Însemnări de călătorie (IV): Călătorie în lumea bizantină

Însemnări de călătorie: Călătorie în lumea bizantină

Ab Oriente lux! - expresie destul de cunoscută. În Orient a apărut Lumina lumii, acolo a apărut soarele mântuirii. În Orient s-a născut Biserica lui Cristos în ziua de Rusalii, acolo s-au ţinut primele concilii ecumenice până la schisma cea mare. Tot acolo au apărut şi primele erezii, primele rătăciri condamnate de părinţii adunaţi la conciliu. În Orient au apărut şi primele semne de intoleranţă religioasă, fenomen care s-a extins şi în Apus. Din păcate, tot în Răsărit a luat naştere şi sistemul totalitar în anul 1917 care a durat până în anul 1989. Nu de mult, renumitul istoric Neagu Djuvara afirma ca rămânerea în urmă a României şi Bulgariei se datorează faptului că sunt ţări ortodoxe. Chiar dacă aşa stau lucrurile, acestei afirmaţii ar trebui adăugată şi conferinţa de la Ialta, cu menţiunile făcut de Sir Winston Churchill: România - 90% Rusia, 10% rest; Bulgaria - 75% Rusia, 25% rest; Grecia - 50% cu 50%. Deci la Ialta s-au împărţit sferele de influenţă a marilor puteri, România căzând în braţele “tătucului Stalin”.

Să lăsăm istoria şi vă invit să trecem la ceea ce are mai frumos lumea bizantină, răsăriteană. Serviciul divin, începând cu Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur, este foarte bogat în forme de exprimare a credinţei şi în simboluri liturgice. Am participat în diferite locuri, ca Moscova, St. Petersburg, dar şi în România la asemenea celebrări. Slujitorii altarelor sunt îmbrăcaţi cu haine deosebite, amintind de împăraţii din Bizanţ. În ciuda repetiţiilor dese, aceste slujbe fascinează. Am întrebat odată o credincioasă greco-catolică din Sebeş când este prescris semnul sfintei cruci în timpul Liturghiei, răspunsul a fost pe măsură: “Ori de câte ori simţiţi nevoia, puteţi să faceţi semnul sfintei cruci”. De fapt, atunci când se pomenesc numele persoanelor Sfintei Treimi şi ale altor persoane, se obişnuieşte a face acest semn al mântuirii noastre.

Aproape cu un an în urmă am primit invitaţia de a asista la sfinţirea unei biserici din Eparhia Greco-Catolică de Lugoj şi astfel am pornit, la 20 noiembrie 2010, ca să pot fi prezent pe 21 noiembrie 2010, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului, la sfinţirea acelei biserici. Primind acceptul PS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, am fost îmbrăcat în ornatele bizantine şi am concelebrat făcând parte din soborul de preoţi participanţi la acest eveniment atât de important în viaţa unei comunităţi creştine. Imediat ce am intrat îmbrăcat, au început să vină diferite persoane exprimându-şi dorinţa de a se mărturisi. Le-am zis că sunt de rit latin, dar acest lucru nu a fost o piedică pentru a se concilia cu Tatăl ceresc. Înainte de a mă urca în maşină, au venit şi mi-au mulţumit pentru că le-am ascultat doleanţele. Seara am petrecut-o într-o altă parohie aparţinând Blajului. Aici am avut posibilitatea de a mă ruga cu o grupă de credincioşi sfântul Rozariu.

Venind acasă am fost vizitat de o veche cunoştinţă de religie ortodoxă. Ne-am avântat în speculaţii, în diferite scenarii, poate unele prea simpliste. De exemplu: Să zicem, ipotetic, că papa ar dori să unească Biserica Catolică, însumând cifra de peste un miliard de credincioşi, cu o patriarhie ortodoxă. Care ar fi cea mai indicată, că toate sunt egale în principiu? Ce ar trebui să modifice credincioşii catolici în cult? Să scoată din crez cuvântul “catolic”, înlocuind eventual cu “sobornicească” sau “ortodoxă”? Ar intra în conflict cu sinoadele din Niceea şi Constantinopol. Să desfiinţăm prerogativele de care se bucură Maica Domnului de a fi neatinsă de păcat şi înălţarea ei la cer cu trupul şi sufletul? Să desfiinţăm devoţiunea sfântului Rozariu sau a Căii sfintei Cruci? Să scoatem de pe icoane inimile lui Isus şi a Mariei? Vorbim de Sfânta Tradiţie sau Predanie. Aceasta se poate îmbogăţi de-a lungul timpului fără a intra în conflict cu depositum fidei. Aceasta bogăţie este un lucru firesc în opera de mântuire. De aceea nu se poate vorbi de inovaţie. Cei doi plămâni ar trebui să lucreze împreună spre lauda lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre. Puţină umilinţă nu strică nimănui.