sâmbătă, 25 iunie 2011

Almanahul familiei creştine (XII). Pregătiri pentru primirea sfântului Botez

XII. Pregătiri pentru primirea sfântului Botez
Sigur că doriţi ca fiul/fiica Dvs. să fie botezat pentru că doriţi:
-  să fie primit în comunitate/Biserică,
-  să primească binecuvântarea lui Dumnezeu,
-  să fie eliberat de păcatul strămoşesc,
-  să fie crescut creştineşte.
În nici un caz nu vă gândiţi:
-  numai pentru ca să sărbătoriţi naşterea copilului,
-  numai pentru ca mai târziu să nu aibă greutăţi la grădiniţă sau la şcoală
-  numai pentru că e vorba de o tradiţie în familie.
Poate vă gândiţi ca el/ea să nu fie botezat/ă acum ci mai târziu pentru ca el/ea să decidă singur/ă. Practica Bisericii a fost încă din primele veacuri ca alături de părinţi să fie botezaţi şi copiii care nu erau conştienţi de ce se săvârşeşte. E adevărat că ei nu pot decide pentru credinţa şi botezul lor, dar pot să trăiască împreună cu părinţii credinţa lor pe drumul vieţii lor, iar mai târziu să confirme, să întărească acel DA la primirea sacramentului sfântului Mir. Odată cu botezul vă declaraţi disponibilitatea de a-l creşte şi educa pe copil în credinţa creştină.
Pe alocuri există obiceiul ca preotul celebrant să-i invite pe părinţi la o conversaţie despre botez sau să participe la cateheza botezului:
“Dragi părinţi! V-aţi anunţat la botezul copilului vostru. El va deveni un creştin şi prin botez va fi luat în comunitatea noastră parohială. Multe din ceea ce în trecut era de la sine înţeles nu mai este astăzi la fel. Ca şi creştin trebuie mai multă hotărâre. Pentru a trăi creştineşte avem nevoie de susţinere reciprocă şi de însoţire. Primul loc pentru aceasta este comunitatea «comunitatea eclezială locală».
Noi vrem să ajutăm ca din copilul dvs. să iasă (să devină) un om bun. Va trebui să înveţe să iubească pe Dumnezeu şi pe oameni. De aceea aş dori să vă invit la o primă discuţie cu dvs. înainte de botez. Invitaţi sunt şi naşii copilului dvs. care ca şi creştini vă sunt alături la educaţia copilului. Împreună vrem să discutăm cum decurge ritualul botezului. Celebrarea botezului trebuie să devină o adevărată sărbătoare comună. Dumnezeu iubeşte acest copil. Îl cheamă pe nume. El promite ca rămâne pentru totdeauna cu el. Binecuvântarea lui se odihneşte peste dânsul.
Cu salutări prieteneşti,
parohul vostru
Despre naşi
Oficiul de naş s-a născut deja în Biserica primară mai ales când erau botezaţi cei adulţi. Naşul îl introducea  în comunitate.
La botezul copiilor naşii împreună cu părinţii preiau datoria să însoţească copilul în credinţă pe drumul vieţii. Oficiul de naş  poate fi preluat de cel care este catolic, a împlinit 16 ani şi care a primit sacramentele Botezului, Euharistiei şi Mirului. Naşul nu trebuie să fie prea vârstnic. Împreună cu naşul catolic poate fi martor la botez şi un necatolic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu