joi, 11 noiembrie 2010

Însemnări de călătorie (III): 3-8 noiembrie 2010 - Israel şi Palestina

Providenţială este a treia călătorie din viaţa mea la care am fost invitat fără să contribui mult sau aproape cu nimic la cheltuielile necesare aferente. Acest pelerinaj este al treilea pentru mine în Ţara Sfântă. Folosesc acest termen pentru că el cuprinde atât Israelul, cât şi teritoriile autonome aflate sub autoritatea palestiniană. După cum am remarcat, există cel puţin aici, în Austria, firme de turism care caută clienţi în speranţa că şi ei, la rândul lor, vor face publicitate altora.

În enumerarea locurilor vizitate nu voi ţine cont de cronologia vizitelor, întrucât oboseala zilei, kilometrii parcurşi pe jos m-au împiedicat să fac seara notiţe despre cele vizitate. Cât priveşte fotografiile făcute, multe au fost şterse de persoane în mod involuntar.

Biroul de turism a ales 17 persoane din diferite zone din Austria printre care 3 preoţi şi doi diaconi. Înainte de plecare, am fost examinaţi, ce-i drept sumar, de serviciul de siguranţă israelian, procedură care a decurs foarte repede. Ajungând la paşaportul meu, funcţionara pune degetul în dreptul localităţii unde m-am născut şi mă întreabă ce înseamnă. Aflând originea mea, am citit pe faţa ei o oarecare bucurie sau satisfacţie. Drept recompensă, i-am servit o ştire despre originea imnului naţional israelian Hatikva, compus în anul 1877 de poetul Neftali Herz Imber, cu ocazia vizitei sale prin Iaşi. Ascultându-l cu atenţie, vom remarca asemănarea izbitoare cu cântecul popular românesc “Carul cu boi”. Ceea ce mai ştiu că în multe locuri din Moldova melodia a ajuns colind de Crăciun, bineînţeles cu alte versuri. Am ajuns noaptea târziu la un hotel aflat pe malul lacului Genezaret, având o panoramă cu adevărat biblică.

Obiectivele vizitate au fost impresionante, înălţătoare. Bineînţeles în fiecare locşor am menţionat textul biblic, iar unul dintre clerici a făcut o scurtă meditaţie. La Nazaret am vizitat locul unde era odinioară căsuţa Sfintei Familii, astăzi aflându-se în Loreto (Italia). Am vizitat Cafarnaumul unde Isus a predicat de atâtea ori despre împărăţia lui Dumnezeu. Aici am întâlnit o mulţime de pelerini din România, unii provenind chiar din zona în care m-am născut. Am citit pe bannerele lor: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La o altă biserică am întâlnit un grup de greco-catolici îndrumaţi de un preot tânăr din Eparhia de Cluj-Gherla.

Afluenţa pelerinilor fiind mare, a trebuit să mergem de două ori la Mormântul Sfânt. Înainte de aceasta, am celebrat Calea Crucii cea originală. Există multe tradiţii legate de această devoţiune scumpă atât de iubită chiar şi de către necatolici. Am vizitat Biserica “Tatăl nostru”, unde se află această rugăciune tradusă în mai toate limbile pământului. Aveam impresia că toată suflarea creştinească în duh şi adevăr se găseşte în acest lăcaş. Tot în această zonă am vizitat o bisericuţă simpatică “Dominus Flevit” (Domnul a plâns). Uitându-ne pe un geam, am trecut în revistă o bună parte a Ierusalimului asupra căruia a plâns Mântuitorul. Mergând pe drum întâlnim un grup de pelerini din Rusia care vizitaseră biserica rusească, a cărei cupolă strălucea puternic la soare. Mă gândeam în sinea mea că, dacă n-ar fi existat Gorbaciov cu perestroika şi glasnostul lui, nu putea ieşi orice rus din Uniunea Sovietică. Ultima biserică vizitată în această zonă a fost biserica naţiunilor unde se presupune că există piatra de care s-a rezemat Isus în Grădina Ghetsemani.

Ce aş putea să vorbesc despre biserica “Sfântul Mormânt”? Sute şi mii de pelerini de toate religiile ies şi intră, cei mai mulţi intrând şi la Sfântul Mormânt. Fiind extrem de mulţi pelerini, de data aceasta nu am avut timp să-l vizităm. Eu l-am putut vizita ultima dată aruncându-mă cu tot trupul pe piatra rece pe care am îmbrăţişat-o cu pietatea cuvenită. Întâmplător, am aflat că, în noaptea Învierii, după calendarul iulian (cel vechi), s-ar produce o minune în Sfântul Mormânt, în sensul că lumina ar fi adusă din cer şi că lumânarea ţinută de celebrantul ortodox se aprinde automat. Dacă ar fi de altă religie nu s-ar aprinde. Se mai povesteşte că, înainte de a intra în grotă, este controlat. Nu vreau să comentez acest lucru, însă sunt sigur că această problemă rămâne a fi discutată de teologi, după părerea mea, ea fiind pur teologică.

Alte obiective: locul unde apostolul Petru ar fi primit primatul. Mi-am adus aminte că, la ultimul dialog ortodoxo-catolic de la Viena, nu s-a putut semna nici o declaraţie comună. Betsaida, Tabgha, biserica “Adormirea Maicii Domnului”, sanctuarul “Cina cea de Taină” cu inscripţii musulmane, muntele Fericirilor cu biserica proprie, biserica din Cana Galileii şi altele. Peste tot franciscanii poartă de grijă cu atâta osârdie de aceste locuri cu adevărat sfinte.

Duminică am reuşit să mă despart de grup şi să o petrec la Betleem unde am stat ultimele patru nopţi la Hotelul Intercontinental pe teritoriu palestinean. Trecerea din Ierusalim spre Betleem s-a făcut printr-o stradă bine păzită cu control al paşapoartelor. Betleemul e despărţit de Ierusalim de un zid foarte înalt, amintindu-mi de zidul Berlinului construit la ordinul Moscovei. La Betleem m-am dus în biserică, unde am întâlnit un călugăr, pe care l-am rugat să-mi permită să concelebrez duminica în grotă, primind imediat un răspuns pozitiv. Unul din colegii de grupă mi s-a alăturat şi astfel am concelebrat în patru la ora 9 în peştera din Betleem. Atmosfera avea o încărcătură emoţională foarte puternică, gândindu-mă la acea noapte de vis (Stille Nacht) când Fiul lui Dumnezeu cel necreat coboară între creaturile sale; cel Atotputernic ia forma unui copil plăpând. Câte gânduri nu vin în asemenea momente!!! Grota era plină cu vreo zece participanţi în spatele lor fiind un poliţist care veghea să nu fim tulburaţi în celebrarea sfintei Liturghii.

Sâmbătă fusesem cu grupul în biserica păstorilor cărora li se arătaseră îngerii în noaptea de Crăciun. Chiar dacă locurile sfinte nu corespund 100% cu realitatea, aproximaţia nu diminuează importanţa şi valoarea lor biblică. Spre ghinionul nostru, ghidul nostru turistic a ignorat în cea mai mare parte a explicaţiilor sale că noi suntem turişti creştini, lansându-se în divagaţii istorice cu referiri mai mult la istoria poporului său, culminând cu ideea că Talmudul are aceeaşi valoare ca şi Vechiul Testament. Dar cu această ocazie am putut afla cu câtă străşnicie sunt păzite de către evreii ortodocşi preceptele biblice şi talmudice, multe din ele trezind ilaritate în rândul nostru. Nu vreau să intru în amănunte, dar mi-aduc aminte de cuvintele Mântuitorului cu privire la Legea veche care nu era păstrată în duh şi adevăr şi care, cu venirea lui, a devenit caducă.

Ultima seară am petrecut-o în atmosferă palestiniană. Am plecat de la hotelul nostru franciscan din Betleem, “Casa Nostra” (www.casanovapalace.com) spre un restaurant palestinian unde am făcut cunoştinţă şi cu palestinieni creştini destul de prietenoşi. Unul din chelnerii noştri, George, s-a bucurat de prezenţa noastră. Trei studente palestiniene creştine voiau cu insistenţă să vorbească cu noi, să afle cât mai multe de modul nostru de viaţă şi chiar trăirea noastră creştină. Printre altele am aflat că primarul Betleemului, potrivit constituţiei palestiniene, trebuie să fie creştin: catolic sau grec-ortodox prin alternanţă, iar relaţiile dintre palestinienii musulmani şi creştini ar fi mulţumitoare. După alte surse, emigrarea creştinilor se datorează în mare parte faptului că ei sunt în mijlocul conflictelor seculare dintre evrei şi arabi. Yerushalaim (Ierusalimul) înseamnă în româneşte Cetatea Păcii. Când se va instaura adevărata pace pe pământ?

miercuri, 20 octombrie 2010

Monografii (XL). Judeţul Vrancea

Judeţul Vrancea
1. Parohia romano-catolică Adjud “Schimbarea la faţă a lui Isus”

Adresa: 625100 Adjud, Str. N. Bălcescu nr. 10; tel. 0237/640791
Statistică: 84 familii cu 243 romano-catolici
Atestare documentară: 9 aprilie 1433. Unii afirmă că este de origine maghiară, de la Egyedhalma. Fiind târg de vamă, populaţia a avut şi catolici. Schematismul catolicilor din Moldova din 1850 nu aminteşte de existenţa catolicilor. De abia în 1874 un schematism aminteşte de “Adjutum”. În 1938 erau 37 de romano-catolici. Biserica şi parohia datează din anul 1991.
2. Parohia romano-catolică Focşani “Sf. Apostoli Petru şi Paul”
Adresa: 620034 Focşani, str. Cuza-Vodă 38; tel. 0237/225275
Statistică: 337 familii cu 1.003 romano-catolici
Prezenţa catolicilor este semnalată în prima jumătate a sec. XIX. Catolicii sunt veniţi din alte părţi. Ca parohie datează din anul 1892, iar biserica din anul 1992.
3. Parohia romano-catolică Ploscuţeni “Înălţarea Sfintei Cruci”
Adresa: 627179 Ploscuţeni, str. Bisericii; tel. 0237/272350
Statistică: 658 familii cu 1.780 romano-catolici
Harta comandamentului austriac din Moldova menţionează între 1787-1791 localitatea “Ploskuzeni”, cu un număr de 10 gospodării. În 1835 erau deja 24 de gospodării cu biserică. Tradiţia locală pretinde că locuitorii provin din părţile Romanului, mai ales din Săbăoani. Comandamentul armatei ruseşti notează în 1835 semnalează prezenţa bisericii. În faţa bisericii este înmormântat tânărul preot indigen diecezan Gheorghe Bauer, singurul care a studiat la un seminar din Roma. Biserica datează din anul 1927, iar parohia din anul 1953.
4. Parohia romano-catolică Vizantea “Adormirea Maicii Domnului”
Adresa: 627439 Vizantea Mănăstirească, com. Vizantea-Livezi; tel. 0237/631505
Statistică: 263 familii cu 758 romano-catolici
Este staţiune balneo-climaterică. Catolicii au venit aici după începutul sec. XIX fiind muncitori. Tradiţia spune că la început au fost calvini, dar călugării ortodocşi nu le-au permis exercitarea cultului calvin, punându-i în dilema: ori se fac ortodocşi, ori catolici! Şi tot călugării le-au făcut biserică catolică pentru ca să fie aşa cum ziceau călugării... să fie creştini. Pastorii calvini au reclamat în anii 1817 şi 1822. Pe vremea episcopului Petru Rafael Arduini la Vizantea era şcoală catolică. Biserica actuală datează din 1813, iar parohia din anul 1979.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Monografii (XXXIX). Judeţul Vaslui

Judeţul Vaslui
1. Parohia romano-catolică Huşi-Corni “Naşterea Sfintei Fecioare Maria”

Adresa: 735100 Huşi, str. Corni nr. 85; tel. 0235/481421
Statistică: 1.117 familii cu 3.191 romano-catolici
Atestare documentară: 17 decembrie 1487, într-o scrisoare trimisă de Ştefan cel Mare braşovenilor din localitatea “Huschy”. În privinţa originii numelui, există mai multe variante: 1. din ungurescul “hus” = carne; 2. de la Jan Hus ai cărui adepţi au dominat multă vreme la Huşi şi în împrejurimi; 3. foarte probabil din substantivul slav “Hus” = gâscă; 4. episcopul Melhisedek Ştefănescu este de părere că numele provine de la un boier moldovean, Husul, care ar fi întemeiat aşezarea. În 1599 se construieşte prima biserică, a doua în anul 1805 care în decursul timpurilor a suferit mai multe modificări: 1840, 1898,1904,1932, 1937. În 1990 se va construi o nouă biserică.
2. Parohia romano-catolică Huşi “Sf. Anton”
Adresa: 735100 Huşi, str. Melchisedec nr. 4; tel. 0235/481727
Statistică: 1.021 familii cu 3.058 romano-catolici
Biserica este relativ nouă.
3. Parohia romano-catolică Vaslui “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”
Adresa: 730112 Vaslui, str. Mărăşeşti, nr. 2; tel. 0235/315883
Statistică: 250 familii cu 562 romano-catolici
Episcopul Bandinus vizitează oraşul în anul 1646 şi află 16 credincioşi. Se pare că pe aici ar fi existat şi credincioşi de etnie maghiară. La 23 septembrie 1943, ep. Mihai Robu sfinţeşte noua biserică.

vineri, 15 octombrie 2010

Monografii (XXXVIII). Judeţul Vâlcea

Judeţul Vâlcea

1. Parohia greco-catolică Brezoi “Sf. Gheorghe”

Adresa: 245500 Brezoi

Biserica a fost începută de greco-catolici şi terminată de ortodocşi. Se aşteaptă hotărârea instanţei. În caz că biserica va fi câştigată de greco-catolici, primarul a promis ca va da un teren pentru construirea unei biserici ortodoxe. Reînfiinţarea parohiei a avut loc în anul 2000.

2. Parohia romano-catolică Brezoi “Sf. Anton”

Adresa: 245500 Brezoi, str. Eroilor nr. 61; tel. 0250/776173

Statistică: 53 familii cu 112 romano-catolici

Prin anul 1890 vin familii italiene care vor să lucreze în întreprinderi forestiere din regiune. Înmulţindu-se numărul catolicilor, se construieşte biserica în anul 1935. În 1991 este ridicat la rangul de parohie.

3. Parohia greco-catolică Drăgăşani

Adresa: 245700 Drăgăşani

Parohia e în formare.

4. Parohia greco-catolică Pesceana

Adresa: 247500 Pesceana

Parohia e în formare

5. Parohia greco-catolică Râmnicu Vâlcea “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

Adresa: 240545 Râmnicu Vâlcea, str. G. Enescu, nr. 30; tel. 0350/412545

Noua biserică a fost sfinţită la 1 octombrie 2006. Patronul secund este sfânta Rita de Cascia.

6. Parohia romano-catolică Râmnicu Vâlcea “Sf. Anton”

Adresa: 240182 Râmnicu Vâlcea, Str. General Praporgescu, nr. 1; tel. 0250/234780

Prezenţa catolică datează încă din sec. XIII când negustori de diferite naţii se perindă sau rămân chiar în oraş. Secuii fiind mai numeroşi, au voit să zidească biserică şi au cerut preot. În 1688 a venit un val de catolici din Bulgaria care erau persecutaţi de turci. S-a construit o biserică în 1880, care a fost renovată în anul 1989.

joi, 14 octombrie 2010

Monografii (XXXVII). Judeţul Tulcea

Judeţul Tulcea
1. Parohia romano-catolică Greci „Sf. Lucia”
Adresa: 827080 Greci; tel. 0240/575094
Statistică: 65 familii cu 115 romano-catolici
La sfârşitul secolului XIX, din pricina exploatării şi prelucrării granitului din munţii Măcinului, au venit mulţi muncitori din Italia. Biserica fost construită cu ajutorul acestor muncitori mai târziu în 1912. Casa parohială datează din anul 1931.
2. Parohia romano-catolică Tulcea „Sf. Mihail Arhanghelul”
Adresa: 820136 Tulcea, Str. Traian, nr. 8; tel. 0240/514353
Statistică: 450 familii cu 1100 romano-catolici
În 1842 au venit din Basarabia la Tulcea 43 familii romano-catolice. Venind apoi romano-catolici polonezi şi armeni catolici, s-a înfiinţat parohia în 1872. Deoarece devenise prea șubredă, s-a construit între anii 1992-2007 o nouă biserică solidă. Are două filiale cu biserici: Malcoci şi Sulina.