Prelegerea 7: Creştinul părăsit

Ciclul “Cunoaşte-te pe tine însuţi”
7. Creştinul părăsit
A avea sentimentul de a fi părăsit chiar în mijlocul societăţii aparţine de normalitatea vieţii. Oameni care au fost părăsiţi de parteneri, de prieteni şi rude, iar apoi, în îndoiala lor, vor să se despartă de viaţă, găsim destui în lume. Dumnezeu ştia că nu este bine ca omul să fie singur şi de aceea a aşezat lângă Adam o parteneră. Oamenii care trăiesc în celibat au diferite prietenii aşa cum s-a putut observa la Isus care avea un ucenic Ioan “la care ţinea în mod deosebit”.

O încercare deosebită e atunci când cineva e părăsit din cauza credinţei. O tânără doamnă îmi povestea odată despre soţul ei care ani de-a rândul o înşela şi nu ducea o viaţă conjugală normală. Cu toate acestea, ea nu voia să se despartă de el. Ea este pregătită să accepte această situaţie cu speranţa în providenţa divină şi la reîntoarcerea soţului. Un asemenea curaj nu se găseşte des.

Există şi sentimentul de a fi părăsit de Dumnezeu; e vorba de aşa-numita uscăciune sau pustietate spirituală în care nu simţim prezenţa mângâietoare a lui Dumnezeu. Sfânta Tereza de Avila a suferit de acest simţământ timp de 20 de ani. Fiecare creştin poate spune că prin aceasta fază a trecut câteodată... Totuşi. Dumnezeu nu este niciodată departe; el se retrage câteodată din faţa ochilor noştri spirituali poate pentru a pune la încercare fidelitatea noastră.

Merită să ne întrebăm dacă nu cumva noi suntem de vină de singurătatea noastră. Cel care neglijează iubirea de aproapele, cine se tânguie necontenit devine de nesuferit. Noi trebuie aşa să trăim încât alţii să fie curioşi de Dumnezeul nostru şi să pună întrebări în acest sens. Farmecul, firea deschisă şi umorul sunt daruri care pot da mărturie de iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Cine le trăieşte, nu se simte părăsit.

*

Lamentaţia celui părăsit

Dumnezeule, urăsc lumea asta nesuferită, această vânătoare după bani şi fericire! Nu sunt de acord să dau oamenilor din timpul meu preţios şi astfel să ajung şi obiectul lor de bârfă. La început veneau şi cereau bani de la mine; mi-am dat seama că numai banii valorează. Nu, Doamne, nu mă las exploatat, înşelat!

Ieri mi-am scris testamentul. E cam degrabă, dar nu se ştie când vine ceasul. Oare să-i răsplătesc pe cei care-şi aduc aminte de mine numai de Crăciun şi de ziua de naştere? A, nu!! Şi încă ceva: toată viaţa am făcut sacrificii, am făcut economie pentru zile negre. Şi acum? De câte ori nu am zis: “Aşteptaţi numai, îmi veţi fi recunoscători”.

Marţea trecută a venit nepotul meu. Să-i dau vreo 20 de euro. Eu i-am zis: “Nu te du în excursii care sunt scumpe” şi ce-mi răspunde el: “Pentru că sunt aşa cum sunt, nimeni nu vrea să audă şi să vadă de mine. Dar ei vor să aibă totul de la mine”...

Da, Doamne, în această lume nu au ce căuta cei cinstiţi. Toţi vor numai să aibă, să aibă, să aibă. Şi eu economisesc şi economisesc şi mă gândesc numai la viitor. Nu se poate şti totul, Doamne! Tu însuţi ai spus să fim pregătiţi şi, dacă nu mă-nşel, ai dat pilda cu cele fecioare înţelepte şi nebune, nu-i aşa?

Deci dacă ei cred că eu am rămas pe seama lor, se înşeală. Eu nu am nevoie de nimeni, de nimeni... Să rămână acolo unde sunt, nu-i aşa Doamne?

*

Cel mai nefericit caz e atunci când pierdem o persoană iubită. Nenumărate sinucideri şi încă multe îmbolnăviri psihosomatice sunt consecinţele unei astfel de părăsiri. Chiar şi cel care are umor, cel care are încredere în Dumnezeu poate să cadă. Însuşi Isus a gustat asemenea momente. Cea mai bună reţetă în acel moment este faptul că ştim ca suntem în mâna lui Dumnezeu chiar dacă nu simţim prezenţa lui. Cel care nu a cunoscut ocrotirea umană are de ales între droguri sau se dezvoltă în el un om care urăşte oamenii în mod cinic. Cea mai bună alegere a lui este rugăciunea necontenită.

Sfânta Scriptură: Matei 26,36-46; Matei 26,55-56; Matei 27,45-46.

*

Don Camillo vorbeşte cu Isus

CAMILLO: Doamne, cum vine asta că nu mă iubeşte nimeni? Toţi sunt contra mea. Nimeni nu ţine cu mine...

ISUS: Eşti sigur, Camillo?

CAMILLO: Da, Doamne, foarte sigur!

ISUS: Chiar aşa?

CAMILLO: Nu, Doamne!

ISUS: Tu m-ai uitat pe mine! Eu te iubesc, Camillo!

CAMILLO: Asta e frumos, Doamne, chiar foarte frumos, dar...

ISUS: ...Dar?

CAMILLO: Ei, îmi trebuie şi prieteni pământeşti. Şi tu ai avut prieteni pe pământ, daca-mi dai voie să-ţi amintesc.

ISUS: Sigur, Camillo. Dar în momentele cele mai hotărâtoare m-au părăsit.

CAMILLO: Eu nu te-aş fi părăsit. Pe prietenia mea poţi conta întotdeauna.

ISUS: Eşti chiar aşa de sigur, Camillo?

CAMILLO: Nu, Doamne! Iartă-mă, sunt un om slab!

ISUS: Dăruieşte oamenilor dragostea ta! Nu aştepta să înceapă alţii, ci începe tu!

CAMILLO: Doamne, am făcut-o adesea!

ISUS: Fă-o iarăşi!

CAMILLO: Dar este foarte obositor...

ISUS: Aşa este.

CAMILLO: Nu ai putea să mă ajuţi un pic? Adică să meargă mai repede?

ISUS: Cine iubeşte are răbdare.

CAMILLO: Da, Doamne! O să încerc.