marți, 23 februarie 2010

Duminica a cincea din Postul Mare (Anul C) – pentru tineri

Duminica a cincea din Postul Mare (Anul C) – pentru tineri

...să arunce primul piatra

Pregătire: o mantie albă, nişte pietre, o oglindă.
Intrarea în biserică: tăcere
Salutul şi actul penitenţial
Rugăciunea zilei
Lectură: Isaia 42, 1-7
Cântec de post
Evanghelia: Ioan 8,1-11
Însoţită de un joc pantomimic: Isus şi femeia adulteră
Muzică meditativă
Crezul adulterei
Rugăciunea credincioşilor
.........................................
În timpul Împărtăşaniei: Ubi caritas

Rugăciunea zilei: Dumnezeule preasfânt, tu ai chemat comunitatea ta la sfinţenie. Tu ne pregăteşti deja în această lume pentru o viaţă nouă. Iartă-ne, te rugăm, greşelile noastre. Trimite-ne Duhul tău şi fă să fim conştienţi de faptul că tu eşti cel care transformi inimile oamenilor.
Prin Domnul nostru Isus Cristos Fiul tău care în unire cu Duhul sfânt vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.
Evanghelia (Ioan 8,1-11): În vremea aceea Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a apărut din nou la templu. Tot poporul venea la el, iar el aşezându-se îi învăţa. Cărturarii şi farizeii au adus o femeie prinsă în adulter  (Doi tineri o aduc pe acea femeie de la uşa bisericii şi o însoţesc până la altar. Femeia poartă o mantie albă) şi punând-o la mijloc, i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici? Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze.
(Femeia tace, cu capul aplecat în faţa altarului cu faţa la popor. Ceilalţi tineri stau în semicerc de o parte şi alta şi în spatele ei. Unul după altul ridică pumnul în care ţine o piatră şi strigă: „Te acuz!” După ce toţi au strigat despre acuzare şi au ridicat pumnii, strigă în cor din ce în ce mai tare: „Te acuz, te acuz”... Corul ridică din ce în ce mai tare tonul. Strigătele încetează în momentul când femeia îşi pune voalul. Îşi acoperă capul şi îngenunchează în faţa altarului. Mâinile tinerilor sunt ridicate în mod ameninţător.
Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat
şi a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”.
Cineva merge spre grupă. El ţine o oglindă în mână. El o arată fiecăruia şi în acest timp pumnii sunt coborâţi. După aceasta o arată mulţimii din biserică. Cu oglinda ridicată păşeşte încet în faţa primelor bănci.
Şi aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. E a rămas singur, iar femeia era în mijloc.
Tinerii pun pietrele pe altar şi se duc înapoi la locurile lor. Femeia rămâne singură.
Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”
Tânărul care a purtat oglinda merge la femeie, o ridică şi ia de pe cap acoperământul şi apoi o conduce spre grupa tinerilor.
Cuvântul Domnului.

Crezul femeii adultere
Atotputernice veşnice Dumnezeu, Dumnezeul milei, al bunătăţii, al înţelegerii. Eu cred în tine. Din iubire ai chemat lumea în fiinţă, din dragoste l-ai creat pe om. Din dragoste l-ai trimis pe Fiul  spre mântuirea noastră. El me-a arătat cum eşti tu în realitate: nu un Dumnezeu al mâniei şi al răzbunării. Tu eşti aşa cum era el, un prieten al oamenilor, gingaş şi plin de smerenie. Prin Isus Cristos, în întâlnirea cu el – în minunile sale, în vindecările sale ne-a apărut nouă oamenilor bunătatea ta. Tu ai iertat pe cei păcătoşi, tu le-ai luat greutatea şi ai şters păcatele. Astfel ne-ai redat demnitatea în faţa celor care ne persecută. Tu însuţi ai devenit Răscumpărătorul nostru în Fiul tău Isus Cristos. El ni s-a dăruit cu totul: pentru că era bun a trebuit să moară pe cruce. Tu l-ai înviat din morţi şi l-ai primit în strălucirea ta. Atunci când noi oamenii credeam că suntem părăsiţi tu ni l-ai trimis pe Duhul sfânt ca să ducă mai departe opera Fiului tău în Biserică în lumea noastră.
Ca să iertăm cum a iertat el ca să slujim aşa cum ne-a slujit el, ca să ne iubim aşa cum ne-a iubit el, ne-ai dăruit pe Duhul tău care merge alături de noi până când vom urma Fiului tău întru moarte şi vom primi plinătatea vieţii la tine!

Rugăciunea universală
Doamne tu ai luat firea omenească. Te-ai făcut avocatul celor slabi şi al celor lipsiţi de apărare şi te-ai pus în slujba celor lipsiţi de ajutor. Asculta rugăciunea noastră:
1. Pentru toţi care suferă de persecuţie şi strâmtorări, care trăiesc în închisori: fă ca să învingă dreptatea.
2. Pentru cei care suferă din cauza bârfelor şi a calomniei: ca să iasă adevărul la iveală.
3. Pentru cei care lucrează în tribunale: fă ca să nu profite de puterea lor de decizie.
4. Pentru toţi acei care s-au făcut vinovaţi: ca să găsească iertare la oameni şi ca să se poată întoarce în comunitatea lor.
5. Pentru noi înşine: ca să nu contribuim în a face altora deservicii.
Doamne Isuse Cristoase, ascultă rugile noastre şi primeşte-le. Dăruieşte-ne Duhul tău pentru ca prin puterea lui să evităm răul. Amin.

Asupra darurilor
Doamne, Dumnezeul nostru tu l-ai trimis pe Fiul tău ca şi perfecţiune umană. El a trăit în duhul iubirii, a iertării şi a dăruirii. Schimbă-ne prin această jertfă pe care o sărbătorim. Cu aceste daruri transformă-ne în oameni care să trăiască din Duhul tău.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Rugăciunea finală
Doamne, Dumnezeul nostru, am fost musafiri la masa Fiului tău. El ne-a întărit cu acest ospăţ. El ne-a spus cuvântul său şine-a făcut să simţim că suntem o comunitate. Fă ca noi să ne putem întoarce în viaţa obişnuită cu puteri noi. Ajută-ne ca să fim semenilor noştri surori şi fraţi şi să nu le cauzăm vreo durere. Ajută-ne să facem binele şi să ocolim ceea ce este rău şi inuman. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Duminica a patra din Postul Mare (Anul C)

Duminica a patra din Postul Mare (Anul C)

Salutul şi actul penitenţial
Unde am ajunge dacă fiecare ar face ce-ar vrea? Odată trebuie să se încheie. Poate la oameni – dar la Dumnezeu nu. În evanghelia duminicii a patra din Postul Mare, Dumnezeu lasă toate uşile deschise, merge în întâmpinarea celor doi fii şi-i invită la sărbătoare. Pilda povestită de Isus este valabilă şi pentru noi. Să urmăm invitaţia tatălui la ospăţ şi să acceptăm pe cei prezenţi drept fraţi şi surori.
Ca şi cel mai tânăr fecior, vrem şi noi să ne întoarcem la Dumnezeu şi să recunoaştem: Mărturisesc lui Dumnezeu...
Dumnezeu, Tatăl nostru în iubirea sa nemărginită se milostiveşte de noi, el ia asupra sa greşelile noastre şi vrea să ne reconcilieze între noi. El ne invită la ospăţul veşnic în împărăţia sa. Amin.

Evanghelia: Luca, 15,1-3.11-32

Predică
Chiar s-a întâmplat: o fată a plecat de acasă şi s-a dus la prietenul ei. După un timp oarecare se desparte de acest prieten şi vrea să vină acasă.. Stă în faţa uşii şi sună. Tatăl deschide uşa: „Vreau să vin acasă, tată!” Cu o răceală polară îi răspunde tatăl: „Piei din faţa mea! Eu nu mai am nici o fiică!” şi-i trânteşte uşa în nas. Aşa pot fi oamenii. Dar Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în evanghelia de azi.
Punctul de plecare pentru pilda tatălui milostiv şi a celor doi fii „pierduţi” este comportamentul lui Isus faţă de vameşi şi păcătoşi cărora se adresează cu prietenie şi ia masa împreună cu ei. De aceea aşa-numiţii evlavioşi îi reproşează: „De ce face el asta? Nu ar trebui să procedeze aşa!”
La indignarea acestor evlavioşi Isus răspunde prin trei povestiri, care aruncă o lumină asupra comportamentului lui Dumnezeu: pildele despre oaia pierdută, a drahmei pierdute şi a fiului pierdut.
Există pericolul de a ne deconecta uşor de pilda fiului pierdut. Vă invit la o reconsiderare a ei. Ce este totuşi aşa de neobişnuit? Nu pentru că aşa ar proceda tinerii. Asemenea lucruri se întâmplă fiecare zi. Neobişnuit este gestul tatălui, bucuria lui, mărinimia lui vizavi de ambii feciori. Tatăl a permis fiului său să plece de acasă fără ranchiună. Nici o urmă de răzbunare. I-a dat drumul, dar nu l-a scos din iubirea sa. Dragostea lui îl vede pe fiu venind de departe. Aleargă în întâmpinarea lui. Tatăl îl îmbrăţişează şi-l sărută. El nu-i aminteşte de durerea cauzată. Nu închide uşa, ba mai mult îi organizează o petrecere. Şi unicul motiv este: „Acest fiu al meu era mort şi acum trăieşte din nou, a fost pierdut şi l-am regăsit”.
Să ne amintim: Motivul acestei povestiri era faptul că cei evlavioşi murmurau împotriva comportamentului lui Isus vizavi de cei păcătoşi cu care stătea la masă cu ei. Răspunsul său era: pentru că la fel face şi Dumnezeu.
Ca şi copii, poate am avut o imagine neobişnuită a lui Dumnezeu Tatăl, poate am suferit de nevroze eclesiogene în care îl vedeam ca pe un tată care ne inspira frică. Mă gândesc la imagini de pe unele picturi din mănăstirile bucovinene. Mă gândesc la un Dumnezeu fundamentalist care pedepseşte nemilos pe cel care ar calca strâmb din slăbiciune.
Dumnezeu pe care-l arată Isus este altfel. Nu un Dumnezeu care ne inspiră teamă, care nu iubeşte viaţa, nu Isus ne-a vestit un Dumnezeu care ne caută, ne mântuieşte şi care doreşte să avem o viaţă în toată plinătatea ei.
Iată că-l avem şi pe fiul cel mare. El este furios faţă de tatăl şi de fratele lui. Pentru el celălalt frate este numai „cel de acolo”, deci nu-l numeşte nici măcar frate. El îi face reproşuri tatălui. Chiar şi aici tatăl se comportă în mod neobişnuit: nu-l lasă să stea afară, el merge la el şi plin de înţelegere şi gingăşie i se adresează: „Fiule” şi accentuează comuniunea deosebită dintre ei, care nu a fost întreruptă niciodată. Cu înverşunare reacţionează fratele amintindu-i de meritele sale. El crede că nu i-a rămas dator cu nimic. În realitate el a încetat să mai fie fiu şi frate. Legătura cu tatăl şi faţă de frate este adânc rănită. Tatăl vrea să-l readucă înapoi în casa sa. Prin răbdarea şi iubirea lui vrea să înfrângă duritatea inimii sale, îngustimea minţii. Ascultă cu mărinimie toate reproşurile fiului pentru ca şi el să fie mai mărinimos faţă de celalalt frate. Tatăl nu reacţionează cu duritate sau cu pedepse, ci aproape neputincios se apropie de fiul său şi de celălalt şi le arată toata dragostea sa.
Cum va reacţiona fratele mai mare? Cum ne-am comporta noi în locul lui? Cu cine dintre cei doi fraţi ne-am putea identifica?
Indiferent cine şi cum suntem. Iubirea lui Dumnezeu, răbdarea lui şi mărinimia lui este pentru fiecare din noi. Important e ca noi să ne simţim copii lui şi să trăim ca fraţi şi surori în Cristos. Astfel putem şi noi primi invitaţia la ospăţul Tatălui şi să ne bucurăm că avem pe Dumnezei ca tată milostiv şi că între noi suntem fraţi şi surori.

luni, 15 februarie 2010

Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

Duminica a treia din Postul Mare - Anul C

De ce permite Dumnezeu?

Lectură: Exod 3,1-8a.10,13-15
Evanghelia: Luca 13,1-9

Predică
Evanghelia de azi este una puţin ieşită din comun din Noul Testament care pune întrebarea categorică: „De ce?” Pune problema nedreptăţii de care suferă omenirea. De ce? Aceeaşi întrebare o pun şi Iov cu prietenii săi; aceeaşi întrebare se pune şi azi, de ex, când un copil moare de cancer, când moare un tânăr accidentat. Vă invit să luăm ambele exemple concrete ale evangheliei.
Pilat îi ucide pe galileeni. Şi în Şiloah se dărâmă un turn omorând astfel mulţi oameni. Aceste nenorociri sunt pe buzele tuturor şi de aceea şi întrebarea: cine este vinovat? De ce trebuia să se întâmple aşa ceva? Cum poate Dumnezeu permite acest lucru?
Deja Sextus Empiricus (150 d.Cr), sceptic celebru făcea următoarea argumentaţie: Ori că Dumnezeu nu vrea să împiedice răul, deşi ar putea - deci nu este bun; ori el vrea acest lucru, dar nu poate – deci nu este atotputernic; sau el nu vrea deşi poate – deci el nu este nici atotputernic şi nici bun. Totuşi nefiind atotputernic şi nici bun, el nu mai este Dumnezeu; pentru că există răul, suferinţa, păcatul care nu sunt împiedicate de aceea nu există Dumnezeu. În faţa acestei argumentări teologii au răspuns chiar la început: Dumnezeu nu vrea suferinţa, dar el o permite pentru că respectă libertatea omului. Dumnezeu poate voi suferinţa pentru a ne ajuta. Ca exemplu putem adăuga faptul că un doctor poate amputa un deget pentru a salva mâna. În cele din urmă adevărata noastră patrie nu este aici, ci în ceruri. Însă aceste răspunsuri nu sunt mulţumitoare. Şi nici măcar Isus nu este de acord. Cartea lui Iov din Vechiul Testament nici nu încearcă să dea un răspuns la această întrebare; dimpotrivă ea respinge întrebarea. Cam la fel reacţionează şi Isus din evanghelia de azi. Pentru el este important cum reacţionăm în faţa durerii, nenorocirii, bolii. A suferi din această cauză, a fi mişcaţi de acestea poate fi singura expresie a iubirii noastre. Şi dacă iubim trebuie să fim gata să o practicăm.
Pilda smochinului. Smochinul este aproape uscat, proprietarul vrea să-l taie. Grădinarul îl plantează şi face tot posibilul pentru a-l salva. De aceea Isus face referinţă la tatăl său şi la lucrarea lui: Dumnezeu a creat această lume nu pentru a primi ceva ci pentru că a voit să-i dăruiască ceva. A făcut-o părtaşă de iubirea sa. El a venit în lume prin Fiul său pentru a o realiza.
Deci iubirea dă suferinţei un sens, ca de altfel crucii lui Cristos. Când eu, în ciuda suferinţei, nu renunţ la iubire, ea capătă o nouă dimensiune. Dumnezeu vrea să ne transforme în oameni iubitori, solidari cărora nu este indiferentă suferinţa oamenilor. Poate aceste argumentări nu sunt suficiente pentru explicarea catastrofelor, durerii, bolii şi morţii. Dumnezeu este unitatea de măsură la care ne putem şi noi măsura iubirea noastră.

Rugăciune
Dumnezeule, cine eşti tu ? – primeşte-ne în această jertfă euharistică, primeşte aceste daruri în formă de pâine şi vin şi întrebările noastre, îndoielile noastre, rugăminţile noastre. Primeşte-ne pentru ca să simţim că eşti un Dumnezeu al oamenilor de care suntem ocrotiţi, prin Cristos Domnul nostru. Amin.

duminică, 14 februarie 2010

Duminica a doua din Postul Mare - Anul C

Duminica a doua din Postul Mare - Anul C

În numele Tatălui şi Fiului şi sfântului Duh.
„Mi se pare că este altfel. Ar trebuie de făcut o mutare”. Aceste formulări dau de înţeles că la început a fost alt proiect, altă aşezare. Cam aşa s-a întâmplat lui Petru, Ioan şi Iacob. Pe Isus nu-l văzuseră niciodată aşa. Înainte ca Isus să plece la Ierusalim, le apare într-o altă lumină. Cei trei apostoli sunt transpuşi într-o lume neobişnuită; aici pe munte Isus le este prezentat”. Acesta este Fiul meu ales, de el să ascultaţi”!
Să ne deschidem şi noi astăzi în faţa lui, să ascultăm cuvântul său şi să ne rugăm:

(Un cântec potrivit)

Rugăciunea zilei
Dumnezeule în această uzină a lumii căutăm cuvântul tău care să ne fie punct de orientare şi sprijin. Fă-ne să cunoaştem la ce ne-ai chemat. Arată-ne pe Isus Fiul tăi de care trebuie să ascultăm, care cu tine şi cu Duhul sfânt vieţuieşte în vecii vecilor. Amin.

Lectura: Fil 3,17-4,1

Evanghelia: Luca 9,28b-36

Predica
„Între cer şi pământ este mult spaţiu pentru îmbunătăţiri” – cu aceste cuvinte face publicitate Lufthansa. Mesajul publicitar este clar: pentru lucrătorii acestei firme este important ca pasagerii să părăsească pământul ca ei să-i transporte cât se poate de confortabil în paradisul concediilor.
„Între cer şi pământ este mult spaţiu pentru îmbunătăţiri” – cam aşa ar putea fi şi titlul evangheliei de azi. Ucenicii lui Isus sunt luaţi de Isus pe un munte înalt şi aici Isus le apare într-o altă lumină. Aici el se arată ca Mesia, ca om şi ca Fiu ales al lui Dumnezeu. Moise şi Ilie sunt cu el, cele doua figuri importante ale poporului lui Israel: Moise cale care a scos poporul lui Israel de sub robia egipteană; Ilie, profetul războinic care a fost ridicat la cer.
Isus, ca Dumnezeu şi Om, este confirmat: „Acesta este Fiul meu ales, pe el să-l ascultaţi”. Aici ucenicii se simt bine, aici vor să rămână, să construiască colibe. Dar viaţa obişnuită este altceva, drumul spre Ierusalim nu este chiar drumul spre cer, aici îi aşteaptă realitatea dură şi crudă.
Această clipă de fericire e suficientă pentru ca ucenicii să primească tărie şi perseverenţă. Aceste clipe vor trece, dar amintirea lor rămâne. Această istorie este denumita şi „Schimbarea la faţă a lui Isus”. „Schimbarea” nu înseamnă „a apărea mai bine” decât este. „Schimbarea” înseamnă mai mult, a se aşeza în poziţia perfectă. Pentru ucenici a fost clar că Isus este mijlocitor între pământ şi cer. Iar omul poate fi salvat dacă ascultă de el şi trăieşte după cuvântului lui. În această tensiune între cer şi pământ nu suntem lăsaţi singuri. El este cu noi şi sub noi. Noi suntem chemaţi să rezistăm în această tensiune, adică să ne lăsăm dispuşi pentru schimbări sau îmbunătăţiri.
Şi dacă însuşi Dumnezeu acţionează în timpul nostru, suspendă timpul şi locul. Cerul se deschide asupra zilei noastre obişnuite, timpul şi veşnicia se suprapun. Sunt numai clipe care ne sunt dăruite. Nu putem clădi colibe pe care să le consolidăm. Cei care sunt garanţii noştri Moise şi Ilie. Rămânem singuri şi ne cuprinde teama.
În această frică ne rămân cuvintele: „Acesta este fiul mei cel ales, de dânsul să ascultaţi”.
O scânteie a luminii divine în întunericul vieţii umane.

(Cântec potrivit: ex. Despre lumină)

Rugăciune de mulţumire
Doamne Isuse, stăpânul şi fratele nostru! Tu ni te-ai dăruit sub forma pâinii şi a vinului. Sub aceste specii ni te-ai arătat în altă lumină şi ne-ai arătat că eşti totdeauna cu noi. Îţi mulţumim ţie, care eşti garanţia vieţii, cuvântul Tatălui, iubirea sfântului Duh, care vieţuieşti şi domneşti în toată veşnicia.

Binecuvântarea
Mergeţi în pacea lui Dumnezeu!
Fiţi lumină pentru lume
Pentru ca lumea să ştie
ce este un cer nou şi un pământ nou.
În iubirea sa să vă călăuzească drumurile voastre şi să le binecuvânteze.
Să vă dăruiască pacea în inimile voastre: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Amin.

marți, 9 februarie 2010

Sfântul Valentin – 14 februarie

S F I N T I

Sfântul Valentin – 14 februarie

Bărbat cu inimă

Introducere
Pentru mulţi, ziua de 14 februarie este „ziua lui Valentin”. În spaţiul românesc se doreste introducerea unei sărbători a „îndrăgostiţilor” având ca zeitate pe Dragobete. Să lăsăm la o parte aceste zeităţi, noi, românii, neavând certificat de naştere a creştinării neamului nostru, deci creştini din naştere. În această zi, care mai demult era închinată memoriei sfântului Valentin, s-a dezvoltat o tradiţie a florilor care ne duce la tema centrală a mesajului creştin: dragostea. Viaţa istorică a sfântului Valentin nu se leagă de dăruirea de flori şi inimi roşii. Ceea ce se poate afirma este faptul că Valentin era un „bărbat cu inimă” şi care din dragoste faţă de Cristos şi-a dat viaţa în veacul al treilea. „Legenda aurea”, o culegere de istorioare din evul mediu îl descrie pe Valentin ca pe un bărbat drept, curajos a cărui inimă bătea pentru Cristos chiar şi atunci când era torturat şi înainte de a muri. În credinţa în Dumnezeu în care mulţi bărbaţi şi femei au mărturisit-o, cerem şi noi astăzi binecuvântare pentru toţi care se iubesc şi pentru toţi care au o inimă pentru ceilalţi.


Doamne Isuse, tu eşti iubirea Tatălui ceresc, care a coborât pe pământ, Doamne miluieşte-ne...
Doamne Cristoase, tu eşti mărturia adevărului Cuvântului divin, Cristoase miluieşte-ne...
Doamne Isuse, tu ai avut totdeauna o inimă pentru oameni şi pentru suferinţele lor, Doamne miluieşte-ne...

Rugăciune
Atotputernice Dumnezeule, tu ai dăruit sfântului Valentin puterea şi curajul să rămână fidel în dragoste faţă de Isus până în ceasul morţii. Ajută-ne ca să trăim în credinţă şi să ne mărturisim ucenici ai lui Cristos în care iubirea ta devenit om pentru noi. Prin Cristos Domnul nostru.

Lectură
Din Legenda aurea
Valentin era un preot respectabil; împăratul Claudiu l-a chemat la sine şi i-a spus: „Valentin, de ce nu te lepezi de erezia creştinilor şi nu te închini zeilor noştri pentru ca să te bucuri de prietenia noastră împărătească?” Valentin răspunse: „Dacă ai cunoaşte harul lui Dumnezeu, nu ai vorbi aşa; tu te-ai întoarce de la zei şi l-ai adora pe adevăratul Dumnezeu care este în ceruri”. Atunci spuse unul care era de faţă: „Ce spui tu, Valentin, de sfinţenia zeilor noştri?” Valentin răspunse: „Nu zic nimic despre ei decât că sunt nişte oameni sărmani plini de necurăţie şi de păcat”. Atunci îi spuse Claudiu: „Dacă Cristos este adevăratul Dumnezeu, de ce nu-mi spui adevărul?” Valentin îi răspunse: „Numai Cristos este cu adevărat Dumnezeu; dacă crezi în el, sufletul tău va fi mântuit, împărăţia ta se va mări şi îi vei învinge pe toţi duşmanii tăi”. Şi atunci se întoarse Claudiu către cei care erau de faţă şi le spuse: „Ascultaţi, bărbaţilor din Roma, ce bine şi cu înţelepciune vorbeşte acest bărbat”. Dar judecătorul spuse: „Vai, împăratul aiurează; am vrea să vedem ce părere aveţi de acest copil”. În acel moment împăratul s-a schimbat total.
Valentin a fost încredinţat totuşi grijii unui prinţ; când a intrat în casa acestuia, a spus: „Doamne Isuse Cristoase, tu, adevărata lumină, te rog să luminezi casa aceasta pentru ca toţi care locuiesc în ea să te recunoască ca pe adevăratul Dumnezeu”. Atunci prinţul spuse: „Dacă este aşa, fă ca fiica mea, care este oarbă, să poată vedea. Dacă se va întâmpla aşa, eu voi face tot ceea cei vrei tu”. Sfântul Valentin s-a rugat pentru fiica prinţului care şi-a recăpătat vederea. Toată casa lui s-a întors la credinţă.
Împăratul porunci să i se taie capul. Aceasta s-a întâmplat prin anul 280.

P. Mărturia de credinţă a sfântului Valentin
C. Mulţumim lui Dumnezeu.

Sau
Lectura 1Ioan 4, 7-10
Evanghelia Ioan 15,9-13

Reflecţii
Biserica ne spune că, sărbătorind pe martiri şi pe sfinţi în general, îl sărbătorim, de fapt, pe Isus Cristos, căci martirii au pătimit cu el şi sunt preaslăviţi cu el. Chiar şi viaţa şi moartea sfântului Valentin a fost astfel înţeleasă de Cristos. Comportamentul lui în faţa celor puternici, tăria sa în credinţa că în Isus Cristos însuşi Dumnezeu a apărut, slujirea celor bolnavi şi a celor nevoiaşi: toate acestea erau mărturii pentru Isus Cristos. El ne face să privim mai adânc în esenţa lui Dumnezeu care este dragostea.
„Dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin aceea că Dumnezeu a trimis Fiul în această lume ca noi să trăim prin el” (1Ioan 4,9). Amintirea acestui martir Valentin, dar şi obiceiul care se leagă de numele şi ziua lui să fie ca mijloc care să ne ducă la credinţă: la însuşi Dumnezeu, care este iubire şi a cărui iubire devine vizibilă între noi creştini.

Rugăciunea credincioşilor
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât i-a dăruit pe unicul său Fiu. Sfântul Valentin a dat mărturie pentru aceasta. Împreună cu el vrem să-l rugăm pe Cristos:
- Pentru toţi care vestesc această credinţă, ca să trăiască în dragostea lui Dumnezeu.
- Pentru toţi care şi-au jurat în faţa lui Dumnezeu dragoste şi fidelitate, ca să poată ţine promisiunile făcute.
- Pentru cei care au avut eşec în dragoste, ca să nu fie răzbunători, ci pregătiţi pentru a ierta.
- Pentru toţi cei care sunt în căutarea unui om care să-i iubească, ca să fie deschişi şi pentru surprize.
Toate aceste rugăciuni vrem să le cuprindem în rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus. Să ne rugăm: Tatăl nostru...

Rugăciunea finală
Dumnezeule, tu i-ai dăruit sfântului Valentin puterea de a mărturisi iubirea ta. Păstrează-ne şi pe noi în iubirea faţă de tine şi faţă de semenii noştri şi fă ca să umblăm în lumina vieţii care duce spre Isus Cristos. Prin Cristos fratele şi Domnul nostru. Amin.

Binecuvântarea
În multe locuri întâlnim în aceste zile inimioare roşii, semne ale dragostei şi, fireşte, ale tradiţiei de Sfântul Valentin. Totuşi, noi putem privi inima roşie ca simbol pentru sfinţi şi pentru curajul lor creştinesc: Valentin a fost un bărbat cu inimă. Acum, când, la sfârşitul slujbei, primim o floare, aceasta este un semn că suntem iubiţi – iubiţi de către Dumnezeu, care este însăşi iubirea. Noi implorăm binecuvântarea sa ca să putem trăi această iubire a lui Dumnezeu şi să o putem dărui mai departe.
Urmează împărţirea florilor şi un cântec potrivit momentului, apoi binecuvântarea
Dumnezeu cel bun, care l-a chemat pe sfântul Valentin drept mărturisitor al lui, să vă binecuvânteze pe voi şi iubirea voastră. Fie ca ea să înflorească, să crească şi să ajungă la maturitate. El să vă dăruiască o inimă pentru oameni. Prin mijlocirea sfântului Valentin, să vă binecuvânteze Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul sfânt.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Duminica întâi din Postul Mare - Anul C

Duminica întâi din Postul Mare - Anul C

Greva foamei
Miercurea trecută am inaugurat un timp deosebit în anul bisericesc. Cu Miercurea Cenuşii am intrat în Postul Mare.
„Plenus venter non studet liebenter”, un proverb latinesc puţin cunoscut omului din secolul al XXI-lea. Cu burta plină nu prea ai chef într-o muncă spirituală. După o mâncare copioasă se recurge la siestă fără a te putea concentra şi învăţa ca lumea. Saturaţia trupească stânjeneşte puterile sufleteşti.
În acest săptămâni şi zile înainte de Paşti mulţi creştini individual sau organizaţi în grupe vor să facă contrariul: printr-un post conştient vor să activeze spiritul uman obosit şi comod. Unii renunţă în toată perioada Postului mare la alcool, la fumat sau dulciuri, alţii postesc o zi pe săptămână. Toţi o fac având motiv să micşoreze „îngrăşarea” sufletului.
Prin această grevă a foamei ei protestează contra egoismului propriu, împotriva mentalităţii de a avea cât mai mult. Ei vor să simtă foamea pe propriul trup în semn de solidaritate cu cei săraci şi flămânzi. Ei vor să fie mai atenţi şi mai sensibili faţă de cei neajutoraţi.
Prin această grevă a foamei, provoacă o luptă împotriva superficialităţii şi lipsei de speranţă. Ei vor să trezească foamea şi dorul după o viaţă împlinită şi reuşită.
În Portugalia există o mănăstire cu multe uşi şi portaluri – numai o singură uşă este foarte mică şi anume cea de la sufragerie. Un călugăr care nu poate intra pe uşă e conştient că trebuie să se roage şi să postească pentru a putea trece pragul acelei uşi.
Nu trebuie să fim drastici. Dar dacă sfântul Vasile cel Mare prin afirmaţia sa are dreptate, că „postul ne-ar învăţa pe toţi să renunţăm la iubirea excesivă a banului şi la eliminarea duşmăniei”, înseamnă că merită să încercăm această grevă a foamei.

Spălaţi ferestrele
(Nu împiedicaţi intrarea luminii lui Dumnezeu în lume)
Există detergenţi care asigură intrarea luminii prin fereastră. Curăţenie pentru toată viaţa sa îşi doreşte Edith Stein, care a fost ucisă în anul 1942 de nazişti şi care a fost declarată sfântă în anul 1998: „Tu trebuie să fii ca o fereastră prin care străbate dragostea lui Dumnezeu în lume. Nu e voie ca geamul să fie murdar, altfel împiedici intrarea luminii în lume”.
Prin nimeni nu a putut pătrunde iubirea lui Dumnezeu aşa de bine ca prin Isus din Nazaret. El a fost fereastra decisivă prin care a intrat iubirea de oameni a lui Dumnezeu în viaţa acelora care au fost deschişi în faţa lui. După cum spune Edith Stein azi suntem noi ferestre care face posibilă intrarea luminii lui Dumnezeu în lume.
Pentru curăţirea ferestrei vieţii noastre biserica ne oferă de mult trei detergenţi activi: Postul – Pomana – Rugăciunea şi acestea în mod deosebit înainte de Paşti.
Postul – cel mai activ detergent pentru trup şi pentru suflet. Când mâncăm şi bem, în activităţile noastre, în gândurile şi faptele noastre când ne concentrăm asupra celor esenţiale şi importante, viaţa noastră primeşte contururi clare, un profil inconfundabil. Noi descoperim puterile şi talentele noastre şi simţim cum vrea Dumnezeu să vină prin noi în lume. Când ne eliberăm de straturile de grăsime care nu sunt necesare îşi pot dea seama şi alţii ce posibilităţi le oferă Dumnezeu.
Al doilea detergent: Pomana – cel mai bun mijloc de curăţit împotriva egoismului cras şi a tendinţei de a avea mereu cât mai mult. Când suntem pregătiţi să deschidem şi să permitem ca să împărţim cu alţii ce avem în plus, dobândim libertatea interioară. Ne descătuşăm de legături ce ne ţin legaţi de pământ şi ne dăm seama cât de mult au nevoie alţii de solidaritatea şi atenţia noastră. In acelaşi timp intră Dumnezeu prin noi în lume.
Al treilea detergent: Rugăciunea – cea mai bună pază împotriva hecticii şi a superficialităţii. Când în mod conştient ne luăm timp pentru rugăciune şi meditaţie ajungem la scopul vieţii noastre. Când prin rugăciunea noastră lustruim ferestrele vieţii noastre, cuvântul lui Dumnezeu poate fi activ în lume.
Postul – Pomana – Rugăciunea: acestea sunt cele trei mijloace pentru curăţenia de primăvară în casa vieţii noastre. Prin ele pătrunde iubirea lui Dumnezeu mai eficient in această lume.

joi, 4 februarie 2010

Duminica a şasea de peste an - Anul C

Duminica a şasea de peste an - Anul C
(Pentru copii)

A fi fericit

La început
Introducere – Iubiţi copii ! Când cineva îşi serbează ziua de naştere, este felicitat şi i se spune: „La mulţi ani!” Când voi faceţi un lucru important în şcoală sau participaţi la un concurs, părinţii, învăţătorii şi instructorii spun adesea: „Mult succes! Multă fericire!” Ce înţelegem prin cuvântul „fericire”? Aţi fost voi vreodată cu adevărat fericiţi? Vă amintiţi cumva de acest lucru? Poate Crăciunul trecut când vi s-a îndeplinit vreo dorinţă? Sau poate aţi căpătat o notă bună la şcoală? Există felurite moduri de fericire şi de a fi fericit. Să vedem câteva exemple:
1. Un copil: A fi fericit înseamnă avea un computer în camera proprie.
2. Un copil: Fericirea constă în a se juca la computer totdeauna când vrei.
3. Tatăl: Fericirea înseamnă a avea o maşină care merge repede.
4. Mama: Fericit e acela care are câteva ore pe săptămână „libere de familie”
5. Un copil: Fericit e acela care primeşte mulţi bani de buzunar şi care-şi cumpără cât vrea.
Am putea continua lista aceasta.
Să stăm în linişte şi să medităm ceea ce ne face fericiţi. 
(Tăcere)

Actul penitenţial: Isuse Cristoase,
- Am dori să fim fericiţi şi să posedăm fericirea. Doamne, miluieşte-ne...
- Cunoaştem timpuri nefericite şi triste. Cristoase, miluieşte-ne...
- Nu ne simţim bine când dorinţele noastre nu sunt imediat împlinite. Doamne miluieşte-ne...

Evanghelia: Luca 6,17-18a.20-22 (prescurtat şi prezentat mai târziu)
În multe poveşti şi istorioare se vorbeşte despre fericire: despre oameni care-şi caută fericirea şi care după multe căutări au reuşit s-o găsească. De multe ori sfârşesc aceste istorioare cu această propoziţie: „Şi au trăit fericiţi şi mulţumiţi...” Despre televizoare, computere şi maşini performante nu se vorbeşte.

(Predicatorul poate povesti ceva în acest sens...)

Şi în evanghelie este vorba de a fi fericit. Isus vorbeşte despre fericirea oamenilor şi începe propoziţiile sale prin cuvântul: „Fericiţi...”. (Se poate citi evanghelia)

Fericiţi cei săraci
Isus are o părere interesantă despre sărăcie. Când vorbim despre săraci, ne gândim la oameni care flămânzesc, care sunt în războaie la cei trişti sau singuratici. Sigur că Isus nu găseşte potrivit şi corect condiţiile în care trăiesc oamenii. Sigur că Isus nu vrea prin aceasta să ne mângâie numai ca aceştia vor ajunge în împărăţia cerească. El vrea să fie alături de aceştia şi să-i ajute.
A fi sărac în faţa lui Isus nu înseamnă numai „a nu avea nimic”, ci „a fi deschis pentru Dumnezeu”. Computerul, televizorul sunt de multe ori o piedică de a fi aproape de Dumnezeu. De multe ori nici nu ne dăm seama cât suntem de dependenţi de acestea şi de aceea nu găsim timp pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri. Ne dăm seama mai târziu că în ciuda acestor lucruri nu suntem fericiţi. A fi fericit înseamnă altceva decât a avea de toate.
Când Isus spune: „Fericiţi cei săraci”, vrea să ne amintească faptul că inima noastră nu trebuie să fie stăpânită de lucrurile lumeşti. Aceste lucruri să ne servească drept mijloc spre a fi aproape de Dumnezeu şi de oameni. Hai să încercăm săptămâna aceasta!