Prelegerea 11: Creştinul bolnav

Ciclul "Cunoaşte-te pe tine însuţi"

11. Creştinul bolnav

Spre deosebire de bolnavul necredincios, cunoaştem şi bolnavul credincios care e conştient că este în mâna Providenţei, indiferent dacă înţelege sau nu sensul suferinţei sale. În timp ce un agnostic acceptă boala în sens fatalist, creştinul caută un sens pentru suferinţa sa: căci boala are mai întâi sensul pe care el însuşi îi dă.

Sigur că fiecare din noi a întâlnit bolnavi care, în ciuda bolii şi slăbiciunii, degajă o bucurie neobişnuită. În acest caz de multe ori găsim noi înşine mângâiere de la acel bolnav. Cunosc pacienţi care se lasă contaminaţi de încredere în Dumnezeu, încât consideră că sunt instrumente ale lui Dumnezeu şi colaboratori în împărăţia lui Dumnezeu.

Puţin diferit e atunci când cineva e conştient că boala se datorează exclusiv neglijenţei sale. Atunci Dumnezeu permite această boală pentru a-l chema la întoarcere. Nu cred că Dumnezeu ar vrea să-l pedepsească. Ci mai mult ca să-l aducă la realitate şi la convertire. Aceasta o putem învăţa din istoria lui Iob care nu primeşte răspuns la întrebarea despre rostul suferinţei.

Dacă cineva de bunăvoie se desparte de viaţă, o face nu neapărat din cauza bolii, ci mai mult din cauza realităţii mediului înconjurător: suferinţa lui este întărită, căci el simte cum îl compătimesc prietenii şi rudele sau care se ocupă intensiv de el. Experienţa amară de a deveni cuiva povară este mai mare motiv decât boala însăşi.

Cel sănătos nu poate face mult. Felul meu de a mă comporta poate să-l ajute să-şi poarte greutatea, eventual să mai uite de dureri. Pe de altă parte, noi, cei sănătoşi, avem nevoie de bolnavi prin care ni se arată că suntem limitaţi şi care au nevoie de solidaritatea noastră.

Creştinii bolnavi să nu dispreţuiască pe medici, care, chiar dacă ar fi necredincioşi, pot fi instrumente ale lui Dumnezeu.

*

Don Camillo vorbeşte cu Isus

CAMILLO. Doamne, sunt deja de două săptămâni în pat şi munca mă apasă. Nu ai putea să mă faci sănătos?

ISUS: (Tace)

CAMILLO. Dar ce-i, Doamne? Trebuie să mă uit cum se descurcă comunitatea fără mine, deşi pentru tine ar fi uşor să mă vindeci.

ISUS: Tu o spui Camillo. Comunitatea se descurcă şi fără tine. De ce te crezi aşa de important?

CAMILLO: Important? Dar, Doamne, comunitatea are nevoie de mine, ca oile de cioban.

ISUS: Camillo, şi eu am nevoie de tine.

CAMILLO: No, vezi, Doamne! Schimbă, te rog, situaţia mea: îţi promit că-ţi voi scoate pomi cu rădăcină cu tot!

ISUS: M-ai înţeles greşit, Camillo. Am nevoie de spiritul tău de sacrificiu. Chiar şi bolnav îmi poţi fi de ajutor.

CAMILLO: Aşa? Asta o uitasem, Doamne. Dar ce se întâmplă dacă sunt chemat la un botez, cununie sau înmormântare?

ISUS: Lasă-le în grija mea, Camillo! Ai să vezi că sunt stăpân pe situaţie.

CAMILOO: Da, Doamne, nu am nici cea mai mică îndoială.

ISUS: Vezi tu, Camillo. Mă bucur de încrederea ta. Numai când eşti bolnav mi se pare că nu prea ai încredere.

CAMILLO: Ai dreptate, Doamne! Nu sunt obişnuit să fiu bolnav.

ISUS: Fii de dragul meu!

CAMILLO: Da, Doamne, am să încerc!

*

MULTE BOLI se datorează vinei noastre si noi pe nedrept le considerăm drept pedepse ale lui Dumnezeu. Mai greu e atunci când aceste boli sunt fără vina noastră, când le-am moştenit şi când nu putem schimba calitatea vieţii. Atunci se pune problema despre rostul ei şi despre iubirea lui Dumnezeu. Aici avem de-a face cu un capitol greu de teologie; un răspuns mulţumitor nu vom găsi. În această situaţie ne trebuie încredere, spirit de sacrificiu. Dumnezeu doreşte fericirea noastră şi câteodată poţi deveni fericit după o boală trupească. Cu toate acestea suntem obligaţi să facem tot ceea ce e legitim pentru sănătatea noastră şi niciodată să credem că boala este o pedeapsă sau s-o asemănăm imediat cu crucea noastră; căci şi medicul este un instrument al lui Dumnezeu.

Să luăm Sfânta Carte în mână şi să medităm asupra a două pericope:

- Isus Sirah 38,1-9

- Isus Sirah 37,27-31