţară proprie” (Tanzania)

“Copiii sunt musafiri care mă întreabă de drumul lor” (Coreea)

“Copiii sunt ca şi cărţile. Putem să scrie în ele şi apoi să citim din ele” (Peter Rosegger)

“Copiii sunt ca o punte spre cer” (Persia)

“Aşa vorbeşte Domnul: iată te-am scris în mâinile mele” (Isaia 49,16)

“Iată cât de mare este iubirea pe care ne-a dăruit-o Tatăl: ne numim copii lui Dumnezeu şi suntem cu adevărat” (1Ioan 3,1)

Almanahul familiei creştine (IX). A dărui viaţa mai departe

IX. A dărui viaţa mai departe
Găsirea întârziată a unei profesii - căsătoria târzie - întemeierea mai întârziată a unei familii: toate se adună în cei 30 de ani de viaţă. Mai târziu se pune şi dorinţa de a avea copii. Speranţa unui cuplu de a face vizibilă iubirea lor “fructuoasă” este deseori legată de grija de a găsi o meserie cel puţin pentru unul dintre parteneri. Multe perechi se întreabă dacă-şi pot “permite” să aibă un copil din motive financiare şi din cauza unui viitor imprevizibil.
Pe lângă acestea mai vin şi gânduri de genul: Cum e atunci când devii tată sau mamă? Nu vor interveni schimbări în căsătoria noastră în meseria noastră? Vom avea timp destul şi pentru noi? Putem noi oare corespunde cu cerinţele şi provocări atunci când e vorba de educaţia copilului? Mult mai acute devin aceste întrebări dacă partenerii îşi doresc mai mulţi copii.
Părinţii poartă răspunderea în mod personal sub denumirea de “paternitate responsabilă”. În acest sens e bine să citim articolul 30 al unui document al Conciliului Vatican II, intitulat: “Biserica în lumea de astăzi”...
Dacă soţia ştie că este gravidă şi aşteaptă un copil se umple de fericire şi bucurie, dar şi de nesiguranţe şi temeri. Cum va fi copilul nostru? Cum se va desfăşura naşterea lui? Ce nume trebuie să dăm copilului nostru?....
În aceste luni de aşteptare apar fel de fel de întrebări pentru că ceea ce va veni este un om începând din momentul concepţiei sale. Părinţii vor fi uimiţi de acest nepreţuit cadou. Tata şi mama ar trebui să fie “gravizi” şi să se pregătească pentru acest “minunat eveniment al naşterii:
• să discute despre ceea ce simt şi gândesc
• eventual frecventând un curs organizat mai ales de Biserica locală
• prin aranjarea unei camere pentru copil şi cumpărarea celor necesare copilului.

Rugăciune pentru un copil înainte de naştere:

Doamne Dumnezeule, noi aşteptăm un copil! Am dori mult ca el să fie un copil sănătos şi vesel. Dar noi vrem să-l primim aşa cum ni-l dăruieşti.
Te rugăm acum: dăruieşte-i iubirea ta! Noi vrem să-l păzim după puterile noastre. Fii ajutorul nostru în ceasul când apare în această lume! Vrem să-l primim în numele tău şi să-i arătăm drumul pe care te poate găsi. Dăruieşte-i o viaţă împlinită şi fericită şi fă să devină binecuvântare pentru toţi cei care-l întâlnesc! Ocroteşte-l toată viaţa! (din Gotteslob, nr. 25/1)

Almanahul familiei creştine (VIII). Căsătoria cu suişuri şi coborâşuri

VIII. Căsătoria cu suişuri şi coborâşuri

Promisiunea de fidelitate a fost considerată totdeauna asigurată prin “instituţiei căsătoriei”. Ea coordona viaţa de cuplu şi fixa rolurile şi funcţiile. Astăzi s-au schimbat mult mentalitatea şi condiţiile sociale. Astăzi tinerii vor mai mare autonomie şi autodeterminare vizavi de partener. Între legătură şi libertate se situează multe perechi tinere. O reconsiderare a “instituţiei căsătoriei” nu înseamnă neapărat o revenire la timpurile din trecut. Expresia “până când ne va despărţi moartea” trebuie să unească legătura cu libertatea. Ele nu sunt contrare, ci complementare.

Nu există o căsătorie perfectă fără probleme. Conflictele apar de regulă când se întâlnesc dorinţe contrarii, obiceiuri, concepţii diferite. Unul are pretenţie la ceva ceea ce partenerul consideră că este dreptul său; unul din ei vrea să-şi impună o idee. Sigur că cei doi vor găsi o modalitate de compromis ajungând cu timpul la o armonie în diversitate. De dragul păcii, cei inteligenţi cedează.

Într-un alt tablou: cel care înghite permanent agresiune, dezamăgiri trebuie să ia în calcul că vine ceasul când “paharul se umple”.

Cum să gestionăm conflictele?

Să vorbim clar şi fără echivoc împreună. Este extrem de folositor ca în situaţii grele să discutăm fără ocolişuri şi să ne spunem părerile fără a ne ascunde după deget. În conflict se bănuieşte mult fără ca să existe dovezile necesare. Cine condamnă cu superficialitate îl obligă pe partener să se apere chiar cu o lovitură mai puternică.

Să evităm generalizarea. Ne place acest mod de a vorbi afirmând cu uşurinţă: “Aşa sunt ei”. Cine poate supravieţui cu asemenea reproş?

Să iertăm. Dacă cineva îşi dă seama că se comite o nedreptate mai ales în exprimare să-şi ceară scuze. A ierta şi a fi iertat este marea artă a reconcilierii. Ambele fac posibile un nou început şi schimbare.

Însemnări de călătorie (V): Republica Moldova

Însemnări de călătorie (V): Republica Moldova

După ce am fost vizitat de Preasfinţia Sa Petru Gherghel, episcop de Iaşi, beneficiind de cinci zile libere am întreprins o scurtă călătorie în Republica Moldova, în a doua jumătate a lunii februarie 2011. 

Chiar în timpul zborului spre Chişinău, unul dintre pasageri, mai şugubăţ, îmi spune cu o notă umoristică o observaţie, că Republica Moldova este o ţară mică, dar destul de complexă.

Oamenii sărbătoresc de două ori Crăciunul, au două calendare, au doi mitropoliţi: unul supus Patriarhiei de Moscova, altul de Bucureşti. Unii politicieni declară că vorbesc în acelaşi timp două limbi: româna şi moldoveneasca. În privinţa orientării politice, partidele se reduc la două: orientare comunistă şi orientări ne-comuniste. Tara este unitară, dar include şi Transnistria, regiune separatistă. 

Am găsit o Biserică foarte vie şi deci activă. Cu numai 17 parohii catolice, dintre care una este greco-catolică, basarabenii îşi trăiesc credinţa în ciuda vicisitudinilor vremii. În liturgie folosesc 4-5 limbi printre care: rusa, româna, poloneza, germana şi chiar ucraineana. Am remarcat că vârsta celor care frecventează sfânta Liturghie este mijlocie. Liturghia celebrată în rusă este frecventată de mulţi tineri. Există persoane care au impresia că se face prozelitism, însă trecerea la catolicism se face în cele mai multe cazuri din ateism. Acelaşi lucru am auzit şi la Moscova. 

Am vizitat un centru social la Stăuceni care m-a impresionat mult. Ceva asemănător există şi la Chişinău. Am citit pe chipurile celor angajaţi în opere sociale mult optimism şi încredere în Providenţă. L-am vizitat şi pe episcopul catolic, PS Anton Coşa, născut în Faraoani, Parohia Valea Mare, din judeţul Bacău, care, printre altele, având spirit ecumenic, a contribuit la tipărirea Bibliei.

Nu am reuşit să fac fotografii deoarece mi-am uitat aparatul acasă. 

Basarabenii au multe semne religioase lângă străzi. Cruci, troiţe găseşti la tot pasul. Am remarcat ca majoritatea crucilor sunt făcute cu corpus ca în ritul latin. 

Basarabia nu e lipsită de mănăstiri, printre se remarcă aceea de la Căpriana. 

Pe scurt, sufleteşte m-am simţit destul de bine. 

Sper să revin şi să am parte de vreme frumoasă.

Fostul premier britanic Tony Blair într-o discuţie despre convertirea sa

Tony Blair

Cu ocazia vizitei papale în Marea Britanie, Tony Blair a vorbit pentru prima dată despre convertirea lui la Biserica Catolică la al doilea program al radioului BBC. Iată aici un extras. 

L-aţi întâlnit pe papă. Ce impresie v-a făcut!

El este o persoană foarte prietenoasă şi inteligenţă. Gradul lui de inteligenţă ne duce cu ideea că el ar fi rece şi distanţat. Însă eu l-am găsit ca fiind foarte călduros la inimă. Un mare gânditor, dar şi o persoană simplă, care iradiază multă omenitate. Cred că s-a putut vedea acest lucru în cursul vizitei sale. 

Trecerea dvs. la Biserica Catolică acum doi ani a dat naştere a dat naştere la multe discuţii. De ce aţi făcut acest pas?

A fost ca o întoarcere acasă. Eu eram condus de ideea că Biserica Catolică este o instituţie universală prezentă în toate ţările. Şi ea este religia soţiei şi copiilor mei. Prin faptul că am trecut la religia catolică, respectul meu faţă de Biserica Anglicană nu s-a micşorat. Această problemă mă priveşte numai pe mine. De altfel, sunt un promotor al unirii tuturor confesiunilor creştine şi al dialogului cu celelalte comunităţi ecleziale. 

De ce aţi schimbat comunitatea eclezială înainte de retragerea din funcţia de prim-ministru?

Hotărârea fusese luată cu mult înainte. Dacă m-aş fi convertit înainte, în timpul cât eram prim-ministru, m-ar fi atacat foarte mult mass-media. Pe atunci aveam destule probleme. 

Aţi fost educat religios?

Da şi nu. Mama nu era o anglicană prea practicantă, iar tata era ateu. Mai târziu, în timpul studiilor de la Oxford, un profesor deosebit m-a adus aproape de credinţa. El m-a convins că credinţa şi raţiunea nu pot fi contrare. Mi-era dor de credinţă şi învăţătorul meu m-a ajutat în această privinţă. 

Purtătorul dvs. de cuvânt a spus odată că în Downing Street despre Dumnezeu nu se vorbeşte deloc. Dvs. aţi afirmat mai târziu că v-ar fi declarat nebun dacă lumea ar fi ştiut că vă rugaţi şi că cereţi ajutorul Creatorului pentru a fi mângâiat.

Această este o problemă a culturii noastre europene. Dacă Obama încheie discursul sau prin cuvintele: “Binecuvântează, Doamne, America!”, nu se miră nimeni. Dacă aş fi spus: “Doamne, binecuvântează Anglia!”, toţi ar fi spus că aşa ceva nu se poate face. M-ar fi crezut drept adept al teocraţiei. 

Credinţa v-a schimbat felul de a face politică?

Am dobândit mai mult curaj în diferite situaţii Nu m-am aşezat într-un colţ şi nu l-am întrebat pe Dumnezeu dacă primesc răsplată cea mai mică. Credinţa nu ajută dacă o hotărâre este corectă. Dar ea îţi da puterea necesară pentru hotărâre. 

Chiar şi atunci când e vorba de a duce un război cu mii de morţi?

Aici e hotărârea foarte grea. Dar şi împotrivă războiului, că, de exemplu, în Bosnia sau Ruanda pot muri mii de oameni. 

Vă rugaţi des?

Mă rog şi citesc Biblia. Chiar şi Koranul. Chiar şi ieri. Mă ajută să înţeleg că toate confesiunile au ceva comun. Secolul XX a fost secolul conflictelor ideologice. Secolul XXI va fi dominat de conflicte religioase. Noi le putem împiedică dacă ducem un dialog şi dacă ne cunoaştem reciproc. Chiar şi vizita papei a fost foarte folositoare.

Traducere din revista Kirche In de pr. Iosif Mareş