Însemnări de concediu (II)

Însemnări de concediu (II)

De când eram copil mi-au plăcut pelerinajele. 

Însoţit de părinţi, am frecventat de multe ori Cacica, un loc binecuvântat de Dumnezeu, aflat în judeţul Suceava. 

Într-un DVD apărut mai demult, Cacica este introdusă în seria monumentelor istorice din nordul Moldovei sau din Bucovina. 

Pelerinajul avea ceva inedit pe lângă sacralitatea lui, şi anume mulţimea de oameni din multe părţi ale României îmbrăcaţi în diferite porturi vorbind diferite accente româneşti. Se mai auzeau şi alte graiuri, ca, de exemplu, limba poloneză, germană. Nu departe de biserica romano-catolică era şi cea ucraineană, păstrându-se după vorba multora formele greco-catolice de slujire. 

Fiind copil, mă simţeam bine într-o mare de lume destul de pestriţă. Nu lipseau nici dulciurile care erau vândute în diferite locuri. 

Am vizitat Cacica şi ca student la teologie, bucurându-mă de ospitalitatea preotului paroh care întâmplător era şi consătean cu mine. 

Ca diacon am avut ocazia să vizitez un alt loc de pelerinaj, Maria Radna, aflat în judeţul Arad, loc preferat de către bănăţeni şi nu numai. 

Mai târziu, am aflat că şi Biserica Greco-catolică are locuri de pelerinaj binecuvântate, ca, de exemplu, Nicula sau Scăiuş. 

Cam fiecare naţiune sau biserică locală are biserici unde poporul lui Dumnezeu aleargă la mijlocirea Maicii Domnului sau vreunui alt sfânt căutând împăcarea cu Dumnezeu şi cerând haruri şi alte bunuri pentru viaţă. După 1988 am putut sa fac pelerinaje la mormântul sfinţilor Apostoli Petru şi Paul la Roma, la Lourdes, în Ţara Sfântă (Israel, Palestina şi Iordania), Mariazell (Austria), Altotting (Germania). Ultimul pelerinaj a fost la Medjugorje. Impropriu spus loc de pelerinaj, pentru că Biserica nu s-a pronunţat încă în privinţa apariţiilor Maicii Domnului. Biserica este foarte prudentă în această privinţă, ea aşteaptă cu răbdare, se roagă neîncetat asemenea unei mame iubitoare şi apoi ia deciziile necesare pentru a nu cădea în vreo greşeală. 

Ajuns la Medjugorje (Bosnia şi Herţegovina), călătorul este întâmpinat de o biserică frumoasă, construită sub grija franciscanilor, în care se celebrează zilnic numeroase sfinte Liturghii în toate limbile vizitatorilor. În partea stângă se află peste 25 de confesionale în care are loc reconcilierea cu Dumnezeu Tatăl prin miile de spovezi în limbile pământului. Confesarul nu are decât să ia o tăbliţă cu numele limbii în care ascultă spovezile şi îndată se adună încetul cu încetul penitenţii. În cele trei zile cât am stat acolo, am putut asculta confesiuni aproape şapte ore pe zi. Am avut bucurii enorme sufleteşti când am remarcat că mulţi oameni încep o viaţă nouă plini de încredere, de speranţă. Şi chiar dacă unii ar recădea, ei se pot scula din nou şi pot alerga la Tatăl care-i aşteaptă întotdeauna pe cei păcătoşi care-şi recunosc greşelile şi promit să nu le mai repete. Zile binecuvântate de Pronia cerească. Ceea ce impresionează este şi recitarea sfântului Rozariu şi adoraţia la preasfântul sacrament. 

Pentru mine a fost a treia oară în acest loc de pelerinaj şi sper să nu fie şi ultima. 

Un mic aspect dureros merită a fi menţionat. Pe când mă aflam în confesional, intră o doamnă destul de tânără şi mă salută româneşte şi, printre altele, mă întreabă dacă se slujeşte şi în limba română. Fără să se oprească, îmi spune că e ortodoxă şi e originară din Piatra Neamţ. Cu mâhnire îi răspund că nu există slujbă în română, întrucât din acea parte nu prea vin români catolici, la care, puţin nervoasă, îmi spune: “Şi noi, ortodocşii, o avem pe Maica Domnului”. Ce puteam să-i răspund la această întrebare pusă pe drept? Să încep a deschide istoria cu elementele proto-creştine pe teritoriul dacic urmat de misionarismul răsăritean? Să-i mai amintesc de fraza celebră rostită de Iorga, cu referinţă la repudierea lui Isus şi a Romei? Să-i mai amintesc de dictonul folosit de Nae Ionescu? Să mai vorbesc despre impactul alfabetului chirilic folosit în exprimarea limbii române până după evul mediu, iar în Basarabia până în 1989? Am preferat tăcerea, nu sunt partizanul polemicii. Trăim în epoca dialogului deschis bazat pe iubirea faţă de adevăr şi în spiritul sfântului apostol Paul care vorbeşte de un singur Domn, o singură credinţă şi de un singur Botez.

Deja încep să mă gândesc: unde va fi următorul popas spiritual? Poate în România...