miercuri, 12 octombrie 2011

Almanahul familiei creştine (XX). Sacramentul Pocăinţei astăzi

Spovada în confesional sau scaun de spovadă. Este forma cea mai cunoscută a spovezii. În bisericile mai vechi confesionalul este bine prezentat. Aceasta subliniază însemnătatea sărbătoririi. Preotul acţionează în numele lui Cristos şi în numele comunităţii ecleziale. După recunoaşterea păcatelor, preotul spune un cuvânt scurt pe care-l poate folosi ca bază de discuţie. Apoi prescrie o pocăinţă şi apoi rosteşte cuvintele dezlegării.
Conversaţie cu caracter de spovadă. Aceasta are loc într-un spaţiu închis, în casa parohială, pe drum, într-un pelerinaj sau chiar în confesional. Pentru mulţi atmosfera este mai personală şi mai apropiată. În timpul discuţiei penitentul îşi recunoaşte vina şi îşi arată dispoziţia de a repara ceea ce a greşit. Preotul rosteşte cuvintele dezlegării.
Oricare formă de spovadă alege, penitentul nu trebuie să-şi facă griji că ar face ceva fals. Dacă el caută cu seriozitate reconcilierea cu Cristos, orice preot îl va ajuta. Acest lucru se întâmplă mai ales la copiii care merg de prima dată la spovadă, dar şi celor tineri sau maturi, care, după o perioadă lungă, se îndreaptă către confesional.
Diferite scuze:
  • Nu e chiar aşa de rău...
  • Am avut ghinion...
  • Sunt neputincios...
  • Să mă scuz - de ce?

Sau poate:
  • M-am făcut vinovat - am rămas cu păcate pe suflet.
  • Numai spovada poate să mă ajute...

Se spune că occidentalii au pierdut noţiunea păcatului chiar şi al sacrului. Pe bună dreptate; şi totuşi există oameni şi locuri în care harul lui Dumnezeu lucrează miraculos. Mă refer la locurile de pelerinaj: Fatima, Lourdes. Cacica, Maria Radna, Altoetting, Mariazell şi chiar în prima mea parohie, Vestenthal. Nu este un loc de pelerinaj de nivelul lui Şumuleu Ciuc sau Nicula, totuşi câţi pelerini poposesc aici în fiecare zi de 13 a lunii, din mai până în octombrie, marea lor covârşitoare se spovedesc cu sinceritate. Sunt preot în această parohie din 1995 şi asist cu satisfacţie la acest fenomen cu adevărat divin. Am fost de vreo patru ori la Medjugorje, unde, deşi nu e declarat ca loc de pelerinaj, sute şi mii de oameni se spovedesc zilnic, mulţi dintre ei făcând şi o spovadă generală. Poate că omenirea vrea semne sensibile de la Dumnezeu. Duhovnicii sau confesorii pot să afirme că de multe ori asistă la „minunea” unei spovezi sincere şi a unei convertiri din inimă.

Un comentariu:

  1. interesant blogul tau,nu sunt eu Bisericoasa dar sunt bune pentru suflet spovedaniile si imartasitul..

    RăspundețiȘtergere