Călător prin Maramureș în preajma Paștelui oriental

Acum doi ani sărbătoream Crăciunul în Maramureș, anul acesta am sărbătorit Paștele oriental tot în Maramureș. M-a fascinat manifestarea credinței lor.

Am ajuns joi seara, 28 aprilie 2016, și am fost găzduit la Ocna Șugatag. la pensiunea Larissa. M-a impresionat atmosfera din familia proprietarului maghiar de origine, iar soția româncă. Ei frecventează ambele biserici: romano-catolică, dar și greco-catolică.

Vineri seara, 29 aprilie, am participat la Hoteni într-o biserică de lemn veche la Prohodul Domnului. Un lucru vrednic de urmat: în biserică se slujește alternativ. Atât ortodocșii cât și greco-catolicii trăiesc într-o armonie vrednică de invidiat.

Sâmbătă noaptea, 30 aprilie, am participat la slujba Învierii într-o biserică nouă de lemn greco-catolică în Desești. Este ca perlă. A doua zi am concelebrat la sfânta Liturghie a sfântului Ioan Gură-de-Aur, la Breb, într-o bisericuță veche de lemn. Ceea ce m-a întristat e faptul că ortodocșii au o biserică nouă, frumoasă, pe când greco-catolicii trebuie să părăsească biserica, întrucât biserica a fost intabulată în parohia ortodoxă. În această biserică am avut onoarea să predic și să-i încurajez pe credincioșii de acolo. Am părăsit localitatea cu lacrimi în ochi. Ce tablou sumbru!

La Ocna Șugatag am concelebrat cu fratele Istvan, parohul comunității romano-catolice din Ocna Șugatag.

În altă zi am vizitat Bârsana, o altă parohie greco-catolică, având o biserică frumoasă. La intrarea în Bârsana există niște chioșcuri unde am putut cumpăra un rozariu adus de la Ierusalim. Am întrebat-o pe vânzătoare ce reprezintă. „Este rozar sau cum se spune la dvs. mătănii”. Nu era catolică, ci ortodoxă.

Vineri m-am dus la Cămârzana unde s-a administrat sacramentul Ungerii bolnavilor sau Maslu. Am citit și eu una din cele șapte evanghelii după care a urmat o agapă frățească. Marea majoritate a preoților greco-catolici m-au vizitat de mai multe ori când eram în Austria. Având ei probleme de rezolvat în Germania și fiind pe traseul lor, m-au vizitat. Faptele bune nu se uită așa de ușor. La întoarcere am trecut prin Certeze, o localitate ieșită din comun. Casele sunt adevărate palate, se pare că au lucrat în străinătate încă de la începutul anilor 90.

Bineînțeles că nu am putut uita să vizitez Sapânța cu cimitirul vesel. Cimitirul și biserica au fost confiscate de noua conducere în anul 1948 și dăruite Bisericii Ortodoxe Române care nu permite nici măcar slujirea alternativă. Arhitectura bisericii în forma actuală nu corespunde stilului maramureșean, ea căpătând trăsături brâncovenești. Pe când Biserica Catolică din Italia, de exemplu, este extrem de generoasă față de Biserica Ortodoxă din România, oferindu-i posibilitatea de a celebra în bisericile italiene cele divine, în România este exact pe dos. Biserica Greco-Catolică, unită cu Roma n-a primit înapoi ceea ce i-a fost confiscat în 1948.

Am venit acasă cu bateriile încărcate mulțumind lui Dumnezeu pentru cele trăite în Maramureș.

Bacău, 17 mai 2016

Botezul stră-strănepoatei: Mara Margareta, la Fărăoani, 9 august 2015

Botezul stră-strănepoatei: Mara Margareta, la Fărăoani, 9 august 2015

40 de ani de preoție

40 de ani de preoție

În data de 24 iunie 1975, trei tineri din Faraoani erau hirotoniți ca preoți, prin impunerea mâinilor PS Petru Pleşca. Cei trei, respectiv pr. Anton Ghiurca, pr. Iosif Mareș și pr. Iosif Matei făceau parte dintr-un grup de 18 preoți nou-sfințiți. 12 au fost hirotoniţi pentru Dieceza de Iaşi şi şase pentru Arhidieceza de Bucureşti.

După 40 de ani de la hirotonire, 24 iunie 2015, la biserica din Faraoani s-a celebrat o slujbă de mulțumire lui Dumnezeu pentru acești ani în care cei trei preoți au păstorit în diferite localități, din țară sau din străinătate. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Iosif Mareș, alături fiind și pr. Mihai Budău(preot la parohia Sf. Nicolae, Bacău), pr. Augustin Folner și pr. Augustin Bărbuț – fii ai satului, și părintele paroh din Faraoani Anton Cîtia.

Din cei trei preoți, doar pr. Mareș a reușit să fie prezent la acest eveniment. Pr. Anton Ghiurca a trecut la Domnul în anul 2010, iar pr. Iosif Matei este bolnav la pat în localitatea Villanova Mondovi, Italia.

În cadrul Sfintei Liturghii, pr. Mihai Budău a vorbit la predică despre Ioan Botezătorul și asemănarea preoților cu acesta. “…misiunea lui Ioan a fost să pregătească, calea lui Cristos, iar noi avem aceeași menire și preotul trebuie să fie ca și un Ioan Botezător.” a spus pr. Budău. Acesta a continuat să vorbească despre misiunea preotului și importanța acestuia într-o comunitate, totodată îndemnându-i pe credincioși să se roage pentru preoți. “Aveți grijă de noi! Și într-un chip special, vă rog, fraților din Faraoani, care-l aveți în mijlocul dumneavoastră pe părintele Iosif, rugați-vă pentru el.”  i-a îndemnat părintele Budău pe credincioși.

La sfârșitul Sfintei Liturghii părintele Mareș a ținut o scurtă cuvântare în care a mulțumit Domnului pentru cei 40 de ani de preoție și a vorbit consătenilor despre perioada ce urmează, perioadă în care va trece printr-o operație mai dificilă. În continuare voi reda întreaga cuvântare a părintelui Iosif Mareș:

“Iubiți consăteni, fărăoneni, n-am de gând să vă țin o predică. Aș dori doar atât, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei 40 de ani pe care mi i-a dăruit, pe care i-a dăruit și celorlalți doi colegi ai mei care nu sunt de față, și anume pr. Anton Ghiurca, care se odihnește în cimitirul nostru din Faraoani, și a pr. Iosif Matei, care slujește mai departe Biserica în suferințele sale. Hainele pe care le vedeți, pe care le port acuma sunt un cadou din partea dumneavoastră, a celor care au cel puțin 50 de ani. În aceste ornate am fost sfințit preot, în aceste ornate am celebrat și prima Sfântă Liturghie, împreună cu ceilalți doi consăteni ai noștri. Mulțumesc mai întâi părinților mei, care, și ei se odihnesc tot în cimitirul nostru, rudelor mele, mulțumesc acelor preoți, fie răposați, fie celor care mai sunt în viață, care m-au pregătit pentru Sfânta Preoție. Mulțumesc dumneavoastră, iubiți consăteni și consătence pentru rugăciunile dumneavoastră. Așa cum a zis părintele, avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră. Așa este și dorința Sf. Părinte Papa Francisc. Dacă vă aduceți aminte, la prima lui apariție la Roma a cerut celor prezenți să se roage pentru el. Același lucru îl cer și eu și vă promit că și eu mă rog pentru dumneavoastră. În luna care vine voi merge undeva unde voi fi tratat. Probleme de sănătate are fiecare dintre noi, probleme mai mari sau mai mici, depinde de crucea care ni s-a dat. Unii au o cruce mai mare, alții mai mică, dar fiecare le putem purta pentru că Dumnezeu ne dă și ajutorul necesar pentru a purta crucea de fiecare zi. Mulțumesc părintelui paroh pentru această seară, pentru aceste clipe minunate în care am celebrat Sf. Euharistie, clipe în care noi am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dăruit până astăzi. Cuvântul “euharistie” este de origine greacă și dacă veți merge în Grecia și vreți să-i mulțumiți cuiva pentru un serviciu, veți spune “efharisto”, adică “mulțumesc”. Și eu vă mulțumesc, iubiți credincioși, și vă doresc ceea ce îmi doriți și mie, toate cele bune, multe haruri din partea lui Dumnezeu și a Sfântului Anton de Padova care este patronul bisericii și al comunității noastre. Vă doresc tot binele de pe acest pământ și Bunul Dumnezeu să ne dăruiască harul de a ne întâlni și în patria cerească. Lăudat să fie Isus Cristos!”

Două fetițe, îmbrăcate în port popular, au dăruit atât sărbătoritului, cât și celorlalți preoți, un buchet mare de flori, în timp ce oamenii îi cântau “La mulți ani!”.

La final, părintele paroh l-a felicitat pe părintele Mareș și i-a urat multă sănătate și curaj pentru perioada ce urmează.

(Articolul a fost preluat de aici: http://www.faraoani.ro/2015/06/26/40-de-ani-de-preotie unde se găsește și un album foto)

Jubileul de 40 de ani de preoţie

La 24 iunie 1975 am fost sfințit preot și pe 24 iunie 2015 am sărbătorit acest eveniment cu consătenii mei.

Conform tradițiilor apusene, jubileul de 40 de ani s-ar numi "jubileul de rubin".

Cu vreo câteva zile în urmă am trimis fiecărei familii câte o invitație la rugăciune pentru mine dar și pentru fratele meu Petru care se odihnește în cimitirul din Faraoani. Am vrut ca festivitatea să fie cât mai sobră. Totuși am invitat și un predicator, pe pr. Mihai Budău, pensionar ca și mine.

La concelebrare au participat doi preoți consăteni, amândoi carmelitani.

La sfârșit am mulțumit Cerului pentru cei 40 de ani de preoţie. Am mulțumit celor m-au ajutat să devin preot. Am amintit absența a doi consăteni care nu au putut participa: pr. Anton Ghiurca, aflat și el în cimitirul satului, și pr. Iosif Matei, care este hrănit artificial și îngrijit în Mondovi (Italia).

Între timp am primit și felicitări, printre care și din partea Episcopiei de St. Polten, din Austria, de care aparțin, chiar dacă sunt pensionar.

Momentan aștept un răspuns din partea Casei de Pensii din București urmând să direcționez pensia românească într-un scop caritativ.

Mă rog bunului Dumnezeu să pot ajunge și la aniversarea a 50 de ani de preoție, adică a Jubileului de Aur.

Din Austria... înapoi în România

După ce am revenit din Maramureș, la începutul acestui an, 2014, am mai zăbovit aproape o lună în casa parohială din Vestenthal. Am avut timp să-mi pun lucrurile la punct, să achit datoriile față de Biserică și stat. Mi-am cumpărat medicamentele necesare și mă bucur că acele medicamente există și în farmaciile românești. Am analizat ofertele primite plus opțiunile mele și am decis să vin în România. Aș fi putut să rămân in Austria, dar am vrut să mai fiu de folos celor care m-au ajutat să devin preot. De altfel vicarul general de acolo mi-a zis că cei care s-au pensionat pe motive de sănătate nu pot activa oficial. Pensionarea înseamnă logic incapacitatea de a mai lucra cel puțin eficient.

Primul preot român pe care l-am întrebat dacă aș putea să stau în casa parohială a răspuns afirmativ. Astfel în februarie 2014 sunt prezentat la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Bacău. Preotul paroh, extrem de amabil, mi-a oferit găzduire în casa parohială, deși mai avea încă doi vicari (capelani). Nu pot uita acest act caritabil din partea lui. Între timp mai celebram sâmbăta o sfânta Liturghie la două maici: una italiană și alta româncă. Însă nu am putut să mă acomodez. Deși aveam toate condițiile optime, nu am reușit să mă autodepășesc și astfel am găsit o locuință cu chirie aproape de biserica din centru, tot în Bacău, unde concelebrez duminica și în sărbătorile de poruncă.

Între timp am fost cooptat ca prieten apropiat al trupei "Teatrului din clopotniță" care a prezentat și prezintă printre altele o piesă de teatru care descrie fidel ultimele zile din viața unui martir episcop: Anton Durcovici, mort pentru fidelitatea sa față de Biserica sa în închisoarea din Sighet. Beatificarea lui va avea loc curând pe un stadion din Iași.

Încă nu mi-am făcut publică adresa pentru că e posibil să mă mut iar, într-o altă parte, unde aș putea avea un spațiu mai mare, unde aș putea primi musafiri în ospeție.

Ad majorem Dei gloriam!