sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Amintiri despre pr. Iosif Mareş

Sâmbătă, 2 ianuarie 2021, părintele Iosif Mareş ar fi împlinit 71 de ani... Însă, la 12 aprilie 2018, după o grea suferinţă, părintele a închis ochii pentru această lume, iar din 14 aprilie 2018, ziua întoarcerii sale în ţărână, nu mai este printre noi...
Gândindu-mă la el, am propus pe contul meu facebook ca aceia care l-au cunoscut să lase un mesaj pentru a fi postat in memoriam pe acest blog. Pe măsură ce le voi primi textele, le voi adăuga pe această pagină.
  1. „Într-o discuție privată legată de perioada grea a comunismului când părintele a avut mult de suferit, întrebându-l despre unii, despre alții, părintele îmi spunea că, în fiecare situație, încerca să înțeleagă faptele și acțiunile persoanelor pe care-i considera prieteni într-o vreme. Oamenii sunt asemenea unei cărți pe care, dacă știi să o citești, o vei înțelege, mi-a spus atunci părintele”. (Ioan Şmid, despre pr. Iosif Mareş, 2 ianuarie 2019)
  2. „Păstrez multe amintiri frumoase cu unchiul meu, pr. Iosif Mareș. Avea un chip blând, foarte zâmbitor și generos. Când mergeam în vacanță de vară la Sfinția Sa, în Austria, obișnuiam să jucăm ore în șir Remy. Desigur că eu luam cel mai des bătaie. Era un om plin de viață.” (Sr. Cristina Mareș, 2 ianuarie 2021)
(Postare de Ovidiu V. Bişog)

luni, 21 mai 2018

Un nou episcop pentru Dieceza de St. Pölten (Austria)

Sfântul Părinte a acceptat renunțarea episcopului Klaus Küng de la conducerea Diecezei de St. Pölten, în Austria, prezentată pentru limită de vârstă, și l-a numit episcop al aceleiași dieceze pe Mons. Alois Scwarz, transferându-l de la scaunul episcopal de Gurk. 
Născut în Arhidieceza de Viena în 14 iunie 1952 și sfințit preot în 1976, și-a făcut studiile filosofico-teologice la Facultatea de Teologie a Universității din Viena. După mai multe misiuni pastorale, a fost cooptat între 1978-1984 la Institutul de pastorală și kerigmatică al Universității din Viena. A devenit doctor în teologie în 1981 și președinte al Comisiei pastorale din cadrul Conferinței Episcopale Austriace. Ales episcop auxiliar pentru arhidieceza de Viena în 1996, a fost numit episcop al Diecezei de Gurk în 2001. 
Știrea a fost publicată de Radio Vatican la 17 mai 2018.
Sub conducerea episcopului Klaus Küng și-a desfășurat și răposatul părinte Iosif Mareș (Josef Maresch)  ultima parte a slujirii sale în Austria, în Dieceza de St. Pölten.
Dieceza de St. Pölten acoperă partea de sud vest a Austriei și are aproape jumătate de milion de catolici, reprezentând aproape 70 de procente din populație. Partea de est a Austriei Inferioare aparține Arhidiecezei de Viena. St. Pölten este o dieceză "monastică", având mănăstiri mari precum Melk, Göttweig, Herzogenburg, Lilienfeld, Altenburg, Seitenstetten și Zwettl.

marți, 17 aprilie 2018

Faraoani, 14 aprilie 2018: Funeraliile părintelui Iosif Mareş (cu album foto)

Faraoani: Funeraliile părintelui Iosif Mareş
Înmormântarea părintelui Iosif Mareş - care a trecut la Domnul în ziua de 12 aprilie, în apartamentul unde locuia în Bacău - a avut loc sâmbătă, 14 aprilie 2018, la Faraoani, localitatea sa natală.
Trupul neînsufleţit al părintelui Iosif a fost depus în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani în după-amiaza zilei de joi, 12 aprilie. Joi şi vineri s-au celebrat sfinte Liturghii cu requiem pentru sufletul părintelui, la care au participat mai mulţi preoţi, fii ai satului, precum şi mulţi credincioşi.
Sfânta Liturghie de înmormântare, care a început la ora 10.30 cu o procesiune de la casa parohială, a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. Au participat 66 de preoţi, un diacon şi mulţi credincioşi din Faraoani, din localităţile învecinate şi chiar din străinătate, din comunităţile unde a activat părintele Iosif de-a lungul anilor.

Dintre cei 18 colegi de serie ai părintelui Iosif, hirotoniţi de ep. Petru Pleşca la 24 iunie 1975, au participat la Liturghia de înmormântare a pr. Mareş şapte dintre cei 10 colegi rămaşi în viaţă: pr. Alois Bişoc, Martin Cabalaş, Valeriu Ciorbă, Marian Fechetă, Alois Ilieş, Francisc Şerban, Francisc Trefaş; cei trei care nu au putut fi prezenţi sunt: Mihai Dascălu, Iosif Cobzaru, Ulderic Cociangă, iar opt deja au trecut la Domnul (Heinrich Ostrowschi - 1977, Anton Gal - 1992, Mihai Bejan - 1999, Anton Ghiurcă - 2010, Mihai Văcaru - 2015, Iosif Zediu - 2016, Iosif Matei şi Iosif Mareş - 2018).
La intrarea în biserică, erau sprijinite de perete nouă coroane. În faţa catafalcului, o fotografie din tinereţea părintelui era flancată de două lumânări mari, un desen cu un potir cu sfânta Euharistie, şi alte două lumânări mai mici. Jos, era o jerbă de flori. Iar la căpătâiul părintelui străjuia lumânarea pascală, simbol al credinţei în învierea de apoi, şi crucea de lemn, simplă, având gravat numele pe care l-a purtat oficial părintele de când a fost adoptat de Austria, ţară a cărei cetăţean devenise: "Aici odihneşte robul lui Dumnezeu pr. Josef Maresch, născut: 02 ianuarie 1950, decedat: 12 aprilie 2018. Odihnească-se în pace!"
La începutul sfintei Liturghii, pr. Romeo Neculai, cancelar la Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, a prezentat pe scurt viaţa părintelui Iosif, apoi toţi cei prezenţi s-au unit în rugăciunea Oficiului pentru cei răposaţi, pentru ca Domnul să-l fericească pe părintele Iosif pentru tot binele pe care l-a făcut în slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii, ca preot. Apoi toţi cei prezenţi au participat la celebrarea sfintei Liturghii pentru sufletul părintelui Iosif.
Pr. Valeriu Ciorbă, coleg al părintelui şi paroh de Chetriş, a ţinut cuvântul de învăţătură. Pornind de la textul evanghelic al apariţiei lui Cristos înviat ucenicilor care mergeau la Emaus, părintele a subliniat credinţa în Isus înviat care umple de speranţă şi bucurie viaţa creştinului. A scos în evidenţă, totodată, ce înseamnă să fii slujitor şi să te dăruieşti cu toată fiinţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Apoi predicatorul a vorbit despre valoarea suferinţei în viaţa preotului, mai ales că în ultimii ani părintele Iosif a cunoscut din plin suferinţa şi boala.
La sfârşitul sfintei Liturghii, domnul Ştefan Antal, un fost coleg de şcoală al părintelui Iosif, a evocat momente frumoase din viaţa părintelui, a dat mărturie despre exemplul pe care l-a dat părintele şi despre marea lui iubire faţă de comunitatea natală.
Părintele Felix Măriuţ, parohul comunităţii Faraoani, luând cuvântul la amvon, înainte de a prezenta detaliile organizatorice despre procesiunea la cimitir şi praznicul care a urmat, a amintit dorinţa pe care părintele Mareş i-a exprimat-o încă de la sfârşitul lunii februarie: "Dragă părinte paroh, îţi înmânez testamentul meu şi vreau să am parte de o înmormântare cu demnitate". Părintele paroh a adăugat: "Mi-a spus să le transmit mai ales confraţilor preoţi următorul lucru, că Pământul sau cimitirul este plin de oameni grăbiţi şi foarte importanţi". Amintind că părintele Mareş a donat bisericii din Faraoani presepiul de Crăciun, părintele paroh a redat din testamentul părintelui Mareş următoarea propoziţie: "Am iubit şi iubesc această comunitate şi oamenii din ea". , ca apoi părintele Măriuţ să se adreseze cu emoţie în glas celor prezenţi: "Sper ca şi în amintirea dumneavoastră să rămână mereu în gândurile şi în rugăciunile dumneavoastră".
Ultimele cuvinte în amintirea părintelui răposat au fost rostite de episcopul Aurel Percă. Preasfinţitul a transmis din partea PS Klaus Küng, episcopul Diecezei de St. Pölten din Austria, unde părintele Mareş a slujit între anii 1989 şi 2013, mulţumirile pentru slujirea pe care a făcut-o în acea dieceză. A adăugat: "Împreună cu Preasfinţitul episcop Petru mulţumim rudelor, dar şi acestui sat care l-aţi dăruit slujirii Bisericii. A slujit în mai multe locuri, aşa cum şi apostolii au mers în mai multe părţi ducând buna veste, Evanghelia".
După celebrarea sfintei Liturghii, părintele Iosif a fost condus pe ultimul drum într-o procesiune impresionantă spre cimitir. Tineri şi adulţi îmbrăcaţi în costum popular au purtat coroanele şi icoanele, însoţindu-l în rugăciune pe ultimul drum pe părintele Iosif, care a fost aşezat lângă fratele său, părintele Petru Mareş, unde aşteaptă învierea morţilor şi viaţa fără de sfârşit.
În biserica parohială din Vestenthal (Austria), ultima parohie unde a fost paroh părintele Mareş, se va celebra o Liturghie în amintirea părintelui răposat, joi, 19 aprilie 2018, la ora locală 19.30.
Au rămas în urma sa cele câteva cărţi pe care le-a publicat: "Mică enciclopedie catolică" (2018 - publicată anterior cu titlul "Caleidoscop catolic", în 2013, reeditată); "Un drum neobişnuit" (2016, o mini-autobiografie); "Paşaportul credinţei mele" (2014); "Cunoaşterea de sine şi trăirea creştină" (2012, ediţia a II-a în 2013); "Itinerar catolic" (2011, reeditată în 2012 şi 2015 - lucrare la care a mai avut completări, rămase în variantă manuscris, la sfârşitul anului 2017; urmând să fie publicate online "in memoriam"). O parte dintre predicile şi cercetările sale despre viaţa Bisericii Catolice şi câteva evenimente din viaţa sa le-a publicat, cu sprijinul tehnic al subsemnatului, pe blogul www.iosifmares.blogspot.ro, începând din anul 2009, când încă era paroh la Vestenthal (Austria).
"Cred în învierea morţilor! Cred în viaţa veşnică" sunt cuvintele pe care părintele Mareş s-a îngrijit să-i fie dăltuite în piatra monumentului funerar care îi va sta la căpătâi lui şi fratelui Petru, cu care împarte locul de odihnă până când Isus va veni a doua oară pe pământ, iar cei morţi vor învia. Monumentul, simplu, de culoare cărămizie, în formă pătrată, străjuit în stânga de un stâlp din marmură albă, cu motive romboidale amintind de celebra "Coloană a infinitului", are pe faţă dinspre mormânt gravat un rozariu, aranjat în formă de inimă, având în centru sfânta Treime, iar pe cealaltă faţă are dăltuite, în partea stângă, simbolul Preoţiei, un P tăiat cu un X, iar în partea dreaptă, un spic de grâu intersectat cu o mlădiţă de viţă, purtând rod un strugure, ducându-l pe privitor cu gândul la cuvintele lui Isus: "Cine va mânca din această hrană, nu va flămânzi în veci" şi "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele"... La fel a făcut şi părintele Iosif Mareş: a acceptat chemarea lui Isus la Preoţie şi s-a hrănit din pâinea vieţii, străduindu-se să fie o mlădiţă rodnică.
Requiescat in pace!
Ovidiu Bişog
* * *
Album foto: https://photos.app.goo.gl/qtK2mlufV7wr1Nk73 (foto: Ovidiu Bişog)

duminică, 15 aprilie 2018

Vestenthal: In memoriam pr. Joseph Maresch

În biserica parohială din Vestenthal (Austria), ultima parohie unde a fost paroh părintele Mareș, se va celebra o Liturghie în amintirea părintelui răposat, joi, 19 aprilie 2018, la ora locală 19.30. (Informaţie oferită de Josefa Heindl, din partea Parohiei Vestenthal).

joi, 12 aprilie 2018

A trecut la Domnul pr. Iosif Mareș

A trecut la Domnul pr. Iosif Mareș
După o lungă și grea suferință, pr. Iosif Mareș a fost chemat de Dumnezeu în patria din cer, în dimineața zilei de 12 aprilie 2018.S-a născut la 2 ianuarie 1950 la Faraoani - Bacău. A fost sfinţit preot la 24 iunie 1975 la Iaşi de către ep. Petru Pleşca. A activat ca vicar şi paroh în Dieceza de Iaşi (1975-1984), vicar şi paroh în Dieceza de Timişoara (1984 - 9 mai 1988), preot colaborator în Dieceza de Szeged-Csanád din Ungaria (10 mai 1988 - 10 ianuarie 1989), capelan la Tulln an der Donau în Dieceza de St. Pölten, Austria (13 ianuarie 1989 - 31 iulie 1989); paroh la Lichtenau im Waldviertel (1 august 1989 - 31 august 1995), consilier onorific episcopal şi paroh la biserica sanctuar din Vestenthal, Dieceza St. Pölten, Austria (1 septembrie 1995 - 31 august 2013), paroh la Weistrach (1 septembrie 2011 - 31 august 2013). S-a pensionat la 1 septembrie 2013. Din februarie 2014, a revenit în țară, la Bacău, unde a colaborat ca preot pensionar.
Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus în biserica din Faraoani, în seara zilei de joi, 12 aprilie 2018. Înmormântarea va avea loc în satul natal sâmbătă, 14 aprilie 2018, începând cu ora 10.30.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!
(Ovidiu Bișog)