Almanahul familiei creştine (XIX). Sărbătorirea reconcilierii

Biserica cunoaşte multe posibilităţi de a ne putea împăca cu Dumnezeu şi cu aproapele, cum putem obţine iertarea păcatelor noastre şi cum putem sărbători această reconciliere.

1. Atunci când ne împăcăm cu alţii. Voinţa este necesară pentru a reconcilierea cu Dumnezeu. „Iar când sunteţi în rugăciune, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11,25).
2. Când renunţăm la ceva pentru a ajuta pe alţii. „Mai presus de toate să aveţi o dragoste statornică între voi, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate” (1Petru 4,8).
3. Când ne rugăm Tatăl nostru: „şi ne iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
4. Când citim Sfânta Scriptură. De aceea se roagă preotul după citirea Evangheliei: „Doamne, prin Evanghelia ta ia asupra ta păcatele noastre”.
5. Când la începutul sfintei Liturghii ne recunoaştem păcatele şi preotul se roagă: „Să aibă milă de noi atotputernicul şi iertându-ne păcatele să ne ducă la viţa cea veşnică”.
6. Când participăm la o celebrare penitenţială.
7. Atunci când suntem botezaţi. Sacramentul Botezului este primul sacrament al iertării prin care ne întoarcem spre o viaţă în unire cu Dumnezeu şi Biserica sa.
8. Când primim sacramentul Ungerii bolnavilor (Maslul). În inimile noastre ne facem sănătoşi şi aceasta ne dă curaj pentru viaţă.
9. Când primim sacramentul Pocăinţei sau Spovezii.

Scurtă istorie a sacramentului Penitenţei.

Dacă aruncăm o privire în istoria Bisericii, ne putem da seama că aspectul extern s-a schimbat de mai multe ori. Dar esenţialul a rămas.

Începuturile

În primele veacuri creştine s-a primit rar acest sacrament: odată pe an sau odată în viaţă. Materia iertării sacramentale era îndeosebi aceste păcate: apostazia, uciderea, divorţul etc. Aceasta se întâmpla mai ales când acestea aveau loc în public. Păcătosul trebuie să recunoască în public păcatul său de moarte în faţa episcopului şi era exclus de la împărtăşanie timp de 40 de zile (timpul pascal). În acest timp comunitatea se ruga pentru el, iar la sfârşitul postului Paştilor se celebra sărbătoarea reconcilierii şi era primit din nou în comunitate.

Apariţia spovezii

În secolul VI a apărut obiceiul ca păcatele particulare şi publice să fie recunoscute în faţa preotului. Dezlegarea de păcate se dădea fiecăruia personal. Preotul era obligat la tăcere. Prin această formă devine clar că Isus Cristos şi Biserica sa este gata să ofere iertarea fără condiţii celor care sunt pregătiţi pentru mărturisire.

Forme diverse ale iertării păcatelor

Această schimbare a practicii penitenţei a avut drept consecinţă ca celelalte forme să fie uitate. Cine voia să meargă la sfânta Împărtășanie mergea înainte la spovadă (începând cu sec. XIII). Mulţi îşi amintesc sigur de spovada anuală sau lunară şi împărtăşania în duminica următoare. În celelalte duminici (şi zile de lucru) se mergea la Liturghie fără să se meargă la împărtăşanie. În ultimele decenii credincioşii au ajuns la concluzia că împărtăşania aparţine integral de sfânta Liturghie. Actul penitenţial la începutul sfintei Liturghii ca şi alte forme de iertare a păcatelor ne pregătesc pentru aceasta. Sărbătorirea sacramentală a iertării la scaunul de spovadă are o importanţă primordială în viaţa spirituală a creştinului. Aşa putem percepe puterea eliberatoare şi mângâietoare a iertării.