luni, 1 august 2011

Însemnări de călătorie (VI): Peregrinari în luna iulie 2011

Însemnări de călătorie: iulie 2011

Înainte de a primi noua parohie, Weistrach, am putut să mă bucur de trei săptămâni de concediu. Având drept locţiitor un confrate originar dintr-o localitate unde Ştefan cel Mare a repurtat una dintre cele mai victorii în bătăliile sale, m-am pregătit pentru concediu.

Primul popas a fost la o parohie din Ungaria, de unde, în 1989, pe 13 ianuarie, porneam spre Austria. Casa parohială a fost puţin renovata prin îngrijirea unui diacon permanent care s-a instalat în casa parohială. Întâmplarea face că eu am fost ultimul paroh temporar cu reşedinţa în acea casă. Am putut să poposesc doar într-un singur loc, şi anume în casa primarului de atunci, astăzi trecut la pensie. Bucuria mi-a fost mare când m-am întâlnit cu nepoata lui, a cărei mamă am putut s-o botez la vârsta de 15 ani. Fiind de religie evanghelică, mai bine zis chiar ateu, primarul nu s-a îngrijit de botezul fiicei sale. După lungi tratative s-a lăsat convins. Pe lângă aceasta era un om corect şi foarte preţuit de către ai săi, pentru care a fost ales în vreo câteva perioade.

A doua seară am poposit în Cenadul unguresc, o localitate aproape de frontieră, având patru biserici: romano-catolică, reformată, română-ortodoxă şi sârb-ortodoxă. Deja plăcuţa multilingvă de la intrare în localitate ne dă de înţeles că ne aflăm într-o localitate din Banatul unguresc. Gazda unde am poposit m-a vizitat în 1990 şi nu a plecat până nu i-am găsit un loc de muncă, lucru pe care astăzi nu l-aş putea face, din cauza noilor condiţii.

Am trecut cu bine vama Nădlac, de unde am pornit sus, spre Oradea, unde am fost oaspete într-o parohie unde preotul a plecat de la oraş şi locuieşte în mijlocul enoriaşilor lui. Ce frumos când preotul nu este funcţionar sau navetist!

Următoarea zi am pornit spre zona Maramureşului. Printre obiectivele vizitate a fost şi Sighetul Marmaţiei unde se află acel loc de neuitat unde au pierit mulţi oameni mari, floarea oamenilor de cultură. Am poposit într-o parohie greco-catolică care a căzut de acord cu partea ortodoxă de a sluji alternativ în aceeaşi biserică. Deci este posibil şi acest lucru!

În următoarele zile am poposit în mai multe parohii cu biserici de lemn, dintre care două mi s-au părut deosebit de frumoase. Pe aceste meleaguri am auzit expresiile: latinizant şi bizantinizant. E vorba de tendinţele a diferite biserici de a se apropia mai mult de Biserica Latină, iar cealaltă parte de multe ori trecând la cealaltă extremă, privind cu reticenţă la devoţiuni care s-au împământenit deja înainte de 1948. În acest caz am avea de-a face o biserică “îngheţată” între şapte concilii, cu o liturgie veche şi un limbaj al vechilor cazanii !

Punctul culminant al călătoriei a fost în Maramureşul de sus aflat în Ucraina. Din cât se pare, această zonă a făcut parte ca şi Ardealul din fosta monarhie austro-ungară. Graniţele apărute după Primul Război Mondial au despărţit această parte de România. Greco-catolicii pe care i-am întâlnit în numeroase localităţi ca Slatina, Biserica Albă sunt supuşi bisericeşte de Episcopia de Mukacevo. Am participat la hramul unei biserici pe stil vechi cu hramul “Sf. Ap. Petru şi Paul”. Am fost plăcut emoţionat auzind un cântec arhicunoscut şi pe meleagurile natale: Ei sunt fundatorii Bisericii Romei... Petru şi Paul sfinţi prea fericiţi cu îndurare să ne ocrotiţi. La sfârşitul sfintei Liturghii confraţii m-au rugat să spun câteva cuvinte de “învăţătura”: Să rămână uniţi în credinţa moştenită de la străbunici şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru libertatea obţinută. Am plecat totuşi cu un semn de întrebare: De ce la recensământ românii din Ucraina unii s-au declarat români şi alţii moldoveni?

Tot cam în aceeaşi perioadă am fost invitat la o nunta oşenească. Frumoase tradiţii! Merită de vizitat nordul României!

Trecând pe la Bârsana, un loc minunat turistic, am vizitat şi mănăstirea ortodoxă. Pe partea a stânga era o măicuţă care vindea devoţionale, cărţi de rugăciuni etc. Am rămas plăcut uimit când a remarcat frumuseţea rozariilor pe care le vindea şi mai ales a broşurii cu Novena către sfântul Anton de Padova (nu Antonie pustnicul). E lăudabil când BOR participă la răspândirea cultului sfântului Rozariu şi mai ales al sfântului Anton de Padova atât de cunoscut!

Următorul popas l-am făcut la Siret, Soloneţu Nou, unde m-am întâlnit cu un parlamentar.

Am coborât în centrul Moldovei unde mi-am vizitat părinţii şi rudele răposate şi, astfel, cu acumulatorul sufletesc bine încărcat, am pornit din nou la muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu