5. Umor concret
Pe vremea când eram capelan la Lugoj, fostul meu confesor, Ioan Ploscaru, mi-a recomandat o lucrare interesantă scrisă de un preot greco-catolic, Raţiu, şi care se intitulează “Umorul sfinţilor“. Cu tot efortul depus, nu am reuşit să o găsesc la cineva. Ulterior am aflat că şi în Biserica Ortodoxă Română a scris cineva o lucrare de acest gen. Deci spiritul umorului este prezent şi la cei botezaţi. Aş dori să fac doar câteva referinţe. Fericitul papă Ioan XXIII devenise celebru şi prin umorul său neobişnuit; la o alocuţiune făcută într-una dintre seri, în Piaţa “Sf. Petru” spunea printre altele: “Priviţi, până şi luna asistă la întâlnirea noastră”. “Mergând acasă, veţi revedea copiii voştri. Îmbrăţişaţi copiii şi spuneţi-le că este îmbrăţişarea papei...” Mulţi au crezut că era foarte bogat, dar el era de o modestie proverbială. “Celor scumpi ai mei las drept moştenire o mare binecuvântare”. Când a fost vizitat de ginerele lui Hruşciov, primul comunist care a vizitat Vaticanul, i-a dat o binecuvântare specială bătrânului dictator. Mai târziu Hruşciov, în semn de bunăvoinţă, avea să-l elibereze pe arhiepiscopul greco-catolic ucrainean.
De neuitat este şi papa Ioan Paul I care a fost denumit “il papa sorridente” (papa zâmbitor). Despre Ioan Paul al II-lea s-a scris detailat despre multe aspecte ale umorului său personal, alţii nu s-au sfiit să mai adauge, prezentându-l ca pe un papă apropiat de turma sa.
Mons. dr. Petru Mareş (+2009), în ultimul interviu al vieţii, la Bacău, pentru revista “Biserica şi viaţa” la întrebarea: “Care este cel mai important lucru pentru un preot?”, răspundea: “Preoţii să-şi iubească preoţia, iar preoţia să o exprime în toate formele posibile. Să zâmbească tuturor şi să se apropie de toţi”.
Lista s-ar putea continua...
În spaţiul germanofon şi nu numai, perioada lăsatului secului, în trei zile care preced Miercurea Cenuşii, nici Biserica locală nu rămâne indiferentă spiritului acelei perioade. Iată o mostră de predică adresată simbolic băncilor, probabil o aluzie la frecventarea slabă a slujbelor bisericeşti.
*
Către băncile din biserică
(Pentru duminica dinainte de Miercurea Cenuşii)
Stimate şi onorate bănci!
Avem felurite perioade liturgice în timpul anului bisericesc. Chiar şi timpul dinainte de Miercurea Cenuşii este o parte din perioada timpului de peste an. Aceasta mă îndreptăţeşte la o altfel de predică, nu pentru voi, iubiţi credincioşi, ci pentru băncile din biserică. Câte n-aş avea de zis? Aşadar luaţi aminte!
Voi, băncile, sunteţi de multă vreme în biserică, dar niciodată nu aţi avut parte de o predică dedicată numai vouă. Ar fi şi cazul să aveţi o predică proprie. Să nu vă deranjeze faptul că oamenii sunt aşa de atenţi. Ei ştiu precis că nu le predic lor, ci vouă.
Înainte de toate, vreau să vă aduc un cuvânt de laudă. Voi sunteţi totdeauna prezente, indiferent dacă plouă, ninge sau este frumos. Vouă nu vă este niciodată prea frig sau prea cald. Niciodată nu aţi lipsit duminica de la biserică. Frumos din partea voastră! Cunoaşteţi datoriile creştineşti.
Pe lângă aceasta, vă comportaţi ireproşabil în biserică. Nu deranjaţi pe nimeni prin venirea întârziată în biserică şi astfel nu daţi o pildă rea altora.
Sunteţi foarte liniştite şi nu tuşiţi mai ales în momentele cele mai importante slujbei. În timpul slujbei nu vă întoarceţi capetele ca să vedeţi cine a venit între timp în biserică sau atunci când plânge vreun copil. Şi mai ales nici una dintre voi nu doarme în timpul predicii. Bravo!
Aveţi şi o conştiinţă că sunteţi membrii acestei parohii. De aceea, nu mergeţi la alte biserici dacă nu vă convine ceva. Păstraţi fidelitatea faţă de biserica voastră.
Sunteţi mulţumite chiar şi cu predici mai vechi, nu aveţi pretenţii ca ele să fie pe placul celor din secolul 21!
Ce aş mai putea să adaug şi să laud?
Hmm... Unele lucruri nu le pot lăuda. Nu îngenuncheaţi niciodată în faţa preasfântului sacrament. Staţi încremeniţi ca nişte beţe. Slujbele nu vă folosesc la nimic pentru că voi sunteţi moarte. De aceea nu înţelegeţi nimic din Liturghie şi nici nu vă daţi osteneala să înţelegeţi ceva! Pentru voi durează toate slujbele la fel de lungi. Nu aveţi noţiunea timpului.
Şi predica este pentru voi în zadar pentru că nu aveţi urechi să audă. Gândiţi-vă de câte ori aţi ascultat predici şi nici una nu v-a fost de folos. Pe lângă aceasta, voi nu vă rugaţi deloc şi nu participaţi activ la slujbă. Chiar şi bărbaţii se roagă mai mult decât voi.
Nu vreţi să vă apropiaţi de altar. Totdeauna vreţi să staţi departe de altar. Ştiu, vă bucuraţi dacă sunteţi ocupate în zi de duminică şi sărbătoare. Băncile din faţă sunt cam supărate pentru că oamenii care vin la slujbă în timpul săptămânii se refugiază în băncile din spate.
Stimate bănci! Voi nu plătiţi nimic, nici măcar un leuţ. Cei mai mulţi dintre proprietarii voştri dăruiesc bani de metal. Ne putem da seama după zgomotul făcut la atingerea farfuriei. Dacă nu se aude nimic, înseamnă că banul este din hârtie.
Nu putem spune că sunteţi apostolice. Sunteţi bucuroase că sunteţi în biserică, dar nu vă gândiţi că şi lumea are nevoie de Isus. Staţi aici în biserică ca şoarecele în caşcaval. Nu prea vă uitaţi afară că lipseşte ordinea, dreptatea în lume. Voi aveţi Lumina lumii, credinţa creştină. Dar lumina vrea să călătorească şi chiar repede. 300.000 km pe secundă.
Da, surorilor bănci! Încercaţi să fiţi mai bune! Şi voi, iubiţi credincioşi, mă veţi ierta că de data aceasta predica nu a fost pentru voi. Sau poate totuşi... un pic? Cine are urechi să audă!
Amin.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu