marți, 21 decembrie 2010

Prelegerea 12. Creştinul perfect

Ciclul "Cunoaşte-te pe tine însuţi"
12. Creştinul perfect

Nu mă refer la sfinţi, nici la cei desăvârşiţi; mai mult la cel care ţine morţiş la diferite prescripţii şi care are teamă teribilă de libertate. Întrucât îi e frică de hotărâri libere pentru viaţă, se agaţă de legi. Acolo ştie ce are de făcut.

El nu poate risca nimic: ar putea să fie chiar greşit. Viaţa sa decurge nu fără margini. Străduinţa lui de a face totul bine e vrednic de lăudat. Problema lui este exagerarea. Creştinul perfect se apropie de dogmatism şi intoleranţă: pe timpuri i se spusese că “trebuie să fie o ordine” şi că o libertate mare este periculoasă. Astfel îşi asigură viaţa în toate direcţiile în care el ţine la prescripţii chiar şi atunci când viaţa are şi alte dimensiuni.

Este posibil ca să fie iritat că alţii îşi iau libertăţi şi nu se simt vinovaţi la călcarea unor paragrafe lipsite de importanţă. De multe ori judecă numai cu capul şi nu cu inima. Destul de repede are remuşcări de conştiinţă.

Farizeii erau reprezentanţii unei religii care se bazează pe legi. Ei căutau să reglementeze viaţa prin 248 de porunci şi 365 de interdicţii. Isus nu era mulţumit cu acestea. El le-a cerut libertatea interioară şi iubirea a fost aşezată deasupra legilor.

Pentru ilustrarea celor de sus să citim pericopa de la evanghelistul Matei 15,1-20.

*

Don Camillo vorbeşte cu Isus

CAMILLO: Doamne, în ultimul timp mi s-au întâmplat lucruri pe care nu mi le-am dorit.

ISUS: Te-ai gândit în ce constau aceste lucruri?

CAMILLO: Mă enervează atunci când nu pot pune în aplicare ceea ce gândesc. Iar jumătăţile de măsură nu-mi plac.

ISUS: Nu e oare mai important să faci ceva din dragoste chiar dacă nu se reuşeşte aşa cum ne-am dori?

CAMILLO: Doamne, chiar şi dragostea ne obligă să fim perfecţi nu-i aşa?

ISUS: Crezi tu Camillo? Nu ţi-e frică cumva că nu vei primi recunoştinţă suficientă dacă nu eşti perfect?

CAMILLO: Recunoştinţă? Cine să fie recunoscător? Oamenilor le este indiferent ce fac eu.

ISUS: Recunoştinţă din partea ta însuţi. Tu eşti mulţumit cu tine când te îndreptăţeşti. Nu e aşa, Camillo?

CAMILLO: Ai dreptate, Doamne. Pretenţiile mele sunt câteodată prea mari şi din aceasta privinţă sunt mereu în tensiune.

ISUS: Tu ai nevoie de mai mult curaj să accepţi frontierele tale şi mai multă umilinţă.

CAMILLO: Bineînţeles, Doamne. Tu ştii bine cum arată viaţa mea. Am nevoie de ajutorul tău.

ISUS: Fă-ţi datoriile şi fă ceea ce poţi. Restul lasă pe seama mea!

CAMILLO: Mi-e frică de faptul că nu voi fi respectat suficient când nu sunt destul de bun.

ISUS: Deci nu-ţi este indiferent ceea ce spun alţii; dar ceea ce gândesc eu despre tine nu este important?

CAMILLO: Sigur că da, acest lucru îmi e mai important. Dar aş putea să ştiu ce gândeşti despre mine?

ISUS: Ai prea puţină încredere în mine, Camillo. Tu construieşti mai mult pe forţele tale şi ţie. Frică de slăbiciunea ta. Dar tocmai în slăbiciunea ta îmi dai posibilitatea să-ţi dau putere.

CAMILLO: Doamne, îmi dau seama că trebuie să mă schimb, că sunt mândru. Iţi promit că mă voi îndrepta, că voi fi mai bun.

ISUS: Frumos, don Camillo. Un lucru să nu uiţi: ce gândesc alţii despre tine nu este aşa de important. Eu nu te fac de ruşine chiar dacă nu eşti perfect.

*

S F Â R Ş I T

Acest ciclu se poate continua şi chiar perfecţiona. Mulţumesc Providenţei pentru toate.

Pr. Iosif Mareş

miercuri, 1 decembrie 2010

Însemnări de călătorie (IV): Călătorie în lumea bizantină

Însemnări de călătorie: Călătorie în lumea bizantină

Ab Oriente lux! - expresie destul de cunoscută. În Orient a apărut Lumina lumii, acolo a apărut soarele mântuirii. În Orient s-a născut Biserica lui Cristos în ziua de Rusalii, acolo s-au ţinut primele concilii ecumenice până la schisma cea mare. Tot acolo au apărut şi primele erezii, primele rătăciri condamnate de părinţii adunaţi la conciliu. În Orient au apărut şi primele semne de intoleranţă religioasă, fenomen care s-a extins şi în Apus. Din păcate, tot în Răsărit a luat naştere şi sistemul totalitar în anul 1917 care a durat până în anul 1989. Nu de mult, renumitul istoric Neagu Djuvara afirma ca rămânerea în urmă a României şi Bulgariei se datorează faptului că sunt ţări ortodoxe. Chiar dacă aşa stau lucrurile, acestei afirmaţii ar trebui adăugată şi conferinţa de la Ialta, cu menţiunile făcut de Sir Winston Churchill: România - 90% Rusia, 10% rest; Bulgaria - 75% Rusia, 25% rest; Grecia - 50% cu 50%. Deci la Ialta s-au împărţit sferele de influenţă a marilor puteri, România căzând în braţele “tătucului Stalin”.

Să lăsăm istoria şi vă invit să trecem la ceea ce are mai frumos lumea bizantină, răsăriteană. Serviciul divin, începând cu Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur, este foarte bogat în forme de exprimare a credinţei şi în simboluri liturgice. Am participat în diferite locuri, ca Moscova, St. Petersburg, dar şi în România la asemenea celebrări. Slujitorii altarelor sunt îmbrăcaţi cu haine deosebite, amintind de împăraţii din Bizanţ. În ciuda repetiţiilor dese, aceste slujbe fascinează. Am întrebat odată o credincioasă greco-catolică din Sebeş când este prescris semnul sfintei cruci în timpul Liturghiei, răspunsul a fost pe măsură: “Ori de câte ori simţiţi nevoia, puteţi să faceţi semnul sfintei cruci”. De fapt, atunci când se pomenesc numele persoanelor Sfintei Treimi şi ale altor persoane, se obişnuieşte a face acest semn al mântuirii noastre.

Aproape cu un an în urmă am primit invitaţia de a asista la sfinţirea unei biserici din Eparhia Greco-Catolică de Lugoj şi astfel am pornit, la 20 noiembrie 2010, ca să pot fi prezent pe 21 noiembrie 2010, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului, la sfinţirea acelei biserici. Primind acceptul PS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, am fost îmbrăcat în ornatele bizantine şi am concelebrat făcând parte din soborul de preoţi participanţi la acest eveniment atât de important în viaţa unei comunităţi creştine. Imediat ce am intrat îmbrăcat, au început să vină diferite persoane exprimându-şi dorinţa de a se mărturisi. Le-am zis că sunt de rit latin, dar acest lucru nu a fost o piedică pentru a se concilia cu Tatăl ceresc. Înainte de a mă urca în maşină, au venit şi mi-au mulţumit pentru că le-am ascultat doleanţele. Seara am petrecut-o într-o altă parohie aparţinând Blajului. Aici am avut posibilitatea de a mă ruga cu o grupă de credincioşi sfântul Rozariu.

Venind acasă am fost vizitat de o veche cunoştinţă de religie ortodoxă. Ne-am avântat în speculaţii, în diferite scenarii, poate unele prea simpliste. De exemplu: Să zicem, ipotetic, că papa ar dori să unească Biserica Catolică, însumând cifra de peste un miliard de credincioşi, cu o patriarhie ortodoxă. Care ar fi cea mai indicată, că toate sunt egale în principiu? Ce ar trebui să modifice credincioşii catolici în cult? Să scoată din crez cuvântul “catolic”, înlocuind eventual cu “sobornicească” sau “ortodoxă”? Ar intra în conflict cu sinoadele din Niceea şi Constantinopol. Să desfiinţăm prerogativele de care se bucură Maica Domnului de a fi neatinsă de păcat şi înălţarea ei la cer cu trupul şi sufletul? Să desfiinţăm devoţiunea sfântului Rozariu sau a Căii sfintei Cruci? Să scoatem de pe icoane inimile lui Isus şi a Mariei? Vorbim de Sfânta Tradiţie sau Predanie. Aceasta se poate îmbogăţi de-a lungul timpului fără a intra în conflict cu depositum fidei. Aceasta bogăţie este un lucru firesc în opera de mântuire. De aceea nu se poate vorbi de inovaţie. Cei doi plămâni ar trebui să lucreze împreună spre lauda lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre. Puţină umilinţă nu strică nimănui.

joi, 11 noiembrie 2010

Însemnări de călătorie (III): 3-8 noiembrie 2010 - Israel şi Palestina

Providenţială este a treia călătorie din viaţa mea la care am fost invitat fără să contribui mult sau aproape cu nimic la cheltuielile necesare aferente. Acest pelerinaj este al treilea pentru mine în Ţara Sfântă. Folosesc acest termen pentru că el cuprinde atât Israelul, cât şi teritoriile autonome aflate sub autoritatea palestiniană. După cum am remarcat, există cel puţin aici, în Austria, firme de turism care caută clienţi în speranţa că şi ei, la rândul lor, vor face publicitate altora.

În enumerarea locurilor vizitate nu voi ţine cont de cronologia vizitelor, întrucât oboseala zilei, kilometrii parcurşi pe jos m-au împiedicat să fac seara notiţe despre cele vizitate. Cât priveşte fotografiile făcute, multe au fost şterse de persoane în mod involuntar.

Biroul de turism a ales 17 persoane din diferite zone din Austria printre care 3 preoţi şi doi diaconi. Înainte de plecare, am fost examinaţi, ce-i drept sumar, de serviciul de siguranţă israelian, procedură care a decurs foarte repede. Ajungând la paşaportul meu, funcţionara pune degetul în dreptul localităţii unde m-am născut şi mă întreabă ce înseamnă. Aflând originea mea, am citit pe faţa ei o oarecare bucurie sau satisfacţie. Drept recompensă, i-am servit o ştire despre originea imnului naţional israelian Hatikva, compus în anul 1877 de poetul Neftali Herz Imber, cu ocazia vizitei sale prin Iaşi. Ascultându-l cu atenţie, vom remarca asemănarea izbitoare cu cântecul popular românesc “Carul cu boi”. Ceea ce mai ştiu că în multe locuri din Moldova melodia a ajuns colind de Crăciun, bineînţeles cu alte versuri. Am ajuns noaptea târziu la un hotel aflat pe malul lacului Genezaret, având o panoramă cu adevărat biblică.

Obiectivele vizitate au fost impresionante, înălţătoare. Bineînţeles în fiecare locşor am menţionat textul biblic, iar unul dintre clerici a făcut o scurtă meditaţie. La Nazaret am vizitat locul unde era odinioară căsuţa Sfintei Familii, astăzi aflându-se în Loreto (Italia). Am vizitat Cafarnaumul unde Isus a predicat de atâtea ori despre împărăţia lui Dumnezeu. Aici am întâlnit o mulţime de pelerini din România, unii provenind chiar din zona în care m-am născut. Am citit pe bannerele lor: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La o altă biserică am întâlnit un grup de greco-catolici îndrumaţi de un preot tânăr din Eparhia de Cluj-Gherla.

Afluenţa pelerinilor fiind mare, a trebuit să mergem de două ori la Mormântul Sfânt. Înainte de aceasta, am celebrat Calea Crucii cea originală. Există multe tradiţii legate de această devoţiune scumpă atât de iubită chiar şi de către necatolici. Am vizitat Biserica “Tatăl nostru”, unde se află această rugăciune tradusă în mai toate limbile pământului. Aveam impresia că toată suflarea creştinească în duh şi adevăr se găseşte în acest lăcaş. Tot în această zonă am vizitat o bisericuţă simpatică “Dominus Flevit” (Domnul a plâns). Uitându-ne pe un geam, am trecut în revistă o bună parte a Ierusalimului asupra căruia a plâns Mântuitorul. Mergând pe drum întâlnim un grup de pelerini din Rusia care vizitaseră biserica rusească, a cărei cupolă strălucea puternic la soare. Mă gândeam în sinea mea că, dacă n-ar fi existat Gorbaciov cu perestroika şi glasnostul lui, nu putea ieşi orice rus din Uniunea Sovietică. Ultima biserică vizitată în această zonă a fost biserica naţiunilor unde se presupune că există piatra de care s-a rezemat Isus în Grădina Ghetsemani.

Ce aş putea să vorbesc despre biserica “Sfântul Mormânt”? Sute şi mii de pelerini de toate religiile ies şi intră, cei mai mulţi intrând şi la Sfântul Mormânt. Fiind extrem de mulţi pelerini, de data aceasta nu am avut timp să-l vizităm. Eu l-am putut vizita ultima dată aruncându-mă cu tot trupul pe piatra rece pe care am îmbrăţişat-o cu pietatea cuvenită. Întâmplător, am aflat că, în noaptea Învierii, după calendarul iulian (cel vechi), s-ar produce o minune în Sfântul Mormânt, în sensul că lumina ar fi adusă din cer şi că lumânarea ţinută de celebrantul ortodox se aprinde automat. Dacă ar fi de altă religie nu s-ar aprinde. Se mai povesteşte că, înainte de a intra în grotă, este controlat. Nu vreau să comentez acest lucru, însă sunt sigur că această problemă rămâne a fi discutată de teologi, după părerea mea, ea fiind pur teologică.

Alte obiective: locul unde apostolul Petru ar fi primit primatul. Mi-am adus aminte că, la ultimul dialog ortodoxo-catolic de la Viena, nu s-a putut semna nici o declaraţie comună. Betsaida, Tabgha, biserica “Adormirea Maicii Domnului”, sanctuarul “Cina cea de Taină” cu inscripţii musulmane, muntele Fericirilor cu biserica proprie, biserica din Cana Galileii şi altele. Peste tot franciscanii poartă de grijă cu atâta osârdie de aceste locuri cu adevărat sfinte.

Duminică am reuşit să mă despart de grup şi să o petrec la Betleem unde am stat ultimele patru nopţi la Hotelul Intercontinental pe teritoriu palestinean. Trecerea din Ierusalim spre Betleem s-a făcut printr-o stradă bine păzită cu control al paşapoartelor. Betleemul e despărţit de Ierusalim de un zid foarte înalt, amintindu-mi de zidul Berlinului construit la ordinul Moscovei. La Betleem m-am dus în biserică, unde am întâlnit un călugăr, pe care l-am rugat să-mi permită să concelebrez duminica în grotă, primind imediat un răspuns pozitiv. Unul din colegii de grupă mi s-a alăturat şi astfel am concelebrat în patru la ora 9 în peştera din Betleem. Atmosfera avea o încărcătură emoţională foarte puternică, gândindu-mă la acea noapte de vis (Stille Nacht) când Fiul lui Dumnezeu cel necreat coboară între creaturile sale; cel Atotputernic ia forma unui copil plăpând. Câte gânduri nu vin în asemenea momente!!! Grota era plină cu vreo zece participanţi în spatele lor fiind un poliţist care veghea să nu fim tulburaţi în celebrarea sfintei Liturghii.

Sâmbătă fusesem cu grupul în biserica păstorilor cărora li se arătaseră îngerii în noaptea de Crăciun. Chiar dacă locurile sfinte nu corespund 100% cu realitatea, aproximaţia nu diminuează importanţa şi valoarea lor biblică. Spre ghinionul nostru, ghidul nostru turistic a ignorat în cea mai mare parte a explicaţiilor sale că noi suntem turişti creştini, lansându-se în divagaţii istorice cu referiri mai mult la istoria poporului său, culminând cu ideea că Talmudul are aceeaşi valoare ca şi Vechiul Testament. Dar cu această ocazie am putut afla cu câtă străşnicie sunt păzite de către evreii ortodocşi preceptele biblice şi talmudice, multe din ele trezind ilaritate în rândul nostru. Nu vreau să intru în amănunte, dar mi-aduc aminte de cuvintele Mântuitorului cu privire la Legea veche care nu era păstrată în duh şi adevăr şi care, cu venirea lui, a devenit caducă.

Ultima seară am petrecut-o în atmosferă palestiniană. Am plecat de la hotelul nostru franciscan din Betleem, “Casa Nostra” (www.casanovapalace.com) spre un restaurant palestinian unde am făcut cunoştinţă şi cu palestinieni creştini destul de prietenoşi. Unul din chelnerii noştri, George, s-a bucurat de prezenţa noastră. Trei studente palestiniene creştine voiau cu insistenţă să vorbească cu noi, să afle cât mai multe de modul nostru de viaţă şi chiar trăirea noastră creştină. Printre altele am aflat că primarul Betleemului, potrivit constituţiei palestiniene, trebuie să fie creştin: catolic sau grec-ortodox prin alternanţă, iar relaţiile dintre palestinienii musulmani şi creştini ar fi mulţumitoare. După alte surse, emigrarea creştinilor se datorează în mare parte faptului că ei sunt în mijlocul conflictelor seculare dintre evrei şi arabi. Yerushalaim (Ierusalimul) înseamnă în româneşte Cetatea Păcii. Când se va instaura adevărata pace pe pământ?

miercuri, 20 octombrie 2010

Monografii (XL). Judeţul Vrancea

Judeţul Vrancea
1. Parohia romano-catolică Adjud “Schimbarea la faţă a lui Isus”

Adresa: 625100 Adjud, Str. N. Bălcescu nr. 10; tel. 0237/640791
Statistică: 84 familii cu 243 romano-catolici
Atestare documentară: 9 aprilie 1433. Unii afirmă că este de origine maghiară, de la Egyedhalma. Fiind târg de vamă, populaţia a avut şi catolici. Schematismul catolicilor din Moldova din 1850 nu aminteşte de existenţa catolicilor. De abia în 1874 un schematism aminteşte de “Adjutum”. În 1938 erau 37 de romano-catolici. Biserica şi parohia datează din anul 1991.
2. Parohia romano-catolică Focşani “Sf. Apostoli Petru şi Paul”
Adresa: 620034 Focşani, str. Cuza-Vodă 38; tel. 0237/225275
Statistică: 337 familii cu 1.003 romano-catolici
Prezenţa catolicilor este semnalată în prima jumătate a sec. XIX. Catolicii sunt veniţi din alte părţi. Ca parohie datează din anul 1892, iar biserica din anul 1992.
3. Parohia romano-catolică Ploscuţeni “Înălţarea Sfintei Cruci”
Adresa: 627179 Ploscuţeni, str. Bisericii; tel. 0237/272350
Statistică: 658 familii cu 1.780 romano-catolici
Harta comandamentului austriac din Moldova menţionează între 1787-1791 localitatea “Ploskuzeni”, cu un număr de 10 gospodării. În 1835 erau deja 24 de gospodării cu biserică. Tradiţia locală pretinde că locuitorii provin din părţile Romanului, mai ales din Săbăoani. Comandamentul armatei ruseşti notează în 1835 semnalează prezenţa bisericii. În faţa bisericii este înmormântat tânărul preot indigen diecezan Gheorghe Bauer, singurul care a studiat la un seminar din Roma. Biserica datează din anul 1927, iar parohia din anul 1953.
4. Parohia romano-catolică Vizantea “Adormirea Maicii Domnului”
Adresa: 627439 Vizantea Mănăstirească, com. Vizantea-Livezi; tel. 0237/631505
Statistică: 263 familii cu 758 romano-catolici
Este staţiune balneo-climaterică. Catolicii au venit aici după începutul sec. XIX fiind muncitori. Tradiţia spune că la început au fost calvini, dar călugării ortodocşi nu le-au permis exercitarea cultului calvin, punându-i în dilema: ori se fac ortodocşi, ori catolici! Şi tot călugării le-au făcut biserică catolică pentru ca să fie aşa cum ziceau călugării... să fie creştini. Pastorii calvini au reclamat în anii 1817 şi 1822. Pe vremea episcopului Petru Rafael Arduini la Vizantea era şcoală catolică. Biserica actuală datează din 1813, iar parohia din anul 1979.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Monografii (XXXIX). Judeţul Vaslui

Judeţul Vaslui
1. Parohia romano-catolică Huşi-Corni “Naşterea Sfintei Fecioare Maria”

Adresa: 735100 Huşi, str. Corni nr. 85; tel. 0235/481421
Statistică: 1.117 familii cu 3.191 romano-catolici
Atestare documentară: 17 decembrie 1487, într-o scrisoare trimisă de Ştefan cel Mare braşovenilor din localitatea “Huschy”. În privinţa originii numelui, există mai multe variante: 1. din ungurescul “hus” = carne; 2. de la Jan Hus ai cărui adepţi au dominat multă vreme la Huşi şi în împrejurimi; 3. foarte probabil din substantivul slav “Hus” = gâscă; 4. episcopul Melhisedek Ştefănescu este de părere că numele provine de la un boier moldovean, Husul, care ar fi întemeiat aşezarea. În 1599 se construieşte prima biserică, a doua în anul 1805 care în decursul timpurilor a suferit mai multe modificări: 1840, 1898,1904,1932, 1937. În 1990 se va construi o nouă biserică.
2. Parohia romano-catolică Huşi “Sf. Anton”
Adresa: 735100 Huşi, str. Melchisedec nr. 4; tel. 0235/481727
Statistică: 1.021 familii cu 3.058 romano-catolici
Biserica este relativ nouă.
3. Parohia romano-catolică Vaslui “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”
Adresa: 730112 Vaslui, str. Mărăşeşti, nr. 2; tel. 0235/315883
Statistică: 250 familii cu 562 romano-catolici
Episcopul Bandinus vizitează oraşul în anul 1646 şi află 16 credincioşi. Se pare că pe aici ar fi existat şi credincioşi de etnie maghiară. La 23 septembrie 1943, ep. Mihai Robu sfinţeşte noua biserică.