Ciclul „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”
Prelegerea 1: Creştinul stresat
El este un tip activ, prezent la diferite activităţi fără de care aparent nu se poate realiza nimic. El are nevoie de acest sentiment că poate fi utilizat chiar atunci când deja de mult timp este folosit. De obicei, este talentat şi încearcă să cureţe de tot ce este vechi, vine cu idei noi şi este un bun partener în dialog.
Totuşi, există momente în care el se simte suprasolicitat, care ar dori să se retragă, dar nu poate pentru că îi este greu să spună „nu”; el ar putea prin aceasta să rănească pe cei care au nevoie de ajutorul lui. Acest lucru nu îl vrea în nici un caz.
Există şi alte tipuri care caută să-şi adâncească credinţa şi care nu absentează de la nici o conferinţă sau prelegere care au loc la sfârşitul săptămânii; ei sorb cu nesaţ tot ceea ce ar putea hrăni sufletul, fără să observe că au depăşit de mult măsura de mijloc şi de aceea nu pot face niciun progres. Şi deoarece lăuntric s-au poticnit, dau totuşi de înţeles că au făcut progrese colindând toate conferinţele. Astfel, ei devin umbre ale conducerii seminarului, fanii celor care ţin referate, muşchetarii bunului Dumnezeu.
Mulţi alţii cad într-un stres religios, deoarece şi-au propus zilnic să recite o anumită cantitate de rugăciuni şi alte practici religioase. Astfel, ei promit multe bunului Dumnezeu, stau neîncetat sub tensiune pentru că ei au pierdut libertatea interioară. Ei se sacrifică pentru alţii şi sunt aşa de dezinteresaţi, încât devin sieşi dezinteresaţi. Le lipseşte curajul de a se dezlipi, le lipseşte curajul de a-şi găsi liniştea la Dumnezeu.
Acolo unde credinţa îmbolnăveşte omul, acolo credinţa este bolnavă. Acolo unde eu mă simt suprasolicitat de către Dumnezeu, acolo nu este Dumnezeu prezent. Dumnezeu nu face presiuni, numai omul face acest lucru. Creştinului stresat să i se zică faptul că umorul este pentru el cel mai bun medicament.
„Veniţi să ne căutăm un loc liniştit”, spume Isus, „unde să ne odihnim puţin”.
*
I. Lamentaţia stresatului
Isuse, momentan nu mă simt bine; munca mă apasă; o greutate vine după alta fără încetare. Şi apoi aceste termene... Abia îmi trag răsuflarea. Fiecare vrea ceva de la mine: „Nu ai putea face de dragul meu... Nu aţi putea fi amabil... Aţi avea ceva timp pentru mine?
Tu cunoşti situaţia. Şi totuşi ce ar fi dacă nu ar fi aşa? În ultimul timp îmi bate inima mai repede. De dormit nici nu pot vorbi. Aseară m-am dus pe la miez de noapte în pat. Şi filmele cele bune sunt prezentate totdeauna aşa de târziu. Ar trebui să se schimbe ceva! Săptămâna viitoare trebuie să renunţ la cele două seri la club şi la handbal pentru că am rămas în urmă cu vizita la consilierul financiar.
Acum îmi amintesc: o bună cunoştinţă vrea să mă viziteze săptămâna viitoare, un fost coleg de şcoală, mă înţelegi. Aş putea spune „nu”? Ce crezi tu că ar spune oamenii dacă nu aş face cum aş voi?
Isuse, cum ai reuşit tu în viaţă? 30 de ani de pregătire, trei ani activitate publică. Cred că şi tu ai fost stresat, aşa-i? Ceea ce mă miră la tine e faptul că pe lângă toate ai avut timp să te retragi zilnic în rugăciune.
Totuşi, trebuie să constat că aşa ceva nu se poate în meseria mea. Aş termina-o foarte repede.
Cum aşa? Tu crezi că greşesc? Ar trebui să-mi las timp mai mult pentru mine şi pentru familie? Doamne, şi asta încă? Nu ar fi bine.
Bine, bine. Eu sunt vinovat de situaţia mea; aş putea spune „nu” , să mă deconectez, să merg în concediu. Doamne, concediul meu! Când am făcut eu ultima dată concediul? Ştii tu, Doamne, cum a fost când am fost cu familia în Italia?
Trebuie să închei. Timpul mă presează. Time is money, ştii tu... Ideea cu concediul... mă mai gândesc la el. E ceva. Mi-ar trebui mai mult timp. Tu ai o veşnicie întreagă. Mă bucur când avem vreo sărbătoare. Cel puţin am timp să-mi repar bicicleta. La revedere, Doamne.
Prelegerea 1: Creştinul stresat
El este un tip activ, prezent la diferite activităţi fără de care aparent nu se poate realiza nimic. El are nevoie de acest sentiment că poate fi utilizat chiar atunci când deja de mult timp este folosit. De obicei, este talentat şi încearcă să cureţe de tot ce este vechi, vine cu idei noi şi este un bun partener în dialog.
Totuşi, există momente în care el se simte suprasolicitat, care ar dori să se retragă, dar nu poate pentru că îi este greu să spună „nu”; el ar putea prin aceasta să rănească pe cei care au nevoie de ajutorul lui. Acest lucru nu îl vrea în nici un caz.
Există şi alte tipuri care caută să-şi adâncească credinţa şi care nu absentează de la nici o conferinţă sau prelegere care au loc la sfârşitul săptămânii; ei sorb cu nesaţ tot ceea ce ar putea hrăni sufletul, fără să observe că au depăşit de mult măsura de mijloc şi de aceea nu pot face niciun progres. Şi deoarece lăuntric s-au poticnit, dau totuşi de înţeles că au făcut progrese colindând toate conferinţele. Astfel, ei devin umbre ale conducerii seminarului, fanii celor care ţin referate, muşchetarii bunului Dumnezeu.
Mulţi alţii cad într-un stres religios, deoarece şi-au propus zilnic să recite o anumită cantitate de rugăciuni şi alte practici religioase. Astfel, ei promit multe bunului Dumnezeu, stau neîncetat sub tensiune pentru că ei au pierdut libertatea interioară. Ei se sacrifică pentru alţii şi sunt aşa de dezinteresaţi, încât devin sieşi dezinteresaţi. Le lipseşte curajul de a se dezlipi, le lipseşte curajul de a-şi găsi liniştea la Dumnezeu.
Acolo unde credinţa îmbolnăveşte omul, acolo credinţa este bolnavă. Acolo unde eu mă simt suprasolicitat de către Dumnezeu, acolo nu este Dumnezeu prezent. Dumnezeu nu face presiuni, numai omul face acest lucru. Creştinului stresat să i se zică faptul că umorul este pentru el cel mai bun medicament.
„Veniţi să ne căutăm un loc liniştit”, spume Isus, „unde să ne odihnim puţin”.
*
I. Lamentaţia stresatului
Isuse, momentan nu mă simt bine; munca mă apasă; o greutate vine după alta fără încetare. Şi apoi aceste termene... Abia îmi trag răsuflarea. Fiecare vrea ceva de la mine: „Nu ai putea face de dragul meu... Nu aţi putea fi amabil... Aţi avea ceva timp pentru mine?
Tu cunoşti situaţia. Şi totuşi ce ar fi dacă nu ar fi aşa? În ultimul timp îmi bate inima mai repede. De dormit nici nu pot vorbi. Aseară m-am dus pe la miez de noapte în pat. Şi filmele cele bune sunt prezentate totdeauna aşa de târziu. Ar trebui să se schimbe ceva! Săptămâna viitoare trebuie să renunţ la cele două seri la club şi la handbal pentru că am rămas în urmă cu vizita la consilierul financiar.
Acum îmi amintesc: o bună cunoştinţă vrea să mă viziteze săptămâna viitoare, un fost coleg de şcoală, mă înţelegi. Aş putea spune „nu”? Ce crezi tu că ar spune oamenii dacă nu aş face cum aş voi?
Isuse, cum ai reuşit tu în viaţă? 30 de ani de pregătire, trei ani activitate publică. Cred că şi tu ai fost stresat, aşa-i? Ceea ce mă miră la tine e faptul că pe lângă toate ai avut timp să te retragi zilnic în rugăciune.
Totuşi, trebuie să constat că aşa ceva nu se poate în meseria mea. Aş termina-o foarte repede.
Cum aşa? Tu crezi că greşesc? Ar trebui să-mi las timp mai mult pentru mine şi pentru familie? Doamne, şi asta încă? Nu ar fi bine.
Bine, bine. Eu sunt vinovat de situaţia mea; aş putea spune „nu” , să mă deconectez, să merg în concediu. Doamne, concediul meu! Când am făcut eu ultima dată concediul? Ştii tu, Doamne, cum a fost când am fost cu familia în Italia?
Trebuie să închei. Timpul mă presează. Time is money, ştii tu... Ideea cu concediul... mă mai gândesc la el. E ceva. Mi-ar trebui mai mult timp. Tu ai o veşnicie întreagă. Mă bucur când avem vreo sărbătoare. Cel puţin am timp să-mi repar bicicleta. La revedere, Doamne.
*
II. Don Camillo vorbeşte cu Isus
CAMILLO: Doamne, sunt obosit. E chiar prea mult. Nu poţi să-mi faci rost de nişte pauze de odihnă?
ISUS: depinde de tine, dacă faci pauze sau nu.
CAMILLO: Uşor ţi-e a vorbi, Doamne! Mulţi oameni vin la oficiul parohial, telefonul sună fără încetare şi...
ISUS: Şi?
CAMILLO: Şi apoi numeroasele termene. Crucea pe care mi-ai dat-o e prea grea, Doamne!
ISUS: Prea grea nu este, Camillo. De exemplu, nu ţi-am poruncit să repari tu orga şi nici să faci totul la hramul bisericii, ca să nu mai vorbesc de întemeierea unei asociaţii de crescători de iepuri domestici.
CAMILLO: Dar, Doamne, acestea sunt în folosul obştei!
ISUS: Sigur că da, numai că dacă vrei să faci tu singur toate să nu te plângi că ai prea mult de lucru. O parte a crucii ţi-ai făcut-o tu însuţi, Camillo.
CAMILLO: Ai spus să lucrăm cu talentele noastre.
ISUS: Da, şi tot eu am spus: Toate la timpul lor.
CAMILLO: Şi de unde să ştiu eu ce trebuie să fac şi ce nu?
ISUS: Vino la mine şi întreabă-mă. Dar până acum nu ai avut niciodata timp să te odihneşti la mine şi să discutăm împreună problemele tale.
CAMILLO: E adevărat, iartă-mă, Doamne. Nu se va mai întâmpla aşa ceva Doamne.
ISUS: Acum ce vrei sa faci?
CAMILLO: Am să dau orga în altă parte, iar celelalte mai pot aştepta, Doamne.
ISUS: Bravo, Camillo, acum du-te şi odihneşte-te un pic ca să ai diseară puteri noi.
CAMILLO: Da, Doamne. Aşa voi face.
CAMILLO: Doamne, sunt obosit. E chiar prea mult. Nu poţi să-mi faci rost de nişte pauze de odihnă?
ISUS: depinde de tine, dacă faci pauze sau nu.
CAMILLO: Uşor ţi-e a vorbi, Doamne! Mulţi oameni vin la oficiul parohial, telefonul sună fără încetare şi...
ISUS: Şi?
CAMILLO: Şi apoi numeroasele termene. Crucea pe care mi-ai dat-o e prea grea, Doamne!
ISUS: Prea grea nu este, Camillo. De exemplu, nu ţi-am poruncit să repari tu orga şi nici să faci totul la hramul bisericii, ca să nu mai vorbesc de întemeierea unei asociaţii de crescători de iepuri domestici.
CAMILLO: Dar, Doamne, acestea sunt în folosul obştei!
ISUS: Sigur că da, numai că dacă vrei să faci tu singur toate să nu te plângi că ai prea mult de lucru. O parte a crucii ţi-ai făcut-o tu însuţi, Camillo.
CAMILLO: Ai spus să lucrăm cu talentele noastre.
ISUS: Da, şi tot eu am spus: Toate la timpul lor.
CAMILLO: Şi de unde să ştiu eu ce trebuie să fac şi ce nu?
ISUS: Vino la mine şi întreabă-mă. Dar până acum nu ai avut niciodata timp să te odihneşti la mine şi să discutăm împreună problemele tale.
CAMILLO: E adevărat, iartă-mă, Doamne. Nu se va mai întâmpla aşa ceva Doamne.
ISUS: Acum ce vrei sa faci?
CAMILLO: Am să dau orga în altă parte, iar celelalte mai pot aştepta, Doamne.
ISUS: Bravo, Camillo, acum du-te şi odihneşte-te un pic ca să ai diseară puteri noi.
CAMILLO: Da, Doamne. Aşa voi face.
*
Isus însuşi nu a putut să se sustragă totdeauna stresului; masele de oameni alergau după el şi de multe ori trebuia să meargă el mai repede ca să scape de ei sau alegea un drum mai scurt ca să ajungă la un loc de odihnă. Adesea se retrăgea singur sau cu apostolii pentru a se ruga.
*
„Isus s-a retras împreună cu discipolii săi lângă mare şi îl urma o mulţime numeroasă din Galileea. Chiar şi din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi din jurul Tirului şi Sidonului, o mare mulţime, care auzise câte a făcut, a venit la el. Apoi din cauza mulţimii, ca să nu-l strivească, el le-a spus discipolilor să-i pregătească o barcă. Deoarece vindecase pe mulţi, toţi cei care aveau o boală se îmbulzeau să-l atingă. Iar duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu»! Dar el le poruncea cu hotărâre să nu-l facă cunoscut”. (Marcu 3,7-12)
*
„Vestea despre el se răspândea din ce în ce mai mult şi mari mulţimi se adunau ca să-l asculte şi să fie vindecate de bolile lor. Însă el se retrăgea în locuri pustii şi se ruga”. (Luca 5,15-16)
*
„Apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi ce au învăţat. Atunci el le-a spus: «Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin»; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. Au plecat cu o barcă spre un loc retras, ei singuri. Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au alergat, deci pe jos, din toate cetăţile şi au ajuns înaintea lor acolo. Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor şi a început să-i înveţe multe”. (Marcu 6,30-34)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu