Prelegerea 8: Creştinul succeselor

Ciclul “Cunoaşte-te pe tine însuţi”
8. Creştinul succeselor

El aparţine acelor figuri care îţi dau prilej să te-ntrebi dacă succesul său este o răsplată a lui Dumnezeu. Ideea că un bun creştin trebuie să aibă succese în viaţă e umană, dar periculoasă; căci Dumnezeu face să răsară soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Iar celui care gândeşte că Dumnezeu nu are voie să recompenseze pe cei răi şi leneşi îi spune Isus: “Eşti invidios pentru că eu sunt bun?” Pe scurt: nu putem măsura pe nimeni după succese.

Ispita e mare să putem cere harul lui Dumnezeu pentru ceea ce am efectuat; harul este un cadou pe care nu l-am meritat. Aceasta este o mângâiere pentru cei care sunt cotaţi neproductivi. Tocmai spre ei se îndreaptă Dumnezeu; căci el se uită în inimă.

Cine se scaldă în succes, poate deveni orgolios. Repede poate uita cui datorează fericirea sa. Este într-adevăr dureros şi totuşi folositor când câteodată revenim cu picioarele pe pământ prin oarecare insuccese.

Anumiţi creştini sunt de părere că, după un timp de succese, Dumnezeu le trimite curând diferite greutăţi. În spatele acestei idei se ascunde un tablou fals al lui Dumnezeu, probabil sentimente de vinovăţie care cer o pedeapsă cât mai apropiată după motoul: Vina cere pedeapsă imediată, deci un eşec. Dar nici asta nu funcţionează.

Fiecare creştin are dreptul să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu şi să spere că strădania lui va fi încununată de succes. Pe de altă parte, să se ferească să catalogheze anumite insuccese drept pedeapsă a lui Dumnezeu; ele ar putea să fie mărturii ale iubirii sale în care vor să se stabilească fidelitatea şi statornicia omului. Să nu uităm că pe Dumnezeu nu-l putem mitui, nici cumpăra.

Succes vrea fiecare: e şi normal şi bine să fie aşa. Însă trebuie să ne întrebăm care este motivul, mijloacele şi consecinţele. Dacă ne uităm la Isus, aproape nu a avut succese. Totuşi, roadele activităţii sale pământeşti cresc şi după 2.000 de ani, chiar dacă sunt modeste. El ne cere să ne punem talentele noastre spre slava lui Dumnezeu şi ne răsplăteşte pentru aceasta cu roade bogate. Cel care se gândeşte numai la sine poate va avea numai decepţii. Să luăm Sfânta Scriptură în mână şi să citim parabola celor zece talanţi la Matei, cap. 25, versetele 14-23; să citim şi pericopa de la Luca, cap. 12, versetele 16-21, şi în sfârşit parabola farizeului şi vameşului la Luca în cap. 18, versetele 9-14.

*

Don Camillo vorbeşte cu Isus

CAMILLO: Doamne, vin să-ţi dau socoteală pentru anul care a trecut. Nu a fost chiar rău. Au fost 4.650 de împărtăşanii, 2.870 de spovezi, 14 cununii, 11 botezuri, 9 înmormântări şi, închipuie-ţi, Doamne, două suflete s-au întors în sânul Bisericii.

ISUS: Mă bucur, Camillo, ţi-ai dat multă osteneală.

CAMILLO: Nici nu merită să discut despre asta, căci fără tine nu aş fi reuşit şi de aceea vreau să-ţi mulţumesc.

ISUS: Şi acum enumeră-mi numerele pe care nu mi le-ai spus.

CAMILLO: Care, Doamne? A, îmi amintesc, sunt încă două apostazii şi cinci copii nebotezaţi şi pe lângă astea patru perechi care trăiesc în concubinaj. Am vorbi adesea cu aceşti oameni; dar ştii tu cum reacţionează.

ISUS: Ştiu, Camillo, dar oare numerele nu pot minţi?

CAMILLO: Sigur că da, Doamne. Poate sunt mai multe oiţe rătăcite care s-au îndepărtat de Biserica ta.

ISUS: Dar şi ei sunt fraţii şi surorile noastre. Pe unii din ei îi am aproape de suflet.

CAMILLO: Bine, Doamne, dar de ce nu sunt în biserică? Şi, dacă află, pleacă mai mulţi din biserică.

ISUS: Ţi-e frică, Camillo?

CAMILLO: Ţi-e uşor a vorbi, Doamne. Dacă nu mai vine nimeni putem închide biserica. Sunt de părere că cel care te iubeşte, iubeşte şi Biserica ta.

ISUS: Ai dreptate, Camillo. Totuşi, unii oameni au nevoie de timp până îi ajunge dragostea inima lor. Unii au devenit comozi; alţii au răni adânci şi s-au retras. Roagă-te pentru ei, Camillo.

CAMILLO: Doamne, tu ştii cât mă rog eu pentru aceşti oameni. Alte parohii nu au slujbe aşa de bine vizitate duminica...

ISUS: Pentru că aceşti oameni vin la tine, în timp ce fii parohiei tale merg la confraţii tăi.

CAMILLO: Şi de ce, Doamne ?

ISUS: Pentru că nici un profet nu e cinstit în patria lui.

CAMILO: Şi eu care credeam că vin datorită predicilor mele.

ISUS: Camillo! Eşti vanitos!

CAMILLO: Chiar e aşa de rău să fiu un pic mândru de succesele mele?

ISUS: Nu, dacă-mi dai numai mie toată onoarea, Camillo.

CAMILLO: Bineînţeles, Doamne, scuze. Câteodată uit. Chiar mâine voi recita o devoţiune în onoarea ta.

ISUS: Mulţumesc, Camillo. Şi nu uita rugăciunea ta pentru oile mele pierdute!