Prelegerea 12. Creştinul perfect

Ciclul "Cunoaşte-te pe tine însuţi"
12. Creştinul perfect

Nu mă refer la sfinţi, nici la cei desăvârşiţi; mai mult la cel care ţine morţiş la diferite prescripţii şi care are teamă teribilă de libertate. Întrucât îi e frică de hotărâri libere pentru viaţă, se agaţă de legi. Acolo ştie ce are de făcut.

El nu poate risca nimic: ar putea să fie chiar greşit. Viaţa sa decurge nu fără margini. Străduinţa lui de a face totul bine e vrednic de lăudat. Problema lui este exagerarea. Creştinul perfect se apropie de dogmatism şi intoleranţă: pe timpuri i se spusese că “trebuie să fie o ordine” şi că o libertate mare este periculoasă. Astfel îşi asigură viaţa în toate direcţiile în care el ţine la prescripţii chiar şi atunci când viaţa are şi alte dimensiuni.

Este posibil ca să fie iritat că alţii îşi iau libertăţi şi nu se simt vinovaţi la călcarea unor paragrafe lipsite de importanţă. De multe ori judecă numai cu capul şi nu cu inima. Destul de repede are remuşcări de conştiinţă.

Farizeii erau reprezentanţii unei religii care se bazează pe legi. Ei căutau să reglementeze viaţa prin 248 de porunci şi 365 de interdicţii. Isus nu era mulţumit cu acestea. El le-a cerut libertatea interioară şi iubirea a fost aşezată deasupra legilor.

Pentru ilustrarea celor de sus să citim pericopa de la evanghelistul Matei 15,1-20.

*

Don Camillo vorbeşte cu Isus

CAMILLO: Doamne, în ultimul timp mi s-au întâmplat lucruri pe care nu mi le-am dorit.

ISUS: Te-ai gândit în ce constau aceste lucruri?

CAMILLO: Mă enervează atunci când nu pot pune în aplicare ceea ce gândesc. Iar jumătăţile de măsură nu-mi plac.

ISUS: Nu e oare mai important să faci ceva din dragoste chiar dacă nu se reuşeşte aşa cum ne-am dori?

CAMILLO: Doamne, chiar şi dragostea ne obligă să fim perfecţi nu-i aşa?

ISUS: Crezi tu Camillo? Nu ţi-e frică cumva că nu vei primi recunoştinţă suficientă dacă nu eşti perfect?

CAMILLO: Recunoştinţă? Cine să fie recunoscător? Oamenilor le este indiferent ce fac eu.

ISUS: Recunoştinţă din partea ta însuţi. Tu eşti mulţumit cu tine când te îndreptăţeşti. Nu e aşa, Camillo?

CAMILLO: Ai dreptate, Doamne. Pretenţiile mele sunt câteodată prea mari şi din aceasta privinţă sunt mereu în tensiune.

ISUS: Tu ai nevoie de mai mult curaj să accepţi frontierele tale şi mai multă umilinţă.

CAMILLO: Bineînţeles, Doamne. Tu ştii bine cum arată viaţa mea. Am nevoie de ajutorul tău.

ISUS: Fă-ţi datoriile şi fă ceea ce poţi. Restul lasă pe seama mea!

CAMILLO: Mi-e frică de faptul că nu voi fi respectat suficient când nu sunt destul de bun.

ISUS: Deci nu-ţi este indiferent ceea ce spun alţii; dar ceea ce gândesc eu despre tine nu este important?

CAMILLO: Sigur că da, acest lucru îmi e mai important. Dar aş putea să ştiu ce gândeşti despre mine?

ISUS: Ai prea puţină încredere în mine, Camillo. Tu construieşti mai mult pe forţele tale şi ţie. Frică de slăbiciunea ta. Dar tocmai în slăbiciunea ta îmi dai posibilitatea să-ţi dau putere.

CAMILLO: Doamne, îmi dau seama că trebuie să mă schimb, că sunt mândru. Iţi promit că mă voi îndrepta, că voi fi mai bun.

ISUS: Frumos, don Camillo. Un lucru să nu uiţi: ce gândesc alţii despre tine nu este aşa de important. Eu nu te fac de ruşine chiar dacă nu eşti perfect.

*

S F Â R Ş I T

Acest ciclu se poate continua şi chiar perfecţiona. Mulţumesc Providenţei pentru toate.

Pr. Iosif Mareş