Almanahul familiei creştine (VIII). Căsătoria cu suişuri şi coborâşuri

VIII. Căsătoria cu suişuri şi coborâşuri

Promisiunea de fidelitate a fost considerată totdeauna asigurată prin “instituţiei căsătoriei”. Ea coordona viaţa de cuplu şi fixa rolurile şi funcţiile. Astăzi s-au schimbat mult mentalitatea şi condiţiile sociale. Astăzi tinerii vor mai mare autonomie şi autodeterminare vizavi de partener. Între legătură şi libertate se situează multe perechi tinere. O reconsiderare a “instituţiei căsătoriei” nu înseamnă neapărat o revenire la timpurile din trecut. Expresia “până când ne va despărţi moartea” trebuie să unească legătura cu libertatea. Ele nu sunt contrare, ci complementare.

Nu există o căsătorie perfectă fără probleme. Conflictele apar de regulă când se întâlnesc dorinţe contrarii, obiceiuri, concepţii diferite. Unul are pretenţie la ceva ceea ce partenerul consideră că este dreptul său; unul din ei vrea să-şi impună o idee. Sigur că cei doi vor găsi o modalitate de compromis ajungând cu timpul la o armonie în diversitate. De dragul păcii, cei inteligenţi cedează.

Într-un alt tablou: cel care înghite permanent agresiune, dezamăgiri trebuie să ia în calcul că vine ceasul când “paharul se umple”.

Cum să gestionăm conflictele?

Să vorbim clar şi fără echivoc împreună. Este extrem de folositor ca în situaţii grele să discutăm fără ocolişuri şi să ne spunem părerile fără a ne ascunde după deget. În conflict se bănuieşte mult fără ca să existe dovezile necesare. Cine condamnă cu superficialitate îl obligă pe partener să se apere chiar cu o lovitură mai puternică.

Să evităm generalizarea. Ne place acest mod de a vorbi afirmând cu uşurinţă: “Aşa sunt ei”. Cine poate supravieţui cu asemenea reproş?

Să iertăm. Dacă cineva îşi dă seama că se comite o nedreptate mai ales în exprimare să-şi ceară scuze. A ierta şi a fi iertat este marea artă a reconcilierii. Ambele fac posibile un nou început şi schimbare.